un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

SGS 4 și problemele cu Instagram. Altele.

11 Jul 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Investigație bloggeristică în combinația Samsung Galaxy S4 cu Instagram. Nu știu dacă ați observat, dar fotografiile puse pe Instagram de pe acel telefon arată groaznic, cu artefacte mari de compresie în zonele cu detalii fine.

Aceeași imagine, pusă pe Instagram cu două telefoane diferite. Imaginea din stânga este ce-a ajuns în Instagram prin Galaxy S4. Apoi am luat imaginea originală, am transferat-o în alt telefon, un HTC One X, și am pus-o de acolo pe Instagram. Comparația, zic eu, vorbește de la sine. Nu doar că pe One X imaginea nu are acele artefacte nasoale, dar încă se pot vedea detaliile fine precum dungulițele de pe terenul de baschet și cele de pe dalele din jurul său. Mall-ul din fundal, gardul și șantierul, arată mult mai bine.

instagram_sgs4_vs_one_x

Culmea, după cum vă spuneam, originalul este același, făcut cu SGS 4. Îl vedeți mai jos. Problema este deci de ambele părți, SGS 4 probabil cu o compresie aparte pentru JPEG și Instagram care preia într-un mod nefericit imaginea și o prelucrează aiurea.

Mai mult, tot combinația SGS 4 + Instagram + buton de contrast producea încă de la lansare o culoare verde în imagini, problemă nerezolvată până acum decât prin eliminarea butonului de contrast pe Galaxy. Pe One X încă îl am.

Ulterior, analizând originalul și diverși algoritmi de modificare a dimensiunii unei imagini, am ajuns la concluzia că Instagram foloseșțe un resize chior. Trebuie să micșoreze de 4 ori rezoluția unei imagini, de exemplu de la 4000 px la 1000 px? Atunci salvează un pixel și pe următorii 3 în taie. Metoda este foarte rapidă, dar proastă.

Există mulți algoritmi de redimensionare prin resample, adică niște calcule mai complexe, care de exemplu se uită că în 4 pixeli succesivi ai o modificare fină de culoare și algoritmul calculează o medie pentru acel unic pixel ce va supraviețui (v-am zis că am diploma în prelucrarea de imagini?). Uitați mai jos niște comparații:

2013-07-10 09.25.35

Acum întrebați-vă de ce nu vedeți așa ceva pe alte bloguri.

    5 comentarii

  1. ca toti sunt hipsteri cu iphone si nu da erori in candy crush?

      (Citează)

  2. Salut! My 2 cents: problema nu cumva o are aplicatia si nu terminalul? Ca sunt sigur ca procesorul din S4 poate sustine un resample… Iar atunci sursa problemei e in alta ograda.

      (Citează)

    • E problemă la ambele părți. Gândește-te că Instagram a eliminat acel buton de Contrast doar de pe SGS4, restul telefoanelor îl au în continuare.

      În plus, am luat fotografia făcută cu SGS4 și am pus-o pe Instagram de pe un One X. A apărut mult mai bine (prima comparație). E clar deci că SGS 4 predă cumva greșit fotografia mai departe spre Instagram, care și acesta are niște probleme de incompatibilitate minoră cu SGS 4. Ai zice însă că pentru așa un telefon, pe piață de 3 luni, s-ar fi rezolvat până acum.

        (Citează)

  3. Adica ai un hardware pe care poti folosi corect tz-spe aplicatii de camera si efecte de imagini .. si mai ai o aplicatie, e drept foarte populara, care are probleme. Si de aici deducem ca problema e de ambele parti. Interesant.

      (Citează)

  4. Sharuieste fotografia pe facebook, fara instagram. Are aceeasi problema?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus