un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

O pagină veche cu zero și unu

22 Nov 2021  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Unul dintre cele mai interesante lucruri văzute de mine vreodată este pagina de mai jos, dintr-un manuscris vechi, expusă în München la muzeul de artă modernă.

Lucrarea întreagă se numește Monadologia și a fost scrisă de Leibniz. Este o lucrare filosofică pe tema sufletului uman. Pe lateral, lângă text, Leibniz notează pentru prima oară sistemul binar așa cum îl știm astăzi. Poate în acel moment i-a venit ideea și a pus-o pe hârtie. Poate acela a fost momentul când a inventat sistemul binar.

Lucrarea respectivă a fost scrisă în 1714.

Aproape 300 de ani mai târziu , sistemul binar așa cum l-a definit Leibniz, cu 0 și 1, stă la baza lumii noastre pentru că toate datele noastre sunt scrise ca 0 și 1 pe hard-disk, ca 0 și 1 circulă prin rețele și ca 0 și 1 sunt interpretate de procesoare, cu miile de miliarde în fiecare secundă. Sunt muzică, sunt filme, sunt amintirile cu cei dragi, sunt banii din bancă, sunt butonul care apelează liftul.

Mi-am dat seama în acel moment ce importantă este cercetarea în orice domeniu, indiferent cât de fantezist pare el. Nu musai cercetare din aceea cu halat și laborator, ci cât de important este ca fiecare om să aibă ocazia să se gândească la mai multe decât masa de seară și plata chiriei de mâine. Nu știi niciodată de unde apare o idee bună, chiar dacă va fi nevoie de 300 de ani pentru a o aprecia. Mi s-a părut amuzant că zilele trecute s-au împlinit 30 de ani de la invenția blockchain-ului și abia în ultimii ani a ajuns în prim plan.

Leibniz a fost un titan al matematicii și multor alte domenii. Poate cea mai importantă minte a germanilor, la luptă strânsă cu Von Neumann. Unii oameni sunt făcuți să schimbe lumea.

    9 comentarii

  1. Ocultaa, aparea Oculta de atunci!!! :-)

      (Citează)

  2. Idei de genul ăsta sunt extrem de importante și apar extrem de sporadic. A fost nevoie să treacă 200 și mai mulți ani până la primul calculator și încă vreo 40 până când calculatoarele au început să fie folosite peste tot în societate. Zilele trecute mă gândeam la prăjitoarele pe bază de aer și că a durat atât de mult să apară și să fie folosite. O să cumpăr în curând un astfel de prăjitor. Ideea este simplă, poate că tehnologia nu a permis lucrul ăsta, dar mie personal mi se pare o chestie extrem de interesantă și utilă. Au fost multe astfel de momente și acum nu le mai dăm importanță.

      (Citează)

  3. Von Newman a fost evreu din Ungaria

      (Citează)

  4. Am vazut un telegraf optic, vechi, din suedia. In timp ce prin Europa se folosea un sistem direct: un semn = o litera, asta folosea 10 placi cu doua pozitii.
    Cica era cam la dublu, ca viteza de transmitere a informatiei

      (Citează)

  5. Von Neumann era ungur (evreu) :)

      (Citează)

  6. Imi aduc aminte de schitele lui Leonardo pentru niste elicoptere….

      (Citează)

  7. animaloo:
    ce minciuni. Newman era vecinu gras alu Seinfeld

    nu era la fel de destept :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus