un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Allview a lansat două telefoane și o tabletă cu Windows 8

26 Jun 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Allview a prezentat zilele trecute primele produse cu Windows din portofoliul companiei. Este vorba de două telefoane cu Windows Phone și o tabletă cu Windows 8.1 varianta normală, la prețuri destul de accesibile.

Înainte de toate, mișcarea vine ca un plus de imagine pentru Allview. După cum spuneau la lansare, Windows-ul nu-i la liber ca Android-ul, ci au colaborat cu Microsoft România pentru aceste dispozitive, au trecut printr-un soi de proces de verificare a hardware-ului și a implementării sistemelor de operare.

ALLVIEW IMPERA i – un telefon gândit mai degrabă pentru tineret și distracție

  • 4,7 inchi la 1280 x 720px, ecran IPS
  • dual-SIM 3G
  • Windows Phone 8.1
  • procesor quad-core Qualcomm la 1,2 GHz, 1 GB RAM
  • stocare internă 8 GB și slot microSD
  • cameră 8 megapixeli, filmare 720p
  • baterie 1750 mAh
  • dimensiuni 135 x 67 x 7,2 mm, greutate 99 grame
  • Preț: 699 lei

ALLVIEW IMPERA S – orientat spre clienții business, telefoane de firmă șamd

  • 5 inchi la 1280 x 720 px, ecran IPS
  • dual-SIM 3G
  • procesor quad-core Qualcomm la 1,2 GHz, 1 GB RAM
  • stocare internă 8 GB și slot microSD
  • cameră 8 megapixeli, filmare 720p
  • baterie 2000 mAh
  • dimensiune 144 x 72 x 8,75 mm, greutate 156 grame
  • Preț: 749 lei

Ambele arată bine, zic eu, cu un aspect îngrijit. Nu am avut ocazia să le văd altfel decât pe standul de prezentare. Observați că specificațiile sunt practic identice, diferă un pic bateria și 0,3 inchi în plus la ecran. Diferența o face carcasa.

Ca o observație personală, nici un telefon n-ar trebui să se numească “i”. Este greu să-l cauți în magazine, poți confunda ușor I cu l și cu 1 (i mare cu L mic cu cifra 1) șamd. N-ar strica niște denumiri ceva mai comerciale.

ALLVIEW IMPERA i8 – tabletă de 8 inchi cu Windows 8.1 și Office 365 Personal

  • ecran de 8 inchi, raport 16:10, rezoluție 1280 x 800 px
  • procesor Intel Atom Z3735E la 1,33 GHz, 1 GB memorie RAM
  • stocare internă 16 GB, slot de card microSD
  • cameră 5 megapixeli
  • port microUSB, poți conecta periferice, modemuri și stickuri cu adaptor
  • baterie 3800 mAh
  • dimensiuni 206 x 123 x 9 mm
  • Preț: 849 lei

Tableta include și o licență pe un an de Office 365 Personal, care îți oferă versiunile stand-alone de Word, Excel, Powerpoint, Access și Outlook, plus în curând 1 TB de spațiu în cloud.

Din păcate, o fi ieftină tableta, dar de la una cu Windows 8 aș vrea mai mult pentru a fi cu adevărat utilă. De exemplu stocarea internă este mică la 16 GB, iar slotul microSD acceptă carduri de maxim 32 GB, zice Allview, ceea ce este puțin. Memoria RAM este și ea destul de limitată.

Prin comparație, Asus T100 oferă 2 GB memorie RAM, 64 GB stocare internă, ba chiar și tastatură în pachet și versiune cu hard-disk de 500 GB. Sigur, costă aproape dublu, dar între prețul tabletei Impera i8 și acel Asus mai sunt și alte modele intermediare, iar pentru Windows 8.1 ar fi bine să iei un hardware cât mai performant.

Le găsiți pe toate pe site-ul Allview.

    1 comentariu

  1. E un pas inainte pentru Allview. Windows-ul ruleaza bine pe telefoane/tablete, insa mi se pare greoi ca si meniu in comparatie cu android.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus