un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dau un espressor celui mai îndemânatic meseriaș

7 Oct 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

84 comentarii

Update: concursul s-a încheiat, câștigătorul și rolul concursului sunt de găsit aici.

Am un concurs pentru aceia dintre voi care și-au încercat talentul în a fi “meșterul casei”, reparând – sau măcar încercând să o facă – orice s-ar fi stricat în casă. Puteți câștiga un espressor (cu aspect retro)!

Cei care-l oferă ca premiu – nu vă spun cine, încă – m-au întrebat dacă eu am reparat vreodată ceva improvizând cu ce-am avut în jur. Oho, destule! Telecomanda de la televizor, când unele butoane nu mai funcționau, a fost cârpită cu staniol prins de buton cu un pic de scotch. Era o vreme când eram convins că orice din casă se poate repara cu suficient scotch.

Apoi a venit vremea când foloseam sârma și, mai nou, coliere de plastic (“șoricei”). Că veni vorba de espressoare, într-o zi al meu a refuzat să mai funcționeze. Am știut de când l-am activat că ceva este în neregulă – sunetul său uzual, atunci când pompează apa, este un bâzâit jos, ca un motor care lucrează în sarcină. Acum sunetul era mult mai înalt, mai “liber”, semn că ceva mergea în gol.

L-am oprit și l-am luat la inspectat. Apă avea, indicatorul roșu era aprins, semn că pompa și boilerul sunt gata de muncă. Am scos rezervorul de apă și l-am pus la loc – metoda Windows, poate merge după un restart. Când l-am introdus la loc în espressor am simțit că intră mai mult decât fusese introdus înainte și problema de acolo era – nu-l introdusesem bine inițial și pompa n-a avut de unde să tragă apă.

L-am băgat în priză, am apăsat comutatorul, am așteptat aprinderea luminițelor respective. Rotesc butonul de cafea și nimic, din “ugerul” portafiltrului nu curgea cafea. Eram deja nervos. Aș fi avut nevoie de o cafea pentru a aborda problema cu capul limpede, dar cum să faci asta când chiar aparatul de cafea este defect? E clar, mă gândeam, îmi trebuie espressoare în RAID, ca să am redundanță și backup imediat în caz că unul dintre ele se strică.

Eu i-am dat de cap la al meu. Trăsese aer în loc de apă, probabil, și din acest motiv nu putea să reia circuitul. Avea un mic embolism, cum s-ar zice. Dintr-o bănuială sau poate din disperarea de a încerca orice, am activat panaretto – țeava aceea pe care iese abur pentru a încălzi laptele – pe modul apă, că poate scoate și apă pe acolo, nu doar abur. A mers. A scos un jet de apă fierbinte întrerupt periodic de bule de apă și, după ce jetul a deveni constant, l-am oprit și am activat din nou funcția de cafea. Sunetul jos al pompei mi-a spus, înainte sa văd cafeaua curgând în cană, că acum totul va funcționa normal.

Concursul: lăsați un comentariu în care să-mi povestiți cum ați reparat (sau ați încercat) ceva electronice sau electrocasnice de prin casă și puteți câștiga un espressor Heinner Retro Effect HEM-200. Peste câteva zile trag la sorți câștigătorul.

heinner_espressor

    84 comentarii

  1. Am reparat lucruri care functionau. Prost dar functionau. Acum nu mai functioneaza deloc.

      (Citează)

  2. Eu mi-am reparat jocul electronic rusesc cu Lu Zaietz, dar am facut atat de bine lipiturile incat butoanele nu mai corespundea. Trebuia sa apesi pe butonul de reset ca sa se miste dreapta sus, pe cel de ceas ca sa se miste dreapta jos… Si tot mi-am batut recordul :D Pentru ca butoanele respective erau mai mici si mai ascutite aveam urmele lor adanc lasate in buricul degetelor.

      (Citează)

  3. Typo… butoanele nu mai corespundeau (cu functiile lor)

      (Citează)

  4. Am reparat un motor electric de 380V care nu mai dadea nici un semn de viata astfel:
    -l-am desfacut;
    -m-am uitat ca rata la bordura;
    -am vrut sa-l montez la loc dar, minune, am observat un fir intrerupt din bobina statorului, fir care, ca prin minune, era in zona vizibila a bobinei;
    -am lipit firul, montat la loc motorul, proba, mergea, win.
    Alta data, am vrut sa repar un uscator de par care avea butonul de pornire defect in sensul ca nu cupla treapta a doua de incalzire. Butonul era culisant, cu 3 pozitii (on/off, rezistenta 1, rezistenta 2), nesimetric. Am vrut sa-l desfac dar ce sa vezi, avea niste suruburi cu cap exotic, nu aveam tipul ala de surubelnita asa ca….am scos elementul de plastic care actiona comutatorul si l-am intors invers. Datorita faptului ca era nesimetric, punandul in aceasta pozitie acum putea sa realizeze contact si in treapta 2. Un pic de smirgheluire ca sa-i fac loc si gata

      (Citează)

  5. am reparat un aspirator cu banda de scoth din aceeea argintie :).
    merge si acuma. i-am acoperit o gaura pe care o facuse cineva (nu spun cine) la furtun, cu fierul de calcat.

      (Citează)

  6. acum 3 luni mi a failuit hardul de backup pe care aveam munca de un an. nu mai tragea curent si nu pornea de nici un fel. il luasem de pe amazon, inca era in garantie dar nu mi permiteam sa l trimit inapoi fara sa incerc sa recuperez ceva macar. super panicat, m am uitat pe net si la toate firmele de recovery data si am vazut ca m ar fi costat o caruta de bani in idea in care l ar fi desfacut si citit platurile direct. insa, mi am adus aminte ca aveam un multimetru prin casa si super random, m am apucat sa masor fiecare piesa de pe logic boardu hddului. la a 2 rezistenta mi a dat 00; am lust pistolu de lipt, am scos o, inlocuit o cu o sarma subtire :D. l am contectat si hddu merge si azi…tot cu sarma aia. later on, le am scris astora de la amazon ca s-a bushit hardu si mi au trimis altu, fara sa l mai recupereze pe ala vechi. :)

      (Citează)

  7. Repar mai tot timpul cate ceva, de fapt improvizez. Ca și tine la faza cu scotch-ul, eu sunt la banda dublu adeziva. Orice se rupe/frânge e ca nou cu banda. De ex căștile de la PC au greutatea dubla de la cata lipeala e pe ele.
    Acum sunt într-un proces de reparare a tv-ului. La fiecare 3-4 zile îl desfac sa schimb capacitorii pana o sa dau de ala de mi-l oprește din senin(am un Samsung led mai vechi).Pana îl gasesc, îl repar ca tot romanul cu câteva palme bine plasate pe coloana și e ca nou câteva ore.
    Pe vremea când stăteam la bloc am reparat chiar și faianță cu banda dublu adeziva, am luat coltul spart și l-am lipit la loc cu aceasta.

      (Citează)

  8. Nu sunt cel mai priceput în reparat sau improvizat, unele lucruri nu ai mai trăit sa spună adevărul despre priceperea mea :)

      (Citează)

  9. @alexc – interesanta reparatie. oare daca puneai multimetrul din nou pe sarma ce ar fi aratat?

      (Citează)

  10. am reparat aspiratorul, cu doua coliere mai jos de maner si multa banda izoler ca sa nu iasa praful din el :)
    a fost un Samsung, care m-a tinut mai bine de 15 ani. pana la urma l-am dat de pomana, ca uitase sa mai moara :)

      (Citează)

  11. hmm, cea mai simpla si spectaculoasa reparatie pe care mi-o amintesc am facut-o la un prelungitor cu protectie la supratensiune care refuza sa functioneze. am scos pcb-ul si am lipit firele direct. merge si in ziua de azi..
    dupa care am reparat aragazul: i-am extirpat motorasul pentru rotisor in care patrunsese de-a lungul timpului solutie de curatat, distribuita generos de consoarta, astfel incat se corodase bobinajul si incepuse la un moment dat sa scoata fum..
    am mai reparat, tot spectaculos, o tableta – i-am schimbat ansamblul ecran+touch panel cu unele cumparate de pe ebay, pentru ca cineva a calcat pe ea in ziua in care a primit-o cado.. nu spui cine.
    si altele, desigur..

      (Citează)

  12. Eu nu repar nimic, am un coleg minitehnicus care repara orice.

    BTW, ala nu e chiar espressor, e din-ala mai… fara presiune mare.

      (Citează)

  13. Cred ca aici e postul perfect pentru o intrebare care ma framanta de vreo saptamana:

    Stie cineva de ce masina de spalat nu mai vrea sa stoarca hainele? Ramane in pozitia de stors pentru mult timp, o fortez sa treaca mai departe dupa vreo juma de ora si hainele sunt tot ude. Ce as putea face sa o repar?

    Stima!

      (Citează)

  14. Am un aspirator care nu mai avea putere sa aspire asa ca am decis sa-l desfac si sa vad ce se intampla. Zis si facut, l-am desfacut, m-am uitat, si nu am vazut nicio problema. L-am montat la loc si i-am spalat filtrele. Problema era cu filtrele pline de praf si se putea rezolva prin simpla spalare a lor. Macar acum stiu ce este intr-un aspirator.

      (Citează)

  15. Reparatii si improvizatii am tot facut :)) mai ales la chiuveta si masina de spalat :))

      (Citează)

  16. Sper că nu te superi daca îmi pun aici aceeași poveste pe care am scris-o și pe alt blog cu același concurs. Oricum nu citește nimeni comentariile la concursuri în afară de proprietarul blogului (sper că măcar el),

    Cand eram prin clasa a 7a (înainte de revoluție), parintii au luat un TV Cromatic (pentru juniori: TV românesc color fără telecomandă), dar pentru ca stateam la TV destul de mult in loc sa-mi fac temele (prindeam si tari invecinate si nu eram limitat la cele 2 ore), au montat un intrerupator cu cheie pe alimentare. Dar eu aveam ceva cunostinte minime despre circuite electrice, asa ca a fost destul de simplu sa scurt-circuitez cu o sârmă intrerupatorul respectiv si sa beneficiez de TV la discretie cand ei erau la servici, Faza a mers destul de mult timp pana au venit o data mai repede si nu am apucat sa scot sârma.

    Alta data, respectivul televizor s-a stricat. Mergea un timp, după care se oprea, Așa că am început să umblu cu creionul de tensiune prin spatele lui si am identificat un contact slab pe placa de baza care se deconecta când se încălzea, Reparația efectivă a făcut-o tatăl meu cu puțin cositor,

      (Citează)

  17. Doar in casa?!? Hmm prea banal :)) Ultima “reparatie” a fost la masina, dupa ce tata (mesterul casei) mi-a alimentat plinul!! benzina in loc de motorina :)) Asa dupa ce am facut incantatii in speranta ca exista o posibilitate sa scot benzina din rezervor altfel decat pe la motor – m-am vz cu eterna prietena – cheia de 10! am desfacut capacul de la motor, si mi-am apucat sa desfac colierele de la filtru de combustibil, apoi am luat furtunelul subtire de vin – a lu’ tata, ca doar el facuse pocinogul – l-am pus pe retur, l-am legat cu izolier intr-un final (ca doar nu era prost sa stea din prima) asta dupa ce am luat 2 guri buunee de benzina pana am reusit sa ajung cu ea in canistra!! Ca a durat j’de mii de ore e de la sine inteles, asta pana cand tata a venit cu ideea de a pune furtunul de la aspirator la busonul de la masina pt a face vid! Dupa 5 ore (da’ am un rezervor mare) m-am vz cu benzina in canistre! Evident ca pompa mea NU de amorseaza automat! Dar asta va pove in alt episod! :)

      (Citează)

  18. Aveam vreo 14 sau 15 ani când mi s-a stricat butonul de On/Off de la boxe. Aveam prin casă un pistol de lipit şi ştiam cum se foloseşte. Prima idee care mi-a venit în minte a fost să desfac boxele şi să topesc fludorul din dreptul butonului în aşa fel încât toate picioruşele lui să fie legate între ele şi să facă un fel de scurt-circuit. Practic, am făcut în aşa fel incât boxele să stea mereu deschise atât timp cât sunt în priză. A mers, iar boxele funcţionează şi acum. :D

      (Citează)

  19. Doar mie îmi rămâne câte un șurub în plus când repar chestii? :))

      (Citează)

  20. Acum 2 ani s-a stricat un mixer pe care il foloseam de ceva vreme. L-am desfacut si am vazut ca era o problema mecanica, se rupsese o piesa de plastic de la uzura si nu mai reusea sa comute de la o viteza la alta. L-am rugat pe un prieten sa imi faca una la fel, iar intre timp am cumparat un mixer nou. Mixerul nou s-a stricat si tot cel vechi si reparat e in functiune.

      (Citează)

  21. Ultima dată m-am luptat cu maşina de spălat. Am pornit-o când am plecat la muncă dimineaţa, iar seara când am ajuns acasă rufele erau la murat. Maşina nu evacuase apa. Am oprit-o, am pornit-o până m-am plictisit şi am decis că scot apa manual. M-am chinuit cu soţia, ea cu o cană, eu scoteam “vinul din damigeană” (gustul de detergent e nasol rău).
    M-am mai documentat un pic pe internet, între două pauze de scos apa, şi am aflat că cel mai probabil s-a înţepenit pompa de evacuare. Ca să nu inund toată casa, trebuia să scot toată apa şi abia după să verific pompa.
    După o oră de distracţie am găsit o agrafă de păr înfiptă între paletele pompei de evacuare a apei. Am scos agrafa, am pornit maşina, “job done”. După am luat şi o duşcă de Listerine să mai scap de gustul de detergent :).

      (Citează)

  22. Nu mai repar/carpesc!
    Daca este in garantie -bine. Daca nu, asta e…ori vand pentru piese ori dau cadou cuiva pasionat de reparatii si treaba lui ce face sau direct la gunoi.

      (Citează)

  23. Am un multifunctinal Letherman. E incredibil cate lucruri poti repara cu el. De doua ori am reparat camionul, odata un furtun de la lichidul de răcire s-a rupt, am improvizat un tub pe care L-am legat cu coliere de Câmpia Turzii (adica banală sârmă). Fara Letherman nu reuseam sa strang “colierul”. Am mai făcut 4500km fara probleme, iar dupa, la reprezentanta DAF am pus unul nou… Mai am asa de multe povestioare cu micutul meu Letherman, ideea este ca am devenit de nedespartit, eu si micul meu prieten.

      (Citează)

  24. Am reparat o tastatura care avea doua taste lipsa folosind litere taiate de pe cutia de carton de la ciocolata. :))

      (Citează)

  25. Din pacate si eu sunt cam stangaci. Totusi am reparat odata niste casti cu niste scotch si un bob de porumb. Cea mai tare idee pe care am avut-o vreodata :))).

      (Citează)

  26. Aveam 4 ani si un tv snagov parca, o chestie mare in cutie de lemn alb-negru care facea niste ondulatii, am vrut sa il dau jos sa il repar, m-au gasit ai mei 30 minute mai tarziu tipand de sub televizor care evident a cazut pe mine.

      (Citează)

  27. primul lucru de care imi aduc aminte sa l fi reparat a fost alimentatorul de hc90.
    s a rupt stecherul si l am inlocuit. am fost extrem de mandru!

      (Citează)

  28. Eram mic – pe la 4 ani – rămăsesem pentru câteva minute singur.

    Încălzeam camera de zi cu un reșou pe rezistență. Mă jucam pe covor, iar la un moment dat s-a luat curentul. Ce m-am gândit eu? E clar, s-a stricat reșoul. Deși aveam o vârstă foarte fragedă, eram foarte îndemânatic am reușit să-l iau de unde era pus (să nu ajung la el; ups) și să-i deșurubez grilajul, ca mai apoi să-i întind toate rezistențele prin casă în încercarea de a-l “repara”.

    Cred că tatăl meu s-a enervat destul de rău când a văzut ce am făcut și nu pentru că am reușit să desfac grilajul și să întind sârmele prin casă, ci pentru că dacă ar fi revenit curentul nu stăteam prea bine :-).

      (Citează)

  29. din cate am desfacut, doar un telefon si o unitate au iesit ok. iar restul… :)

      (Citează)

  30. Prima reparatie pe care am facut-o cred ca a fost acum multi ani la un radio portabil cu difuzor. L-am desfacut si am observat ca placa era crapata intr-un colt, asa ca a trebuit sa refac traseul cu un pistol de lipit. Cred ca inca mai functioneaza si acum.

      (Citează)

  31. Prima oara cand am incercat eu sa repar ceva in casa, era cand eram pe-a 4-a. Taica-meu e electrician, asa ca asistasem la nspe mii de lipituri, taieturi, cum sa cureti firele, fludor, aspirine etc.

    Eh. si ni se stricase o instalatie din aceea frumoasa de brad, si taica-meu a zis ca nu o repara, ca o sa cumpere alta. Si s-a suparat băiata lu’ tata ca nu ii repara instalatia.. si cand au plecat de acasa intr-o zi am luat eu instalatia si dai si taie din ea (cu foarfeca – zici ca eram tipul ala cu degete – foarfeca.. pac pac – pac pac). Si stateam eu la masa si mai taiam cu foarfeca niste fire pe-acolo.. Ei si nu am mai tinut minte ca trebuia sa le pun la loc cum au fost.

    Mda, si am lipit firele alea (cumva), le-am izolat cu banda izolatoare, si fix cand am bagat in priza sa testez reparatia – poc priza, au sarit sigurantele, am ramas si pe intuneric (era vreo 6 seara prin noiembrie). Si acuma tin minte, ca la 2 minute au ajuns si ai mei acasa.. si se mirau de ce la noi nu e curent in casa :))..

    Da.. asa am reparat eu de tot instalatia aia afurisita, si sigurantele la casa :D :D.

    Dar acum, serios vorbind, mi-a cazut telefonul in chiuveta la facultate (anul trecut), l-am pescuit, i-am scos instant bateria (fiindca l-am dat si pe jos dupa aceea si a sarit bateria din el..), acasa l-am pus pe calorifer 2 zile la uscat si dupa aceea l-am desfacut si l-am curatat (dupa un tutorial de pe youtube). Un htc tytn 2, care si acuma merge.. :))

      (Citează)

  32. Cu ciocanul, desigur! Rezultat garantat pentru orice tip de defectiune. Nu se mai intampla a doua oara!!!

      (Citează)

  33. Acum 5 ani cand m-am mutat, am primit casa cu tot cu masina de spalat. Gorenje, nu foarte veche (sa tot fi avand vreo 5-6 ani) si functionala. Am folosit-o cu succes un an pana cand n-a mai mers. Problema era ca nu se mai scurgea apa din cuva. Am incercat diverse metode, cum ar fi:
    – sa ma uit la ea
    – sa scurg apa manual din ea
    – sa caut pe net ce ar putea avea
    – sa cumpar o masina de spalat noua. Which I did.

    Inainte sa imi vina masina de spalat am dat peste vecinul meu caruia i-am povestit suparata ca n-am gasit pe nimeni care sa ma ajute sa duc masina veche la gunoi. M-a intrebat ce s-a intamplat de n-a mai mers si cand i-am zis ce nu facea, mi-a sugerat sa ma uit cu atentie intr-un colt al masinii de spalat si sa incerc sa scot “sertarasul” pe care il gasesc. Zis si facut. Intru in casa, gasesc sertarasul, il scot si, ce sa vezi, un snur isi facuse culcus acolo. Scot snurul, bag sertarasul inapoi, pornesc masina si apa incepe sa se scurta. Mai sa fie. Tocmai mi-am reparat singura masina de spalat. A doua zi am reusit sa o fac sa se inmulteasca. Venise cea noua …

      (Citează)

  34. Am reparat multe calculatoare. Unele le-am reparat atât de bine, că a fost nevoie de intervenția unui specialist. :)

      (Citează)

  35. Cu soricei si PowerTape repari orice :) Cu ambii am reparat scarita de pe dreapta de la mobra, dupa o tranta prin Campulung si asa am venit pana acasa. Si inca o saptamana si ceva dupa, pana a venit cea noua.

      (Citează)

  36. eu am reparat placa de baza a pc-ului, dupa ce am constatat ca are un condensator ars si se bloca mereu calculatorul, am cautat condensator identic pe care l-am cositorit in locul celui ars si a mers brici ulterior pc-ul.

      (Citează)

  37. terminand liceu de electronica, imi bagam nasul cam peste tot. inclusiv la reparat televizorul din casa si alte alea. dar nimic nu s-a comparat cu reparatul unui boiler. adica nu mai incalzea apa, am luat o rezistenta d-aia de resou d-ala de camin, am montat-o pe boiler si i-am dat play. am ars toata instalatia in casa…

      (Citează)

  38. Plictisit fiind de lumina galbuie de la ceasurile din bord a masinii m-am hotarat, intr-o zi de vara, sa ma apuc de mesterit si sa fac bordul sa lumineze altfel.
    Mi-am cumparat leduri albe, am desfacut bordul si ceasurile, am scos becurile vechi, am improvizat putin (fara scotch), pentru ca soclul becurilor era mai mare decat cel al ledurilor, am pus ceasurile la loc. Am zis ca e de bine.
    Bag cheia in contact, scot masina din viteza, si dau o cheie. Oarecum emotionat dau sa aprind luminile. Invart de buton o data si …. nimic. BorduL negru. Revin la pozitia initiala si invart din nou. SURPRIZA!!! A inceput sa iasa fum. Si ce fum … zici ca ceasurile mele faceau un gratar … cu carbuni …. mangan.
    Intr-o mare viteza am desfacut ceasurile, am scos mufele, am suflat cat m-au tinut plamanii sa sting micul incendiu care mi-a topit firele si izolatia lor si am zis ”multumesc Doamne ca nu tre sa sun la 112”.
    A 2 a zi am refacut traseul firelor care au ars, mi-am cumparat becuri galbene normale si le-am montat. Dupa ce am dat cheie si am aprins luminile, am aflat ca si alte chestii s-au ars, iar eu, pana cand am sa merg la un electrician, am sa port doliu in ceasuri. Turometru mort, kilometraj mort. Noroc cu tehnica si cu gps-ul ca am speedometru pe telefon.
    Si asta s-a intamplat cand am incercat sa fiu meserias.

      (Citează)

  39. Codreanu Ioana Monica

    07/10/2014 la 11:57 AM

    Am reusit performanta sa imi repar singurica pc-ul. Pc-ul face galagie mare, insuportabila, asa ca am inceput operatiunea Pc-ul mai putin galagios.
    L-am scos din priza, am deschis carcasa pc-ul din care am demontat piesele, le-am sters si le-am montat inapoi. Rezultatul final: Pc-ul nu mai face asa mare galagie. :D
    Sunt mai buna in “reparat“ relatiile intre persoane. De exemplu daca 2 se cearta mie imi place sa “ repar “acea situatie si sa ii impac.

      (Citează)

  40. Ieșit la o cabana la munte cu trupa, departe de orice magazin. În dotare boxe, stație PC, monitor. Ajungem seara, ne apucăm să ne “intoxicăm” cu alcool, montăm PCul. Cablul de la monitor e dus. Din transport, aruncat aiurea în mașină s-a tot îndoit și s-au rupt ceva firicele în el. N-aveam imagine pe monitor.

    L-am desfăcut ca un chirurg și am refăcut conexiunile, am dat peste cu bandă izolatoare. Nimeni nu se aștepta să mai funcționeze PC-ul și să avem muzică. Se belise un pic paleta de culori de pe monitor … dar măcar vedeam pe ce dădeam click.

      (Citează)

  41. @Nashu.mare: daca se invarte tamburul(nu ai precizat) si pompa de evacuare lucreaza (scoate zgomot de lucru normal), e posibil ca filtrul/sitele sa se fi umplut de minerale sau scame. Trebuie curatate si va stoarce fara probleme. Spor la.. castigat concursul..Ai timp sa postezi cum ai mesterit!

      (Citează)

  42. Am inlocuit singur geamul spart de la un Samsung Galaxy S3, in conditiile in care inlocuirea la service costa 550 lei. Pe mine geamul m-a ajuns 45.
    Feeling proud ever since. :)

      (Citează)

  43. Pt.concurs: in 2011, la serviciu, listat la greu cu HP4180. Dupa un timp a inceput sa scoata precum o matriciala defecta: un rand pe minut si eroare fatala la mijlocul foii. Dupa mai multe reprize de autocalmare, graba m-a prins in offside si cu o lovitura scurta cu cantul palmei strinse.. pumn (varianta rusa adaptata), am adormit-o (credeam ca definitiv). Mi-am adus scula de acasa si mi-am rezolvat problemele. Dupa 6 luni am repus-o la curent si am constatat ca nu mai e obosita; marge ca noua, desi butonel ON/OFF a ramas blocat..

      (Citează)

  44. La un laborator de Materiale de constructii din anul 1 s-a ars un prelungitor folosit de profesor ca sa isi faca cafeaua fara de care nu functiona corect. Ca sa nu se indispuna si sa ne faulteze pe noi l-am rugat sa ma lase sa il repar. Vorba vine reparat. Aveam o surubelnita si un cutter, am desfacut prelungitorul, am curatat zona unde se rupsese cablul si am legat cablu bun la contacte. A iesit putin mai scurt dar functional.

      (Citează)

  45. Baran Veronica

    07/10/2014 la 1:01 PM

    In general eu ma opresc in “a repara” jucariile baieteilor mei :D ,iar treaba “de mesterit” i-o las sotului care trebuie sa recunosc este priceput la toate,nu degeaba baietelul meu mai mare ii zice si “Many Iscusitul” :)

      (Citează)

  46. Pe la varsta de 14 ani eram tare preocupat de sunet si de boxe. Aveam un sistem stereo Samsung pe care tot eu l-am stricat cand eram mai mic si am reusit sa ii inlocuiesc boxele cu unele aftermarket mai puternice. Am ramas tare impresionat de noul ” zgomot ” !

      (Citează)

  47. Eu repar orice, sau cel putin incerc. Am atentat de la prize, pana la centrala termica / masina de spalat.

    O intamplare interesant a fost atunci cand am reparat ceasul de perete al parintilor mei, facut bucati si ansamblat la loc. Functioneaza dar eu tot am ramas cu piese de rezerva pe care nu am mai stiut unde sa le pun. [probabil era ceva legat de alarma…caci altfel nu imi explic]

    Pentru reparatii rapide si ieftine / apelati cu incredere!!!! :))

      (Citează)

  48. Nashu mare, ia un ciocan de min 5 kg si fa-i un hard reset.

      (Citează)

  49. Eu sunt inginer proiectant electronist de meserie, asa ca am reparat tot ce misca in casa la mine si la toti prietenii.

    In afara de televizoare cu tub catodic, de cand am desfacut borna de 20 kV la un alb-negru fara sa descarc in prealabil ecranul. (mi-a amortit mana pana la umar).
    Dar am avut o scuza, aveam 12 ani.

    Saptamana trecuta mi-am schimbat robinetele la calorifere cu unele termostatate, mi-am schimbat celulele la bateria din laptop, am schimbat toate cele 21 condensatoare de filtraj din sursa de alimentare de la o conserva Digi Satelit,
    am modificat o sursa de alimentare de laptop sa scoata 24 V in loc de 19V sa alimentez niste led-uri de 10W etc. etc.

    Cu scoci nu am reparat nimic, doar cu Power Tape si silicon :)

      (Citează)

  50. La mine a fost aproape nasol. Il tot vedeam pe tata cum lipește una alta si am zis ca fac si eu o veioza…dar cand nu erau ei acasă… ma duc la garaj, iau un bec de Masina – vremuri, aveam un Moskvich…- sarma oteloasa, vreo 40 cm si, poate ceea ce m-a scăpat, bandă izolatoare. Am înfășurat cu greu sarma oteloasa in jurul becului si am izolat bine. Bag in priza si…booom. oha curent, iar eu vedeam alb de la flama din priza… cum spuneam, banda izolatoare m-a scapat de bucluc… nu cred că aveam mai mult de 9 ani…

      (Citează)

  51. umm… eu mi-am varsat cafea pe tastatura laptopului si acum e in service. rip. acum cativa ani am varsat apa pe tastatura, si m-am gandit ca daca o desfac si curat bine tastele (cu o periuta de dinti) o sa se repare… cand eram mai mica, m-am electrocutat putin cand am scos masina de spalat din priza. asa ca nu as fi cea mai potrivita fiinta pentru acest expressor, dar tata da, avand in vedere ca demonta chestii de mic sa vada ce au inauntru si dupa le facea la loc. de aia nu avem nevoie de mester in casa, ca e bun la toate. :D

      (Citează)

  52. popa cristina

    07/10/2014 la 3:15 PM

    Mi s-a stricat laptop-ul varsand copmot de cirese pe el, l-am avut in service 2 saptamani, baietii de acolo mi l-au curatat de 2 ori si l-au bagat in baie de alcool, am fost super fericita cand mi l-au facut, a trebuit sa-mi cumpar tastatura noua la el, dar bine ca functioneaza ca din vina mea am stat 2 saptamani cu botul pe labe, eu sunt innebunita dupa concursuri pe facebook si 2 saptamani am suferit foarte tare! M-as dorii foarte mult un espressor Heinner Retro Effect HEM-200!

      (Citează)

  53. Cu ceva ani în urmă, mai mulţi, puneam la punct o reţea de calculatoare pentru un client important. Reţea la cheie, cu cablaj tras prin perete şi prin plinte, cu prize cu cabluri sertizate manual – ai-ai, dopuă luni nu mi-am mai simţit buricele degetelor – reţea care trebuia deservită de un set de servere de aplicaţii dedicat. Tărăşenia se petrecea acum mulţi ani, cam prin perioada de pionierat în ale calculatoarelor pe la noi, când Novelul era rigă, iar Win era de abia la versiunea pentru grupuri de lucru… Deh, istorie, adevărată.

    Şi cum trecusem de momentele în care controlul conectivităţii dintre două prize sau priză patch-pannel se făcea cu becul şi bateria de lanternă, completate de strigăte animalice, de-a dreptul guturale, „mergeee!”, am purces la instalarea – din bucăţi – a serverelor respective. Eram pe la ora 2 din noapte, când deja primul server dăduse de curent şi fericit îşi învârtea ventilatoarele sursei procesând iniţierea pachetului Novel. De prisos să mai zic că serverul era asamblat pe principiul “open-source”, fiind pur şi simplu desfăcut pe toate părţile, ca să vedem noi ce şi cum se mişcă înăuntru – de parcă aveai ce vedea. Cei iniţiaţi îşi aduc aminte de clipele de pionierat în care nici o staţie de lucru (desktop) sau server nu erau pornite complet asamblate, închise în tower-urile lor, că deh… aşa era modelul de lucru…

    Şi cum serverul deja făcuse iniţierea, instalasem softul, configurasem pornirea, lansasem în execuţie rutina, pe displayul CRT de 15 ţoli (uauu!) a început să se târască „viermele” roşu, caracteristic ecranului de pauză al softului mai sus menţionat. Şi cum era târziu, fiind obosiţi, rupţi de dureri de şale, de mâini şi alte articulaţii, am uitat că scula „performa”. Cu un ultim hei-rup ne-am mobilizat să încheiem tranşa de taskuri pe ziua respectivă, de fapt anterioară – trebuia să predăm sistemul funcţional în 48 de ore cel mult – şi am purces la restul de treabă.

    N-am întros în camera serverelor după 3 ore de configurat, legat la reţea, fizic, montat imprimante şi configurat – din nou – să ne adunăm lucrurile personale şi să ne lingem rănile de peste zi. Urma finalizarea şi predarea căre beneficiar – nume important, nu spui cine :-).

    Eh, în ultima clipă am remarcat că „viermele” prezent pe display a „înţepenit” pe ecran într-o poziţie aleatoare, oarecum curioasă, privindu-ne întrebător că “ce dreaq aţi reuşit să faceţi?”, iar unul din colegii cu care lucram, ne arăta victorios „ce fain” e fabricat procesorul ăla. Ăla! Pe care îl ţinea în mână. Care procesor era „călduţ”. Şi care tocmai fusese scos din soclul plăcii de bază a serverului funcţional. Şi care imagine – atunci când minţile noastre obosite au reuşit să compileze minunea – ne-a îngheţat sângele în vine.

    – Cum Dumnezăo să scoţi procesorul din soclu în timp ce merge, boule?
    – Amice eşti tâmpit?
    – Băga-mi-aş … dobitocule, de unde luăm un proc nou acuma? Cine-l plăteşte?
    – Bă îl plăteşti tu din banii tăi, idiotule!
    Etc.

    Momentul de criză a fost însă pe deplin uitat când amicul, turmentat de muncă, a răspuns acuzelor într-un mod de-a dreptul ingenuu.
    – Bă, io m-am mirat că era puţin călduţ, dar nu mi-am dat seama de ce!

    Am oprit totul, am scos din prize, ne-am pus brăţările antistatice şi am montat procul la loc. Inutil să spun că totul a funcţionat perfect. A fost ultima dată când am pornit un server stand-alone fără panourile de protecţie ale towerului montate. Că deh, nu-ţi puteai da seama de ce procesorul „era puţin călduţ”, nu?

      (Citează)

  54. btw, legat de toata treaba asta cu reparatul, nu stiu daca stiati de chart-ul asta .. :))
    https://plus.google.com/102786751626732213960/posts/gE25XpUp6YE?pid=5700088594236335074&oid=102786751626732213960

      (Citează)

  55. Am indreptat cutitul robotului de bucatarie cu un patent.

      (Citează)

  56. Andrei Stanciu

    07/10/2014 la 9:15 PM

    De cînd cu filmele online, iau o bere rece, mă așez comod în scaunul-fotoliu “directorial”, sting lumini, închid sonor la telefoane, si privesc intens comedia savuroasă de pe ecranul laptopului. Mă pune ceasul rău să las berea lîngă placerea video, încîntat de potențarea reciprocă a încântărilor. Efectul a fost garantat, dar completat de o vărsare de țap peste prețiosul viitor artefact al erei digitale. Spumă multă, electricitate prezentă, trecere rapidă în modul ” băga-mi-aș…”, efecte secundare confirmate. Sun la service HP (preferam BMW), îmi dau o cotație amețitoare și o sugestie constructivă: “încercați să îl curățați dumneavoastră”. Primesc manualul de service pe email (deschis de pe desktopul vecinului), reușesc să nu ma sperii de toate amenințările proliferate in introducere și purced metodic la separarea organelor: capace, tastatura, ecran, HDD, memorii, panglici, plăcute, radiatoare și conducte; ” curăț” la duș, șterg cu urechelnițe, consum încă o bere, pun totul la uscat, fac rugăciune, mă culc plin de speranță. A doua zi, după un somn neliniștit și o cafea cvadruplă, asamblez totul în ordine relativ aleatoare, fac proba de funcționare și constat că a funcționat. Am schimbat berea de atunci…

      (Citează)

  57. Prin 2004 am primit cadou un aparat de facut popcorn. Microunde nu aveam, iar de la celebrul ceaun era totusi o evolutie. Bagat scula in priza , umplut cu floricele si astept. Si astept…..si astept. Bai nimic. Iesea ceva caldura si atat. Si mi se aprinde beculetul, mi se ilumineaza mintea si buf…cea mai stralucita idee ever. Bai…ia sa pun ulei, ca la ceaun. Si am pus :)) , deodata suna telefonul. Ma duc si raspund, era o gagica ce voia sa se cupleze cu mine. Stau la discutii vreo 5minute , pana cand incep sa simt un miros puternic de ars. Eh s-a ars un pic popcornu…ziceam io in mintea mea. Cand m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla……am un soc, sa pic din picioare, bucataria era plina de fum si funingine. Am avut noroc ca am pus aparatul pe o placa de gresie, ca altfel….dar tot am avut de varuit toata bucataria.

      (Citează)

  58. Cu banda izolatoare am reparat un telefon. Se rupsesera clamele care tineau clapeta si aceasta cadea.

      (Citează)

  59. S-a intamplat foarte des , din cauza situatiei financiare sa imi repar laptopul… Nu tot timpul a functionat 100% dar am scos-o la capat.

      (Citează)

  60. acu ceva timp am desfacut un radiocasetofon vechi. l-am desfacut si aliniat pana la ultimul surub. le-am intins frumos pe jos pe linoleu. zici ca eram la astia la teardown. dup-aceea a fost frumos la pus inapoi. mi-a luat vreo zi dar l-am montat cum era. nu mi-a ramas nimic pe d-afara. si culmea, a mai si mers :)

      (Citează)

  61. Am reparat si repar prin casa tot ce “pica” …ca imi pare rau sa le arunc fara sa-mi “fac numarul de magie” :)) . Uneori imi iese alteori nu .

    Monitor 1972H pe care am dat o carca de bani , a 3-a zi cand a iesit din garantia de 36 luni a decedat – la service au cerut 200 ron (de vanzare SH era tot 200 RON) . L-am desfacut in toata sufrageria pe jos , si am descoperit 2 condensatori umflati pe alimentare , i-am schimbat cu 2 de 0.3 ron de pe maicadomnului si s-a rezolvat … pana la urmatoarea fluctuatie majora de tensiune . Rezolvat la fel cu alti doi (cumparasem si de rezerva) si apoi l-am dat cu 150 RON explicand ca a fost reparat . Am discutat cu amicul … din fericire il are si acum functional :))

    MSI Ex623x al sotiei , dupa 5 ani de utilizare a decedat placa video MXM2 . Am reball-uito cu foen-ul ei , a functionat inca 2 saptamani “cu de toate” si a crapat display-ul (nu se mai aprindea lumina de background) , dar il puteai folosi perfect in soare sau cu o lanterna :)) Am incercat sa-l repar … dar in van … l-am vandut unui forumist care a scos o groaza de bani pe el din bucati (fiind destul de performant la vremea aia).

    si ar mai fi cateva … dar admiram faptul ca si altii mai repara

      (Citează)

  62. Mi-am luat o pereche de casti care, dupa multe reprize de CS 1.6 s-au rupt. Erau foarte proaste, ce-i drept, dar le-am lipit cu scotch, si au mai functionat un timp. Dupa multe alte ore de gaming, nu se mai auzeau deloc, asa ca mi-am cumparat o alta pereche de casti. Nu eram foarte inspirat, pentru ca celei noi i s-a stricat microfonul in foarte putin timp, asa ca am ramas cu 2 perechi de casti, una fara sunet, alta fara microfon. Pana mi-am luat alte casti, am stat cu 2 perechi de casti, una pe cap, cealalta la gat, pentru ca aveam nevoie si de sunet, si de microfon. Din 2 perechi de casti stricate, am obtinut una buna.

      (Citează)

  63. Cred ca cu doi ani in urma am facut rost de o imprimanta laser defecta pe care am demontat-o si am pastrat toate plasticele, arcurile si suruburile din ea, iar de atunci cand se iveste cate o chestie de reparat (o telecomanda, un capac la aspirator, vreo jucarie a nepotului, un mouse, etc.) ma folosesc de imprimanta dezmembrata sa repar diferite lucruri prin casa. Bineinteles sunt si lucruri care nu imi ies, dar mai insist in timpul liber.

      (Citează)

  64. Nu pot spune ca sunt un mare mester si ca repar prea multe prin casa, de altfel nici sotul meu nu este foarte talentat, amadoi recunoastem cu mana pe inima ca asteptam sa ne viziteze tatal lui pentru a repara tot ce avem nevoie prin casa. :D
    Va voi povesti o mica intamplare cu masina de spalat. Ati incercat vreodata sa folosti detergent obisnuit in loc de cel automat, ei bine sotul meu a facut eroarea asta din greseala, si cand am ajuns acasa, masina dormita plina de spuma, era si destul de noua. Ne-am uitat lung la ea, ne-am invartit in jurul ei, ea nu reactiona in nici un fel, am sunat la service si nu ne-au fost de prea mult ajutor. Am resetat-o, am deschis-o mai mult sau putin fortat si a navalit peste noi o mare de spuma, categoric ceva era in neregula, am incercat sa o pornit din nou de data asta fara haine si s-a intamplat minunea. Dupa cateva zile am realizat de fapt care fusese problema! :)

      (Citează)

  65. Salut. Eu ma pot lauda cu o mestereala care pentru altii nu pare cine stie ce, dar pentru mine a insemnat mult. Acum cativa ani era la noi soacra-mea, pe post de baby-sitter, si a bagat haine la masina de spalat, mai facuse de multe ori asta. Ei bine, acum a fost neatenta si nu a inchis bine usitele cuvei (masina cu incarcare verticala), care trebuie sa se imbuce una in alta pentru a nu se desface (asta am dedus eu apoi). Apoi a pornit masina si in secunda 2 m-a chemat cu putina disperare in glas sa vad ca s-a oprit masina…Mda, mi-a stricat-o, spuneam eu in gand. Am deschis usa superioara si am vazut ca una dintre usitele cuvei era data peste cap si blocata in pozitie, dar mai multe nu prea puteam observa. Am hotarat, in calitate de mester al casei, ca trebuie scos panoul lateral, pentru a avea acces la interior. Bineinteles ca am desfacut panoul gresit, din partea de unde nu vedeam decat blocul de beton si cuva, asa ca am trecut la celalalt panou. Era prima data cand faceam asta. Inauntru zacea cureaua rupta, probabil de la efortul de a invarti cuva cu usita blocata. Dupa multe injuraturi pe modul silentios am inceput sa caut firma de service, care m-a informat cu nonsalanta ca ma costa 50 de lei constatarea si 25 de lei deplasarea la domiciliu. Eu, convins fiind ca e doar cureaua care trebuie practic inlocuita, am tinut-o pe a mea si am cerut telefonic doar sa cumpar piesa respectiva, pentru ca pretul era doar 20 de lei. A durat vreo 2 saptamani sa mi-o aduca, si apoi o seara intreaga am urmarit tutoriale pe youtube cum se monteaza cureaua pe roata de antrenare, cu baietii mei standu-mi in carca, curiosi si ei. Eu de obicei cand mesteresc ceva transpir ca un politician, iar acum soacra-mea strangea efectiv sudoarea din jurul meu cu o carpa. I-am dat de cap pana la urma si am pus cureaua, dar usita tot blocata era. Cu o unghie smulsa si degetul aratator oarecum strivit, am tras usita in pozitia corecta si totul a revenit la normal. Tare mandru am fost si sunt si azi, am facut eu cu propriile mele manute reparatia, la un cost avantajos. Eu, care sunt de felul meu mini-a-tehnicus, filolog de vocatie…Au trecut 4 ani si masina inca merge bine, me happy. Normal, e practic singura chestie din viata mea pe care am facut-o sa mearga, in loc sa o stric mai rau.

      (Citează)

  66. Electronice mai putin repar. In chestii cu electricitate nu prea ma bag.
    In plus sunt destul de lipsit de chef, deci mereu cand repar ceva, imi raman piese :)
    In schimb ma joc cu lemne si, cand arde repar si prin casa chestii de muncitor prafuti.
    toamna asta am de dat cu glet, de pus niste faianta, asta dupa ce am pus parchet. Zona de instalatii o am facuta, deci nu tre sa ma chinui. Dupa, tre sa ma apuc sa imi fac niste mobila :D

      (Citează)

  67. Printre altele am reparat si un espressor full automat, la care curgea apa din boiler. Luat manual de service de pe net, demontat dupa pozele si explicatiile facute probabil de un italian, pentru ca trebuie sa ghicesti ce urmeaza tot la doi pasi. Garnitura costa 3 euro la un magazin din Austria, 10 euro packing si 25 de euro shipping. Prin urmare l-am carpit romaneste, cu un silicon pentru asa ceva, care a tinut 6 luni. La cautari ulterioare am gasit o firma din Mures care vindea garnitura de boiler cu 25 de lei si tranport 20 de lei, am facut-o cum trebuie si inca tine, dupa 4 ani.

      (Citează)

  68. si eu sunt mare fan scotch. imi amintesc cu drag cum am lipit casti si webcam-uri cu el. una din camere s-a rupt din suport si i-am pus atat de mult scotch incat era mai mult scotch decat camera. :)) si am improvizat cumva o prindere intre camera si cablul ei care functiona corect doar intr-o anumita pozitie, am fixat si partea cu camera si cablul in acelasi timp. good times! :D

      (Citează)

  69. La mine a fost cu totul si cu totul special. Fumez tigara electronica de 3 ani de zile. Chiar saptamana trecuta am avut o problema cu bateria in sine si fiind duminica niciun magazin de tigari electronice prin preajma nu era deschis. Am zis sa incerc sa o repar.
    I-am scos bateria cu o surubelnita, deja ma vedeam fumand in cateva minute pentru ca am vazut un fir dezlipit. Zic gata ma apuc, iau pistolul de lipit al lui taicamiu si il las la incalzit. Pun chestia aia de seamana cu o sarma pe el (nu radeti chiar nu stiu cum se numeste) si ma apuc de “lipit”. Bineinteles ca nu a iesit nimic si a trebuit sa imi cumpar o noua baterie. Deci mestereala nu e pentru mine, insa as bea o cafea din acest expressor :D

      (Citează)

  70. inainte de hdd, mi s-a stricat si placa video un gtx470! artifacts si shutdown. dupa un pic de research am descoprit ca merge s-o bagi la cuptor-190 de grade pentru 10 minute. si am bagat-o, si a mers vreo luna, apoi din nou. si tot asa. de vreo de vreo 6 ori :)). O folosesc si acum cu afterburner si nvidia inspector pornit.

      (Citează)

  71. Popescu Daniela Marinela

    09/10/2014 la 11:24 AM

    Am facut atat de multe reparatii incat nu stiu pe care sa o povestesc: de la reparat cablurile de la mixer, cafetiera si alte aparate electrocasnice cu banda izoliera incat as putea sa devin electrician. Am reparat mobila cu autocolante si am legat o funie de draperie sa fac o floare sa redevina dreapta…

      (Citează)

  72. Ca sa-mi achit prima rata la facultate, in vara de dinainte, imediat dupa bac, am lucrat 1 luna cu o echipa de instalatori sisteme sanitare. Am schimbat tevi in subsoluri si calorifere in caminele din regie.

    Pe langa faptul ca am castigat cat sa-mi platesc rata si sa-mi ramana ceva si la buzunar, am castigat destul experienta cat sa-mi schimb singur prin casa aproape orice tine de instalatii sanitare.

    Tin minte totusi ca eram atat de increzator incat m-am oferit sa ii ajut pe toti prientenii mei cand aveau o problema de genul asta. Prima experienta pe cont propriu s-a finalizat printr-o baie aproape inundata, toti uzi leoarca, dar cu teava schimbata.

      (Citează)

  73. Lupu Anca Gabriela

    09/10/2014 la 8:57 PM

    Acum 2-3 ani, am mers in vacanta la bunica mea! Cand am ajuns in casa, tabloul frumos cu ea si bunicul era carpit, cu jumatate de rola de scotch! :)) Eu am pus o un cocolos de hartie numarului de la masina. Se misca tablita, si decat sa o pierd, mai bine am fixat-o cu hartie!

      (Citează)

  74. rebreanu lucia

    09/10/2014 la 9:50 PM

    Am incercat odata sa umblu la tv-ul meu la care nu ii mai mergeau niste pixeli morti pe ecran in partea stanga. Am reusit sa-l sting de tot :D

      (Citează)

  75. tartalas maria

    09/10/2014 la 9:51 PM

    Eu cel mai des am incercat sa fac pe mesterita cu castefonul meu cu casete cand se prindea banda. Am reusit intr-un final sa inteleg cum functionaza sistemul lui

      (Citează)

  76. Orasanu Constantin

    09/10/2014 la 9:53 PM

    Nu prea m-am bagat la partea electronica, dar zilele trecute m-am facut de meserie instalator mesterind la tevile care s-au spart sub chiuveta din baie !!

      (Citează)

  77. imi amintesc cu drag cum lipeam cablu de la internet cu banda scotch de cate ori il mesteca catelul meu

      (Citează)

  78. sever velcherean

    09/10/2014 la 9:55 PM

    Am reparat cel mai mult casetofonul meu cu casti.

      (Citează)

  79. Am incercat sa-mi repar boxele, nu mi-a reusit in totalitate dar mai incercam :)

      (Citează)

  80. Picincu Mihai

    10/10/2014 la 7:13 PM

    Cam o data la doua zile repar cate ceva…nu pot spune neaparat ca sunt priceput, mai degraba ca nu pot rezista provocarilor si sunt un perfectionist; ultmul obiect reparat a fost robotul de bucatarie, ce se incapatana sa nu mai functioneze (crr, crr, brr, brr)…asa ca, inarmat cu o surubeltina, l-am dezasamblat, am mestesugit cu grija si apoi l-am refacut…au ramas, ca de obicei 2surubele, insa merge brici :)

      (Citează)

  81. nici la concursul asta nu scapam de familia rebreanu care tot ce castiga le vinde pe olx,etc ? incredibil ,astia sunt buni la stirile de la ora 5 sa rada o tara intreaga de ei,cu ce se ocupa toti membrii familiei Rebreanu – Aldea !!!

      (Citează)

  82. haha ce amuzant, exista oameni care nu au alta meserie decat concursurile :))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus