State of nwradu – ediția de mai 2022

The nwradu is really busy and mega tired, de asta a și întârziat acest articol. Este tot mai greu să stau jos câteva ore și să mă concentrez la ceva mai complex, precum un astfel de articol. În plus, să mă refer la mine la persoana a treia este mai complicat.

Sunt mai multe elemente care au dus aici. Cel mai important este un fel de burnout, oboseală acumulată timp de prea multe săptămâni. Alice este gălăgioasă. Doarme puțin ziua, vreo 3 reprize de 30 de minute, iar în rest necesită mereu atenție, că a început să se târască prin casă și parcă mereu trebuie “salvată” de la a nu molfăi un papuc. Are și o perioadă în care, atunci când ne vede, vrea să fie luată în brațe și, dacă nu facem asta, plânge. Trebuie hrănită periodic, strâns pe jos după ea, plimbată pe afară șamd.

Treburi de copii, nimic deosebit. Noaptea este agitată. Se culcă pe la ora 20, dar a avut un regres de somn. Acum are tendința să se trezească un pic pe la ora 23, pentru 5 minute de legănat, dar apoi se trezește pe la 3, la 4, la 5 dimineața și în final pe la ora 6:30. Eu reușesc să mă prefac că dorm în acele treziri nocturne, așa că se ocupă Matilda de ea. La 6:30, însă, mă trezesc și încep ziua.

De obicei o încep luând-o pe Alice din pat și o mai țin eu vreo oră sau mai mult, cât mai doarme Matilda. Este o perioadă în care nu pot face nimic altceva. Încerc să fac știrile zilei atunci, dar Alice vrea atenție sau îmi molfăie mouse-ul sau trebuie schimbată/hrănită/legănată șamd, încât sunt multe zile când durează 2 ore să fac știrile zilei, asta dacă le pot face. N-aș fi crezut vreodată că poate fi așa dificil să citești niște articole și să dai copy/paste la URL-uri.

Am devenit expert în cântat copilului. Ar trebui să notez pe undeva diversele cântece sau povești inventate, că probabil vor fi amuzante de recitit cândva. O poveste despre războiul antic dintre urși panda și dinozauri devine deja o epopee foarte amplă.

Alice a început să zică și “tata” acum câteva săptămâni, inițial ca un “ta…. ta”, dar apoi mai bine legat. Nu știu dacă asociază cuvântul cu mine, deși uneori dă semne că așa face, dar este foarte drăguță când vorbește. În unele dimineți se trezește lângă noi (patul ei este lipit de al nostru) și în timp ce noi încercăm să mai dormităm acolo, ea cântă ca o privighetoare “ta ta” pe diverse voci. Uneori mă topesc când o aud făcând așa, iar apoi zâmbește și este super încântată când o ridic din pat și o duc la un tur de casă.

Ca să termin cu Alice, are 70 cm lungime, 8 kilograme și un pic, doi dinți jos, se târăște tot mai repede pe burtă și dă semne că ar vrea să se ridice și în genunchi. Nu prea mai are chef de plimbat în cărucior, plânge rapid și vrea în brațe. Are unghii foarte ascuțite care ne zgârie, iar dacă lași vreun obiect în raza ei de acțiune e practic garantat că-l apucă și dărâmă, uneori cu efecte tragice dacă acel obiect este farfuria ta cu mâncare. Na, treburi uzuale de copil.

Oboseală. Uneori mi-e somn la ora 10, după ce am băut cafeaua. Nu mă așteptam la asta. Ne-am și înhămat la multe treburi. Renovarea celuilalt apartament necesită totuși multă muncă din partea mea. Uneori sunt doar ruperi de ritm, trebuie să merg acolo ca să deschid ușa pentru vreo livrare sau să stau două ore pentru montarea de aer condiționat — timp mort pentru mine. N-ai unde și cum să lucrezi de acolo, nu la ceva serios ce necesită concentrare.

Alteori e chiar muncă. Zilele trecute am petrecut o oră și ceva în Hornbach cumpărând tot ce am nevoie pentru diverse probleme. Apoi am dat cu glet pe plinta de la gresie și sus pe faianța din baie (puteți vedea aici um arată), am refăcut o gaură din perete la aerul condiționat, am montat un colțar acolo unde parchetul se îmbină cu PVC-ul ferestrelor la nivelul solului șamd. M-am umplut de praf și nici apă cu care să mă spăl n-am avut acolo.

Am și un teanc de produse la testat pe acasă. Din nou n-am putut să spun NU și am un morman care mă așteaptă de ceva vreme. Mai trebuie făcută și curățenie mult mai des (crawling baby), iar în weekend am tot avut diverse activități de ieșit în oraș. Acestea îi încarcă bateriile mult mai mult Matildei decât mie.

Am mers trei zile la Căsuța de la Cotești, o casă în apropiere de Câmpulung de unde poți lucra (sunt multe mese și foișoare, plus Internet rapid) în timp ce copiii se joacă în marea curte de acolo, care este plină de jucării de diverse tipuri. Am făcut un clip de prezentare aici, dacă tot am fost acolo. Mi-a plăcut, am făcut și grătar bun (eram 4 adulți și 2 bebeluși), am băut mai mult, am dormit mai bine. Erată: costă 600 lei/noapte casa, nu 500 lei cum am spus în clip.

BTW apreciez orice subscribe la canalul personal de YouTube sau la cel de tehnologie.

TL;DR: oboseală multă. Și viitorul se anunță similar. Mai sunt dinți de ieșit. Mai avem de renovat, începe alergătura cu mobila, începe sezonul de nunți și botezuri, eu simt că rămân constant în urmă cu ce voiam să fac pe blog. Am stat cu mulți copii în preajmă zilele acestea și observ cât ai de alergat după ei atunci când încep să meargă de-a bușilea cu viteză și apoi să meargă.

Culmea, mă așteptam să slăbesc, dar nu s-a întâmplat. Am mâncat prea mult și prea bine. Asta este o altă capcană, sunt obosiți și ne facem pofte, ceea ce se simte la cântar.

Apropo de mobilă, la IKEA se întâmplă ceva ciudat. O mulțime de mobilier uzual lipsește din stoc, iar când revine este un soi de Black Friday, dispare într-o oră dacă nu-l comanzi rapid. Vorbim de dulapuri și comode TV, nu de ceva science-fiction. Azi au cadrul de dulap, dar nu au ușa pe care o dorim. Poate vin și ușile peste o săptămână, între timp dispar cadrele de 50 cm și apar cele de 100 cm. Războiul din Ucraina a făcut haos acolo.

În apartamentul nou a fost montată în ultima lună gresia și faianța, plus un aer condiționat multisplit. Mobila de bucătărie este comandată, pe la IKEA se vor așeza lucrurile, un instalator vine chiar astăzi pentru a monta sanitarele. Am muncit și eu o grămadă pe acolo să dau cu glet și să corectez niște probleme. Până acum nu par a fi problemele pe care alții le reclamă în apartamentele lor, poate va fi bine în continuare.

Am văzut tot mai mulți ucraineni prin cartier pe aici. Sunt curios unde stau, vreun Airbnb sau la rude. Aproape la fiecare ieșire pe afară aud măcar o persoană vorbind în ucraineană.

Tot din motive de oboseală sau program încărcat am refuzat niște deplasări. Nu mai am chef de trezit la 4 dimineața pentru mers la aeroport, apoi întors a doua zi tot la astfel de ore, doar ca să văd lansarea unui telefon. Nici nu cred că-i mai pasă cuiva atât de tare de așa ceva. Altcineva avea ideea unei plimbări cu caiacul pe râu, pentru fotografii cu un telefon. Poate că vă sună fun, dar mie nu-mi surâde să stau 3 ore în soare și în poziția incomodă dintr-un caiac (mă rupe la spate, sunt prea înalt pentru majoritatea caiacelor) ca să fac fotografii cu un telefon. I regret nothing!

De la articolul anterior încoace au fost și sărbătorile pascale. Au trecut cam așa cum estimam, cu multă mâncare, dar ne-am și distrat la Galați. Am făcut grătar, ne-am plimbat pe faleză și vremea a ținut cu noi, din acestea. Sunt un pic supărat că nu am mâncat decât două ouă de Paști și cred că ambele erau de rață, nu de găină. Suntem genul acela de burghezi care au și ouă de rață. Nu, de fapt erau câteva de rață în teancul de ouă și cumva toate au nimerit la mine. Au același gust când sunt fierte și parcă gălbenușul este un pic mai mare.

Am mâncat prea mulți burgeri. 7 bucăți în 7 zile. Waaay too many. Un grătar, al doilea grătar, un Fresh Deluxe de la McD, un Real Burger de la KFC, alți trei la Burger Fest.

Acum trebuie să compensez prin mai multe crispy strips.

Știți ce mi-a încărcat un pic bateriile? În ultima lună m-au oprit câțiva oameni prin oraș să-mi spună că citesc blogul și că se bucură să mă întâlnească. Am făcut chiar și două selfie-uri, ultimul la Burger Fest. Treaba asta contează enorm pentru mine deoarece în general pe Internet ai parte doar de feedback negativ. Uitați-vă și pe la companii sau restaurante sau orice altceva; oamenii mulțumiți de “servicii” pleacă mai departe, cei nemulțumiți sunt mai predispuși la a lua cuvântul. Este foarte plăcut, din când în când, să vezi însă și cealaltă tabără în acțiune.

În concluzie aici, dacă mă vedeți pe undeva, spuneți “salut”, că nu mănânc oameni. Mi se spune des în astfel de situații că sunt mai slab decât se așteaptă oamenii, o dovadă în plus că nu mănânc mult. Oameni.

Nu prea am făcut altceva. A fost o lună simplă, dacă o iau ca număr de activități distincte, dar cu mult frecuș și multă oboseală pe task-uri mici. Ne-am relaxat uitându-ne la Selling Sunset sezonul 5. Nu știu cum ne-a prins serialul acesta Netflix. Țin minte când am văzut primele episoade din sezonul 1 și am zis că e stupid, sunt femei frumoase care vând vile prin LA și cumva se tot ceartă și între el. Dar te prinde, te face să-l urmărești. Și așa este peste tot, a fost mereu în topuri de views.

The Pentaverate, cu Mike Myers, a fost un serial cu câteva episoade bun pentru un râset de weekend. Sunt glumele clasice Mike Myers, aceleași ca prin Austin Powers, și stilul acesta încă funcționează. Aștept venirea lui Disney+ ca să mă uit la cele Star Wars și Marvel, dacă om rezista treji la atât de multe.

Nu m-am mai uitat deloc la televizor în afară de știri. Pur și simplu nu mai rezist la emisiunile românești și clișeele lor, nici la filme și seriale întrerupte de publicitate. Am vrut să văd finala Europa League. Mi-am adus aminte de ea la ora 23:30, meciul începând de la ora 22. Sper să nu o ratez pe cea din Champions League.

Nu prea am mai fost la restaurante noi. Am fost pe Calea Victoriei la cofetăria OhLala, dar am mai spus de ea. Am fost la Phoenix Cernica New Concept de trei ori până acum. Ultima oară mi-am dus și părinții acolo, că e genul de loc care le place mult și lor, și iarăși am mâncat foarte bine. Au un tomahawk de porc, un cotlet cu os, care-i foarte moale și gustos; nu știu cum îl gătesc, dar iese bun.

Am făcut vreo două grătare în ultima vreme, cu diverse ocazii. Au ieșit bine preparatele, am fost mândru de mine.

Matilda a cumpărat cireșe de la aprozarul local. N-am întrebat cu cât, pentru armonie în familie.

Am început să joc GeoGuessr. Este un joc fascinant care implică trei lucruri care mie îmi plac mult, geografia, Google Maps și făcutul pe detectivul (una dintre cele mai nerdy fraze scrise vreodată, I know). Pe scurt, site-ul îți deschide o imagine din Street View de oriunde din lume, iar tu trebuie să arăți pe hartă unde ești, la metru. Te poți mișca pe acolo și cauți indicii. De exemplu, vezi pe ce parte a străzii se circulă, poate un steag, poate un panou cu numele orașului sau cu strada, te cam prinzi că ești în Indonezia, nu în Malaiezia, apoi cauți pe hartă. Bineînțeles că nu trișezi căutând în paralel POI-uri sau alte informații, că nu mai este fun. Apoi te poți complica: faci doar în mediu urban, dar limită de timp 2 minute; faci doar în București, dar fără mișcare. E fun. Cred că voi face niște clipuri YouTube cu asta. Eu mă uit la unii cum joacă și îmi place să văd cum gândesc ei fiecare situație.

Acum mă simt deprimat. Aveam senzația că a fost o lună plină, că am făcut mai multe în ea. Trăgând linie, cumva n-am avut timp personal deloc, am muncit non-stop la una sau alta, și nici măcar nu ies așa multe în total.