un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Beri bune: Capra Noastră și Carol Beer

8 Aug 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

16 comentarii

Craft Beer Revolution, pe 28-29 iulie la Berăria H, a fost foarte mișto. Erau vreo 15 berării artizanale, vânzând la draft sau sticlă, plus mâncare bună.

Am descoperit cu această ocazie berea numită Capra Noastră, foarte mișto la gust, produsă în Iași. Am discutat un pic cu vânzătorii de la târg, o pereche tată și fiu, și am devenit fan. Au mai multe tipuri de beri, numerotate de la 1 la 5. Eu am băut alba, numărul 1 (pentru că o vreme încerc să evit berile IPA, a început să-mi displacă postgustul amar), care mi s-a părut foarte bună, și am gustat și din numărul 5, IPA, care-i roșiatică la culoare și parcă mai puțin amară decât alte IPA, foarte bună și ea.

Mai au și alte trei beri făcute în stil belgian, numite foarte amuzant “Oaia e prea creață”, cu gust de cireșe amare, “Măgărița e prea căpoasă”, cu gust de afine, și “Vaca e prea înaltă”, cu gust de cicoare de vară. Vorbind cu ei, cât așteptam să curgă berea în pahar, mi-au spus că berea, odată produsă, stă câteva luni în 25 de kilograme de fructe pentru a lua aceste arome (posibil să nu fie câteva luni, amintirile de atunci sunt un pic fuzzy).

Am băut “oaia”. Are after-taste de cireșe amare, dar nu foarte pregnant; berile belgiene parcă sunt mai intense.

Oricum, voi mai bea sigur Capra Noastră și în viitor și mă bucur că și în zona Moldovei se fac beri artizanale așa bune. Dacă vreți de cumpărat, o găsiți mai mereu la The Beer Institute, care e un magazin de beri artizanale aflat pe Calea Dorobanților 31-33, imediat după Cibernetică, în interiorul Carrefour-ului de acolo. Am văzut o Capră și în Kaufland cândva, dar nu-i o garanție că o găsiți mereu.

O altă bere remarcabilă băută în același loc a fost Carol Beer, varianta Red Ale. Bună, complexă în arome, acidulată exact cât trebuie ca să nu te umfli ca un balon. Sper să mai beau și din aceasta, avem nevoie de mai multe festivaluri de bere craft.

Mâncarea de acolo a fost foarte bună. În mod dubios, cei de la Berăria H nu serveau nimic din meniul lor afară, la terasă, deși aveau oameni care debarasau mesele, iar la bere ar fi mers niște aperitive de-ale lor. Serveau, în schimb, produse preparate la un grătar afară, adică pulled pork, burgeri si coaste de porc, care s-au dovedit foarte bun, genul de pe care cădea singură carnea, dar în același timp și cu o crustă plăcută la gust. Scumpe la 39 de lei porția, dar suficient de mare pentru 2 persoane. Cartofii au fost și ei buni, salata coleslaw la fel.

În celălalt colț al terasei sfârâia un alt grătar. De aici am mâncat mici cu murături, dar făceau și diverse tipuri de pești la grătar, plus cartofi copți. A fost bine, voi mai reveni la Berăria H dacă mai organizează astfel de acțiuni.

    16 comentarii

  1. ce gust are cicoarea de vară?

    capra o vazusem si eu in kaufland, dar mi s-a parut exorbitant de scumpa, 14 lei sau ceva?

      (Citează)

    • Nu știu cum e cicoarea.

      Da, e scumpă rău berea, mai ales că e la 0,33 litri sticla. Dar pe la festivaluri sau berării e mai acceptabilă, mai ales draft.

      Oricum, vorba cuiva: mai bine bei o bere scumpă și bună decât 2-3 de duzină, doar de dragul de a bea.

        (Citează)

    • doar ca nu ma lasa religia sa dau 14 lei pe 0.33 de bere in supermarket.

        (Citează)

    • Ideea

      nwradu:
      Nu știu cum e cicoarea.

      Da, e scumpă rău berea, mai ales că e la 0,33 litri sticla. Dar pe la festivaluri sau berării e mai acceptabilă, mai ales draft.

      Oricum, vorba cuiva: mai bine bei o bere scumpă și bună decât 2-3 de duzină, doar de dragul de a bea.

      Cicoiarea e amaruie si lejer aromata, merge perfect cu branza sarata gen feta. Si cu bere.

      La 14 lei berea la 33 mai degraba compari “1 scumpa si buna vs 2 bune la pret normal”. Multumesc, merg pe 2.

        (Citează)

    • user: Multumesc, merg pe 2.

      Eh, nu toată lumea gândește așa, de asta există băuturi în diverse game de preț.

        (Citează)

  2. Berile alea belgiene sunt in stil lambic?

      (Citează)

  3. 39 de lei o portie de mancare si 14 lei o bere — astea sunt pentru oameni cu bani. Nu as da niciodata atatia bani pe o singura bere. Cea mai scumpa am cumparat-o din Lidl, berea lor de abatie (am prins reducere, vreo 8 lei sticla de 750ml).

      (Citează)

    • Am vrut și eu să iau de la Lidl, dar cât stăteam în așteptare la rând, am citit eticheta. Am vazut ceva, caramel și alte ingrediente nenaturale și am renunţat chiar dacă eram curios să o gust. Numai artizanală nu mi s-a parut după ingrediente. Prefer să beau vinul făcut de mine… natural și artizanal.

        (Citează)

  4. Cum se schimba vremurile si perceptiile :)) Imi aduc aminte de acum 5 ani cand adusesem Terapia in Bucuresti(singura artizanala de pe vremea aia) si imi explicau toti pe net ca vai dar ce scumpa este(8 lei in magazin si de la 12 in pub) si ca vai…dar cine da atatia bani pe o bere. La fel era oroarea din fata patronilor care imi ziceau ca nimeni nu o sa cumpere bere cu 12 lei ca ce facem noi e japca, furt, ca n-are cum sa fie costul de productie asa mare..
    Si culmea, dupa 5 ani, s-a reusit scaderea pretului de la 8 pana la 6 lei…chiar 5lei in unele cazuri

    Bine, unii s-au cam intins cu preturile si s-au aruncat foarte sus dar asta e alta discutie

    Sincer sa fiu…nici eu n-as da 14 lei la magazin pe o bere la 0.33 (poate doar in situatii exceptionale)

      (Citează)

    • Alex: Sincer sa fiu…nici eu n-as da 14 lei la magazin pe o bere la 0.33 (poate doar in situatii exceptionale)

      Este 11 lei în Kaufland, nu 14. Nu știu unde costă 14 lei.

        (Citează)

    • Zicea cineva mai sus de 14 lei(probabil se referea la Carol-vezi poza ta- si a dedus ca tot atat costa si in magazin).

      In alta ordine de idei, sunt beri artizanale romanesti care costa p-acolo si in magazin. Unele ar merita (Hop Hooligans de exemplu…bine, hai si Ground Zero dar nu sunt pe gustul meu) Insa unele nu merita nici 5 lei dar asta e alta discutie

      ca sa fiu si pe subiectul articolului: Ma mira ca H a facut “festivalul” asta tinand cont ca tin cu dintii de heineken. poate in curand o sa renunte la hieneken si o sa bage toata gama de beri artizanale asa cum ar trebui intr-o berarie de genul asta.

        (Citează)

    • eu am dezinformat aici. asa imi aduceam eu aminte ca am vazut, posibil sa ma insel daca tu zici ca e 11.

        (Citează)

    • Capra Noastră se găsește și la Auchan, cred ca era 10 Ron. Daca treceți prin Iași puteți face turul fabricii cu ghid și degustare. Din câte știu rețeta este realizata de un belgian.
      In Suceava a început sa se producă din nou berea Solca și Suceava, destul de ok. Mai pui ca exista și Nemțeana produsă la Roman. Am mai văzut un soi de bere realizat la Bacău, se pare că regiunea Moldovei chiar se pricepe la bere.

        (Citează)

  5. george: se pare că regiunea Moldovei chiar se pricepe la bere

    moldovenii fac rachiu si din paie uscate.

      (Citează)

  6. nwradu: Este 11 lei în Kaufland, nu 14. Nu știu unde costă 14 lei.

    11.99 mai exact :), am preferat o madonna blonda de la galati la vre0 4 lei, bunicica

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus