Despre muncă și noroc și alegeri potrivite

Înainte de Revelion eram la cofetăria Alice și, ca de obicei în preajma unor astfel de zile, era o coadă imensă care se întindea inclusiv afară din magazin. N-am mai văzut de mult cozi așa lungi.

Eh, intră două cupluri în cofetărie. Toți erau îmbrăcați în treining și geci tip butoi și, uitându-te la ei, păreau genul pentru care cea mai mare plăcere este să spargă semințe lângă un grătar, până se fac micii. Nu că ar conta asta, dar încerc să desenez cât mai bine scena.

Dau ochii cu coada imensă și unul dintre bărbați îi spune celuilalt, pe un ton admirativ glumeț, “whaa, vezi băi Ioane, de ce nu te-ai făcut și tu cofetar!?”. Ion (am schimbat numele pentru a-i proteja identitatea) nu zice nimic, apoi se duc cu toții să se uite prin vitrine și ulterior nu știu ce-au făcut.

Mi s-a părut însă exemplul perfect pentru o mentalitate destul de întâlnită la noi, anume că succesul în ceva nu este rezultat muncii continue alături de un plan bun de afaceri și un management competent, ci ține doar de noroc, de alegerea fortuită făcută cândva sau nu.

Foarte mulți oameni au impresia că o simplă astfel de alegere le-ar fi putut asigura și lor succesul. Sunt sigur că mulți sunt convinși că, dacă doar ar avea și ei banii pentru a deschide o shaormărie, ar avea mare succes cu ea, că în fond ce e așa greu să prăjești niște carne, să pui roșii și sos și să împăturești lipia? Sau o cafenea, o cofetărie, un blog, un business în care să fii distribuitor unic al unor produse, un Facebook șamd.

Și totuși, mediul de afaceri se străduiește să demonstreze exact opusul. Chiar am vrut să-l întreb pe respectivul cum explică faptul că vizavi este o altă cofetărie, dar fără clienți, și că mai sunt și multe altele în București în aceeași situație, deși peste tot sunt cofetari, nu?

Mă gândesc că nu-i vina omului că gândea așa. În fond, mass-media și bârfele prietenilor și observațiile superficiale îi sprijină această idee, că banii se fac ușor și că e vorba doar de pile, cunoștințe și relații; poate e vorba și de noroc și alegere, cum vă spuneam la început.

De exemplu când eram eu mic îndemnul dat copiilor era să se facă doctori. N-am știut niciodată de ce: oare pentru că este o meserie bună și bănoasă, adică sunt salarii mari și locuri multe de muncă, sau poate pentru că absolut toată lumea era obișnuită să ducă ceva doctorului, de la un săpun (da, copii, era o vreme când un săpun era un cadou bun) la o găină, un whisky sau un parfum și deci percepția generală era că doctorii trăiesc foarte bine. Oricum ar fi, mă felicit că nu m-am făcut doctor (nu eram departe, altă poveste), lucrurile nu par așa bune acum.

Probabil că acum oamenii își îndeamnă copiii să se facă programatori. E plin la știri despre salarii mari și reușite în vest, dar cu puțin accent pus și pe ideea “omul acesta a avut și un plan bine pus la punct și a muncit de i-au ieșit capacele ca să-i iasă”. Nu sunt la curent, există și programatori care nu trăiesc chiar așa bine?

Pe total, oamenii își îndeamnă copiii spre diverse meserii pe care le percep ei ca fiind bănoase sau investesc în afaceri proprii cu gândul că vor merge de la sine, iar apoi se întreabă de ce n-a ieșit bine treaba, cam ca vreo jumătate din barurile din Centrul Vechi. Mi s-ar părea mai sănătos să-ți îndemni copiii “găsește ceva la care te pricepi, pe care-l faci bine, și atunci probabil că vei avea și succes în carieră”. În fond, eu nu prea am auzit ca oamenii cu adevărați buni să fie șomeri sau să fie dați afară când vin restructurările. Acesta pare un moment bun pentru a vă arăta din nou articolul mai vechi care spune că nu contează să ai pasiune pentru ceva, ci să ai un plan bine făcut.

Combin amintirea asta cu cofetărie cu un articol citit recent despre Elon Musk. Omul e miliardar, are o imagine de vizionar în domenii high-tech/cutting edge, cum s-ar spune, iar banii î-a făcut, dacă țin bine minte, din Zip2, PayPal, apoi a investit masiv în Tesla preluând și compania, plus în SpaceX, care probabil este cea mai avansată companie spațială privată.

Iată ce se spune despre Elon Musk și muncă:

“We’re all hanging out in this cabana at the Hard Rock Cafe, and Elon is there reading some obscure Soviet rocket manual that was all moldy and looked like it had been bought on eBay.” — Kevin Hartz, an early PayPal investor, describing an outing in Las Vegas that was intended as a time to celebrate the company’s success.

“I would tell those people they will get to see their families a lot when we go bankrupt.” — Ryan Popple recalling Musk’s retort when an employee complained in Tesla’s early days that they were working too hard.

“One night he told me, ‘If there was a way that I could not eat, so I could work more, I would not eat. I wish there was a way to get nutrients without sitting down for a meal.’ ” — Nicholson

“We all worked 20 hours a day, and he worked 23 hours.” — Julie Ankenbrandt on working with Musk at the start-up X.com, which would later merge with Confinity and lead to what we know as PayPal.

“We’ve grown [expletive] soft.” — Elon Musk, after Vance noted that hundreds of people were working at Tesla’s headquarters on a Saturday.
(sursa: Washington Post)

Omul pare un dictator pus pe muncă, dar așa este el, citește manuale de rachete la petrecerea companiei. Apoi te uiți la ce companii a clădit și câți oameni lucrează în ele și probabil tragi concluzia că e mai bine așa decât deloc.

Sigur, unii au și noroc în viață sau moștenesc deja afaceri la cheie sau prind un start bun. Puțini sunt așa. Pentru restul, e de muncă și ar fi bine ca munca să înceapă cât mai repede, nu să aștepți că poate vei avea noroc.