Tehnologiile de monitorizare a avioanelor sunt învechite

În opinia mea, dispariția cursei MH370 din Malaiezia arată o problemă mult ignorată a întregului sistem de transporturi aeriene: monitorizarea avioanelor în zbor se bazează pe tehnologii învechite, existând de mult alternative mai bune.

Rapid așa, în prezent monitorizarea avioanelor civile se bazează pe faptul că fiecare aeronavă raportează singură poziția ei. Sistemul se numește ADS-B, iar aeronavele transmit prin radio către diverse stații de la sol informațiile de poziționare. Pe ADS-B se bazează și site-uri precum flightradar24.com pentru a afișa toate acele curse.

Evident, încă se folosesc și radare civile și militare. Radarele detectează avioanele de pe cer, dar controlorii de trafic le identifică precis doar datorită faptului că știu ce cursă a decolat la ce oră și o urmăresc permanent, la care se adaugă comunicațiile radio cu piloții avioanelor.

Atât radarele, cât și ADS-B-ul sunt limitate la suprafețele de pământ, dar foarte multe curse aeriene traversează mările și oceanele planetei.

Mai mult, în cazul accidentelor singurele informații precise despre ce problemă tehnică a avut avionul vine de la cutia neagră. Această cutie înregistrează pe benzi magnetice informații de la senzorii aeronavei și dialogul piloților, totul bine incapsulat pentru a rezista impactului.

Cam asta este situația din prezent. Cum ar putea fi îmbunătățită?

În primul rând, avioanele ar putea transmite permanent către diverse servere informațiile din zbor. Tot ce se înregistrează în cutia neagră ar putea fi transmis simultan prin satelit (care acoperă orice zonă a planetei) spre centre de coordonare. În cazul unui accident grav n-ar mai trebui așteptată găsirea cutiilor negre și decodarea lor cu speranța că benzile magnetice n-au fost stricate, ceea ce uneori se întâmplă.

Mai mult, sistemul ar putea fi eficientizat. În timpul cursei informațiile se pot transmite ceva mai rar, dacă nu-i nimic de raportat, dar dacă altitudinea variază informațiile ar putea curge în fiecare secundă pentru a avea un flux complet de date.

Mai nou companiile aeriene îți oferă acces la Internet pe tot timpul zborului. Pot face asta, dar nu pot transmite permanent informațiile de stare ale avionului, mai ales cu dezvoltarea serviciilor cloud?

Cât despre radarele civile și militare, ar trebui asigurată o continuitate a acoperirii lor și mai ales menținerea unor înregistrări cu ce-au reperat. Observați în cazul MH370 că abia după câteva zile au apărut ipoteze despre cum ar fi zburat în altă direcția după ce transponderul ADS-B a fost dezactivat de către piloți. Oare radarele mai aveau înregistrările din respectiva zi?

Mai mult, mările și oceanele nu sunt acoperite de unități radar. Asta s-a văzut și acum, dar și la dispariția curse Airfrance AF447 în Atlantic. Uneori se construiesc stații de monitorizare pe tot felul de insulițe mici din mijlocul oceanului, dar suprafața este imensă (70% din Terra este acoperită de apă). Ar putea fi construite radare mobile, instalate pe platforme sau chiar vapoare staționate în larg, asigurând o continuitate a monitorizării spațiului aerian.

Nu în ultimul rând, toate sistemele de comunicare cu avioanele sunt destul de rudimentare. ACARS comunică doar câteva date despre starea avionului, ADS-B-ul la fel, comunicațiile verbale prin radio sunt scurte și rapide. Toate acestea în timp ce, repet, multe companii aeriene oferă conectivitate la Internet pentru pasagerii lor, deci bandă ar fi, la fel și sisteme de comunicație.

Un singur impediment: toate aceste modificări ar fi fost scumpe, iar necesitatea lor mică. Statistic vorbind, avioanele se prăbușesc rar și dispar cu totul și mai rar. Totuși, de o lună de zile zeci de avioane și vapoare caută MH370. Citeam despre echipele de căutare ce decolează din Perth, Australia, că au de zburat 3 ore pentru a ajunge în zona unde caută resturile avionului, apoi pierd același timp la întoarcere. Toate aceste costuri la cât se ridică?

Mai multe despre comunicațiile cu avioanele găsiți pe BBC.