un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am ales beneficiarii celor 13 multifuncționale Xerox

16 Jun 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

WorkCentre 4118După cum v-am anunțat acum două săptămâni, Xerox va dona 13 multifuncționale mari WorkCentre 4118 și Ecotic le va livra noilor utilizatori, dar eu am fost cel care a ales fericiții beneficiari, deschizând înscrierile pentru școli, asociații și ONG-uri care ar avea nevoie de așa ceva și nu-și puteau permite una.

Am fost al treilea (și ultimul) blogger care a colaborat cu Xerox la această campanie, iar interesul a fost mare. În două săptămâni s-au strâns 233 de comentarii cu propuneri sau susțineri, cu 100 mai mult decât a avut Victor Kapra și de 10 ori mai multe decât Cristina Bazavan, care au dat anterior alte 13 și respectiv 14 multifuncționale.

Și credeți-mă, nu-i ușor să fii tu cel care alege doar 13 destinatari dintre toți cei înscriși. Nu pentru că mi-ar fi fost greu să citesc și să fac o listă, ci pentru că citindu-le propunerile și intrând pe site-urile lor și pe paginile de Facebook care le descriu proiectele am descoperit că sunt foarte mulți oameni în România care fac un bine altora și am rămas cu tristețea că eu nu-i pot ajuta decât pe fix 13 dintre ei, deși atât de mulți alții fac lucruri frumoase și cu siguranță ar merita ajutați.

Dar acestea au fost regulile și am avut la dispoziție doar 13 aparate. Așa că le-am dat cum am gândit eu că-i mai bine. Am făcut întâi o listă scurtă cu vreo 40 de organizații, alese nu doar pentru ceea ce fac ele, dar și unde m-am gândit eu că o astfel de multifuncțională Xerox chiar îi poate ajuta. Oricine ar putea avea nevoie de o imprimantă, dar nu oricui i se potrivește bine una cu volum recomandat de 20.000 de pagini pe lună.

Partea și mai dificilă a fost selectarea celor 13 beneficiari finali. Am dat, poate involuntar, o prioritate celor implicați în anumite activități pe care le-am perceput ca fiind mai cruciale societății și acolo unde bănuiam eu, urmărind știrile și mediul economic, că finanțarea practic lipsește. Am și tăiat câțiva de pe listă după ce-am descoperit pe site-urile lor că au deja niște parteneri mari și probabil relații bine dezvoltate. Sună crud să spui “faceți lucruri minunate, dar nu vă voi ajuta pentru că deja vă ajută alții“, așa că voi spune “am preferat să-i ajut pe alții care sunt și mai nevoiași decât voi“. Și nu mă aștept să-i fi nimerit exact pe cei care aveau cea mai mare nevoie de ajutorul oferit de o multifuncțională, dar alegerea a fost subiectivă și sistemul nu este infailibil.

Lista beneficiarilor este următoarea:

Nr. crt. Beneficiar
1 Asociația Turistică Ghizii României
2 Scoala Specială nr. 9
3 Centrul de Hematologie si Transplant Medular Fundeni
4 Centrul de plasament în regim de urgență Cireșarii 2
5 Societatea Handicapaților Fizic din jud Bacau
6 Asociația Ridică-te și Umblă
7 Scoala Gimnaziala Ion Creanga Bacau
8 Asociatia Salvatorilor Voluntari pentru Situatii de Urgenta – ASVSU
9 Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
10 Liceul Tehnologic Special pentru Deficienti de Auz Cluj-Napoca
11 Asociatia Raza Soarelui-Sunlight
12 Asociația Realizarea Tinerilor prin Educație – ARTE Galați
13 Fundația „Leonardo Murialdo”

Am trimis-o celor de la Xerox și de la Ecotic, care vor livra în curând echipamentele. Ei vor lua informațiile de contact de pe paginile respectivelor organizații sau, acolo unde nu se poate, probabil din Google sau alte mijloace (școlile nu au pagină de net, dar sper că nu trăim în epoca de piatră și se poate da până la urmă de o persoană de contact).

În final, aș vrea să mulțumesc tuturor pentru înscriere și susținere. Aș vrea să fi avut 233 de multifuncționale, dar nu s-a putut. Le mulțumesc celor câțiva care au spus “n-aș vrea să fiu în locul tău când va trebui să alegi câțiva”, le mulțumesc și celor care au spus chestii de genul “organizația pe care o propun eu nu face nici pe departe o muncă la fel de crucială precum altele deja propuse, dar le las oricum numele aici, să fie”. Le mulțumesc celor care au comentat doar pentru a-și arăta susținerea pentru o anumită propunere (precum ARTE, Dionisie Pop Martian, A4action, Biblioteca Reșita, ALLS, JCI Iași, Industrie Alimentară Suceava, studenții Geologi șamd); am apreciat acest lucru, chiar dacă alegerea mea n-a fost influențată de numărul de susțineri, însă dacă ar fi fost mai multe multifuncționale meritau cu toții câte una doar pentru că și-au susținut bine cauza.

    10 comentarii

  1. Harabagiu Ciprian

    16/06/2014 la 4:34 PM

    In numele Asociatiei Turistice Ghizii Romaniei iti multumesc pentru ca ai intins o mana de ajutor unor proiecte frumoase si felicitari pentru initiativa tie si celor de la Xerox. Daca sunt probleme in ceea ce priveste contactul, pot trimite un mail prin care sa furnizez toate detaliile necesare

      (Citează)

  2. Oricum o campanie buna . Desi nu sunt geolog am prieteni buni acolo carora le-am dat linkul tau . Multe din organizatiile studentesti sunt foarte “corupte” dar cei de la geologie chiar se implica si isi ajuta colegii .

    PS : Am zis corupte deoarece majoritatea asa sunt . Un search pe google cu niste termini de genul : cumparat camere camin , organizarea bal la local scump special , etc .

      (Citează)

  3. Multe multumiri in numele centrului de plasament Cireșarii 2. Am sunat-o pe sefa de centru care nu stia de aceasta initiativa si s-a bucurat foarte mult ca vor primi o multifunctionala. Tineti-o tot asa si la mai mult initiative asa frumoase! Bravo Radu! Bravo Xerox!

      (Citează)

  4. Victor Kapra e bun de personaj in Game of Thrones, la cat de prost e ca blogger.

      (Citează)

  5. Suntem castigatori si suntem fericiti! In loc sa strigam GOOOOL ca la mondiale, strigam BRAVO ARTE! Muncim in echipa si asta da roade!
    Multumim RADU pentru alegere!

      (Citează)

  6. Viorica Toniță (Corcoțoi)

    17/06/2014 la 11:01 PM

    Mă bucur că ați luat în seamă modestele noastre comentarii și ați ajutat Asociația pentru Realizarea Tinerilor prin Educație – ARTE Galați…mulțumim și felicitări pentru inițiativă!

      (Citează)

  7. Mii de multumiri din partea echipei “CUCERITORII”. Cand am primit vestea am ramas fara cuvinte. Multumim XEROX pentru aceasta minunata surpriza. Mult succes pe viitor!

      (Citează)

  8. mihaela calistru

    23/06/2014 la 11:43 PM

    Mulţumim Xerox şi d-lui Radu pentru iniţiativă.Este o bucurie nemaipomenită.

      (Citează)

  9. salut
    eu am o imprimanta HP Laserjet 5M pe care as vrea sa o donez.
    imprimanta e cam murdara si se cam blocheaza (adica din 3 incercari reusesti sa scoti o pagina), dar daca o curata si o unge va functiona corect.
    tonner-ul este aproape gol, ar trebui umplut.
    imprimanta este facuta sa printeze cateva mii de pagini/luna, deci ar fi potrivita ptr un birou cu cativa angajati.

    daca te intereseaza si stii pe cineva care ar putea sa o curete si sa o unga, pot sa ti-o donez.

      (Citează)

  10. Multumim foarte mult pentru faptele bune de la Xerox! Astept cu nerabdare sa vad bucuria colegilor ca pot sa-si pregateasca materialele didactice precum si fericirea elevilor ca au access la imaginile mult asteptate! Multumesc mult pentru bucuria pe care o pot face celor din jur prin intermediul dumneavoastra. Va doresc sa inmultiti faptele bune pentru a aduce cat mai multe bucurii!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus