un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

LG mi-a arătat primul televizor OLED

12 Dec 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

Am văzut ieri, pentru prima oară, un televizor OLED. Este un model LG cu codul 55EA9800, deci de 55 de inchi diagonala ecranului, iar ecranul este curb. Cât de curb? Vedeți mai jos.
lg_oled_55ea9800_03
lg_oled_55ea9800_02lg_oled_55ea9800_01

Totuși nu faptul că-i curb este principala inovație la acest televizor, ci tehnologia OLED în sine. Organic Light Emitting Diode înseamnă că acest televizor nu mai necesită iluminare de fundal, ci fiecare pixel în parte generează propria lumină. Sigur, este o explicație simplistă, dar ideea rămâne: acesta este primul televizor pe care-l văd la viața mea care nu folosește lumina unor neoane sau LED-uri dispuse în jurul ecranului (sau tub catodic, dar să lăsăm fantomele trecutului în pace).

Și avantajul se vede imediat: LG-ul OLED este cel mai subțire televizor de pe piață; are cam aceeași grosime ca un smartphone. În plus, culorile sunt vii, negrul este foarte intens și contrastul foarte bun, la fel și timpul de răspuns, toate fiind avantaje pe care le știți și de la telefoanele cu ecran AMOLED față de ecranele LCD.

Moelul 55EA9800 costă 9.000 de euro în acest moment. Culmea, LG intenționează să vândă peste 1000 de bucăți în anul următor. În curând apare și modelul cu ecran drept care, în opinia mea, este mult mai avantajos deoarece poate fi montat și pe perete; cel curb nu permite acest lucru. Sunetul este 2.1, ai desigur funcțiile deja uzuale de smart tv și imaginile 3D.

    12 comentarii

  1. “acesta este primul televizor pe care-l văd la viața mea care nu folosește lumina unor neoane sau LED-uri dispuse în jurul ecranului” – presupun ca nu ai vazut niciodata o plasma ?

      (Citează)

  2. @acsel Mai citeste o data explicatile pentru plasma din link-ul postat de tine.

      (Citează)

  3. @Kata: Da, sunt asemănătoare, dar plasma are nevoie de electrozi pe cand la OLED este aprins fiecare LED individual.
    M-am tot interesat sa vad cum funcționează fiecare tehnologie, dar inca nu am terminat de studiat. :)

      (Citează)

  4. @acsel: Normal mi se pare sa nu corectezi lumea daca nu ai studiat.

    Si OLED-ul are electrozi. Si LED-ul din spatele LCD-urilor, si plasma. Nu sunt convins ca ai inteles care e treaba cu electrozii. Ca idee, fiecare pixel din OLED si Plasma poate fi oprit complet, deci diferentele intre cele doua tehnologii nu sunt aici.

      (Citează)

  5. @Rares: Nu am vrut sa corectez pe nimeni si da, nu am inteles exact care e treaba cu electrozii. Ma documentez pe aici.
    http://www.youtube.com/watch?v=3T49f2TFuiM

      (Citează)

  6. @acsel: Ok. Electrozii nu emit lumina, sunt doar conductori. Pe scurt:

    LCD: Cristale lichide care se orienteaza in functie de campul electric, blocand sau lasand lumina sa treaca. Lumina e generata de backlight, care (ceva mai nou) poate fi si o matrice de LED-uri (adica LED Tv, putand astfel sa opresti backlight-ul pe fiecare pixel). Lumina de la backlight trece printr-o gramada de straturi, inclusiv filtrele de culoare, ceea ce duce la eficienta slaba a LCD-urilor (peste 50% din lumina din backlight se pierde).

    OLED: Fiecare pixel are unul sau mai multe OLED-uri (un OLED alb/albastru + filtre de culoare sau 3 OLED-uri – RGB). Poti deci sa opresti complet un pixel (sa ai negru perfect). Sunt probleme insa la durata de viata a panoului iar in cazul in care ai 3 OLED-uri pe pixel iti obosesc diferit. Avantaje: eficienta, gama de culoare, unghi, contrast

    Plasma: Culoarea si luminozitatea sunt date de ionizarea gazelor prin aplicarea campului electric (prin intermediul electrozilor din fata si spate). Mai mult de atat nu stiu de plasma.

      (Citează)

  7. @Rares: Mersi mult de info!

    Legat de LCD, am inteles ca la modelele mai ieftine nu se face o matrice completa de LED-uri, ci se pun doar pe laterale si dupa se imprastie lumina cu filtre de difuzie.

    Si legat de televizorul de la LG, nu vad nimic nimic impresionant la el. La pretul pe care il are, 4K era asa, basic.

      (Citează)

  8. Puteai să încaderezi mai bine prima poză ca să încapă ambele fete! ;)

      (Citează)

  9. @nwradu: Nu mi se pare deloc impresionant 4K pe ecrane mari. Daca pana si pe ecrane de 5 inchi au reusit sa puna rezolutie 1080p, la televizoare mi se pare mult mai simplu.

      (Citează)

  10. Da’ alea 2 piste din prima poza ce ti-au aratat ?!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus