un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dincolo de acțiunea serialului, Hannibal este o mare aventură gastronomică

29 May 2015  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

Se apropie momentul când vom vedea primul episod din sezonul trei al serialului Hannibal (8 iunie, ora 22:55 pe AXN). Dincolo de aspectul principal al serialului, adică toată povestea încâlcită în care doctorul Hannibal intră și iese prin, să zicem, mijloacele sale specifice, eu am aflat cu surprindere despre atenția incredibilă care s-a dat unui alt aspect secundar din serial.

Mâncarea!

Hannibal este mare fan al gastronomiei fine și în fiecare episod poate fi văzut gătind ceva special. În plus, au existat teme mari, în primul sezon gătea preparate franțuzești, în al doilea japoneze, iar pentru al treilea se zvonește că se va axa pe cele italiene, probabil în ton cu fuga sa în Europa.

Probabil că vă gândiți că aspectul culinar al serialului este ceva de umplutură, că actorului i se spune “fă-te că tai niște legume acolo”, iar la final este filmat un platou comandat de la vreun restaurant din zonă. Nimic mai departe de adevăr, având în vedere că echipa o include pe Janice Poon, o artistă ce s-a specializat pe food styling, adică aranjamente culinare pentru filme și seriale.

Janice Poon are pentru fiecare episod sarcina de a dezvolta partea culinară gândind un fel de mâncare adecvat scenariului. Blogul ei, Feeding Hannibal, povestește în detaliu cum face asta pentru fiecare episod și a devenit foarte popular pentru fanii serialului.

Un exemplu bun este masa pentru ultimul episod al sezonului doi, când scenariștii s-au gândit că Hannibal va găti ceva pe bază de miel, o metafora în sine, iar Janice Poon a proiectat atunci un întreg platou bazat pe coaste de miel, cu oasele întrepătrunse ca degetele pentru o rugăciune, apoi o salată cam dubioasă ca aspect și inclusiv un homar care iese dintr-un pepene spart, un alt simbol foarte creepy pentru renaștere și transformare. Nu m-aș fi gândit la astea în o mie de ani.

Și nu doar că l-a gândit, ci l-a și gătit, adică toate acelea au trebuit să stea în platou, 100% reale, că nu vorbim de efecte speciale aici.

Pentru episodul anterior Janice Poon povestește cum scenariștii au vrut o bandă Moebius din anșoa în aspic cu legume, cum a căutat peștii necesari, cum i-a legat fix într-o bandă Moebius pentru a obține preparatul de mai jos.
hannibal_pesti_moebius

Nu sunt așa mare fan al preparatelor japoneze, așa că am citit cu mai multă plăcere articolele ei despre primul sezon și povestea fiecărui element din fiecare platou de inspirație europeană.

Iată un clip cu Janice Poon povestind mai în detaliu munca ei.

De fapt, creațiile culinare ale serialului au ajuns atât de populare încât se țin Hannidinners, cine festive în care oamenii își invită prietenii și gătesc fie preparate din episoadele serialului, fie altele în combinații la fel de ciudate, un semn bun pentru calitatea serialului.

Aceeași atenție este dată și hainelor, cu stiliști care aleg costumele și culorile în funcție de atmosfera serialului și simbolistica nuanțelor. Pun pariu că n-ați observat până acum atenția acordată acestor elemente, dar acum puteți privi serialul și din această perspectivă.


Articolul face parte din campania de promovare a serialului Hannibal. Sezonul 3 începe pe 8 iunie la ora 22:55 pe AXN și continuă cu un episod nou în fiecare luni.

    7 comentarii

  1. misto ce spui tu acolo da’ pe mine nu m-a convins. am vazut probabil jumatate din sezonul intai si am renuntat.

      (Citează)

  2. Eu nu m-aș duce la o Hannidinner, că poate mananc dracului poștașul gazdei.

      (Citează)

  3. Acest serial nu are nevoie de promovare… pentru ca nu e gen “Friends”.
    Multa lume ori nu intelege “dialogul” interior, ori nu le place atat “gore” presarat cu nuditate.

    Este doar un serial pentru fanii Dexter.

    PS. ai uitat sa mentionezi ca fiecare episod poarta numele felului principal prezentat in acel episod (probabil si din acest motiv “foodies” americani au fost innebuniti de serial)

      (Citează)

  4. Este doar un serial pentru fanii Dexter.

    Ca fan Dexter si fan Hannibal, iti spun de la obraz ca esti departe de realitate. Dexter te prinde din prima, la Hannibal trebuie sa rumegi (pun intended) mai mult. Hannibal te face sa te gandesti si a doua si a treia si a patra zi la el, ca un sex bun de tot. La Dexter e bine atunci, pe moment, te mai gandesti si a doua zi, dar cam atat.

      (Citează)

  5. Stefan: Ca fan Dexter si fan Hannibal, iti spun de la obraz ca esti departe de realitate. Dexter te prinde din prima, la Hannibal trebuie sa rumegi (pun intended) mai mult. Hannibal te face sa te gandesti si a doua si a treia si a patra zi la el, ca un sex bun de tot. La Dexter e bine atunci, pe moment, te mai gandesti si a doua zi, dar cam atat.

    Mie mi s-a parut chiar invers, primele episoade din dexter sunt destul de plictisitoare. De obicei actiunea interesanta e la ep. 8-12 cel putin in primele sezoane.

      (Citează)

  6. OMG you truy are bored! Small tip: Don`t quit your day job!

      (Citează)

  7. Stefan: Hannibal te face sa te gandesti si a doua si a treia si a patra zi la el, ca un sex bun de tot.

    Voiam doar să citez asta…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus