un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Jocurile noi bagă mai multă publicitate și mai multe in-game purchases

21 Jul 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

Mai știți când un raport spunea că 96% dintre utilizatorii de iOS au dezactivat tracking-ul pentru publicitate personalizată? Probabil așa credeau că vor scăpa de publicitate în general, dar în practică doar face publicitatea mai neinteresantă.

O analiză nouă arată deja impactul acestor măsuri și bineînțeles că impactul este negativ pentru utilizatorul de rând: jocurile de mobil au crescut numărul de reclame pe care ți le arată în joc și au crescut și numărul de obiecte, power-up-uri, battle passes și alte bonusuri per-pay pe care le poți cumpăra în joc.

Mi se pare normal și era de așteptat.

Dacă v-ați jucat pe mobil cam știți cum era sistemul până acum. După vreo 2 curse, îți era afișată și o reclamă de câteva secunde. Publicitate targetată înseamnă că reclama respectivă avea șanse mai mari să te intereseze și deci să faci click pe ea pentru mai multe detalii și deci dezvoltatorii câștigau mai mulți bani de la respectiva reclamă.

Cu publicitate netargetată, dezvoltatorii jocului câștigă mult mai puțin din afișarea ei, că probabil îi dai skip imediat, și atunci soluția majoritară a fost să-ți arate mai multe reclame. Număr mai mare = șansă mai mare să fie totuși ceva de interes pe acolo.

Iar dacă banii nu mai vin din reclame ca înainte, atunci jocul în sine vrea mai mulți bani de la tine. Poate nu-ți mai oferă 10 skin-uri gratuit și 5 extra pe bani, ci invers, 5 gratuite și 10 pe bani. Poate că dublează experiența cerută pentru a crește în nivel sau poate micșorează numărul de credits primite după o cursă, ceea ce înseamnă că va dura mult mai mult timp să-ți cumperi o mașină nouă în joc. Hei, nu vrei să dai bani reali pentru 100.000 de credits în joc? Tu poate nu, dar un procent din jucători vor face asta.

Mai sunt și alte modificări subtile. Se schimbă chiar tipul jocurilor, care îmbină acum elemente casual și hardcore pentru a fi atractive pentru un număr mai mare de jucători (ceea ce generează mai mulți bani). Un joc de strategie poate adăuga și elemente RPG pentru a fi și pe placul celor care vor astfel de elemente. Jocurile noi țin cu dinții de jucători și deci bagă mai multe notificări și oferte speciale pentru a-i face să revină în joc. Nu sunt decis dacă asta e de bine sau de rău.

O altă schimbare subtilă este legată de modalitatea prin care Apple permite un tracking inițial. Dezvoltatorii își promovează jocurile pe diverse canale de publicitate (YouTube, reclame în alte jocuri, Google Ads etc), dar fără tracking le este imposibil să afle dacă cineva le-a instalat jocul pentru că a auzit de el de la un prieten sau pentru că l-a văzut într-o reclamă. Și dacă într-o reclamă, prin ce canal a fost? În ce reclame să investească în continuare bani?

Așa că Apple oferă o fereastră de 24 de ore pentru tracking de instalare. Tu vezi o reclamă și, dacă instalezi jocul în mai puțin de 24 de ore, Apple îi spune dezvoltatorului “uite, cineva a instalat pentru că a văzut reclama pe YouTube, ai o conversie de succes acolo”. Dacă instalezi jocul după 25 de ore, dezvoltatorul nu află nimic despre ce te-a determinat să afli asta.

Consecința este că dezvoltatorii introduc tot felul de oferte speciale în publicitatea lor. “Instalează acum și primești un bonus!” Scopul nu mai este de awareness, ci să te facă să-l instalezi cât mai rapid. Un bonus pare bun, dar nu uitați că în același timp jocul pune mai puțin accent pe free și mai mult pe premium în modelul freemium, după cum am spus la început.

Per total, aș zice că nimic din cele de mai sus nu este în avantajul utilizatorului final. Din păcate, nici publicitatea targetată nu este o soluție, s-a mers prea departe cu ea.

Problema este că lumea gaming-ului pe mobil a fost construită pe un anumit model de publicitate. Dezvoltatorii nu fac jocuri din bunătatea inimii lor, ci pentru un salariu. Jocul o fi gratuit de instalat și jucat, dar dezvoltatorii sunt plătiți de acei x% dintre jucători ce deveneau atât de pasionați încât plăteau pentru ceva în plus și de reclamele afișate în joc.

Modelul acesta este foarte dificil de schimbat acum. Vorbim de vreo 13 ani de gaming de acest tip și de o întreagă infrastructură construită între dezvoltator și jucător pentru a susține acest model de business. Nu știu cum ar putea fi schimbat în favoarea jucătorului.

sursa: Venture Beat.

    12 comentarii

  1. Ar putea fi schimbat f simplu modelul daca lumea ar fi de acord sa plateasca 5 lei 10 lei pt un joc care ii place. 24 de ore gratis si dupa aia platesti.

    Problema e mult mai mare decat modelul de business al jocurilor – problema e ca internetul ne-a dat tuturor impresia ca exista lucruri gratis.

      (Citează)

    • Lumea e de acord să plătească pentru jocuri – în general, pe toate platformele – doar că atunci când oamenii plătesc se vede clar mârlănia. E cam aiurea să ai reclame într-un joc de peste 300 de lei, nu? sau pur și simplu jocurile sunt proaste și nu experiența e limitată în general. Dacă urmărești puțin studiile din domeniu ai să vezi că lumea plătește și e dispusă să plătească tot mai mult.

      Greșit, internetul ne-a arătat clar că unele lucruri sunt proaste și nu-și merită banii. Simplul fapt că cineva a produs ceva nu înseamnă că e de calitate sau își merită banii. Acum vreo 20 de ani nu se vindeau jocuri neterminate, acum e o parctică la scară largă, iar faptul că lumea se revoltă nu înseamnă că vrea totul gratis.

        (Citează)

    • E multă lăcomie aici, că modelul platesc acu și gata nu le mai ajungea. Nu cred că sint dezvoltatori care trăiesc din asta, e pur si simplu un business, cu producatori care vor să maximizeze inputul. Și odată ajunși aici… putem umbla un pic și la funcția aia random dacă ne aduce niște dolărei în plus, dă-i plm pe fraierii care cred în noroc.

        (Citează)

  2. mmm totuși articolul citat e scris de unul care trăia din ads-uri și acum plînge după ele. și nu am văzut pic de reclamă în games-uri după setarea aia minune.

      (Citează)

  3. Probabil așa credeau că vor scăpa de publicitate în general, dar în practică doar face publicitatea mai neinteresantă.

    Citation needed

      (Citează)

  4. Nu am niciun fel de simpatie pentru jocurile gratis care ofera mai multe reclame decat gameplay. As fi mega fericit ca modelul asta de business sa dispara cu totul. Alternative sunt – fie systemul classic in care cumperi jocul, fie solutii gen Apple arcade (sau Gamepass) unde te abonezi la un catalog de jocuri premium si ai acces nelimitat, in schimbul unui abonament lunar.

      (Citează)

  5. Probabil că în curând se va trece la un model în care varianta free a unui joc îți va oferi mult mai puține beneficii și ți se va cere să treci la versiunea cu plată mai devreme în joc (după 1-2 ore de joc).
    Dar asta va funcționa doar dacă pentru versiunile plătite se va cere o sumă rezonabilă, nu sute sau mii de euro. Văzusem cândva un articol în care se analizase un joc de raliuri și redactorii au ales să cumpere toate upgrade-urile posibile. Suma totală era de aproape 9000 de euro. Cu banii ăștia iți cumperi o mașină reală de raliuri.

      (Citează)

    • Nu, lupta începe să se dea pe timpul utilizatorului petrecut într-un joc sau pe o platformă. Fix exemplul tău confirmă asta, odată ce utilizatorul stă într-un loc, acolo e tentat să-și cheltuie banii. De asta dă și Epic jocuri gratis, pentru a te ține pe platforma lor. Până să intru în joc am reclame, cât se încarcă jocul mă mai aruncă pe site-ul lor și na, dacă tot am 10 jocuri culese gratuit poate voi cumpăra tot de acolo în loc să merg pe Steam. Sau poate voi plăti un abonament în viitorul apropiat.

      Nu va mai exista varianta în care dai banii pe un joc complet și aia e, iar prețurile vor fi doar aparent rezonabile.

        (Citează)

    • Poate e timpul sa ne intoarcem la vremea cu demo-uri gratuite care iti asigura X ore de gameplay dupa care te invita sa cumperi jocul intreg.
      Demo-ul (aplicatia) gratuit in app store, jocul intreg X lei.

        (Citează)

  6. dam167: Acum vreo 20 de ani nu se vindeau jocuri neterminate

    @dam167: Cum sa nu, poate nu ai auzit de exemplu de Prince of Persia 3D, aparut in 1999, care a fost rapid pe piata, inainte de a fi terminat si a avut ulterior nevoie de tot felul de patch-uri ca sa mai elimine din multele bug-uri pe care le avea datorita faptului ca au sarit etapa de verificare si corectie.
    Sunt si alte exemple, insa intr-un fel ai si tu partial dreptate, numarul acestora este mult mai mare in prezent.

      (Citează)

  7. Daca te-ai jucat pe mobil banuiesc ca ai bagat de seama ca primele 12+ ore jocul te inunda in free crap ca sa te prinda, apoi iti cere juma de salariu ca sa nu petreci urmatoarele luni cu upgradeuri minime. 24 de ore e inutil sa iti faci o parere cum e la “endgame”.

    Marean:
    Ar putea fi schimbat f simplu modelul daca lumea ar fi de acord sa plateasca 5 lei 10 lei pt un joc care ii place. 24 de ore gratis si dupa aia platesti.

    Problema e mult mai mare decat modelul de business al jocurilor – problema e ca internetul ne-a dat tuturor impresia ca exista lucruri gratis.

      (Citează)

    • Mi se pare o cretinitate faptul ca oamenii platesc bani ca sa cumpere currency si shortcut-uri in jocurile de mobil.

      Adica WTF, esti prins de joc, dar este atat de prost incat esti dispus ca sa platesti bani reali pentru a-l juca mai putin??

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus