►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
Vinieta Oxigen a fost adoptată zilele trecute de consilierii din PMB și va fi implementată treptat începând cu 1 ianuarie 2020. Puteți citi aici prevederile principale. Foarte bine, că poluarea ne micșorează speranța de viață cu vreo 3 ani și cauzează diverse boli nasoale în numele deplasării cu mașini poluante, iar Bucureștiul are o problemă serioasă la acest capitol.
Nu mai repet părerea mea, că am tot spus-o. Am început însă să mă satur de afirmațiile grupate mai jos, venite parcă de la oameni care nu pot gândi dincolo de primul pas. Chiar cred că acestea trebuie eliminate din discuții viitoare, că altfel de învârtim în cerc în loc să progresăm.
“Sunt doar bani în plus pe care să-i fure Firea.” Da… uitați o idee îndrăzneață. Ce-ar fi să ieșim cu toții la vot la alegerile ce vor avea loc anul viitor prin iunie astfel încât Firea să nu mai câștige un mandat și să nu aibă deci ocazia să fure acești bani?
Să alegem, în schimb, un primar care să facă ceva foarte mișto cu acești bani.
“Vor cheltui oricum banii pe prostii”. Eu sper să-i cheltuie pe ceva util, dar în practică nu contează așa mult.
Scopul taxei nu este să adune bani la buget, ci să forțeze un număr de oameni să nu mai folosească mașinile. Să le facă mai costisitoare trecerea prin centrul orașului decât rentează pentru ei. Așa ar fi trebuit de fapt să stabilească valoarea acelei vignete: să-și propună reducerea traficului cu un anumit procent, de exemplu cu 20%, și să găsească acea valoare pentru care 20% dintre oameni să lase mașina acasă.
“Eu merg cu mașina de 20 de ori pe an și acum trebuie să plătesc 700 de lei vignetă”. Nu. Dacă mergi de 20 de ori pe an cu mașina, atunci e mai rentabil să plătești punctual în acele zile în care mergi cu mașina. 20 de zile x 5 lei = 100 de lei, considerând un Euro 3.
“Vor plăti toți șoferii taxa și nu se va schimba nimic”. Știți care este calea cea mai sigură prin care nu se va schimba nimic? Dacă nu se ia nici o măsură. Zero acțiuni, zero efecte.
Vinieta asta Oxigen măcar este o încercare de a schimba ceva. Poate că va avea efecte sau poate că nu va avea, dar măcar încercăm să trăim mai bine. În practică, însă, există studii la nivel mondial despre taxarea unor produse (alcool, țigarete, zahăr) a dus la scăderea consumului. Treaba asta este suficient de interesantă încât să nu dau doar un link, ci să fac un articol separat, în viitor, iar până atunci trebuie să mă credeți pe cuvânt sau să utilizați Google.
Apoi, cum ziceam mai sus, scopul taxei este să facă deplasarea prea costisitoare. În cazul ideal, nimeni nu va plăti taxa, ci toți vor lăsa mașinile acasă.
“Dacă nu avem transport în comun performant, e degeaba”. Și totuși, logica de bază spune că, dacă în urma taxei rămân mai puține mașini prin centru, autobuzele se vor deplasa mai rapid, iar traficul va fi mai fluent. Ați văzut cum se cunoaște că-i mai bine în trafic în lunile de concedii? Închipuiți-vă ceva asemănător în orice lună a anului.
Apoi, PMB încearcă să ia măsuri pentru îmbunătățirea transportului în comun. Sunt măsuri timide, că Firea se teme să ia unele dure pentru că ar pierde voturi, deși vinieta asta e un pas în față. Pe lângă ea, însă, a luat un număr mare de autobuze turcești care, după un start mai greu, se învârt acum prin oraș. Sunt în proces de achiziție niște autobuze hibride, care vor îmbunătăți și ele situația.
Am văzut că pe la Hanul lui Manuc s-a făcut o bandă specială de autobuze, unde înainte nu era. Foarte bine, contează fiecare metru de așa ceva. Pe la Șincai s-a modificat un pic semaforul, stă mai mult pe verde pentru cei ce merg spre sud. Sper să apară cândva și o bandă de la Șincai până la Unirii, că autobuzele merg goale în timp ce dedesubt, în metrou, oamenii stau ca sardinele. O bandă dedicată de autobuze pe un bulevard de 3-4 benzi ar putea fi făcută lejer.
Sunt multe de discutat despre taxa Oxigen. Cum se va plăti? Cum se va face verificarea ei? Care-i ținta și cum vom măsura eficiența ei? Să ne concentrăm pe astfel de probleme, nu pe afirmațiile de mai sus. Momentan, aș fi uimit dacă întreg sistemul poate fi implementat până la 1 ianuarie 2020.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
53 comentarii
28/10/2019 la 6:26 AM
Singurul lucru bun e ca se va mai innoi putin parcul auto al Bucurestiului, avem masini atat de vechi comparativ cu orice alt oras mare incat uneori am impresia ca m-am intors in timp. La Londra si Istanbul pe care le-am vazut saptamana trecuta oarecum “la pachet” e aglomerat, dar si aproape toate masinile sunt noi-noute. Noi inca mai mergem cu dacia 1310 a lu’ tataie sau cu golful 5 vechi de 15 ani adus din Germania la mana a saptea.
Roxana(Citează)
28/10/2019 la 7:43 AM
Turcia si masini noi!? :))))) Ai iesit din Istanbul? Pai nemtestile alea la mana a saptea si Dacia 1310 a lui tataia sunt lux pe langa ce circula pe strazi prin Turcia (exceptand orasele mari si dezvoltate)
VuAd(Citează)
28/10/2019 la 10:43 AM
Daca tu ai vazut la turci masini noi, inseamna ca ai fost in viitor…
Kopa_Kopan(Citează)
28/10/2019 la 12:30 PM
Dacă voi ați văzut că femeia zice ceva de Turcia în sine, ca țară, bravo vouă. Eu văd că vorbește doar de Istanbul, dar poate mi-s eu mai specială :)
Ralu(Citează)
29/10/2019 la 3:00 PM
Hai sa-ti zic de ce ai vazut tu prin Londra numai masini noi: fiindca ai fost prin zona 1 mai mult a Londrei, unde activeaza 2 taxe, LEZ si ULEZ, care pe langa ca le face pe astea de la noi sa para frectie la picior de lemn, vin si cu niste penalizari si sute (sau mii de lire) la buzunar daca nu le platesti si te prind prin centru cu ele neplatite (si te prind rapid baietii, ca nu e ca la noi, camere de ochii lumii).
Ia, trebuie sa dai o raita mai prin estul Londrei, acolo pe la cutitarii din Congo si Nigeria, sa vezi acolo ce masini pe langa care Dacia 1310 pare limuzina de lux ai vedea.
Emil(Citează)
28/10/2019 la 7:17 AM
Am vazut in articolul de mai ca sunt exceptate “unele” masini pe GPL.
Daca ar fi asa e foarte trist, pentru ca vor trece toti pe gaz si nu va rezolva problema aglomeratiei.
https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3836298
“La propunerea consilierilor ALDE anumiţi proprietari cu maşini cu motor pe gaz nu vor plăti taxa.”
Dan(Citează)
28/10/2019 la 8:02 AM
Sigur vor trece pe gaz bucurestenii, cum sa nu. Tu ai vazut cum se circula in orasul asta? Adica sa piarda Gogu caii lui de la bemveu, sa nu mai poata sa scoata suta in 7 secunde, de la un semafor la altul?
Vise tati, vise. Ma bazez pe neghiobia bucurestenilor, ca sa nu imi faca coada cand merg sa fac plinul la gpl, sau sa imi creasca pretul. Din fericire, isi dau singuri cu stangu-n dreptul, am colegi care isi fac cruce cand aud de cate unul ca si-a pus gpl pe mercedes.
Arogantele nu se fac din masina pe gpl, si in Bucuresti din fericire s-au strans toti arogantii tarii.
BGDN(Citează)
28/10/2019 la 8:58 AM
Daca se reduce poluarea dar traficul ramane la fel, tot e o realizare.
@BGDN Adevaratii bucuresteni nu sunt cum ii descrii tu. E curios cum voi ardelenii/banatenii ii considerati bucuresteni pe aia care se muta in Bucuresti, dar de exemplu pe moldovenii stabiliti la Cluj nu ii considerati ardeleni :)
Catalin Tanase(Citează)
28/10/2019 la 10:46 AM
Daca nu este cel putin Euro 3, degeaba isi pune GPL, nu se incadreaza la scutirea de taxa. Iar din 2014 vor fi interzise si cele Euro 3 cu GPL. Asa ca mare smecherie nu este…
Kopa_Kopan(Citează)
28/10/2019 la 10:47 AM
Din 2024 vor fi interzise si Euro 3 cu GPL.
Kopa_Kopan(Citează)
28/10/2019 la 7:36 AM
Partea mai puțin plăcută este că astfel de măsuri sunt luate în salturi, cu expunere mediatică electorală, nu ca și cum ar fi ceva firesc, necesar și coerent cu alte aspecte administrative.
În orice caz, după 8 ani de Oprescu, a trebuit să vină primar un jurnalist intrat relativ târziu în politică pentru ca noi să sperăm la o umbră de normalitate.
Vali(Citează)
28/10/2019 la 7:54 AM
Masura,foarte ok si poate fi privita ca un pas inainte, catre o normalitate. Singura problema, va fi ca romanul va incerca sa evite plata, asa ca poluarea asta se va muta la periferiile asa zisei zonei centrale. Eu stau intr-o zona tampon ma astept ca numarul de masini sa creasca si implicit poluarea…
Nu zic ca nu trebuia facuta, dar ca orice lucru romanesc se incepe cu sfarsitul nu cu inceputul. Masura isi avea continuitatea daca era o centura rutiera decenta nu gluma de acum, respectiv o centura feroviara decenta.
In rest banii vor fi sifonati si toata lumea crede ca va fi bine. Stiu solutia este sa mergem la vot, ca sa fie bine, sa nu fie rau.
Hai intai sa marim costul de a detine o masina sa dam drumu la niste santiere, care sa ajute oameni si dupa ce avem transport public care sa ajute cetateanul nu sa-l incurce putem vorbi de vinieta oxigen. Pana atunci tot ce vedem e joc de glezne.
Asdad2005(Citează)
28/10/2019 la 10:35 AM
Asta este problema pe care toti se prefac ca nu o vad: se va muta traficul din centrul orasului catre soselele periferice.
Astfel, inclusiv autobuzele alea care vor circula mai repede in centru, se vor bloca atunci cand vor ajunge dincolo de inelul principal. Iar timpul total de circulatie al unui autobuz de la un capat la altul va fi la fel de mare (sau poate chiar mai mare in anumite conditii).
Poluarea nu va scadea nici macar cu 1-2 procente.
Iar Firea si consilierii de la Pirmarie stiu asta. Nimeni nu a spus ca va masura nivelul de poluare acum si il va compara cu cel de peste 1 an.
Andrei G(Citează)
28/10/2019 la 7:57 AM
Alte chestii:
“nu există motivare științifică pentru acest proiect și nici modalitate de a verifica funcționarea lui”. Înregistrările neoficiale (ca alea oficiale sunt oprite) arată că nivelul indicatorilor de poluare creste de obicei seara pe la ora 9-10, când traficul este la minim.
“modalitatea de plată face ca metoda preferată de cetățeni sa fie abonamentul anual”, e mai comod și mai ieftin sa plătești o singură dată și să ieși în trafic când și de câte ori ai nevoie. Fix ca acum, dar plătind 2 plinuri de benzină in plus pe an.
S-a făcut că așa au făcut și alții și aduce bani.
Apropo, eu nu plătesc cu niciunul dintre vehiculele pe care le dețin dar tot cred ca e implementat greșit și nu va ajuta decât la eliberarea unor locuri de parcare ocupate acum de niște rable.
nashu_mare(Citează)
28/10/2019 la 9:00 AM
Poluarea creste seara pt ca niste magari ard ilegal gunoaie la marginea bucurestiului
Altfel, da, ar fi trebuit studii, dar rau nu are cum sa fie, in cel mai prost caz doar ineficient.
Insa mai exista avantajul ca usor usor se va obisnui regele care sta cu curul doar in masina ca masina e scumpa si cine stie, poate in 20 de ani costul detinerii de masina ca creste atat de mult incat vom putea respira.
Marean(Citează)
28/10/2019 la 9:17 AM
Poluarea vine pentru ca [motiv] => punem taxa pe masini.
Altfel, logica e explicata in ultimul paragraf: traiasca lupta de clasa!
nashu_mare(Citează)
28/10/2019 la 9:46 AM
ia-o mai usor.
sunt sigur ca nu lupta de clasa a fost motivatia, pentru ca taxa ii loveste in primul rand pe aia cu venituri mai mici.
sau ma rog, depinde cum vezi lupta de clasa :-)
daca o vezi ca pe un “ia mai da-i in p** mea pe saracii astia” atunci ar trebui sa va placa, ca majoritatea de aici sunteti de dreapta :-)
Marean(Citează)
28/10/2019 la 9:57 AM
“nu va ajuta decât la eliberarea unor locuri de parcare ocupate acum de niște rable.” -aici te contrazic, plata parcarii ar ajuta la eliberarea unor locuri de parcare, prin plata inteleg minim 50 lei/luna, nu 100 de lei pe an cum e acum, sau 0 lei daca parchezi la bulevard sau pe trotuar.
marian(Citează)
28/10/2019 la 8:14 AM
Eu am masina electrica. Trec peste stirile de poluare.
me(Citează)
28/10/2019 la 8:41 AM
Si pe mine ma amuza aia care zic ca iau masina pentru ca transportul public nu e performant, neintelegend ca unul din motivele pt care transportul public e neperformant este tocmai acela ca prea multa lume ia masina.
Marean(Citează)
28/10/2019 la 9:49 AM
Corect. Al doilea motiv pentru care transportul public e neperformant este pentru ca e prea ieftin.
Giani Mucea(Citează)
28/10/2019 la 10:02 AM
vreti sa stiti de ce e transportul public “neperformant”? pentru ca e al statului, ar fi un raspuns – adica al nimanui. asta a insemnat ca angajatii fura, directorii fura la modul serios, calatorii nu platesc bilet, si alte firme de casa fura si ele prin contracte umflate. Normal ca benzile speciale ar fi ajutat sa fie mai performant, asa cum gardurile, desi sunt o mare prostie, ajuta la eliberarea caii tramvaiului. Dar tramvaiele nu prea exista sau sunt tot alea de pe vremea cand eram eu mic. De ce? pentru ca toate costa bani, nu ai cum sa fii performant la pret de 1.3 lei, cand toata lumea fura.
marian(Citează)
28/10/2019 la 10:19 AM
pai sa votam atunci o administratie care sa nu fure, ca si in alte tari transportul este al statului si totusi este performant.
cat despre transportul privat, eu cand aud de asta imi vin in minte microbuzele alea tixite cu soferi care fac live pe facebook, asa ca nu mersi, alea sunt performante doar pt patronii lor.
Marean(Citează)
28/10/2019 la 10:39 AM
bun punct de vedere, de ce nu s-a gandit nimeni la asta de 30 de ani incoace? aia care ajung primari si functionari si directori in radet, stb, etc sunt toti acolo ca sa faca bani, isi pun rudele si cumetrii acolo ca sa faca si ei bani si tot asa. iar daca mergi pe strada si intrebi un “tanar” cine e primar, cand sunt alegeri, el zice ca n-are treaba cu politica, nu merge la vot, nu e inscris in niciun partid. pai aia care fura sunt inscrisi toti, cu rudele, cu prietenii, se duc si la vot cu mic cu mare. cine o sa iasa primar din nou?
marian(Citează)
28/10/2019 la 10:41 AM
@Marean, tot incerc sa inteleg logica frazei de mai jos, dar ma depaseste:
– “transportul public e neperformant este tocmai acela ca prea multa lume ia masina”
Una dintre principalele probleme ale transportului public in Bucuresti este subdimensionarea acestuia. Nu sunt suficiente autobuze, tramvaie, garnituri de metrou nici macar pentru numarul actual de pasageri.
Daca lumea lasa masinile acasa, iar numarul de pasageri creste, automat va fi mai mult loc in autobuze, sau cum?
O sa vii sa-mi spui ca se vor cumpara mai multe autobuze. Dar eu te intreb de ce nu se face asta si acum?
Repet: in conditiile in care sistemul de transport public este deja subdimensionat.
Andrei G(Citează)
28/10/2019 la 11:02 AM
de unde stii ca transportul public curent e subdimensionat?
doar pentru ca stai mult sa astepti si vine tixit?
pai poate fi din cauza ca autobuzele se deplaseaza foarte incet, din cauza ca strazile sunt pline de masini.
saptamana trecuta la ora 18.30 am avut nevoie sa iau un autobuz de la Charles de gaulle si cele 10-15 minute cat am asteptat in statie autobuzul meu am vazut ca intotdeauna ajungeau in statie cate 2-3 autobuze deodata – oare de ce?
Marean(Citează)
28/10/2019 la 11:12 AM
Iti zic eu de ce: pt ca intersectia aia e f aglomerata, semaforul tine mult iar autobuzele stau la coada pana sa ajunga in statie.
Deci din cauza aglomeratiei.
Marean(Citează)
28/10/2019 la 11:16 AM
S-ar putea ca transportul in comun sa fie subdimensionat, dar nu poti sa il imbunatatesti decat daca mai scoti din masini de pe strada – mai multe autobuze ar sta in acelasi trafic ca acum.
Asa ca abordarea corecta e buna: pui o taxa, vezi ce se intampla. Mai putine masini si loc de cateva autobuze in plus? Super, cumperi autobuze. Dupa 2 ani mai cresti taxa si pragul de taxare. Cand ai mai putine masini, mai cumperi autobuze, tai din benzi si faci una de biciclete.
N-are cum sa mearga prost, atata timp cat gestionezi treaba cat de cat competent si furi cu masura. Singura problema e reprezentata de romani: daca e ceva pentru care s-ar revolta, e dreptul la masina.
Giani Mucea(Citează)
28/10/2019 la 2:56 PM
@Marean, cum stiu ca transportul in comun este subdimensionat?
Incerc sa ma urc in autobuz si vad ca nu am loc… simplu.
Tu de unde stii ca autobuzele sunt blocate in trafic?
Faci la fel, te urci in autobuz si vezi ca merge foarte greu. Ma indoiesc ca ai niste statistici oficiale legate de timpul de deplasare.
In general, transportul in comun este foarte aglomerat in orele de dimineata (intre 07:00-09:30).
Daca ai 10 autobuze care fac traseul un 2 ore sau 10 autobuze care fac traseul intr-o ora si jumatate, tot aglomerat va fi in acel interval in autobuz.
Andrei G(Citează)
28/10/2019 la 3:47 PM
eu asta incerc sa-ti explic, mai precis ca nu se poate trage concluzia ca e subdimensionat doar pt ca autobuzul este plin – el poate fi plin si din cauza ca nu se misca suficient de repede ca sa goleasca statiile.
adevarul este ca nu stim daca in Buc transportul de suprafata este sau nu subdimensionat fara niste studii de trafic
ce stim sigur e ca daca ar fi mai putine masini, adica mai putin trafic, autobuzele ar ajunge mai repede de la o statie la alta, deci nu ar mai fi asa pline.
si mai stim ca daca s-ar bagat mai multe autobuze, ar creste si aglomeratia, deci e posibil sa creasca si mai mult timpii de parcurgere si implicit asteptarea
problemele de transport sunt complexe :-)
Marean(Citează)
28/10/2019 la 8:48 AM
Sâmbătă de la unirii la miciurin 57 de minute cu STB.
ZILNIC Miciurin Rosetti 45 de minute cu STB.
Otokar sau nu, nu face atât de la trafic. E gol la orele la care merg. Dar atât durează.
Știu, nu suport metroul sunt claustrofobă dar dacă din aproape centru în centru se face cât până la Ploiești… hai să facem experimentul de a da pe o zi de centru cât costă 3 bilete de autobuz dar să facem de 5 ori mai puțin. Tu ce alegi? Stații aiurea, autobuze full care merg ca melcul, legături de kakao….
Prefer 5 lei și 15 minute decât 45 de minute mersi.
Marce(Citează)
28/10/2019 la 8:51 AM
Cei care dau lecții ar trebui să ia naiba autobuzul peste tot o săptămână. Este unreliable!!! Nu poțo să iei marjă o oră și un sfert ca să ajungi undeva unde ai ajunge cu mașina în17 minute.
Marce(Citează)
28/10/2019 la 9:03 AM
Complet de acord! Daca administratorii orasului ar vrea mai putine masini pe strazi, atunci sa umple soselele de autobuze, troleibuze si tramvaie, sa le vad venind la 2-3 minute.
Un exemplu chiar din Tineretului: daca vreau sa ajung la Mall Vitan de la intersectia cu Sincai, trebuie sa iau 19 si sa merg ~20 minute. Dar ce sa vezi, 19 vine la 12 minute, adica imi ia undeva la 32 de minute sa ajung acolo. Cu masina, 10 minute.
Cu alte cuvinte, o sa aleg tramvaiul atunci cand voi avea chef sa pierd de 3 ori mai mult timp in trafic.
BGDN(Citează)
28/10/2019 la 9:12 AM
pai autobuzele/ troleibuzele stau si ele in trafic, deci nu au cum sa ajunga la 2 minute… daca ar fi mai multe pe strazi probabil ar sta incolonate unele in spatele altora, cum se vede deseori prin oras cand e aglomeratie, dar de ajuns tot prost ar ajunge.
cand au cale libera, ajung – vezi cazul tramvaiului 41 care cam la 2 minute vine la orele de trafic din cate am vazut eu.
Marean(Citează)
28/10/2019 la 9:19 AM
Sau: pui card si scoti din tramvaie, cum au facut pe linia lui 21, ca “acum s-a marit viteza si nu mai e nevoie de atatea vehicule”
nashu_mare(Citează)
28/10/2019 la 2:47 PM
Si daca iti face Firea transportul gratuit pe STB? Atunci sa vezi cum o votezi si totul e numai miere!
Kopa_Kopan(Citează)
28/10/2019 la 9:00 AM
Daca tu crezi ca oamenii isi vor lua masini mai noi aplicand o taxa pe saracie….keep on hoping.
azorel(Citează)
28/10/2019 la 9:18 AM
Haideți să ne întoarcem în timp, cand pe vremea lui Ceausescu se circula într-o zi mașinile cu soț , in urmatoarea cele fara soț . Cat despre transportul in comun ,e JALE ….iar taxa va fi prima optiune înainte de varianta de achizitionare a unui vehicul nou. Alta solutie ptr fluidizarea traficului chiar nu exista ? Sau epuizat toate opțiunile sau nu se vrea ? ?
P(Citează)
28/10/2019 la 9:56 AM
asta e degeaba, voi nu vedeti ca e plin de masini de lux si eur 5/6?
deci masa critica nu intra oricum in calcul.
taxa asta o sa fie pt 20% din masini, aka mai 0 in trafic.
Mihai(Citează)
28/10/2019 la 10:22 AM
Gata, au aparut neoliberalii care sustin salariul minim pe economie si biletul de autobuz ca la Monaco. Oare ce o fi in capul vostru, bai bajetzii?
IonP(Citează)
28/10/2019 la 10:48 AM
@IonP, daca toata lumea da exemplu tarile astea cand discuta despre taxe auto si fac diverse comparatii… normal este sa faci aceleasi comparatii peste tot.
Nu poti sa consideri normal sa afirmi: “puneti taxa X lei pe masini, fiindca asa este si in Vest”, fara sa accepti si afirmatia: “majorati biletele de autobuz la Y lei, fiindca atat costa in Vest”.
Conditiile alea de transport civilizat, cu autobuze noi care au aer conditionat si in care nu stai ca sardelele, necesita bani. Bani ce se obtin in mod normal din pretul biletelor.
Andrei G(Citează)
28/10/2019 la 11:24 AM
Transportul public in Bucuresti e prea ieftin. Nu poti sa il mentii functional sau sa il imbunatatesti cu preturile actuale. Nu e vorba de orientare politica aici, doar de aritmetica.
Giani Mucea(Citează)
29/10/2019 la 8:34 AM
Transportul public în București nu ieftin, e subvenționat in proportie de peste 80% din banii bucureștenilor. Deci un bilet costa efectiv 6,5 lei. Peste 1 euro, ca in Vest.
Topinel(Citează)
28/10/2019 la 10:44 AM
Eu continui să cred că construirea unor parcări mari de cvartal ar contribui la rezolvarea problemei traficului și implicit ar reduce poluarea. Vă dau ca exemplu Bd Uverturii care zilnic e plin pentru că banda I e întotdeauna ocupată.
Dar, na, cine s-o facă! Banii se recuperează greu din asta! De ce să nu punem repede o taxă care să scoată banu’ repede! Și da, cred că primele 2 afirmații nu sunt așa de inutile.
Apoi, cred că NU vor mai dispărea din mașinile abandonate pe trotuare ci se vor înmulți. Dacă omu’ nu-și permite să plătească taxa, o lasă acolo într-un colțișor până va găsi bani s-o casese sau până va veni un primar care să anuleze taxa.
Alx MAX(Citează)
28/10/2019 la 10:59 AM
Ma intreb cati din cei cu Euro 3 o sa fie convinsi sa treaca la transportul public avand in vedere ca abonamentul pe 12 luni la metrou costa 840 lei.
Stiu ca pe langa taxa mai trebuie sa platesti si combustibilul + altele, dar cred ca suma nu e suficient de mare pentru a convinge pe multi sa lase masina acasa.
dixxen(Citează)
28/10/2019 la 12:02 PM
Ajungi mai greu, dar nu ai grija locului de parcare.
me(Citează)
28/10/2019 la 12:20 PM
E vorba de masinile din Istanbul. Strict.
Prin Antalya si Alanya si drumul dintre ele am vazut masini mai vechi, recunosc, dar vorbeam de oras acum.
Masinile din Bucuresti sunt mult mai vechi.
Sa nu mai vorbim de Londra sau alte orase mari din Europa pe unde am fost (Bruxelles, Paris, Milano), aia sunt cu ani lumina inaintea noastra.
Roxana(Citează)
28/10/2019 la 12:40 PM
Trebuia sa fie taxa asta 50 lei/zi. Nu abonament sau alte variante. 50 lei/zi. Punct. Si sa plateasca aia cu euro 3-4-5. Non euro, euro1-2 interzise de tot. Euro 6 si electric scutite. Scoasa si subventia la caldura. Marit tariful ptr transport in comun de cel putin 3 ori. Ia sa vedeti cum se aeriseste bucurestiul. Un sfert se muta la tara. Asa se repopuleaza satele ramase goale. Vrei la smecherie in Bucuresti, scoate banu tati. Poate asa se mai filtreaza si toate saraciile care vin dupa capatuiala la capitala.
BlackSkull(Citează)
28/10/2019 la 1:29 PM
Daca cineva ca Tiriac, Becali, Voiculescu, Micula, sefii pe regiune a multinationalelor, platesc aceleasi preturi nerecalculate pe salariile/avutia lor, atunci degeaba… pentru ei, preturile sunt o scuipatura in galeata cu apa calda.
Phaff(Citează)
28/10/2019 la 2:08 PM
Nu stiu daca in cazul asta taxa ar trebui sa fie raportata la venit. Pe de-o parte are sens sa o raportezi la cat polueaza masina, ca e taxa de poluare. Pe de alta parte, vrei sa demotivezi oamenii sa mearga cu masina si e corect sa ii demotivezi la fel de mult, indiferent de income. Asa ca e o chestie discutabila
Daca ar fi vorba de amenzi, da. Alea trebuie sa fie in functie de venit.
Giani Mucea(Citează)
28/10/2019 la 3:31 PM
Orice taxă pe ceva nociv se justifică prin folosirea banilor pentru a repara/preveni acel lucru. In Romania de cele mai multe ori nu se întâmplă asta.
In București traficul e jalnic, transportul in comun e praf, și copacii se taie “ca in codru” pentru că poluau mașinile? Cred că sunteți ușor naivi și orice discuție pe tema taxei de poluarea este un alt circ că sa va distragă atenția de la corupția și incompetenta celor care au condus. Întâi sa învețe să meargă și apoi să alerge.
Radu M.(Citează)
28/10/2019 la 3:38 PM
Am facut un experiment in ultimele luni, am tot luat troleibuze/autobuze dinspre marginea orasului (Valea Oltului, Rahova) spre centru. Sau invers, de la Gara spre Militari.
Mijloacele de transport pleaca de la capat la intervale regulate (2-3 minute la orele de varf, troleibuzele din Rahova usor mai rar dar timpii de asteptare sunt decenti).
Am circulat la intervale orare aglomerate (8-9 dimineata). Am prins de fiecare data loc pe scaun, mare parte din autobuzele de la Gara plecand cu 2-3 pasageri.
Cu unele am circulat de la un capat la altul (de nevoie). Aglomeratia nu e in autobuze, e in trafic. Sute de masini care circula haotic si blocheaza benzile, in timp ce autobuzele circula la 50% din capacitate cu maxim 10% din pasageri validand cardul.
In ciuda urletelor “la moda” autobuzele alea noi sunt chiar misto, sunt curate si vara merge aerul conditionat la ele.
Aplicatia infoSTB, asa simpla cum e, e decenta. Si timpii indicati acolo chiar sunt reali (probabil au interconectat gps urile de pe autobuz cu aplicatia).
E un mic pas spre normalitate, ar fi mai usor daca si altii ar face experimente din astea si ar merge macar o zi pe saptamana cu autobuzul.
F.(Citează)
29/10/2019 la 10:46 AM
Lipsește linkul către prevederile taxei.
Em(Citează)