un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am văzut noul televizor OLED de la Samsung și mi-a confirmat așteptările, tehnologia Quantum Dot OLED este foarte bună

24 Oct 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Tehnologiile din televizoare se schimbă rar, poate o dată la 10 ani. Eu am avut noroc să fiu printre primii din România care văd o astfel de tehnologie nouă, care abia acum intră în piață.

Mai precis, am văzut noul televizor OLED de la Samsung, modelul S95B de 55 inci, de acum adus și în România. Cred că am fost primul său privitor, că eu i-am scos folia de pe ecran, dar ce-i drept încă de prin martie, când a fost anunțat oficial, i-am bătut la cap pe cei de la Samsung cu întrebări despre disponibilitatea în România.

Motivul pentru care sunt foarte interesat de el este pentru că am bănuiala că implementarea Samsung a tehnologiei OLED se va dovedi pe termen lung cea mai bună din piață. Samsung îl numește televizor OLED, dar de fapt este un Quantum Dot pe partea de generare a culorilor cu un panel OLED în spate, pentru generarea luminii, o combinație care aduce ce-i mai bun din ambele tehnologii în același panel.

Am scris în detaliu despre tehnologia aceasta în martie, dar n-am publicat niciodată articolul (o parte din el a ajuns în paragrafele de mai jos, acum) pentru că am zis să aștept să văd cu ochii mei televizorul. Acum că l-am văzut, pot spune că acest S95 OLED de la Samsung este printre cele mai bune televizoare din România. Poate cel mai bun? Asta este dificil de zis, ar trebui comparat televizor lângă televizor cu concurența sa (greu de realizat în România așa ceva). Cu siguranță însă te impresionează din prima, imediat ce-l vezi.

De ce spun că tehnologia OLED de la Samsung, QD-OLED cum îi spune neoficial mai toată lumea, pare de mare viitor? Pentru că îmbină cu succes avantajele OLED cu cele ale Quantum Dots.

Avantajele OLED probabil le știți deja, le reiau pe scurt pentru cei ce ajung aici din Google sau alte surse. Iluminarea televizorului este asigurată de LED-uri micuțe numite OLED. Fiecare pixel al televizorului este un OLED, ceea ce înseamnă că fiecare pixel poate fi stins individual, adică obții negru absolut acolo unde este nevoie, de exemplu în tot felul de scene de noapte de prin filme.

Televizoarele non-OLED de fapt nu generează negru perfect, ci mai degrabă un gri foarte închis. Sunt tot felul de mecanisme de a produce zone cât mai negre, dar nu sunt niciodată perfecte. În plus, la tranziția dintre zona neagră și o altă zonă colorată apar mereu efecte nedorite de blooming sau alte artefacte.

Un televizor OLED elimină toate aceste probleme. Televizorul OLED poate stinge fiecare pixel în parte pentru negru absolut, în timp ce următorul pixel poate afișa o alta culoare. Asta înseamnă și contrast mult mai mare și o percepție de culori tari, vii, plăcute ochiului. Cum mi-a zis cândva un prieten, “once you go OLED, you can’t go back”. Sunt de acord.

Și după mulți ani de lipsă din piața OLED, Samsung a revenit și în acest domeniu și o face cu stil. Zic asta pentru că partea a doua a tehnologiei de pe acest S95B este adăugarea unui strat de cristale Quantum Dot pentru un panel OLED.

Cristalele Quantum Dot, pe care Samsung le folosește de mulți ani în televizoarele lor numite QLED și Neo QLED, au câteva proprietăți foarte bune în domeniul televizoristic:

  1. lumina care intră în ele (de la stratul OLED din spate, de exemplu) este reemisă mai departe pe lungimi de undă foarte precise. Altfel spus, un cristal Quantum Dot calibrat pentru roșu nu emite mai departe un spectrul mai larg de nuanțe de roșu, ci chiar roșul pur, conform definiției fizice. La fel fac și Quantum Dot-urile de verde și de albastru, cele trei culori de bază într-un televizor.
  2. aceste cristale absorb foarte puțin din lumina care trece prin ele. Altfel spus, o dau afară pe roșu, verde sau albastru, dar practic cu aceeași intensitate luminoasă precum a avut la intrarea în cristal.

Aceste două atribute ale cristalelor QD, traduse în limbaj pe înțelesul tuturor, fac ca televizorul să emită culori pure, foarte bine reglate, foarte precise dacă vreți să zic așa, și să le emită cu luminozitate foarte mare. Imaginea este foarte luminoasă, culorile sunt vii, ușor de remarcat în tăria și claritatea lor.

Și treaba asta se vede în rezultate. Acest televizor Samsung S95B este unul dintre puținele modele cu certificare Pantone Validated, ceea ce vezi mai rar pe televizoare, plus că testele făcute de cei din țări unde a fost lansat mai devreme decât la noi arată că se duce în luminozitate foarte mare fără nevoia de artificii optice precum tone mapping, ceea ce înseamnă HDR de calitate foarte bună.

Tot ce rulezi pe el arată excelent. YouTube 4K din acela de mare artă, filme HDR din Netflix sau Disney+, totul arată la cel mai bun nivel de până acum. Scenele în negru se duc până la negru absolut. Pe mine gri-ul închis și blooming-ul de pe un televizor non-OLED mă enerva mereu, strica imersiunea în acel film. Aici nu este cazul. Culorile sunt foarte plăcute, gradientul de la o nuanță la alta este bine realizat. Există numeroase trepte de luminozitate în alb, astfel încât mai puține zone sunt “arse” pe ecran. Am rulat un test HDR și se observa clar pe întreg ecranul diferența între 600, 800 și 1000 de nits, de exemplu, atât pe bucăți cât și full white screen.

Este un televizor la care nu ai ce să reproșezi în privința imaginii. Nu văd cum cineva ar putea fi nemulțumit de el.

Samsung a mai făcut câteva artificii pentru a face panelul și mai bun. Televizoarele OLED clasice produc la bază lumină albă. Lumina albă produsă de fiecare pixel trece apoi printr-un strat care o colorează în roșu, verde sau albastru, subpixelii de culoare cum s-ar zice.

Televizorul Samsung S95B folosește direct OLED-uri care emit lumină albastră. Pe această culoare OLED-urile sunt mai luminoase, iar apoi stratul Quantum Dot transformă acea lumină în roșu sau verde, după nevoi.

Iată o fotografie cu macro a subpixelilor, apropo:

În jurul acestui televizor Samsung a construit un televizor premium, care face de toate. Panelul este unul 4K cu refresh la 120 Hz, iar televizorul are porturi HDMI 2.1 cu variable refresh rate și auto low latency mode, deci poate fi folosit fără probleme pentru gaming 4K cu refresh variabil alături de console moderne sau de PC-uri cu plăci video performante cu AMD Freesync sau NVIDIA G-Sync.

Procesorul este unul numit Neural Quantum Processing. Nu doar că face upscalling la 4K și se ocupă ca meniurile de smart TV să se învârtă rapid, dar folosește un număr de rețele neuronale pentru a identifica ce elemente observă cu precădere ochiul uman într-o imagine, îmbunătățindu-le suplimentar pe acelea.

Ochii noștri lucrează într-un anumit mod. Atenția ne este atrasă mai mult de anumite culori, de obiecte în mișcare. Apar fenomene de mascare, sunt studii despre cât de apropiate trebuie sa fie două obiecte pentru a fi percepute ca fiind unite, cât de diferite trebuie să fie nuanțele lor pentru a nu se confunda între ele șamd. Primul capitol al cursului de Televiziune din Facultate a fost despre ochiul uman și felul în care integrează lumina.

Procesorul acesta îmbunătățește imaginea, dacă-i activezi astfel de funcții, după astfel de principii, nu “la nimereală”. Scoate în evidență texturi, dă claritate mai mare unor obiecte șamd.

Face și procesare HDR. Standardul maxim suportat este HDR10+ (mai exact, HDR10+ Adaptive și HDR10+ Gaming), care funcționează foarte asemănător cu Dolby Vision, adică include metadate HDR în fiecare cadru pentru a-i spune televizorului cum trebuie să afișeze  nivelurile de luminozitate. Samsung S95B este foarte bun pentru HDR deoarece poate trece de la negru perfect la alb foarte luminos, se duce în 1000 nits fără artificii de tipul tone mapping, zic testele.

Televizorul știe să decodeze Dolby Atmos. Îl și redă pe boxele 2.2.2 canale și 60 de wați în total, dar mai bine îl cuplați cu un soundbar și un subwoofer, ar fi păcat să nu aveți și sunet de calitate maximă la așa o imagine.

Design-ul este plăcut. Televizorul este foarte subțire, câțiva milimetri, arată uimitor. Are si bezel-uri mici, iar carcasa este în general argintie. Pe spate există și o zonă mai lată, vreo 4 cm grosime, unde stau electronica și porturile. Este un design modern, foarte subțire, dă un aspect plăcut televizorului. Pe spate sunt patru porturi HDMI 2.1, două porturi USB, iar televizorul are bineînțeles și ieșire optică, Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.2.

Samsung.ro îl listează la 7.500 lei pentru diagonala de 55 inci, ceea ce mi se pare comparabil cu concurență de la LG și Sony. Mă așteptam să fie mai scump, având în vedere prețul de lansare în SUA din primăvară.

 

    19 comentarii

  1. Suna bine si pretul nu e rau, dar e Samsung asa ca mai poate astepta. Si e mult prea mare pentru camerele mele, am incercat de 55″ si e mare, de 48″ si tot e marisor, de 42″ ar fi fost ideal dar nu facea inca LG astfel de OLED-uri.

    Deja am cate un TV in fiecare camera, nu mai am loc sa pun si oricum ar fi greu de mutat, trebuie sa traiesc de acum inainte cativa ani buni sper cu un OLED de 48″ pe perete.

      (Citează)

  2. Am avut de ales intre acest Samsung și Sony xr55a95k (care folosește exact același panel) dar este mult mai scump.
    Am avut ocazia să compar cele 2 împreună cu LG OLED g2 și c2.
    LG a ieșit din calcul pt diferență clară de imagine – in defavoarea lor – fata de noua tehnologie de la Samsung și Sony.
    Între Samsung și Sony am mers pe Sony chiar daca diferență de preț a fost mult mai mare (in defavoarea Sony) – pt 2 motive:
    – panelul de la Sony beneficiază de radiator, procesarea imaginii la Sony este puțin mai bună și este compatibil cu mai multe standarde de imagine/sunet decât să Samsung.
    – am văzut aproximativ 5 samsunguri (55 și 65 inch) iar privite din lateral – toate aveau panlul strâmb / in valuri – vizibil foarte ușor cu ochiul liber.
    Nu am putut sa trec peste acest ultim detaliu – la bani ăștia

      (Citează)

    • Deci acum trebuie mers cu nivela după tine când iei TV, ca să verifici și asta.

      Dacă a rămas nivelă după renovarea apartamentului, poate verifică nwradu pe exemplarul din teste.

        (Citează)

  3. Toți producatorii de monitoare vor sa reducă lumina albastră ca e dăunătoare pentru ochi, bine că o pune Samsung integral la tv-urile astea noi. Am OLED LG de 65 și merge excelent, nu cred ca a inventat Samsung apa caldă acum. Poate puse unul lângă celălalt se pot vedea diferențe sesizabile, dar nu pe TV. Acolo calitatea e rămasă în urmă cu 10 ani, iar pe HBO, Netflix, Disney sunt încă puține seriale Dolby Vision. Eu aș mai sta 1-2 ani până să cumpăr un OLED Samsung cum am așteptat și la LG și bine am făcut.

      (Citează)

    • Televizoarele QLED clasice de la Samsung tot backlight albastru foloseau. Lumina albastra este filtrata de stratul quatum dot si genereaza o lumina alba foarte curata (sau mult mai curata decat ar putea genera un led alb).
      Deci nu este nici o schimbare aici si, teoretic la privitor ajunge la fel de multa lumina albastra ca de la orice alt model de televizor.

        (Citează)

  4. Ce părere ai dacă acest televizor nu va mai putea fi vândut în Europa din cauza consumului de energie?

    https://www.digitaltrends.com/home-theater/eu-efficiency-standards-would-ban-8k-4k-tvs/

      (Citează)

    • De obicei astfel de legi motiveaza producatorii sa caute metode de reducere a energiei. Chiar daca modelele actuale vor fi interzise in Europa, sunt convins ca in maxim 1 an vor aparea modele similare cu consum redus de energie.
      Tehnologia pentru a reduce consumul exista, doar ca uneori este prea scumpa pentru a o implementa (atat pentru producator, cat si pentru client).

        (Citează)

  5. la cursul de Tv din Facultate spuneau ca ochiul nu poate percepe mai multe detalii la televizoarele color sau care au o rezolutie mai mare( decat cea de la un tub crt de 480 × 576) si nici la o diagonala mai mare.
    Ala era un scurs , nu curs.

      (Citează)

    • Probabil cursul era facut de un mos cu vedere slaba :) iar studiile medicale din acea vreme acolo situau rezolutia ochiului la acea rezolutie (slaba).
      Altfel, personal consider un tv bun unul care reda realitatea asa cum o percep cubochiul liber cat mai fidel. Tendinta e de a baga niste culori aprinse si contraste naucitoare, departe de o imagine reala.
      Unde ati vazut voi in natura negru absolut?

        (Citează)

    • Unde ati vazut voi in natura negru absolut?

      Nu negru absolut, dar intuneric absolut am experimentat intr-o pestera cand a stins ghidul toate luminile ca sa vedem care e senzatia.

        (Citează)

    • Īn mină, la carbune, e negru absolut. Ai stins lampa, zici c-ai bagat capul in smoală topita. Tot matura e si acolo…

        (Citează)

  6. Nu inteleg de ce Samsung incearca in continuare sa se “lupte” in denumiri cu cei de la LG. Au pus un nume care sa te faca sa crezi ca este vorba de tehnologie OLED la care s-a adaugat ceva suplimentar, cand de fapt ei folosesc tot tehnologia LCD/Qled, dar la care au inlocuit backlight-ul cu oled-uri albastre individuale

    Pe scurt, avem asa:
    Samsung:
    – foloseste pentru fiecare pixel cate un led organic (oled) albastru pe care il trece prin panoul qled si obtine lumina alba curata;
    – mai departe foloseste un filtru LCD clasic pentru a afisa imaginea in culori RGB.

    LG:
    – foloseste cate 4 leduri organice (oled) pentru fiecare pixel pentru a afisa imagine in culori RGB + alb.

      (Citează)

    • Andrei G:
      Nu inteleg de ce Samsung incearca in continuare sa se “lupte” in denumiri cu cei de la LG. Au pus un nume care sa te faca sa crezi ca este vorba de tehnologie OLED la care s-a adaugat ceva suplimentar, cand de fapt ei folosesc tot tehnologia LCD/Qled, dar la care au inlocuit backlight-ul cu oled-uri albastre individuale

      Pe scurt, avem asa:
      Samsung:– foloseste pentru fiecare pixel cate un led organic (oled) albastru pe care il trece prin panoul qled si obtine lumina alba curata;– mai departe foloseste un filtru LCD clasic pentru a afisa imaginea in culori RGB.

      LG: – foloseste cate 4 leduri organice (oled) pentru fiecare pixel pentru a afisa imagine in culori RGB + alb.

      Dar tu nu auzi ca SAMSUNG a inventat apa calda? Samsung voia sa cumpere paneluri OLED de la LG pentru TVurile lor dar Radu stie ca sigur e mai bun panelul actual pus pe Samsung.
      https://www.forbes.com/sites/johnarcher/2022/07/31/lg-and-samsung-unsurprisingly-fail-to-agree-oled-tv-terms/

      Ca de asta s-a amanat si “lansarea” tvurilor OLED de la Samsung. Ca nu avea cine sa le faca panelu.

        (Citează)

    • Poate ca modul de implementare ofera rezultate mai bune decat cele ale panourilor LG. Asta nu se poate afirma fara o comparatie directa intre 2 televizoare de aceeasi diagonala si pret similar.
      Doar ca nu este o schimbare revolutionara de tehnologie cum spune Radu, fiind similara cu trecerea de la backlight cu lampi CCFL la backlight cu LED.

        (Citează)

  7. Nu inteleg de ce Samsung incearca in continuare sa se “lupte” in denumiri cu cei de la LG. Au pus un nume care sa te faca sa crezi ca este vorba de tehnologie OLED la care s-a adaugat ceva suplimentar, cand de fapt ei folosesc tot tehnologia LCD/Qled, dar la care au inlocuit backlight-ul cu oled-uri albastre individuale

    -> Samsung foloseste pentru fiecare pixel cate un led organic (oled) albastru pe care il trece prin panoul qled si obtine lumina alba curata. Mai departe aplica un filtru LCD clasic pentru a afisa imaginea in culori RGB.

    -> LG foloseste cate 4 leduri organice (oled) pentru fiecare pixel pentru a genera culorile RGB + alb.

    Pe scurt la Samsung avem cate un singur oled mare pentru fiecare pixel, care este trecut prin doua filtre (qled + lcd). Iar la LG avem 4 oleduri mai mici fara niciun alt filtru.

      (Citează)

  8. o fi bun panelul, dar TV Samsung nu voi mai cumpara prea curand din cauza OS-ului bloat-uit cu reclame.

    am avut nevoie cateva blacklist-uri destul de lungi pt pihole ca sa scap de ele, primind la schimb mult lag in UI si imposibilitatea de a mai face software update.

    bun ca dumb-screen, groaznic ca smart tv – asta e concluzia

      (Citează)

  9. Cătălin Tănase

    24/10/2022 la 6:10 PM

    Deci un alt LCD cu sursă de iluminare mai fancy :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus