un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Harta cablurilor subacvatice cu fibră optică

7 Mar 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

cabluri_subacvatice_fibra_3
Am găsit o hartă interactivă foarte interesantă: cablurile subacvatice de fibră optică. Harta este făcută de TeleGeography, o firmă specializată pe cercetări despre rețelele de date, iar un click pe cablu vă arată în ce an a fost pus în funcțiune și ce puncte unește.

O puteți vedea la adresa submarinecablemap.com

Nu știam că și România este cablată direct. Este vorba de cablul KOFOS ce are două puncte în Turcia, unul în Bulgaria și unul la Mangalia, România, având o lungime totală de 538 km și ca proprietari pe Turk Telekom, Vivacom, Romtelecom, KPN, Telecom Italia Sparkle, Slovak Telekom, Rostelecom, BT și Orange.

Două cabluri uriașe, în jur de 14.000 de kilometri, vor conecta Anglia de Japonia în 2016, unul ocolind Europa prin nord și celălalt trecând Atlanticul și ocolind America prin nord, ambele cu mai multe puncte de ieșire la țărm.

Într-un interviu pe CNN, cei de la TeleGeography spun că nu trebuie să ne temem că se va ajunge la o limită a acestor cabluri. Cele peste Atlantic sunt utilizate abia la 20% din capacitate, iar utilizarea mai multor lungimi de undă pe aceeași fibră optică crește suplimentar capacitatea.

sursa: TeleGeography via CNN.com

    13 comentarii

  1. Foarte interesant. Definește, te rog, ”cablarea directă” a României.

      (Citează)

  2. Noh, acum am văzut că treaba e sponsorizată de Huawei. Mai mult decât foarte interesant!

      (Citează)

  3. As fi foarte curios cum arata si cum se monteaza un astfel de cablu, presupun ca trece prin niste conducte securizate aflate la mare adancime si ca exista si backup.

      (Citează)

    • @hoinaru: nu cred că-i ceva spectaculos. Este un mănunchi de fibre optice, bine învelite în multe straturi de protecție, băgate cu totul într-un tub protector (“copex”) și lăsate să se ducă la fundul apei. Nu știu dacă se și scufundă ceva până la fund pentru a le ancora mai bine, dar probabil că da, altfel s-ar cam mișca în timp.

      De multe ori astfel de cabluri se distrug de la ancorele vapoarelor sau mișcări tectonice, caz în care un alt vapor se duce și le lipește/înlocuiește pe o anumită porțiune.

        (Citează)

  4. Dar pe langa acestea mai avem si cabluri de fibra optica terestre, probabil mai multe decat acestea subacvatice.

      (Citează)

  5. @Alex B: ok, nu (mai) contează.

      (Citează)

  6. 95% din traficul de internet se face sub apa http://scurt.in/1ktMiRY :)

      (Citează)

  7. @hoinaru: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8f/Undersea_cable_laying.gif ceva in genul asta se monteaza un cablu subacvatic :)

      (Citează)

  8. Pai si satelitii ce mai pazesc? Credeam ca aia tin legaturile nu niste cabluri subacvatice

      (Citează)

    • @Marius Morariu: sateliții sunt mega-lenți, n-ar fi buni pentru comunicații fără latență, cum ai nevoie când te joci pe net sau încarci rapid un site. Sateliții se folosesc mai mult pentru TV și pentru a trasmite date în zone greu accesibile, pentru că ei “văd” o suprafață mare de țară/continent și emit pentru acea țară.

      Dar, cum scriam în vizita la teleportul francez, semnalul unor televiziuni românești pleacă din studioul lor pe fibră optică spre Franța, iar de acolo semnalul merge pe satelit și este retransmis în România către fiecare abonat cu o antenă pe casă. https://www.nwradu.ro/2013/11/in-vizita-la-teleportul-globecast/

        (Citează)

  9. @marius: ai o bandă incomparabil mai mare pe cablu de FO decît prin unde radio (satelit). Ce să mai vorbim de delay (drumul dus-întors prin satelit este mult mai lung din cauza distanței; un satelit geostaționar este departe în spatiu)

      (Citează)

  10. Na ma ca o gasit si antena3 articolu asta.
    Ah, dulce ignoranta tehnica :) Internetul prin satelit este foarte scump si mai ales are un lag imens. 200-300 ms minim. Restul lumii se plinge de lag la peste 5 ms cind joaca CS. Asa ca sa va faceti o idee.
    Plus ca desi pare ciudat, e mai greu de interceptat o fibra optica decit un semnal de satelit.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus