un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

Despre negativism, zona de confort și mers cu Nu înainte

7 Dec 2021  ·

GÂNDURI  ·

12 comentarii

O poveste scurtă despre negativism din propria mea experiență. Glumesc cu scurtă, desigur.

Eu am fost mereu o persoană negativistă. Dacă vii și îmi spui o idee, o propunere sau vreun plan, eu sunt persoana care-ți arată zece motive pentru care este o prostie sau pentru care ar putea eșua sau pentru care este o pierdere de vreme. Sunt foarte risk aversive și ies și greu de zona de confort, așa că prima reacție este să zic “dar nu mai bine nu facem?”.

Am înțeles destul de târziu în viață că o astfel de atitudine nu aduce însă nimic bun. Am înțeles târziu că uneori situația de ansamblu zice altceva, că și din eșecuri poți trage lecții importante pentru o altă încercare. Și nu zic că asta m-a schimbat total. Sunt în continuare negativist, dar ceva mai deschis la idei, probabil am scăzut de la 100% la 70% înverșunare negativistică (o mărime fizică recunoscută internațional) și nu stau direct cu “Nu”-ul în gură, cum s-ar zice. Îl țin aproape, în buzunarul de la piept.

Cel mai bine am învățat asta la un proiect mare de care m-am ocupat acum fix 10 ani la muncă. Vine într-o zi șeful și-mi spune “băi Radu, se aude că va trebui să construim noi un prototip de container de comandă pentru un radar de rază medie, că în viitor s-ar putea să fie nevoie de așa ceva pe piață. E un proiect important, o să fie monitorizat direct din board. O să fii tu project manager pe el, că tu ești cu proiectele speciale.”

Și în clipa doi eu deja îi enumeram motivele pentru care proiectul în sine este o idee proastă. Astfel de containere făcea deja un subcontractor al Lockheed Martin (sau o astfel de relație complicată), deci ce șanse avem noi să facem ceva mai bun decât vindea deja LM?! Bugetul propus de voi este prea mic, sigur va fi nevoie de unul dublu, nu mai bine facem altceva cu banii aceia? Cât timp, 3 luni?! Păi nu avem unelte, nu știm nimic despre încercările de omologare necesare, o să ne ia 3 luni doar să punem la punct documentația, darămite să și construim matahala!

Un radar Gap Filler este un sistem mobil, dus în locul unde nu ai acoperire cu radarele fixe de mari dimensiuni ale armatei, de exemplu prin depresiuni sau în alte zone speciale. Sistemul este alcătuit dintr-un camion care transportă totul la locul necesar, un radar tractat, rabatabil într-o oarecare măsură la transport, și un container de comandă al radarului, care conține serverele necesare și în care stau operatorii. Containerul este ecranat electromagnetic, ca să nu se “încălzească” operatorii de la radarul de lângă ei, are niște dimensiuni standardizate pentru a putea încăpea și în avion sau pe trailerele de transport, trebuie să treacă niște standarde militare de rezistență la diverse tipuri de acțiuni, are sistem electric, ventilație, trei cup holdere șamd.

Am văzut ulterior astfel de sisteme pe la expozițiile de armament, cred că trece mereu unul și la parada de 1 decembrie. Cândva l-am văzut inclusiv pe cel construit de mine. În momentul în care am primit însă proiectul, toate acestea erau ca OZN-urile pentru mine, că de obicei lucram pe alt tip de produse.

Revenind la negativism, tactic vorbind nu este niciodată o idee bună să-l exprimi. Nu zic că trebuie să fii genul de om care spune “gata șeful, înainte în pas de defilare!”, dar dacă decizia era deja luată, este mai bine să zici “bine, hai să vedem ce putem face”, oricât nu mi-ar plăcea mie în rest clișeele de genul #provocare. Te pui Gică Contra atunci când chiar ai forță pentru așa ceva.

Ce nu vedeam eu, în acel moment, era imaginea de ansamblu. În primul rând, că nu se aștepta nimeni să iasă un produs mai bun decât cel LM din prima încercare. Era un prototip, scopul lui era să se studieze posibilitatea de a-l realiza in-house și să concluzionăm cât ne-ar costa trecerea la o producție de serie. Poate că prima generație va fi #deporc, dar a doua sau a treia ar putea fi concurente cu cele din piață. Dacă nimeni n-ar mai încerca să intre pe o piață în care există un furnizor de acel produs sau serviciu, am trăi foarte prost acum.

Apoi, îmi făceam eu degeaba griji pentru banii investiți de patron în acest proiect. Nu e ca și cum mi i-ar fi dat mie dacă nu-i cheltuia pe un container. Mai important, însă, este că așa se dezvoltă businessul: investind în noi linii de produse, în cercetare, în dezvoltarea de noi competențe și restul clișeelor care în această situație erau perfect justificate. Firma nu avea nevoie de economie în acel moment, ci avea resursele necesare pentru acest proiect.

Și, ca ultim punct, până la urmă trebuie să încerci. Dacă zici din start Nu la ceva, orice ar fi, vei rămâne fix ca înainte – tu ca om sau compania ca și companie. Dacă încerci ceva, sigur că poți eșua și pierde bani, dar poate îți și iese ceva, poate înveți, poate te dezvolți. Nu din prima, dar din a doua, a treia etc.

(Un exemplu de actualitate: metaverse-ul lui Facebook Meta. La prima vedere mi s-a părut o pierdere de timp și bani și nu cred că va ieși sau, dacă iese, nu o să stea lumea cu căști VR pentru noua interacțiune socială. Dar na… ei au banii de investit, iar Zuckerberg vrea să învețe ceva nou. Este dreptul lor să încerce.)

Toate acestea le-am înțeles mai târziu. Atunci doar eram nemulțumit că trebuie să fac atâtea lucruri noi mie și atent supravegheate de sus, în loc să continui să fac ceea ce știam deja și îmi era simplu. Zona aia de confort era chiar confortabilă.

În cele din urmă am făcut containerul, desigur, chiar dacă am cârcotit până ne-am pus pe treaba adevărată. Ajută să ai în echipă oameni care-și cunosc bine felia lor și deci se prind repede ce trebuie să facă. A durat de 3 ori mai mult decât era estimat. În primele 3 luni abia ne-am dat seama că în Europa nu există un laminator care să facă tablă de dimensiunea necesară nouă. La un moment dat a trebuit să așteptăm două săptămâni un avion suficient de mare care să încarce tabla de unde o găsisem noi că se produce. Nu s-a supărat nimeni că durează mai mult câtă vreme a fost clar că la mijloc sunt probleme neașteptate, nu incompetență.

A costat de 2 ori mai mult decât era estimat inițial. Ce-i drept, estimarea inițială de timp și buget erau scoase din burtă, valori mici ca să se obțină aprobarea sau să dea bine în propunere. N-a contat nici asta, iar banii necesari au fost alocați de câte ori am avut nevoie de noi fonduri.

Cât despre mine, acel proiect m-a învățat o mulțime de treburi noi. Furnizare de materiale ciudate, lucrul cu proiectanți, teste de încercare, proceduri de asigurarea calității, tehnici de sablare, standarde ISO de prindere, sudură de aluminiu, ecranarea electromagnetică a ușilor, cup holdere aprobate de standardele militare șamd. A fost fun de la cap la coadă.

M-a învățat și să nu spun direct “nu”, “este o prostie”, “nu va merge”, “ce rost are” șamd. Acum le țin pentru mine, analizez întâi problema din mai multe unghiuri, încerc să înțeleg mai bine ce se vrea. Mi se pare amuzant acum când unii pun direct verdictul “ăștia sigur dau faliment” sau “o tâmpenie pe care nu o vrea nimeni”. Mai important, mă gândesc întâi dacă persoana care-mi cere să fac ceva vrea și opinia mea pe subiect sau dacă s-a gândit deja poate fix același gânduri, dar na… unele lucruri trebuie încercate oricum.

Așa că, după cum ziceam la început, mi-a scăzut înverșunarea negativistică de la 100% la 70% odată ce m-am mai maturizat în astfel de aspecte. Știu că sunt unii oameni care au 0%. Unii i-ar numi nesăbuiți pentru că se aruncă imediat în orice idee, pentru că riscă totul în niște idei de business care par de la început foarte dificile. Eu unul îi admir pe mulți dintre ei din următorul motiv: măcar încearcă, iar la un moment dat sunt ceva șanse ca una dintre acele idei să le iasă. Și dacă nu le iese niciuna, măcar au o viață mai aventuroasă.

Articolul a fost despre muncă. O altă problemă este când acest tip de negativism se duce și în viața personală. Eviți doctorii pentru că n-ai chef de complicațiile veștilor pe care poate ți le vor da. Pierzi legătura cu prietenii pentru că n-ai chef să ieși din casă azi. Pierzi legătura cu soția sau copiii pentru că-ți place doar tipul tău preferat de activitate, nu și al lor. Dar asta este altă treabă.

    12 comentarii

  1. Eu desi sunt negativist in viata personala(si pe bloguri :)), am problema inversa la job. Zic da, ok, se poate, facem dregem. Sau daca zic “nu cred ca va merge”, tot adaug un “dar stai sa ma uit mai atent”. Rezultatul este ca ma trezesc cu prea multe de facut in prea putin timp.

      (Citează)

    • Mai, important e ca ești pozitiv. Nimeni nu vrea un Gica contra în echipa – nici colegii, nici șefii. Partea cu prea multe chestii de făcut – e perfect legitim sa nu poți face totul deodată. Acolo mi se pare important sa oferi transparenta în limitările astea de timp și sa aibă managerul oportunitatea sa spună ce vrea sa fie livrat prima data vs ce e ok sa mai întârzie. Situațiile în care totul trebuie livrat ieri ar trebui sa fie excepționale.

        (Citează)

  2. Din ciclul “revelatiile personale ale lui Radu”, astazi va prezentam “cum sa nu fii un catar incapatanat”. :-)

    Sunt foarte simpatice articolele astea… Se pare ca bancul ala cu ingineri si caini are o doza de adevar: ambii au privire inteligenta dar le vine greu sa se exprime.

    Acum serios vorbind, in general noi barbatii romani stam foarte prost la inteligenta emotionala. Si eu am avut si inca am tendinta asta de refuz.

    Vine probabil din complexe de superioritate / inferioritate dezvoltate in copilarie. Asta e rezultatul ideilor de tipul “dar Popescu ce mananca de a luat note mai mari ca tine”?

    Asa ajungi sa consideri ca nu esti valoros (adica demn sa fii iubit) decat daca performezi, daca esti cel mai bun etc

    Si asa devii negativist. Negativismul are rolul de a te proteja impotriva ranilor emotionale provocate de esec Adica iti spui “oricum nu va merge, nu sunt in stare, totul suge” pentru a te pregati pt un potential esec, care va durea mai putin daca este anticipat. “Stiam eu ca nu va merge”

    Problema deci e teama de esec.

      (Citează)

    • Multe probleme se nasc prin educație/școală. E o dată teama de eșec, că ai învățat la școală că ori știi, ori nu știi, plus modul în care poți demonstra eșecul altcuiva. Dacă tu ai făcut o prostie poți fi scuzat dacă ăla care ți-a cerut inițial ceva a făcut o prostie – adică e vina ăluia care a greșit primul. Asta se vede în modul în care operează instituțiile statului și asta blochează multe.

      Mai târziu în viață mi-am dat seama că problema școlii nu e neapărat că nu te învață chestii practice, ci că te închide în gândire și încearcă să te facă să cauți o singură cale spre o rezolvare. Ar mai fi și rușinea că ajungi prost, dar asta e o discuție mai amplă – de aici pornesc și orgoliile și ambițiile de a demonstra cu orice preț că x e mai prost ca tine. Nu-i ok să fii prost, dar măcar să nu fii ăl mai prost.

      Mai nou am observat că înverșunarea trădează lipsa de informație, în general când știi multe îți dai seama că pot fi mult mai multe care îți pot demonta argumentațiile, iar asta te face mai rezervat în exprimări. Îmi pare rău pentru cei ce se agață de informațiile din școală, pentru că eu eu după ce am început să citesc și alte lucruri m-am simțit în curu’ gol – practic ce s-a predat în școli „pe vremea noastră” e ceva învechit și parția neadevărat. Poate științele exacte sunt cum sunt, dar istoria…

        (Citează)

    • In direcția asta au MindArchitect și Europa FM o serie de videos, neurostiinta la clasa. Mi se pare ca fix ce spuneți voi descriu și ei. E foarte interesant sa înțelegi de ce ești asa cum ești și ce s-a întâmplat în copilăria ta care a influentat asta.

        (Citează)

  3. N-ai glumit… E lung articolul. Dar și interesant.

      (Citează)

  4. Radu, desi te urmaresc de ani buni, cred ca asta este cel mai interesant SI UTIL articol de pana acuma

    nu doar ca ma recunosc perfect – dar si constientizez ce-a zis mai sus Marean, am inteles clar sursa, desi asta nu pare sa ajute (cu mult) la rezolvarea situatiei. da, evident ca prima reactie pur emotionala catre sef va fi “nu doar ca nu se poate, dar nici nu e o idee buna, mai bine nu incercati” – tradus in subconstient prin “eu ma simteam bine facand ce stiu pt ca, in general, imi iesea, daca tre sa incerc ceva nou sunt sanse sa ratez, deci sa fiu pedepsit, nu vreau sa fiu pedepsit, deci nu vreau ceva nou”. logica de bunsimt :)

    pe de alta parte, mentalul lucra fix pe dos: daca mi-au dat treaba asta, e clar ca nu vreau sa ma fac de ras, deci trebuie sa iasa, CUM #$!& o facem sa iasa, ia sa vedem daca au mai facut altii ceva similar sau de unde pornim. adica, se mobiliza partea creativa pe fond tot de teama, dar teama de a nu fi umilit de esec. si devenisem deja celebru ca “ala care intai zice ca nu se poate apoi o face”.

    sefii cei mari (corporate jerks) evident ca nu suportau “the can’t do attitude” – ei vor doar solutii, ca probleme au destule dar seful meu direct, care ma cunostea de ani, stia prea bine speta asa ca incepea razand cu “ia sa vedem de ce nu se poate aceasta noua sarcina” si apoi, dupa ce asculta argumente in care vorbea doar teama, zambea si imi ura succes, si sa-l contactez daca ma blochez…

    a mers binisor schema pana cand chiar au cerut o tampenie majora de care pana si seful direct s-a prins, dar na, ordinul e ordin, csf ncsf. am refuzat, m-au alungat, au implementat-o, la un an jumate au dat faliment si cu datorii grave. pacat ca seful direct, om super de treaba si bun meserias, renuntase de buna voie la salar pe multe luni doar ca sa sustina proiectul acela… o casa de soft e scumpa, proiectele in house sunt si mai scumpe, de-aia infloreste outsourcing-ul…

      (Citează)

    • seful direct, om super de treaba si bun meserias, renuntase de buna voie la salar pe multe luni doar ca sa sustina proiectul acela…

      Visul de aur al privatilor mici si mijlocii, sa vina angajatii cu bani de acasa sau sa le munceasca degeaba.

        (Citează)

  5. Marean:
    Din ciclul “revelatiile personale ale lui Radu”, astazi va prezentam “cum sa nu fii un catar incapatanat”. :-)

    Sunt foarte simpatice articolele astea… Se pare ca bancul ala cu ingineri si caini are o doza de adevar: ambii au privire inteligenta dar le vine greu sa se exprime.

    Acum serios vorbind, in general noi barbatii romani stam foarte prost la inteligenta emotionala. Si eu am avut si inca am tendinta asta de refuz.

    Vine probabil din complexe de superioritate / inferioritate dezvoltate in copilarie. Asta e rezultatul ideilor de tipul “dar Popescu ce mananca de a luat note mai mari ca tine”?

    Asa ajungi sa consideri ca nu esti valoros (adica demn sa fii iubit) decat daca performezi, daca esti cel mai bun etc

    Si asa devii negativist. Negativismul are rolul de a te proteja impotriva ranilor emotionale provocate de esec Adica iti spui “oricum nu va merge, nu sunt in stare, totul suge” pentru a te pregati pt un potential esec, care va durea mai putin daca este anticipat. “Stiam eu ca nu va merge”

    Problema deci e teama de esec.

    Mai există și teama de succes, pe principiul că dacă am success voi do nevoit să mă schimb, sau că succesul mă va schimba.

    Sau o combinație de teamă de eșec + teamă de succes.

      (Citează)

  6. Am senzația că articolul ăsta i-a dat reset lui Gaelex.

    Reduce negativism … 503 service not available.

      (Citează)

  7. Nu strica sa enumeri care sunt riscuri pe care le vezi tu la un proiect, altfel o sa te trezesti maine-poimaine ca vine managerul si iti zice “fa-mi o racheta sa mearga cu de 3 ori viteaza luminii”, chestia e doar de cum o faci

    “Atunci doar eram nemulțumit că trebuie să fac atâtea lucruri noi mie și atent supravegheate de sus, în loc să continui să fac ceea ce știam deja și îmi era simplu.”

    Aici e una dintre chei. La munca, daca tu consideri ca esti platit doar sa depui un efort X/luna, nu este chiar normal sa vina unul sa iti zica “hai sa facem proiectul asta super complex, la care tre’ sa bagi ca bivolul, dar hai sa fim pozitivi”. Daca consideri ca esti platit pentru rezultate, atunci da, tre’ sa te chinui sa livrezi ce proiecte ti se dau.

      (Citează)

  8. Oau, Radu are loc de muncă la fel ca alții 😀 Ca manager cred că trebuie să fii așa ca să nu ai de-a face cu situații imposibile sau din care iese toată lumea șifonată. Poate un dram de negativism ar fi fost bun în trecut la firma la care lucrez (am fi evitat niște proiecte care au avut durată extrem de scurtă și-au fost doar concepte nerealiste).

    Am cunoscut multe persoane ca tine și eu de obicei încerc să echilibrez balanța, uneori sunt prea optimist și sunt conștient că prea mult optimism strică. Eu am evoluat invers față de tine, dar acum sunt pe la 50% optimism și 50% negativism. Dacă aș fi fost negativist aș fi ratat un loc de muncă foarte bun care m-a ajutat enorm (“Nu mă duc la interviu pentru că nu mă aleg pe mine, nu mă pricep, sunt alții mai buni”).

    Pentru mine contează mult informațiile pe care le am. Dacă marea majoritate sunt de rău, atunci devin negativist, dacă-s de bine sunt moderat de optimist.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus