un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Primar PSD: Dacă dăm niște bani pentru mărirea pensiilor și a salariilor, toată lumea va sta slugă în fața noastră

31 Jan 2020  ·

GÂNDURI  ·

31 comentarii

Primarul PSD al unei comune din județul Timiș a spus clar ceea ce unii au sesizat că se întâmplă:

Am crezut atunci că dacă dăm niște bani pentru mărirea pensiilor sau a salariilor bugetarilor, toată lumea va sta sluj în fața noastră. Nu este așa! Însăși generațiile de pensionari nu mai sunt cele de acum 30 de ani, sunt pensionari tineri, care la Revoluție aveau 30-35 de ani. Nu mai pot fi manipulați de către baronii locali îndeosebi din zonele din țară mai defavorizate sau mai sărace.

Pensionarii de acum și cei viitori ar trebui să citească și să rețină asta: PSD-ul le-a mărit pensiile ca să stea slugă! (sau sluj, după cum a zis omul respectiv).

Nu-i ceva nou, dar poate că unii nu o credeau. Eu v-am zis de mult: PSD câștigă voturi ținând pensionarii și bugetarii țării în sărăcie, iar din când în când le aruncă 100 de lei în schimbul votului. Majoritatea acceptă această vânzare a corpului și nici nu o văd ca pe o umilință, ci o privesc cu admirație. Unii chiar o duc la extrem.

Este mult mai complicat să înțelegi că o țară fără corupție, fără furt, fără incompetență și nepăsare va prospera și odată cu ea și locuitorii său, indiferent dacă sunt conduși de socialiști, liberali sau alte partide.

SLUJ s. n. (în expr.A face (sau a sta) sluj = a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe; b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din pol. sluz’.

Omul a zis-o în cadrul organizației PSD Timiș și poate nu știa că înregistrarea va ajunge la Digi24, dar asta s-a întâmplat.

    31 comentarii

  1. Sau și oamenii au devenit mai lepre: indiferent de cât primesc, nu simt nevoia de a fi mai recunoscători.

      (Citează)

    • Recunoscatori pentru ce? Dupa 30 ani de saracie si furt continuu intre ei?

        (Citează)

    • Recunoscători că au mai mulți bani, nu e destul? sau ar trebui să se bucure dacă ăștia “corecții” de-acum o să le mai taie din ele, nu?
      Numai la noi vă puteți bucura atunci cînd unii taie veniturile…

        (Citează)

    • De unde ura asta împotriva salariilor, asta când suntem Coada Europei la salarii?
      Și asta desigur merge mana în mana cu benzina la nivelul Europei pt ca batman.

      Sau alimente care s au demonstrat ca sunt mai de proasta calitate ca în europa, dar desigur la același preț ca în alte tari.

      Dar da, e mișto sa zicem mumu PSD și problem solved

        (Citează)

    • @Mihnea. România e singura țara din univers unde salariile bugetarilor sunt mai mari ca la privat.
      Erau niște bani la buget și in loc sa se investească cu cap, sa fie mai bine pentru toți, s-au mărit din pix salariile. Fără nici un criteriu de performanța.
      Nu mai zic cât de greu e sa te angajezi la stat.

        (Citează)

    • Mihnea: De unde ura asta împotriva salariilor, asta când suntem Coada Europei la salarii?

      Este ură împotriva corupție, furturilor și nepăsării.
      Toate țările europene au pornit cu mari probleme după război și apoi după căderea URSS. Cam toate în afară de România trăiesc astăzi mai bine, s-au dezvoltat mai bine, au salarii mai mari.

      Anul trecut 170.000 de români au emigrat, mai mult cu 7% decât în 2018. De ce crezi că au făcut-o?

        (Citează)

    • nwradu
      Anul trecut 170.000 de români au emigrat, mai mult cu 7% decât în 2018. De ce crezi că au făcut-o?

      De curiozitate, oare câți sunt (sau erau) cu averi ascunse?

        (Citează)

  2. “Este mult mai complicat să înțelegi că o țară fără corupție, fără furt, fără incompetență și nepăsare va prospera și odată cu ea și locuitorii săi…”

    Aratami si mie tara aia…fara coruptie, fara furt, fara incompetenta….am pregatit harta, astept.

      (Citează)

    • Există corupție peste tot, dar nivelul ei este diferit.are diferența între eliberarea unui buletin online sau sa mergi la 3 ghișee, 6 dosare și 2 taxe de timbru, plus un cartuș de Kent. Sau km de asfalt sa coste x și șpaga 10x,pe când în Germania o fi x/10. Dacă șpagă și corupția sunt alarmant de mari (cum e la noi) nu mai rămân bani de investiții și modernizare

        (Citează)

    • @dan: nu aștepta prea mult. Cred că ai înțeles ce-am vrut să zic. Dacă nu, ți-a explicat Mihai că nu poți elimina complet corupția sau incompetența, dar le poți ține sub nivelul la care devin problematice.

        (Citează)

  3. Se încarcă cam greu site-ul în ultimul timp..mai e cineva sau doar la mine e așa?

      (Citează)

    • Numai la votanții PSD sei întâmpla.

        (Citează)

    • Greu de zis. Am schimbat versiunea de WordPress, sistemul de operare de pe server este altul. De obicei pagina se încarcă la fel, cam 1,5 secunde, iar apoi mai durează ceva afișarea reclamelor, care se încarcă ulterior. I’ll look into it.

        (Citează)

  4. Mai rar șef DNA ca Codruța și pesedist ca Mihnea de mai sus.

    Mihnea:
    De unde ura asta împotriva salariilor, asta când suntem Coada Europei la salarii?
    Și asta desigur merge mana în mana cu benzina la nivelul Europei pt ca batman.

    Sau alimente care s au demonstrat ca sunt mai de proasta calitate ca în europa, dar desigur la același preț ca în alte tari.

    Dar da, e mișto sa zicem mumu PSD și problem solved

      (Citează)

  5. Mihai:
    Există corupție peste tot, dar nivelul ei este diferit.are diferența între eliberarea unui buletin online sau sa mergi la 3 ghișee, 6 dosare și 2 taxe de timbru, plus un cartuș de Kent. Sau km de asfalt sa coste x și șpaga 10x,pe când în Germania o fi x/10. Dacă șpagă și corupția sunt alarmant de mari (cum e la noi) nu mai rămân bani de investiții și modernizare

    Mai e o diferență majoră față de vest. Competența. Chestie care la noi lipsește cu desăvârșire. Iar când lipsește cu desăvârșire, și șpaga iese aiurea.

    De exemplu când ai un studiu și o execuție bine făcută, știi clar că poți avea 10% din lucrare șpagă și te descurci. Dar când habar n-ai de nimic, arunci toate acolo, șpaga e sfântă, trebuie s-o dai, și atunci faci o cărpeală cât să termini să poți lua banii, ăia ce trebuie să te verifice închid ochii că vor să-și ia și ei banii, așa că rămânem cu 50% șpagă dată, și cu lucrare cârpită. După care ne mirăm toți cum la ei se poate și la noi nu, cu șpagă cu tot.

      (Citează)

  6. Mihnea:
    De unde ura asta împotriva salariilor, asta când suntem Coada Europei la salarii?
    Și asta desigur merge mana în mana cu benzina la nivelul Europei pt ca batman.

    Sau alimente care s au demonstrat ca sunt mai de proasta calitate ca în europa, dar desigur la același preț ca în alte tari.

    Dar da, e mișto sa zicem mumu PSD și problem solved

    Mihnea, un exercitiu de imaginatie pt tine si de la raspunsul tau pornim cu discutia mai departe. Ce crezi ca se intampla daca maine da ordonanta guvernul ca se da fiecarui cetatean cu domiciliul in RO cate 1 milion de lei si a 2-a zi, chiar se transfera in contul fiecaruia banii astia. Dupa ce intra “banutii” pe card, ce se va intampla in tara?

      (Citează)

  7. Ura impotriva salariilor vine de la discrepantele SF din sfera bugetarilor.
    De exemplu directoarea adjuncta a Politiei Locale București are 18 mii de lei salariu lunar.
    Unde mai gasesti asa ceva in lumea asta?
    Si mai gasesti zeci sau sute de exemple prin presa.

      (Citează)

    • N-aș avea o problemă cu asta dacă ar face și treabă bună. Dacă ar fi numită acolo pentru că e competență și experimentată și dacă face din Poliția Locală o instituție super-eficientă și utilă cetățeanului.

        (Citează)

  8. Mihnea:
    Nu sunt pesedist dar ma dispera curentul asta anti PSD doar pt ca … nimic.

    Las ca iasă Dragnea de la bulău și atunci vezi despre ce “nimic” e vorba

      (Citează)

    • Stai linistit, daca nu a observat pans acum, nu observa nici atunci. Sau nu vrea. In primul caz are cap ca sa nu ii ploua in gat, in al doilea il alapteaza Oprisan.

        (Citează)

  9. Okochea: a impotriva salariilor vine de la discrepantele SF din sfera bugetarilor.
    De exemplu directoarea adjuncta a Politiei Locale București are 18 mii de lei salariu lunar.
    Unde mai gasesti asa ceva in lumea asta?
    Si mai gasesti zeci sau sute de exemple prin presa.

    Peste tot in lume salariile de la stat sunt mai mari decat cele de la privat, deoarece la stat pentru aproape orice se cere o diploma de facultate pe cand la privat nu e nevoie de asa ceva de cele mai multe ori. Problema noastra e faptul ca media salariilor la stat e mult mai mare decat media salariiilor din privat (parca sunt cu 50-100% mai mari decat cele din privat)

      (Citează)

  10. Comparația salariilor e cam aiurea, numai dacă de gândești la niște chestiuni cum ar fi:
    – nu toți cei care muncesc în privat sunt remunerați ca salariați cu contract individual de muncă, ori la stat asta e regula
    – salariile mici în zona privată implică o chestiune în care intervine și profitul firmei, noțiune absentă în etatism
    – la stat găsești foarte rar necalificați, plătiți cu salariu spre minim la fel ca în privat
    – la privat este posibilă (și foarte prezentă) munca la negru, la stat imposibil
    – mie niciodată nu mi-a fost clar cum au fost luate în calcul salariile din companiile la care statul este acționar: privat fiindcă este SA sau stat din cauza acționariatului?
    Bottom line: banii nu au miros, deci și cei ai bugetarilor cu salarii mărite se duc tot in zona privată, nu mai există magazine de stat sau case de comenzi administrate de ministere sau de primării.

      (Citează)

    • Vali: Bottom line: banii nu au miros, deci și cei ai bugetarilor cu salarii mărite se duc tot in zona privată, nu mai există magazine de stat sau case de comenzi administrate de ministere sau de primării.

      Nu-i chiar așa. Legătura este indirectă. Un aparat administrativ foarte mare nu este bun. Prea mulți oameni înseamnă și întârzieri în decizii, loc mai mult pentru incompetență șamd, iar uneori chiar nu e justificată plata atâtor oameni.

      Cum era aia cu primăriile? București 860 de angajați, Berlin 270? Și asta înainte de înființarea companiilor municipale, care au dus numărul angajaților la 10.000.

      Soluția este să lași mai mulți oameni să lucreze în privat, iar statul/primăria doar să externalizeze către privați lucrările. Privații au interesul să fie profitabili și eficienți, că nu le vin banii din pom. Dacă poți elimina și corupția din încredințarea lucrărilor, e bine.

        (Citează)

    • nwradu: Nu-i chiar așa.
      Soluția este să lași mai mulți oameni să lucreze în privat, iar statul/primăria doar să externalizeze către privați lucrările. Privații au interesul să fie profitabili și eficienți, că nu le vin banii din pom. Dacă poți elimina și corupția din încredințarea lucrărilor, e bine.

      Nu e nicio diferență cu ce se întâmplă astăzi și ieri. Și PSD și PDL PNDL și alt partid își angajează propriile drone private: fie pentru trezoreria partidului pe cale indirect, fie investiții la alegeri locale, fie favoritism fiindcă „e de-al nostru”, fie ca o parte din banii dați să fie oferiți tribut șefului/șefilor de partid ca tribut.
      Ultima remarcă cu bottom line se încadrează perfect la argumentația ălora cu pensii speciale, baronate locale și bisnismenii cu feude SRL pe județ care, la fel, blochează chestii dacă-s împotriva interesului lor.

      Iar problema privatului, revenim iarăși la „am alți 100 care așteaptă” + observațiile 1, 3 și 4 scrise de Vali (sau cum era în documentarul făcut de Recorder acum):

      Vali:

      – nu toți cei care muncesc în privat sunt remunerați ca salariați cu contract individual de muncă, ori la stat asta e regula

      – la stat găsești foarte rar necalificați, plătiți cu salariu spre minim la fel ca în privat
      – la privat este posibilă (și foarte prezentă) munca la negru, la stat imposibil

      Ce facem, păi?

        (Citează)

  11. Soluția este să lași mai mulți oameni să lucreze în privat, iar statul/primăria doar să externalizeze către privați lucrările. Privații au interesul să fie profitabili și eficienți, că nu le vin banii din pom. Dacă poți elimina și corupția din încredințarea lucrărilor, e bine.

    O sfîntă “naivitate”… privații abonați la contractele cu statul sînt cei mai mari hoți. Cînd vă aud cu îngerașul privat care e oropsit de stat mă apucă rîsul. Privații au interesul să fie profitabili înseamnă că: va umfla facturile (că are statu’ bani…) va lucra cu utilaje ieftine și proaste, va plătii angajații cît de prost se va putea. Nu vă mai amăgiți cu iluzii.
    Sau, poate, aveți un interes. Propaganda de orice orientare politică e pe bani și omniprezentă.

      (Citează)

    • O erată: “va plăti”, nu cu doi i, desigur.

        (Citează)

    • Emil C: Privații au interesul să fie profitabili înseamnă că: va umfla facturile (că are statu’ bani…)

      Sorin Ovidiu Vîntu a spus asta. Îmi și pare rău că n-am salvat video-ul (nici nu știu dacă mai e pe YouTube; e el într-un tricou bolborosind d-ale lui) dar chiar așa a spus, citez: „Statul e acolo pentru/ca noi să-l furăm.”
      Am pus secvența pe repeat să-mi se imprime tonul, vocea și mesajul, să fiu sigur că am auzit bine & să nu uit că a spus asta.
      Pe urmă, studiază istoriografia celor +30 de ani pornind de la afirmația lui… 30 de ani de la „revoluție”… and counting.

        (Citează)

  12. Interesant cum de la nivelul salariului se ajunge întotdeauna la profitul firmei.
    Acum cineva să explice cum e posibil ca firme care raportează profituri enorme plătesc salarii derizorii oamenilor.
    Ar trebui ca respectivii să fie fericiți ?

      (Citează)

  13. Okochea:

    Nu mai zic cât de greu e sa te angajezi la stat.

    la stat este cel mai usor sa te angajezi, pentru pretul corect!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus