►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
« Știri despre tehnologie – 14 iulie 2022
Site-urile oficiale despre covid în România stau neactualizate »
14 Jul 2022 ·
N-am mai folosit niciodată un mouse complet silențios până acum. Este ciudată situația, nu mi-am dat seama niciodată cât de zgomotoase sunt butoanele unui mouse până nu am testat acest MX Master 3S, care abia se aud. Este mouse-ul care nu trezește bebeluși. Este mouse-ul care nu se aude dacă faci streaming video sau videocall-uri. Este mouse-ul care nu deranjează pe nimeni.
Mouse de dimensiuni mari, cu conectivitate bluetooth low energy la maxim 3 dispozitive sau prin dongle-ul Logitech Bolt. Are senzor de 8000 dpi și un total de 7 butoane și 2 rotițe.
Bateria este integrată, se încarcă prin USB-C și un minut de încărcare dau 3 ore de utilizare. Autonomia totală este de 70 de zile. Greutatea totală este de 141 grame.
Preț: 490 de lei la PC Garage, eMAG și evoMAG. Alte detalii găsiți pe site-ul oficial Logitech.
Eu folosesc de mulți ani un mouse din seria MX Master pentru că mi s-a părut mereu combinația perfectă: este mare, confortabil și are număr suficient de butoane ușor de configurat. MX Master 3S are aceleași caracteristici.
Mouse-ul este mare, palma unui adult stă foarte confortabil pe el, iar toate butoanele sunt ușor de apăsat fără să-ți contorsioneze degetele. Zona din stânga, unde se odihnește degetul mare, este foarte bine gândită.
Are multe butoane și mie îmi place asta. MX Master 3S vine cu o configurație deja programată. Inclusiv zona unde stă degetul mare este un buton și Logitech îi dă default rolul de gestures, adică poți programa patru comenzi diferite la apăsarea acestuia și mișcarea mouse-ului în stânga, dreapta, sus sau jos, o idee bună.
Eu am avut mereu alte planuri. Software-ul numit Logitech Options+ mi-a permis foarte rapid să reconfigurez butoanele. Am pus pe ele Back, Copy, Paste și Screen Snip, că fac tot mai des screenshot la mici bucățele de ecran.
Pe cel anterior avea, în loc de Screen Snip, un bind de ctrl+a, adică select all. Și treaba asta era foarte utilă în multe situații, mai ales alături de comenzile de copy și paste direct pe mouse. Practic făceam o mulțime de lucruri foarte uzuale direct din mouse. Posibil să pun și pe cel vechi al meu tot Screen Snip în viitor, că nu-i deloc o ideea rea în loc să apăs winkey+shift+s.
Deci este mare, foarte confortabil și foarte configurabil. Software-ul Logitech Options+ arată bine și permite foarte ușor să alegi pentru fiecare buton dintr-o mulțime de comenzi preconfigurate (mute/unmute, emojis, open application și altele) sau să înrolezi propria combinație de taste, cum am făcut eu cu CTRL+A.
Mouse-ul mai poate fi conectat și la 3 PC-uri. Are un buton pe burtă prin care poți comuta între 1, 2 și 3, ca să fie ușor de migrat între ele. Mai mult, prin software-ul Logitech și opțiunea Flow poți să treci cursorul dintr-un PC în altul ca și cum ar fi ecrane multiple ale aceluiași PC, ceea ce este o funcție bună dacă lucrezi simultan cu mai multe calculatoare deschise. Există programe 3rd party care permite același lucru (Synergy, parcă?), dar dacă Logitech o dă direct, de ce nu?
Aceeași aplicație Options+ permite să configurezi mouse-ul diferit în funcție de programul în care-l utilizezi. Același buton poate avea o funcție în Adobe Premiere Pro și altă funcție în Microsoft Word. Options+ își dă seama ce program ai activ și schimbă rapid bind-urile, iar de obicei totul funcționează bine
Să trecem însă la noutatea principală de pe mouse-ul MX Master 3S, pentru că tot ce-am zis până acum poate fi făcut și pe MX Master 3. 3S… poate vine de la Silent. Logitech le spune noilor butoane Quiet Clicks și că reduc zgomotul cu 90% față de MX Master 3. Așa este, sunt foarte greu de auzit și s-a terminat cu zgomotul de clicky-clicky de la mouse.
Apăsările au în continuare feedback mecanic, le simți clar la deget apăsarea, dar nu le mai auzi. Este chiar incredibil cât de multă gălăgie făcea mouse-ul meu anterior, diferența devine evidentă imediat ce scoți MX Master 3S din cutie.
Și rotițele de scroll au feedback tactil plăcut, dar sunt și ele foarte silențioase. Acum nu știu dacă 90%, dar o să fac probabil și un review video și voi înregistra acolo cu microfonul lângă mouse-ul meu și lângă acest MX Master 3S pentru a se auzi (sau nu) clar diferența.
Acum, unii probabil vor prefera să audă sunetul de click al mouse-ului. Poate îi liniștește sau le dă un feedback sonor pe care îl preferă, așa cum mulți preferă să scrie pe o tastatură mecanică în loc de una silențioasă.
Sunt însă foarte multe situații în care vrei un mouse silențios. Poate faci streaming și nu vrei să se audă clickurile pe video. Poate faci videocall-uri sau prezentări și nu vrei să se audă click-click într-una. Poate doar te deranjează pe tine sau pe ceilalți din cameră. Pentru astfel de situații există acum MX Master 3S.
Logitech spune și că senzorul actual funcționează pe sticlă de 4 mm, ceea ce n-am putut testa.
Nimic, chiar totul funcționează perfect. Seria MX Master de mouși oricum era de top, acum are și un model silențios în ea. Are în componență până și plastic reciclat, ca să fie și ceva mai eco decât altele.
O schimbare este la receiverul dongle USB, care acum este ceva numit Logitech Bolt, nu acel clasic Unifying Receiver folosit mulți ani anteriori de dispozitive Logitech. Asta nu-i însă o problemă nici dacă ai dispozitive Logitech Unifying în computer. Poți folosi ambele dongle-uri simultan sau poți să conectezi acest mouse pe Bluetooth.
Vă mai pot spune din experiență să nu cumpărați versiunea de pe alb decât dacă se potrivește cu vreun design prin birou. Pe termen lung, cea albă se mai colorează sau murdărește de la mână și piele moartă, în special dacă… ehm… mâncați KFC la birou. Varianta neagră se păstrează mult mai bine.
Preț: 490 de lei la PC Garage, eMAG și evoMAG. Alte detalii găsiți pe site-ul oficial Logitech.
« Știri despre tehnologie – 14 iulie 2022
Site-urile oficiale despre covid în România stau neactualizate »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
14/07/2022 la 11:45 AM
Bebelusii trebuiesc si ei obisnuiti cu un minim zgomot de fond, nu pot fi crescuti intr-o bula. Sau ma rog, pot fi, dar la un moment dat o sa va intrebati de ce nu poate dormi decat cu draperiile trase si zgomot zero. :)
alexEAT(Citează)
14/07/2022 la 12:08 PM
Ca nevasta-mea, bezna si liniste :-(
Noroc ca sforai eu din cand in cand…
Pyro(Citează)
14/07/2022 la 11:51 AM
Probabil ca e misto, Logitech face periferice bune si majoritatea mausilor pe care i-am folosit a fost de la ei. Dar acum, dupa ce am trecut la un MX Vertical, zic ca e cea mai tare chestie. De cate ori sunt in deplasare si trebuie sa folosesc un mouse normal, simt diferenta.
Giani Mucea(Citează)
14/07/2022 la 1:37 PM
Same here, după sindrom de tunel carpal și ulnar, nu mai pot folosi un mouse normal in veci.
Vertical only.
Tano(Citează)
14/07/2022 la 12:00 PM
O luat-o razna toti. Adica pe de o parte stai (nu tu , general vorbind) cu tastatura mecanica (care clamplane de zici ca ai bagat petarde intr-o oala) si langa mouse silence :)). In alta ordine de idei, de exemplu eu nu ma pot obisnui cu infinity scroll (mx master 3). Plus ca nu reactioneaz ok in anumite softuri CAD in care lucrez. Legat de Logitech options mie imi mai da rateuri. Mouse-ul nu tine minte setarile si sunt nevoit sa pornesc logitech options si sa-l opresc. :)).
AlexCD(Citează)
14/07/2022 la 3:32 PM
Exista mai multe tipuri de tastaturi mecanice, eu am una silentioasa de exemplu.
Baltha Zerus(Citează)
14/07/2022 la 12:24 PM
Are mai multe butoane decat o Tesla :)
Iulian(Citează)
14/07/2022 la 12:46 PM
Cautam o solutie easy pentru multidevice, am luat un maus de la xiaomi (~60 lei) cu 2 devices ca sa nu mai schimb intre laptop si pc de la acelasi birou. Si asta are silent click, nu eram foarte convins de feature asta, dar sunt foarte multumit
geooo(Citează)
14/07/2022 la 1:01 PM
si eu am luat mouse-ul acela de la Xiaomi pt ca avem nevoie de multidevice.
nu am dat atentie ca era silent mouse, nici nu am inteles ce inseamna mai precis decat atunci cand l-am folosit.
E bun dar consuma bateriile foarte repede, nici nu stiu daca tin 1 luna – folosesc acumulatori.
Marean(Citează)
14/07/2022 la 1:58 PM
Asa mi se intampla si la mine la Xioami. Imi place ca este silentios, dar raman constant fara baterii. Acum mi-am luat 4 seturi de acumulatori (am 2 mousi in casa) ca sa nu mai fac colectie de baterii.
Andrei G(Citează)
15/07/2022 la 3:09 AM
acumulator AA (reincarcabil) = 1.2 Volti
baterie AA (ne-reincarcabil) = 1.5 Volti
daca mouseul e conceput pt baterii, cu acumulatori tine mai putin.
la un banal mouse wireless deluxe tine bateria 6-12 luni
la microsoft kit kb + mouse tine peste un an
la a4tech kit peste un an
(in exemple vorbesc de baterii obisnuite nu reincarcabile)
dan(Citează)
15/07/2022 la 10:26 AM
@dan, asa este, acumulatorii rezista mai putin. Dar avantajul este ca am mereu un set de rezerva.
Din punct de vedere al consumului de energie, modelele astea de la Xiaomi sunt cele mai proaste. Dar le-am ales pentru ca sunt silentioase si sunt cele mai ieftine modele care au si conectare prin Bluetooth. Acum nu stiu cum se comporta folosite cu dongle-ul RF, pentru ca le-am folosit exclusiv prin Bluetooth.
Andrei G(Citează)
15/07/2022 la 5:44 PM
@dan
pai eu am trecut la acumulatori pt ca bateriile tineau foarte putin la acest mouse :-)
Marean(Citează)
14/07/2022 la 2:16 PM
Am un silent de 150 de lei de la Logitech (ceva 335) de câțiva ani. Mă rog, am schimbat vreo două la fel.
E vis. Clicurile, mai ales dimineața foarte devreme, sunt coșmarul vieții mele.
În primele zile de folosire aveam permanent senzația de spaimă de pe vremuri când se strica un switch de la câte un mouse (cu bilă 🙂) și nu se mai auzea clicul.
Adrian(Citează)
14/07/2022 la 3:13 PM
Is misto mousii de la Logitech, atunci cand merg. Is cam consumabile insa. Am in dulap un microsoft pe fir de prin 2003. Inca merge. Am schimbat la mousi logitech de-atunci….
add(Citează)
14/07/2022 la 3:32 PM
poate pentru ca pe ala il tii in dulap si pe celelalte chiar le folosesti?
Costin(Citează)
14/07/2022 la 7:28 PM
Ohhh, za pain :)))
AlexCD(Citează)