un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

236.000 de români au salarii de peste 10.000 lei (36% mai mulți decât anul trecut)

23 Mar 2021  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

41 comentarii

A apărut astăzi o știre despre topul județelor cu cele mai mari salarii. Sunt date interesante pe acolo, de exemplu că 236.787 de români au salarii brute de peste 10.000 de lei pe lună.

Salariile de 10.000 de lei şi peste sunt cel mai des întâlnite în Bucureşti – 127.232 de contracte înregistrate, Cluj – 20.458, Timiş -14.841, Ilfov – 9.755 şi Iaşi, cu 7.099 de salarii brute de 10.000 de lei sau mai mari.

Net înseamnă 5.800 de lei, zice același articol. Atenție însă că statistica vorbește despre salarii mai mari de 10.000 de lei brut, dar nu zice și cu cât mai mari. Unele pot fi de 20.000 de lei, de exemplu. Tot mai mulți dintre cunoscuții mei au peste 10.000 de lei net prin corporațiile în care lucrează ei, de exemplu, ceea ce nu mă miră, având în vedere că datele de mai sus spun că în București sunt de 5 ori mai multe salarii “mari” decât în Cluj, următorul pe listă.

Mă miră însă tocmai diferența aceasta. Doar 20.458 de astfel de salarii în Cluj? O fi al doilea pol economic al României, dar cel puțin în acest indicator al salariilor este mult în spate.

Revenind la cifra de 236.787 asemenea salarii, contează creșterea, în primul rând (what she said). Acum un an scriam un alt articol despre cum 173.000 de români câștigă peste 10.000 de lei brut din salariu. Tot acum un an aflam și că în România există 55.900 de milionari în dolari, cel puțin dacă ne referim la totalul bunurilor deținute (cum este și cazul, că trăim în vremea în care e mai profitabil să nu ai cash care stă degeaba în cont).

Mai este o statistică interesantă în articolul de 2021:

aproximativ 2,5 mi­lioane de salariaţi primesc salariul minim pe eco­nomie, preponderent în mediul privat (foar­te puţini dintre salariaţii din sectorul pu­blic au o astfel de re­muneraţie). Ca atare, salariul mediu brut din România este pu­ternic in­fluenţat de această pondere, fiind de circa 5.429 lei în 2020

Altfel spus, salariul mediu devine un indicator din ce în ce mai puțin relevant pentru noi ca societate, având în vedere că 2,5 milioane din cele 5,5 milioane de contracte de muncă înregistrate sunt pe salariul minim. Naiba știe cum se pot strânge bani la buget când 5,5 milioane plătesc taxe, dar aproape jumătate dintre ei abia au de unde.

M-ar interesa mai mult alte statistici. Cât este salariul mediu în rândul celor care câștigă cel puțin peste 30% față de salariul minim? Cât este salariul mediu în funcție de nivelul de învățământ? Că poate descoperim că cea mai simplă metodă de a încuraja școala reiese din aceste statistici.

Salariul mediu pe țară ar trebui rup în doi indicatori:

  • salariul mediu pentru cei care nu lucrează pe minim (pornim de la SM+30% sau așa)
  • câți români lucrează pe salariul minim și ce se poate face pentru a-l crește pe acesta sau pentru a-i muta în categorii salariale superioare.

Oricum, de reținut: dacă aveți peste 5.800 de lei în mână, sunteți deja în top 4,2% dintre salariații din România.

    41 comentarii

  1. n-ai ce pol al economiei sa faci la Cluj daca fara studenti da sa moara incet orasul. nu poti baza o economie serioasa fix pe oamenii cu cei mai putini bani.

      (Citează)

    • Este vorba de intreg judetul Cluj, nu doar de oras. Bine, banuiesc ca orasul Cluj trage in sus topul, dar trebuie tinut seama si alte localitati de prin zona.

      Altfel, Radu se mira pentru ca plecat pe fenta laudelor platite de Boc, care scosese Clujul cel mai bun loc de trait din Univers. De aceea, cand e cu cifre, multi raman mirati.

        (Citează)

    • Nu e chiar asa, e ca si cum i-ai spune unui copil de 5 ani ca n-are viitor pentru ca traieste pe banii parintilor. Studentii aia sunt potentialul orasului, sunt forma de munca foarte valoaroasa in viitor si polurile economice cu valoare adaugata mare se fac in jurul fortei de munca ce are calificare.

      Orasul nu da sa moara, doar ca “afacerile” ce se bazau pe bani incasati din chirii au de suferit. Plus horeca ce are de suferit indiferent ca-i oras industrial sau universitar.

        (Citează)

    • Nu, mă mir pentru că multe companii au deschis acolo și devine a doua Pipera. Ce treabă are Boc cu salariile?

        (Citează)

    • @Kopa_Kopan: despre ce alte localitati mai putem vb? Huedin? Jucu? Turda?

      @Iulian: e bine cu studentii, nu e bine cu economia asta care astepta banii de la studenti. normal ca ei sunt viitorul, la ce oameni 100% clujeni are judetul mai bine cu oameni din alte zone :)

      @nwradu: mie mi se pare ca mai mari deschid la Iasi (pe langa Bucuresti, zic), gen Microsoft, Amazon, Oracle (cred). pana si Bitdefender si eMag au deschis la Iasi si nu la Cluj. doar cu Betfair, Bosch sau Emerson nu ajungi departe.

        (Citează)

  2. La salariati sunt inclusi bugetarii gen medici si alti functionari carora le-au crescut enorm salariile lately? Daca da, e tragic pt ca raman extrem de putini cei care castiga atat in privat.

      (Citează)

  3. Mi se pare foarte straniu sa ne mai raportam la un salariu de 10k RON brut ca fiind unul mare, ca presupun ca de la premiza asta a plecat statistica. In Bucuresti si Cluj cel putin, dupa ce iti platesti rata la casa sau chiria mai ramai cu vreo 4k lei in mana din salariul “mare” de 10k lei brut, sau hai sa fim generosi sa zicem 1k euro (daca mai imparti chiria/rata cu cineva). Cu banii astia iti permiti mancarea, cate o iesire in oras din cand in cand, poate cate un weekend la munte/mare si un concediu pe an, dar nu poti sa pui nimic deoparte. Ca alternativa, iti permiti sa mananci si sa investesti/economisesti cate ceva, daca renunti la iesitul in oras si la vacante. In ce univers este asta un stil de viata demn de un salariu mare?
    10k lei brut este minimul necesar pentru a avea un trai decent in Bucuresti sau Cluj (fara sa stai cu grija facturilor sau sa te gandesti ca nu ai ce manca), dar in niciun caz nu e un salariu mare.
    Si totusi, pare ca ff multi oameni (vasta majoritate chiar, daca ne uitam la statisca asta) locuiesc in orasele astea castigand mai putin de atat si nu pot decat sa ma intreb oare cum reusesc…

      (Citează)

    • ia vezi cata lume castiga minimul pe economie. si mai toti sunt la privat.
      ala e un salariu mare, poate nu in bula noastra, dar in rest…

        (Citează)

    • Este mare pentru că doar 4,2% au salariul acela. Nici nu mai contează ce poți face cu acei bani.

        (Citează)

    • Reusesc pentru ca oamenii isi adapteaza consumul venitului. Si asta nu se limiteaza doar la obiecte de ‘lux’ : masina, ceasuri, telefoane etc, ci si la mancare. Ca deh, nu mai iei oua la 0.5 bani, iei eco la 1.5 lei :) si paine integrala de 7 lei, si carne mai scumpa. Ti-e pofta de chinezesc, dai comanda de 150 lei, nu te duci in obor sa iti iei tu sa iti faci acasa, samd.
      Al doilea lucru pe care l-am observat e ceva contraintuitiv, dar confirmat cel putin din experienta mea de nenumarate ori.. dupa ce treci peste un prag de venituri incepi sa devi din ce in ce mai zgarcit. Nu neaparat la mancarea de zi cu zi, ci la comenzi, haine, articole scumpe in general. Explicatia, cred eu, e ca atunci cand vezi ca poti investi o suma frumusica care sa iti genereze alti bani parca nu iti vine sa mai arunci banii pe nimicuri. Vazusem gluma asta de curand, si cred ca se aplica: ‘Da-i unui om bogat 1000 euro si se va intoarce cu 3000, da-i unui sarac 1000 euro si se va intoarce cu un iphone 12’ :)

        (Citează)

    • @Bogdan: la un moment dat te și saturi de nimicuri, nu neapărat că ai mulți bani și nu le mai vrei. E treaba fiecăruia ce face cu banii, poate renunți la nimicuri și cumperi ceva mai scump pentru vreun hobby. Dacă îți schimbi obiceiurile înseamnă că ai crescut, nu neapărat că te-au schimbat banii.

      Telefonul nu e lux (da, ăla de o mie de euro), iar un ceas poate fi o investiție, dar asta dacă te pricepi. Ca să investești în general trebuie să te pricepi, altfel ai să pierzi bani. Dacă te uiți la oamenii care fac bani din investiții ai să observi că nu prea sunt banii lor cei investiți.

      Încă ceva, legat de telefon și obiecte în general. Cu timpul ai să vezi că oamenii care creează în general ceva nu se blochează atât în prețul unor obiecte.

        (Citează)

    • Daca nu reusesti cu un salariu de 6k intr-un oras mare din romania, apai nu vei reusi nici cu 200k lei. Fara misto. Ce faci cu 1k euro de persoana (scazand o posibila rata de 2000lei) sa trebuiasca sa te plangi?
      Calculand per familie, 12k lei. Hai sa fim oleaca realisti.

        (Citează)

  4. Cred ca salariile reflecta din ce in ce mai putin nivelul de venituri al oamenilor. Mai ales salariul minim. Exista o categorie, in crestere, de oameni care au venituri “flexibile”.
    De la PFA, la cei care muncesc pe cont propriu sau angajati la firmele de samsareala pentru Uber/Glovo/etc, la cei care se angajeaza la propria firma cu minim pe economie, eventual cu 2 ore, pentru a beneficia de asigurari, si fac restul de bani prin firma. Plus o patura larga de oameni fara venituri oficiale, eventual pe ajutor social, care traiesc din munca cu ziua sau din “combinatii”.

    Statisticile pe “net worth” ar fi mult mai relevante, dar si alea sunt greu de facut in conditiile in care multe bunuri nu prea trec prin circuitul fiscal oficial. E greu sa apari in statistica cu valoarea reala a unei case de vacanta pe care ai facut-o cu muncitori la negru si cu materiale “ramase” de la niste lucrari cu statul

      (Citează)

    • De acord, dar câți crezi că sunt ei?

      Statisticile nu includ veniturile din pfa, drepturi de autor, dividende șamd. Totuși, tu câte astfel de persoane crezi că sunt în această situație? Că eu zic că poate încă 200-300k.

        (Citează)

    • N-am un raspuns la intrebarea “cati”, dar daca nu esti retardat iti dai seama ca 43% taxe pe salarii MICI intr-o tara cu facilitati MICI e japca si n-ai de ce sa vrei sa platesti sumele astea. Deci presupun ca din ce in ce mai multi.

      Romania taxeaza cam ca cele mai socialiste state din Europa, atata ca taxeaza % ala la orice salariu, dar nu ofera servicii demne de cele mai socialiste state din Europa.
      Daca ai de ales – ca-s de acord ca-s situatii in care nu ai, trebuie sa fii idiot sa vrei sa platesti sarcina asta din tot venitul tau taxe.
      Bine, dupa parerea mea, nicio tara din lume nu-mi ofera beneficii de 40-50% din venituri taxe.

      Insa Romania e prietenoasa cu alte forme de venituri decat salariile. Adica daca muncesti, intr-un fel sau altul, pe cont propriu. Ceea ce e bine, ca ofera o alternativa si stimuleaza intr-un fel antreprenoriatul si contractarea, adica sa fii pe barba ta, sa nu atarni la protectie sociala, cu avantajul taxelor.

      Din pacate, oamenii care vor sa aiba doar un job permanent si-atat, fara alte combinatii, cu totul inregistrat corect, pentru a beneficia de protectie sociala pe masura salariului sunt luati de fraieri de catre stat. Ghinion.

        (Citează)

    • Am gasit niste statistici, in 2019 erau 378k PFA-uri si 985k firme
      https://profitpoint.ro/numarul-firmelor-romania-maxim-istoric

      Nu gasesc cate din acele firme sunt cu 0 sau 1 angajati. Dar cred ca putem lua un minim de 500k in total PFA+SRL-uri “individuale”

        (Citează)

  5. Interesant este si raportul dintre numarul de salarii si numarul de locuitori, 6.7% in Bucuresti si 6.3% in Cluj-Napoca, ceea ce mi se pare sensibil egal.

      (Citează)

  6. in articol scrie de salarii, dar probabil sunt o gramada de PFA-uri, se foloseste in general la cei cu salarii mari si in special in IT. Deci probabil sunt mult mai multi care fac peste 10k brut.

      (Citează)

  7. Salut!

    Ce părere îți face propunerea celor de la USRPLUS legată de scutirea de impozit a celor care câștigă doar salariul minim pe economie?

    Din ce știu eu e un sistem care se practică și în Irlanda, sunt baremuri de impozitare iar la cel minim nu plătești impozit.

    Sună echitabil pentru societatea noastră atât de polarizată economic.

      (Citează)

    • N-am o opinie. Aș avea doar cu cifre în față. Ce încasări dispar de la buget, cât de multe îi ajută pe salariați măsura aceasta șamd. Ca idee pare bună, iar dacă cei din USR-PLUS au studiat datele și dă cu plus, probabil este ok.

        (Citează)

    • Eu as fi pentru, dar ma tem ca e doar primul pas spre impozitul progresiv, si asta ar afecta exact veniturile oamenilor din titlul articolului.
      Tocmai pentru ca avem foarte multi oameni cu salariul minim, impactul eliminarii taxelor va fi destul de semnificativ si va trebui compensat de undeva

        (Citează)

    • O sa explodeze munca la negru si salariul minim pe hartie (care si-asa se practica de pe acum, tocmai ca sa plateasca dari mai mici la stat). Mie nu mi se pare o idee buna. Mai interesant ar fi de vazut care-s oamenii aia saraci care vor mai mult si ajutati sa devina mai buni, sa castige mai bine. Cu un curs de calificare si niste scutiri de taxe pentru unele firme care angajeaza oameni fara experienta ar face mult mai bine.

        (Citează)

    • Pot sa o combine cu renuntarea la deducerea de impozit pentru programatori.

        (Citează)

  8. Sint o gramada care au pe hartie salariul minim, dar in realitate iau mai mult. Exemplu clar, firmele de paza. Omu are trecut in contract minimul pe economie, ptr ca asa cere legea. In realitate ia mai mult. Bani negrii. Si asta e practica larg raspandita. Ptr ca si angajatu si angajatoru accepta asta de scarba taxelor si impozitelor.
    Statisticile astea publice nu prea au legatura cu viata reala.

      (Citează)

  9. Catalinx:
    N-am un raspuns la intrebarea “cati”, dar daca nu esti retardat iti dai seama ca 43% taxe pe salarii MICI intr-o tara cu facilitati MICI e japca si n-ai de ce sa vrei sa platesti sumele astea. Deci presupun ca din ce in ce mai multi.

    Romania taxeaza cam ca cele mai socialiste state din Europa, atata ca taxeaza % ala la orice salariu, dar nu ofera servicii demne de cele mai socialiste state din Europa.
    Daca ai de ales– ca-s de acord ca-s situatii in care nu ai, trebuie sa fii idiot sa vrei sa platesti sarcina asta din tot venitul tau taxe.
    Bine, dupa parerea mea, nicio tara din lume nu-mi ofera beneficii de 40-50% din venituri taxe.

    Venituri mici genereaza beneficii mici. De ce e japca? Chiar tu ai zis, cum sa vrei beneficii mari daca ai salariu minim pe economie (deci taxe mici)?!
    Romania taxeaza la fel ca celelate state din Europa, ba chiar mai putin ca alea mari si tari de ne plac noua (Finlanda, Islanda, Norvegia, Franta, Germania, etc).
    Productivitatea muncii insa e slaba rau deci salarii mici, taxe mici, iata beneficii mici.
    Ca e si coruptia mare si se fura mult, e un ajutor pentru efectul de mai sus. Dar principala cauza nu cred ca e asta.

    Cand spui ca “nicio tara din lume nu-mi ofera beneficii de 40-50% din venituri taxe” te referi ca iti ofera beneficii de mult mai mult decat platesti tu taxe, nu?

      (Citează)

    • cand o sa devii contribuabil, o sa-ti dai seama de ce este japca!

        (Citează)

    • De fapt productivitatea romanilor este mai mare decât a restul europenilor.

      https://standard.ro/salarii-productivitate/

      România și alte state mai sărace taxează consumul mai mult decât munca, de ex circa 38% din veniturile incasate de statul roman din taxe provin din impozitarea fortei de munca, in vreme ce 43% din venituri provin din impozitarea consumului (in special TVA). Pentru comparatie, taxarea muncii in Germania genereaza 57% din totalul veniturilor, iar taxarea consumului reprezinta 28% din incasari.
      Cât despre diferența între ce primești de banii din taxe va restul Europei nu mai e nevoie sa vorbesc eu, ii poți întreba pe expatii de pe blog cum e. Hint, nu se compara.

        (Citează)

    • “Romania taxeaza la fel ca celelate state din Europa, ba chiar mai putin ca alea mari si tari de ne plac noua (Finlanda, Islanda, Norvegia, Franta, Germania, etc).”

      La nivelul de taxare al salariului MINIM cred ca suntem pe primul loc in UE. Stii tara din UE care sa taxeze salariul minim cu 41%?

        (Citează)

  10. Imi amintesc stirea cu salariul directorului STB care a fost redus cu 50% de la 65000RON pe luna. Oare cati din cei 236000 ocupa functii acordate pe criterii politice? Oare cati lucreaza la stat?

      (Citează)

  11. Bugetarii strica statistica. Nu va bucurați ca sunt cu 36% mai multe decât anul trecut, sunt de la voi din buzunar. Nu știu cine în privat a crescut salariul în 2020. E bine bine la stat pe carca fraierilor si cu împrumuturi scumpe.

      (Citează)

  12. Bitdefender are birou la Cluj

    Teniescu:
    @Kopa_Kopan: despre ce alte localitati mai putem vb? Huedin? Jucu? Turda?

    @Iulian: e bine cu studentii, nu e bine cu economia asta care astepta banii de la studenti. normal ca ei sunt viitorul, la ce oameni 100% clujeni are judetul mai bine cu oameni din alte zone :)

    @nwradu: mie mi se pare ca mai mari deschid la Iasi (pe langa Bucuresti, zic), gen Microsoft, Amazon, Oracle (cred). pana si Bitdefender si eMag au deschis la Iasi si nu la Cluj. doar cu Betfair, Bosch sau Emerson nu ajungi departe.

      (Citează)

  13. Ciprian:
    Pot sa o combine cu renuntarea la deducerea de impozit pentru programatori.

    Scutirea de impozit a programatorilor functioneaza dupa urmatorul principiu: impozitarea lor nu va aduce mai muti bani la buget. Ba dimpotriva, aduce bani mai putini ca aia o sa plateasca TVA si CAS prin tarile pe unde or sa plece (ca mine). E un principiu meschin, unfair sau oricum altfel vrei sa-l numesti dar asta e realitatea. Statul (adica cetatenii ei) agreaza sa colecteze taxe “la maxim, de peste tot de unde se poate”. De la progamatori (si de la curve) se poate mai putin.

    Exact acelasi principiu se poate aplica si la scutire de impozit pentru salariul minim pe economie: De la oamniii aia nu ai ce bani sa iei ca oricum ajungi sa dai banii aia inapoi in alta forma. Decat sa ai o armata de angajati care sa colecteze bani de la niste oameni care se chinuie sa supravietuiasca si o alta armata de angajati care sa preia de la aceiasi oameni diverse cereri pentru diverse subventii – gen alocatie pentru copii – mai bine faci taxa zero, elimini subventiile si folosesti cele doua armate ca sa scoti taxe din locuri de unde chiar poti scoate bani mai multi.
    Bineinteles conteaza cifrele si detaliile de impozitare dar eu vorbesc dar in termeni de principiu.

    De exemplu: in UK impozitul este 0 (zero) pentru primii £12500 pe an iar salariul minim e de aproximativ £8.72/h (adica £18000 pe an -pentru cei peste 25 ani).
    Declari ce-ai lucrat si primesti taxele imapoi la sfarsit de an (daca nu le primesti deja la salariu). Apoi impozitul e 20% si poate ajunge pentru salarii de peste £100000 si la praguri de ipozitatare de 60%. Cand ajungi sa platesti £60 impozit pentru £100 munciti, te intereseaza mai mult cum faci £200 in loc de £100 si nu cum platesti £16 in loc de £60. Trust me!
    Spre deosebire de Romania, in UK lumea e obisnuita sa gandeasca in termeni de salariu brut: impozitul si pensia depind de situatia particulara a fiecaruia in parte. Majoritatea insa plateste mai putin de 16% impozit pe salariu.

      (Citează)

  14. Catalinx:
    N-am un raspuns la intrebarea “cati”, dar daca nu esti retardat iti dai seama ca 43% taxe pe salarii MICI intr-o tara cu facilitati MICI e japca si n-ai de ce sa vrei sa platesti sumele astea. Deci presupun ca din ce in ce mai multi.

    Romania taxeaza cam ca cele mai socialiste state din Europa, atata ca taxeaza % ala la orice salariu, dar nu ofera servicii demne de cele mai socialiste state din Europa.
    Daca ai de ales– ca-s de acord ca-s situatii in care nu ai, trebuie sa fii idiot sa vrei sa platesti sarcina asta din tot venitul tau taxe.
    Bine, dupa parerea mea, nicio tara din lume nu-mi ofera beneficii de 40-50% din venituri taxe.

    InsaRomania e prietenoasa cu alte forme de venituri decat salariile. Adica daca muncesti, intr-un fel sau altul, pe cont propriu. Ceea ce e bine, ca ofera o alternativa si stimuleaza intr-un fel antreprenoriatul si contractarea, adica sa fii pe barba ta, sa nu atarni la protectie sociala, cu avantajul taxelor.

    Din pacate, oamenii care vor sa aiba doar un job permanent si-atat, fara alte combinatii, cu totul inregistrat corect, pentru a beneficia de protectie sociala pe masura salariului sunt luati de fraieri de catre stat. Ghinion.

    Nu sunt 43% taxele. Dupa ce si-a luat partea statul inainte sa-ti intre ceva pe card, mai platesti TVA (sa zicem o medie de 15% din ce ramane), taxe si impozite locale, rovinieta, etc.
    Oricum, 80% din cei de mai sus sunt bugetari din primarii, consilii judetene, agentii de stat si tot felul de sinecuri.

      (Citează)

  15. Sorin: dar ma tem ca e doar primul pas spre impozitul progresiv

    nu e nici un pas, e fix impozit progresiv. si mai devreme sau mai tarziu ajungem si acolo.

      (Citează)

    • Nu, nu e “fix impositul progresiv”

      Nu e nicio schimbare fata de sistemul actual. Stiati ca exista o deducere personala care nu se impoziteaza nici astazi? Cautati un fluturas de salariu si o sa o gasiti: Deducere personala (DP) – 405 lei. Pentru aceasta suma nu platiti impozit pe venit.

      Cei de la USRPlus voiau sa creasca treptat aceasta deducere pana la a acoperi complet salariul minim. Si sa adauge la deducere si componenta de contributie sociala (sanatate, pensie).

      Deducerea s-ar fi aplicat unitar, pentru absolut toata lumea. Chiar si pentru cei care ar castiga 10000 de lei brut, exact cum e si azi. . Adica nu discutam de o renuntare la cota unica.

      Problema e ca discutam de sume foarte mari pierdute la buget, tinand cont ca deducerea ar fi crescuta pentru absolut toti salariatii din Romania. Daca masura nu duce rapid la albirea salariilor mici, nu poate sa fie acoperita de bugetul de stat, chiar si daca discutam de 3-4 ani de implementare.

      Dar oricum, daca te uiti la cum sunt impozitati cei care fac ceva bani in tara asta (avocati, liber profesionisti, IT, drept de autor, chirii, dividende) parca nu e drept sa taxezi salariul minim cu peste 40%, trebuie facut ceva. Ideea era buna, perioada de aplicare e nasoala. Trebuie inceputa prin 2015-2016.

        (Citează)

  16. silicon_v:
    Nu, nu e “fix impositul progresiv”

    Nu e nicio schimbare fata de sistemul actual.Stiati ca exista o deducere personala care nu se impoziteaza nici astazi? Cautati un fluturas de salariu si o sa o gasiti: Deducere personala (DP) – 405 lei. Pentru aceasta suma nu platiti impozit pe venit.

    Cei de la USRPlus voiau sa creasca treptat aceasta deducere pana la a acoperi complet salariul minim.Si sa adauge la deducere si componenta de contributie sociala (sanatate, pensie).

    Deducerea s-ar fi aplicat unitar, pentru absolut toata lumea. Chiar si pentru cei care ar castiga 10000 de lei brut, exact cum e si azi. . Adica nu discutam de o renuntare la cota unica.

    Problema e ca discutam de sume foarte mari pierdute la buget, tinand cont ca deducerea ar fi crescuta pentru absolut toti salariatii din Romania.Daca masura nu duce rapid la albirea salariilor mici, nu poate sa fie acoperita de bugetul de stat, chiar si daca discutam de 3-4 ani de implementare.

    Dar oricum, daca te uiti la cum sunt impozitati cei care fac ceva bani in tara asta (avocati, liber profesionisti, IT, drept de autor, chirii, dividende) parca nu e drept sa taxezi salariul minim cu peste 40%, trebuie facut ceva. Ideea era buna, perioada de aplicare e nasoala. Trebuie inceputa prin 2015-2016.

    Maestre, te rog nu pune programatorii/IT-istii in aceeasi categorie cu avocatii. Ca sa beneficieze de scutirea de impozit trebuie ca firmele unde sunt angajati sa faca export de produse sau servicii. Salariile alea sunt la vedere si chiar daca nu se plateste impozit pe venit se finanteaza consistent bugetul de Asigurari Sociale (CAS) si cel de Asigurari Sociale de Sanatate (CASS). Pe langa asta, oamenii astia consuma consistent, din zona fiscalizata deci mai merg la buget 19% sub forma de TVA.

    La un brut de 10000 de lei cu scutire de impozit merg 3500 de lei la cele doua bugete.

    Romania a devenit atractiva pentru investitii in domeniu fix pentru scutirea asta, nu pentru cei cateva sute de oameni super-competenti din domeniu. Mi se pare idiotenie maxima sa vorbesti despre eliminarea acestei scutiri, cum face PNL-ul, in perioada asta cand conceptul de nomad digital este atat de la moda.

    Chestia asta cu eliminarea scutirii e un fel de “sa moara capra vecinului”.

      (Citează)

  17. E normal să crească numărul din cauza bugetarilor mai ales.

      (Citează)

  18. CJ e un judet cu 200.000 de salariati. ~10% au peste 10k brut
    Bucuresti are peste 1 milion (1,1 parca) , ~12% au peste 10k brut

    Cam care este nelamurirea si mirarea ca nu prea inteleg…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus