un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

În ce cafenele am mers cel mai des în 2022 și de unde am cumpărat cafea pentru acasă

27 Dec 2022  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

15 comentarii

Uuu, retrospectivele anului, astăzi ediția cu cafea. Grupez în același articol și cafenelele în care am mers cel mai des, dar și de unde am cumpărat cafea ca să bem acasă.

GRAIN TRIP

Am fost cel mai des la Grain Trip pentru că este foarte aproape de noi, aici mai sus de intersecția Timpuri Noi, și deci este un pit-stop bun pentru o cafea și patiserie atunci când ieșim cu Alice la plimbare prin cartier. Mai mergem aici și pentru că este una dintre cele mai bune patiserii din București.

Cafeaua lor este de la Guido. O prepară bine. Noi bem în general cappuccino și întotdeauna a fost bun, ba chiar cu latte art frumos lucrat.

Patiseria și brutăria lor este de top. Au pe acolo un soi de cruffin, adică o brioșă făcută din aluat ca de croissant și cu o cremă bună deasupra. Asta este mereu în galantar. În decembrie au avut chec cu fistic și scorțișoară, excelent, plus cozonac cu multă nucă. Eu mănânc de obicei burekas cu brânză, un fel de pateu cu brânză. Mai au tot felul de quiche-uri, pateuri și altele, inclusiv niște gogoși numite bomboloni și pe care acum vreo jumătate de an au început să le gătească în cuptor, nu prăjite în ulei. Acum sunt mai sănătoase, înainte erau mai bune.

Patiseria este destul de scumpă, dar pare că le merge. Este mereu plin acolo. În timpul în care stau cu Matilda la o cafea, se perindă 10-20 de oameni pe acolo, dacă nu mai mulți. Le merge și pe merit.

☕️ Grain Trip Bakery – Strada Nerva Traian 16, București; Grain Trip pe Google Maps.

MABO

Mabo s-a deschis anul acesta și am băut multă cafea și pe acolo, deși este pe lângă Gara de Nord. Cafeneaua este a lui Bogdan Georgescu, vice-campion mondial la prăjit cafeaua, iar localul arată bine și afară are și o terasă unde era plăcut de stat vara pentru câteva minute.

Așa că ne-am dus des pe acolo. O ducem de multe ori pe Alice pentru diverse controale în zona Piața Victoria, iar de acolo până la Mabo nu este mult de mers.

☕️ MABÓ ONE – Petru Rareș 12, sector 1, București; Mabo pe Google Maps.

SAINT ROASTERY SPECIALTY COFFEE

Tot lângă Piața Victoriei, pe strada Maltopol, se află Saint Roastery. Este mare, are o terasă frumoasă pe afară unde am stat și pe vreme mai rea. Ne place acolo.

Într-o vreme aveau croissante cu umplutură din belșug de la Fiika18, dar Fiika s-a închis permanent. După o vreme au revenit în meniu cu alte croissante, tot pline de fistic sau zmeură sau altceva, ceea ce ne-a făcut din nou warm & fuzzy.

☕️ Saint – Strada Maltopol 26 bis, București; Saint pe Google Maps.

TROFIC & ORYGYNS

Sunt vecini cu noi la Timpuri Noi, la intrarea pe Mircea Vodă. Trofic și Orygyns și-au deschis localurile unul lângă altul și de când cu pandemia nu cred că mai au vadul de altă dată, dar asta este treaba lor.

Am mers de câteva ori la ambele cafenele, mai mult pe principiul “hai să nu mai mergem tot la Grain Trip”. Fac cafea bună, desigur, dar de mult mai multe ori am ajuns la Grain Trip pentru că au în plus și patiseria lor mișto.

☕️ Trofic & Orygyns – Bulevardul Mircea Vodă 52, București; Trofic pe Google Maps, iar Orygyns este geam în geam cu ei.

ORIGO

Am mers și la Origo de câteva ori, de obicei când ieșim la plimbare prin zona Cișmigiu. Cafeaua este bună în continuare, atmosfera la fel de plăcută. Am fost de câteva ori acolo și la cocktailuri, precum în acest clip.

☕️ Origo – Strada Lipscani 9, București; Origo pe Google Maps.

STEAM

La Aviatorilor, când mai mergem uneori prin Herăstrău sau zona Dorobanți, de obicei luăm și o cafea de la Steam, care a deschis pe colț, lângă BOB. Este bună cafeaua lor și au și un soi de terasă unde să te vadă lumea că bei cafea, dar e de frecventat vara.

☕️ New Steam Coffee Shop – Piața Charles de Gaulle 13, București; Steam pe Google Maps.


 

Pentru acasă, am comandat cafea din trei surse.

BREWZEUS

Aceasta este o sursă nouă pentru acest an. Brewzeus este cafea de specialitate, prăjită de cei de la Origo și vândută în exclusivitate sub acest nume pe Freshful. Iar noi comandăm des de la Freshful, așa că dacă suntem low pe rezervele din casă, știm clar la ce oră ne va sosi o pungă nouă.

Este bună, bănuiesc că nu trebuie să mai zic asta. Cei de la Origo știu ce fac, sunt cei care au adus fenomenul cafelei de specialitate în România și au fost întotdeauna top de top®.

CLARO

Claro este prăjitoria de unde comand cel mai des. Au prețuri mai bune decât alții pe cafea de specialitate, iar Peru Cajamarca este un soi de entry-level care nouă ne place și îl comandăm des la pungi de 500 grame.

Am luat de câteva ori și blend-ul casei, bun și el, dar este mai simplu de reglat râșnița dacă folosești mereu aceeași cafea.

Vedeți că în decembrie au reducere 20% la orice, poate vreți să profitați de asta.

MABO

Am luat și de la Mabo de câteva ori, dar puțin. De Black Friday, la reducere, am dat o comandă mai mare.

În rest au prețuri destul de mari, la nivel de Brewzeus. Diferența este că de la Freshful oricum comandăm des alimente, așa că este mai ușor să adaugi și o cafea în coș. Un avantaj la Mabo este că punga arată foarte bine, au niște desene făcute pe comandă și deci ambalaje foarte mișto de dat cadou cuiva.

    15 comentarii

  1. Cafeaua Brewzeus de Costa Rica e chiar buna, aproape la fel de buna ca cea de la Whittard de pe vremuri. Dar este mult prea scumpa, asa ca o iau doar cand apare in Save me pe freshful.

    Este si foarte tare, asa ca la birou este amestecata cu alte boabe – chestie care mie mi se pare cam blasfemie – dar nu e toata lumea imunizata ca mine.

      (Citează)

  2. Preferatii mei sunt Sloane pana acum,

      (Citează)

  3. Radu, in pregatirea articoului legat de investitii, cat cheltuiesti lunar pe cafele?

      (Citează)

  4. Cibo cu papagal sau elefant, merg brici. Sau davidof ptr arogante. Si un doncafe la timpu potrivit face cat 1 kil de d-aia căcată de maimuță.

      (Citează)

  5. Mi-a placut poza cu dezinfectantul pus langa cafele, mai dai din cand in cand in ceasca, sa nu intre virusu’ pe conducta.

    Altfel, hai sa va zic un pont: au la Lidl cafea solubila Bellarom Classic 200 grame borcanul. E cea mai buna cafea solubila, merge simpla sau cu pudra pentru crema (au ei una numita Creamore). Si chiar are gust de cafea, nu ca smenurile astea cu desene frumoase si denumiri de fitze.

    Eu as fi curios cat dai pe luna pe cafea… te duci numai la din astea scumpe, comanzi carte blanche…

      (Citează)

  6. Iau cafea de specialitate de la Muse Coffee. Cel mai bun raport pret calitate. Si prajesc cafea pentru filtru si pentru espresso nu ca majoritatea care prajeste omnirost.

      (Citează)

  7. Buimac e foarte buna. Pt Lelit, mi se pare ca e ideala. Nu-si schimba prea mult proprietatile la rasnire, odata cu vechimea.

      (Citează)

  8. Kopa_Kopan: Muse Coffee

    Du-te la cateva cafenele si bea cateva cafele de-lea smen si vezi apoi care e mai cafea. Alea cu denumiri de fitze sau cafeaua din Lidl.

    Bine, ca sa faci asta, trebuie sa renunti la arogante si sa fii dispus sa inveti.

      (Citează)

  9. Kopa_Kopan:
    Mi-a placut poza cu dezinfectantul pus langa cafele, mai dai din cand in cand in ceasca, sa nu intre virusu’ pe conducta.

    Altfel, hai sa va zic un pont: au la Lidl cafea solubila Bellarom Classic 200 grame borcanul. E cea mai buna cafea solubila, merge simpla sau cu pudra pentru crema (au ei una numita Creamore). Si chiar are gust de cafea, nu ca smenurile astea cu desene frumoase si denumiri de fitze.

    Eu as fi curios cat dai pe luna pe cafea… te duci numai la din astea scumpe, comanzi carte blanche…

    Du-te la cateva cafenele si bea cateva cafele de-lea smen si vezi apoi care e mai cafea. Alea cu denumiri de fitze sau cafeaua din Lidl.

    Bine, ca sa faci asta, trebuie sa renunti la arogante si sa fii dispus sa inveti.

      (Citează)

  10. Bună Radu. Am apreciat foarte mult acest articol pentru ca aveam nevoie de recomandări de cafenele. Am fost deja de când l ai publicat la Grain Trip și la Saint și au fost wow. În viitorul apropiat le voi incerca si pe celelalte. Mulțumesc

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus