un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Creta: despre închiriat mașina și ce-i de vizitat prin insulă

12 Jul 2021  ·

TURISM  ·

14 comentarii

Dacă mergeți în Creta și vreți să vizitați insula, va trebui să închiriați o mașină. Distanțele sunt mari, transportul în comun este slab și fără o mașină nu veți putea ajunge la anumite plaje celebre și nici să opriți în câteva localități pitorești. Așa că iată un mic ghid.

Cretanii sunt foarte relaxați când e vorba de închiriat mașini. Se uită să aveți permis și puteți plăti cash, nu-i nevoie de vreun card. Cele mai bune prețuri le găsiți la diverse firme mici de închiriere, nu prin hoteluri sau lanțurile clasice.

Prețurile încep de la 35 de euro/zi, cu care puteți lua un Fiat Panda sau altceva de acest tip. Am stat bine patru persoane într-un panda. Este genul de mașină tipică pentru Creta, cel mai mult pe șosele veți vedea mașini din acest segment și chiar mai mici, precum Toyota Aygo.

Fiat Panda e bun câtă vreme nu vreți și portbagaj mare sau să urcați în forță pe serpentine. Creta are munți înalți, sunt și drumuri stil Transfăgărășan (dacă o luați pe acolo), iar o astfel de mașină se va chinui pe ele sau va depăși cu greu vreun camion, dar vă duce de la A la B fără probleme.

La capătul opus se află VW T-Roc Cabrio automat, care costa 220 de euro/zi. Mașina asta este overkill pentru că nu prea aveți nevoie de garda ei mai înaltă la sol. Creta are drumuri bune, chiar și dacă vreți să treceți munții veți găsi asfalt de calitate.

Dacă vreți totuși decapotabilă, o variantă mai bună este Audi A3 Cabrio automat la 180 euro/zi. Încap bine patru persoane, iar mașina este foarte sprintenă pentru această insulă, depășești ușor de câte ori este nevoie, trage la deal fără nici o problemă șamd. A3 Cabrio este rege într-o țară de Toyota Aygo și Fiat Panda.

Noi am închiriat două zile un Audi A3 și încă o zi un Fiat Panda (pentru că taxi-ul până în Heraklion și înapoi ne costa dublu decât mașina pentru o zi). Mi-a plăcut Audi-ul, bineînțeles. Sprinten, stătea foarte bine pe șosea, direcție precisă, suspensie confortabilă, dar nu prea moale. Nu avea deloc dotări suplimentare, doar aer-condiționat și radio-cd, dar venisem noi pregătiți cu suport de telefon și încărcător.

Drumurile sunt bune. De la est la vest se află un fel de drum expres cu aspect de autostradă în unele locuri. Din când în când urci dealuri/munți și mai dai și de serpentine, dar în general se circulă bine. Au o bandă normală și una de urgență; obiceiul locului este ca mașinile mai lente să se retragă pe cea de urgență ca să poată fi depășite ușor. De obicei recunoști ușor turiștii cu mașini închiriate: nu prea se prind de această manevră.

Dacă vreți să mergeți de la nord la sud, de exemplu spre defileul Imbros, aveți de trecut niște munți înalți (cred că au 22 de vârfuri de peste 2000 de metri sau așa ceva pe insulă) pe drumuri cu multe serpentine și urcări destul de dure. Asfaltul este în general bun. Mie mi-a făcut plăcere o astfel de călătorie, în special că pe serpentine poți decapota mașina (la peste 50 km/h devine deranjant pentru persoanele de pe locurile din spate) și sunt peisaje frumoase. Sunt locuri unde mergi pe curbe la înălțime și jos vezi marea. Se termină curbele și coborârea și ai ajuns pe o plajă.

În două zile cu mașina faci cam jumătate de insulă, cu câteva popasuri și stat la plaje mișto. În altă zi te poți învârti prin Heraklion și palatul regelui Minos. Mai mult de atât mi se pare că stai prea mult timp pe drumuri. Noi stăteam pe lângă Heraklion, așa că n-am ajuns în Chania și zona vestică; rămâne pentru alt sejur, cu zbor și cazare direct acolo.

Atenție la radare fixe. Poliție n-am văzut, dar au multe speedcams, de obicei semnalizate cu panou. Omul care ne-a închiriat mașina a zis pe ton imperativ “please watch out for radar”, dar doar în treacăt “don’t drink alcohol”, dând din cap în sensul de “încearcă și tu”.

DE VIZITAT PRIN CRETA

RETHYMNON

Între Chania și Heraklion, cam la 70 de km distanță de fiecare. Este o stațiune foarte mișto, cu aspect îngrijit. Mie mi-a plăcut o promenadă lungă cu palmieri și terase variate, iar pe străzile paralele din spatele lor sunt zeci de magazine de diverse tipuri, așa ca într-o stațiune.

M-aș vedea revenind aici pentru 2-3 zile, mi-a adus aminte chiar de St Tropez deși ca prețuri nu este mai scumpă decât restul Cretei. Înghețată foarte bună în localul de aici. Mai au pe acolo o fortăreață venețiană și alte obiective turistice de văzut.

HERAKLION

Mie nu mi-a plăcut foarte mult pentru că-i oraș cu port și aeroport și pare prea mare din astfel de motive. Totuși, centrul vechi este pitoresc, multe străduțe liniștite cu suficiente localuri încât să bei sau mănânci în fiecare zi în altul mișto, vreo două catedrale frumoase, o logie venețiană șamd. Nu m-aș caza în oraș, totuși.

Muzeul de arheologie este de vizitat. Civilizația minoană, prima civilizație avansată a Europei înainte de a dispărea din motive încă nu clar elucidate pe la 1400 îen, a lăsat în urmă o mulțime de artefacte expuse acolo, plus că aflați mai bine istoria insulei în toate perioadele ei, că apoi au venit grecii, romanii, venețienii și naziștii. Muzeul este mare și bine făcut, arată mai bine decât muzeele de la noi.

PALATUL KNOSSOS

Este lângă Heraklion la vreo 5 km. Există un autobuz care duce acolo din centrul orașului pentru 2 euro, dacă nu veniți cu vreo mașină.

Mie nu mi-a plăcut nici acesta. Multe pietre. “Aici era poarta de intrare, dar acum au rămas doar aceste pietre pe sol”. Este cam ca la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau la Histria, dacă le-ați vizitat. Am dat o tură, am văzut unde trăiau minoanii, dar nu pleci de acolo ca după vreo experiență de neuitat.

Costă 20 de euro un bilet combinat palat plus muzeu de arheologie. Acesta merită ca preț dacă vă plac astfel de lucruri.

AGIOS NIKOLAOS

Spre est, pe drumul spre Plaja Vai, puteți opri pentru vreo oră și în acest orășel. Agios Nikolaos are o zonă pitorească, portul de bărci este un golfuleț în centrul orașului și îl puteți înconjura de la înălțime pentru niște ocazii foto plăcute și o cafea cu priveliște.

De acolo am mers vreo 10 minute cu mașina până la Cretan Olive Oil Farm. Voiam să văd cum se face uleiul de măsline și am văzut aici. Vă arată acolo mai multe soiuri de măsline, cum se culeg, cum se storc șamd. Tot acolo mai poți vedea multe altele legate de agricultură: plante precum busuioc sau oregano, stupi, citrice, avocado; au chiar și un atelier de olărit. E genul de loc bun pentru copii, că văd totul într-un singur loc.

Or fi și altele mai bune, desigur, dar procesul de producție este similar. Sunt mulți producători de ulei de măsline în Creta ce acceptă vizitatori.

Apropo, vinurile cretane sunt excelente, am băut foarte bine în insulă. Se pot vizita și crame locale, desigur, dar eu n-am făcut-o pentru că am fost în România în Drumul Vinului și am mai vizitat de încă 2-3 ori alte crame și am mai vizitat și prin alte țări și toate arată la fel. Am băut însă din plin. Hotelul în care am stat avea un wine bar cu vreo 30 de feluri de vin cretan.

PLAJA VAI

Creta are niște păduri de palmieri și una dintre ele este aici, pe plaja Vai, care pe coasta estică a insulei. Drumul până acolo este bun, dar la un moment dat treceți și munții cu curbele de rigoare.

La Plaja Vai există o parcare foarte mare, restaurant, cafenea, bar, plus zonă cu șezlonguri și umbrele, dacă vreți. Apa este tot cu pietre, genul șlefuit, așa că vă recomand și acolo pantofi de plajă. Acolo mi s-a sinucis GoPro-ul. Dacă aveți chef de o drumeție de vreo 10 minute, pe scările ce urcă dealul de lângă plajă puteți ajunge la o plajă de nudiști (sunt mai multe pe insulă, google this dacă vă interesează).

Mie mi-a plăcut la Vai, mi-a adus aminte de Mauritius cu palmierii săi. Mi-am făcut poze de piți acolo.

Pe acestea le-am văzut. Mai aveam și alte locuri frumoase pe listă, dar le-am lăsat pe data viitoare:

  • Chania – probabil aici e chiar de stat. Plajele din zona vestică au mai mult nisip în apă decât cele din est, care sunt mai pietroase (dar unele bune pentru snorkeling din acest motiv). Am înțeles că orașul are aspect de stațiune grecească și nu-i la fel de mare ca Heraklion, chiar dacă are aeroport propriu și curse direct spre România de pe el. Este un deal lângă oraș cu câteva localuri cu priveliște; poate vreți să mâncați o caracatiță în timp ce priviți apusul peste Chania.
  • Plaja Elafonissi – poate cea mai frumoasă plajă din Creta, că e cu nisip pe mal și în apă. Marea este bleu ca de wallpaper, apa e mică, de obicei este și aglomerat. Este în colțul de sud-vest al insulei, mult prea departe de zona Heraklion ca să merite vreo 2-3 ore dus și încă atât întors. E concediu, nu șoferie. Dacă stați în Chania, însă, mergeți acolo.
  • Plaja Balos – în nord-vest, deasupra Chaniei. Seamănă cu Elafonissi, este o lagună cu apă frumoasă și nisip fin.
  • Imbros Gorge – defileul acesta este pentru cei ce vor drumeții. Sunt multe văi și defileuri pitorești în Creta, dar cred că de obicei oamenii nu vin cu încălțăminte adecvată într-un concediu “la mare” și nici n-au chef de mers pe 30 de grade.
  • Muzee militare, buncăre, câmpuri de bătălie – Creta a fost scena unor lupte de amploare în WW2. Inclusiv trupe din Australia și Noua Zeelandă au luptat acolo.
  • Mai este și un vârf de munte unde legenda zice că s-a născut Zeus. Mie mi se pare tourist trap și nu l-am luat în considerare.

Niște clipuri de informare:

    14 comentarii

  1. Wow, cand am vazut poze cu palatul Knossos instant mi-am amintit de Assassin’s Creed Odyssey. Foarte multe cladiri de genul arata identic in joc, inclusiv palatul asta.
    Acolo se da lupta cu minotaurul.

      (Citează)

  2. Prin insulele grecesti am dat de cea mai relax situatie privind șofatul. Cred ca au ordin politistii sa nu te deranjeze daca esti turist.
    La ultima vizita am inchiriat online un vw up alb. Confirmat, totu ok. Cand am ajuns imi arata grecu un chestie mica rosie si veche. Un daihatsu nujtu ce model. Avea aer con si mergea. Sa fie primit. Il intreb, boss cand plec cum facem cu masina,ti- o aduc eu, o iei tu. Cica, las-o in fata hotelului deschisa si bagi cheia sub presu soferului. Asa se proceda p-acolo. Ba nene cum s-o las asa?!!
    Si grecu: no problem. Have a nice holliday.
    Relaxati maxim.

      (Citează)

    • Ha, prin 92 lasau cretanii masinile cu cheia in contact si geamurile deschise. M-am crucit, dar mi-am dat seama ca nimeni nu poate fura vreo masina ca nu putea parasi insula. Si pedeapsa pentru furt era vreo 10 ani, ca in insula sint alte legi fata de continent. Iar puscaria era la capatul pistei, in Iraklio… Asa ca somn usor…

        (Citează)

  3. MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. – Din țig. mišto.

    Deci faci toate astea, dar folosesti un cuvant tiganesc.

      (Citează)

  4. Fiat Panda era 20 de euro pe zi in Rodos, l-am negociat la 17 pentru ca am stat o saptamana.

      (Citează)

    • Si cat ai platit suplimentar pentru asigurare?
      Am fost si eu prin Creta si la ce a prezentat Radu se mai adauga si asigurari. De exemplu pentru Fiat Panda daca vrei asigurare full (fara franciza) mai platesti in jur de 20-25 de euro pe zi.

        (Citează)

    • Nu am luat nicio asigurare extra. Ce poti sa strici la un Fiat panda cu care te plimbi ici-colo?

        (Citează)

    • In Rhodos nu stiu ce poti sa strici, dar in Creta toata lumea m-a avertizat (inclusiv de la hotel) ca fiind foarte inguste strazile, ai toate sansele sa te trezesti cu oglinzile rupte (sau cel putin zgariate). Altii mi-au mai zis ca si stopurile le mai gasesti sparte, mai ales in parcarile din zonele turistice.
      Nu am patit niciodata nimic, dar pentru maxim 70-80 de euro pe care ii platesc in plus, am preferat sa iau si asigurarea si sa nu stau stresat (nu am inchiriat niciodata mai mult de 3 zile masina).

        (Citează)

    • Nu era cu asigurare nici de unde am luat noi masina, era totul inclus in pret.

        (Citează)

  5. Pentru cei care vor inchiriaza mai mult de 2-3 ori masina (local cat si international) / pe an, va recomand pe astia:

    https://www.worldwideinsure.com/car-hire-excess-insurance.php

    Cu produsul multi-trip va acopera toate calatoriile pe un an de zile la inchirierea unei masini. Produsul se numeste collission damage waiver sau car hire excess si va acopera fransiza in cazul oricarei daune.

    Diferenta principala este costul mult mai mic decat cel primit direct de la companiile de rent-a-car doar ca despagurirea nu este directa cu acestia ci se face ulterior intre client si asigurator ceea ce inseamna ca din depozitul lasat pe cardul de credit o sa vi se opreasca suma aferenta daunei.

      (Citează)

  6. In Grecia condusul după ce ai băut bine la terasă e sport national, nu numai la turiști.

      (Citează)

  7. Andrei G:
    Si cat ai platit suplimentar pentru asigurare?
    Am fost si eu prin Creta si la ce a prezentat Radu se mai adauga si asigurari. De exemplu pentru Fiat Panda daca vrei asigurare full (fara franciza) mai platesti in jur de 20-25 de euro pe zi.

    Pe aici prin Ciclade o Panda e 22-25 eur/zi iar un Polo cca 38-42. Din pacate nu exista full CDW la niciun pret. Exista CDW cu fransize de 300-700 eur la 8-5 eur/zi.
    La fransize in limita inferioara am luat CDW dar unde fransiza depaseste 600 eur nu mi s-a parut ca mai merita.

    Dar oferta de rent a car este masiva, hiperinflatie, care depaseste consistent cererea.

    Dealtfel, insulele pe care am fost nu depasesc 40-60% din capacitatea turistica, asa ochiometric. Mi se pare chiar ca anul trecut au fost ceva mai multi turisti.
    Sper sa ajung peste 1-2 ani si in Creta. De cativa ani explorez Cicladele si mi se par super faine ca destinatie iar numarul de conationali intalniti se situeaza in zona ‘exceptii’.

      (Citează)

  8. Chiar saptamana asta închiriat din Platanias ( pe lângă Chania) în Creta cu 30 euro/zi + 10 euro pe zi asigurare full fără alte depozite sau alt ceva, un Fiat Panda.

    Cred ca e mai draguta partea de vest cu Chania, Balos, Falasarna, Elafonissi. În est cred ca ai ratat plaja Preveli/Palm Beach.

    Mai e de menționat ca din Creta se fac excursii day trip către Santorini la 165-170 euro de persoana.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus