blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul meu de YouTube. Aruncați un ochi aici.

Am găsit în București pasteis de nata ca în Lisabona

21 Jan 2019  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

12 comentarii

Dacă ați fost în Lisabona și v-au plăcut pasteis de nata, adică minitartele lor cu cremă de gălbenuș de ou, atunci am o veste bună: se fac unele la fel de bune și în București.

Patiseria se numește Pasteis de Nata by Vanilla și se află în Centrul Vechi, lângă Cafe Van Gogh. Costă 5 lei bucata, dar au și ofertă specială 5+1 când încap toate 6 într-o cutie de carton ce le face ușor de transportat.

Am luat de două ori și au fost mereu bune și gustoase. Le prepară chiar acolo, puteți vedea cuptoarele și tăvile. Tradițional se servesc după presărarea a un pic de pudră de scorțișoară pe ele. Au acolo, la casa de marcat, pliculețe cu așa ceva.

(Pastel la singular, pasteis la plural. Iar Vanilla este o cofetărie pe Mihai Bravu, spre Obor; localul cu pasteis de nata din Centrul Vechi ține deci tot de ei).

Pasteis de nata by Vanilla se află în Centrul Vechi lângă Banca Națională și Cafe Van Gogh, pe strada Smârdan 13. Orarul este L—J 10:30—21:00, V—D 10:30—21:30.

    12 comentarii

  1. Vin turiștii in Centrul Vechi din București si mănâncă Pasteis de Nata, nu mai bine vindem niște Plăcinte Poale in Brâu, Găluște cu prune sau Chiroște ?

      (Citează)

    • Nu stiu ce plan de afaceri aveti. Vindeti, daca se cere!

        (Citează)

    • alex.petre:
      Vin turiștii in Centrul Vechi din București si mănâncă Pasteis de Nata, nu mai bine vindem niște Plăcinte Poale in Brâu, Găluște cu prune sau Chiroște ?

      De ce ai vinde asa ceva, daca nu se cumpara?
      Mai ales placinta cu branza sarata, burek, cum ii mai zice in tarile din balcani, la noi este cea mai proasta. Merdeneaua, deci, nu se compara cu cele din “vecini”. iar placinta dobrogeana este si mai greu de gasit intr-o forma decenta in Bucuresti. De obicei este dezechilibrata sau facuta cu branza de proasta calitate. Nu putem noi, romanii, sa mancam asa ceva, de ce ar trebui sa mai dam si la altii astfel de produse?!

      Oricum, mai exista si papanasii, sunt in orice meniu de restaurant – astia cred ca sunt specifici Romaniei.

        (Citează)

    • Unu la mână, nu vin doar turiști acolo, trec și eu și prefer să iau pasteis, nu plăcinte.

      Doi la mână, sunt unii cu plăcinte scovergi sa ceva așa cam vizavi de mag Victoria, pe colț. E popular locul, aproape mereu coadă. Am mâncat o dată, mie nu mi-au plăcut.

        (Citează)

  2. Ce bine! Acum chiar nu mai am de ce sa vizitez Lisabona.

      (Citează)

  3. Mai au o locatie pe Ion Mihalache.
    Chiar ieri am lasat acolo 100 lei doar pt Pasteis de Nata.

      (Citează)

  4. Alea din Lisabona erau pasteis de nata sau de belem?

      (Citează)

  5. fa ceva cu pozele alea care se deschid full in browser, in aceeasi pagina.

    pune si tu un plugin lightbox

      (Citează)

  6. Eu le iau de la 5 to Go. Sunt “prajiturile” mele preferate ;)

      (Citează)

  7. Am fost in seara asta la Vanilla de pe Ion Mihalache si am luat cateva. Mi-au placut si mie si sotiei si copilului. Nu avem termen de comparatie, ca nu am fost in Portugalia.Nu-s rele de loc. Dar nici dumnezeiesti.
    Ma gandesc ca aveau juma de zi vechime. Poate la o ora dupa preparare sunt si mai gustoase.
    Multumesc de pont Radule, erau sub botul meu si nu stiam

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus