un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

Digi24 pare un post bipolar

28 Jun 2013  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Mă uit destul de mult la Digi24 pentru că mi se pare cea mai echilibrată și incisivă televiziune de știri de la noi. Dar tot mai des mi se pare că la alegerea știrilor lucrează două persoane diferite, un fel de Jekyll și Hyde, pentru că uneori avem parte numai de știri proaste și altădată de știri bune.

Iar când zic proaste, nu mă refer că nu arată bine la televizor, ci că sunt prost gândite. Câteva care-mi vin acum în minte:

“Salariile erau mai mari înainte de Revoluție”. Chestia asta este foarte, foarte greu de socotit, pentru că nu valoarea salariilor contează, ci puterea de cumpărare și de asemenea ce ai posibilitatea de a cumpăra. Că nu prea contează cât erau salariile înainte, din moment ce rafturile magazinelor erau goale.

Amuzant a fost că Digi24 a început știrea spunând “înainte de Revoluție un salariu mediu era de 3000 de lei, iar acum media este de doar 2250 de lei” (sau ceva pe acolo), de parcă așa s-ar demonstra că avem mai puțini bani acum. Bine că s-a făcut denominarea aia acum câțiva ani, că altfel șțirea ar fi fost “salariile sunt mult mai mari decât înainte de Revoluție, atunci câștigai 3000 de lei, iar acum 22 de milioane și jumătate”.

Știrea trata periferic și puterea de cumpărare, dar prin comparații tâmpite de genul “câți litri de benzină puteai lua cu un salariu înainte de Revoluție” sau “cât costa un sejur la mare înainte”. Răspunsul simplu ar fi fost “nu multe, pentru că se dădeau oricum pe rație”, cu carton bifat. Răspunsul complex ar fi fost că nu poți compara așa ușor, la 23 de ani distanță, exact produse și servicii al căror preț depinde puternic de criză mondială, cerere și ofertă, miliarde de mașini în plus față de acea perioadă, turism și ce-ți oferă șamd.

“Panică la Londra, unde 44 de oameni au rămas blocați într-un carusel la 6 metri înălțime”. La 6 metri! Șoc și groază! Dacă ar fi căzut de la 6 metri. Eu nu știu de ce le-a luat pompierilor 2 ore să-i salveze, când ar fi putut veni cu o saltea mare și să le zică pe rând să-și dea drumul.

“Femeile din armata română sunt cele mai frumoase din lume”, zice Digi24. De ce? Ziarul The Sun a pus pe site câteva fotografii cu femei din diverse armate și cititorii au votat-o pe a noastră ca fiind cea mai frumoasă.

Toate bune, dar știrea e prezentată de parcă The Sun și sondajul lor ar fi autoritatea supremă în domeniu. Oare dacă iau și eu de pe net poze cu contabile din câteva țări și organizez un sondaj, mă citează vreo televiziune străină că cele din Danemarca sunt cele mai frumoase?

“Mașinile noi costă mai mult decât cele din generația anterioară, pentru aceeași marcă și model”. Și era o întreagă comparație făcută pe Opel Astra, cel din 2004 costând 12.000 euro la lansare, cel din 2009 fiind 13.500 euro în momentul lansării sale. Chiar imaginea de pe ecran spunea însă că modelul nou are mai multe airbag-uri, are radio-cd și aer condiționat incluse în preț, pe când cel vechi nu avea aceste dotări în cei 12.000 de euro ai săi.

Logică de fier.
digi24_opel

Țeapa cu zborul Wizz Air spre Beijing v-am mai spus-o.

    10 comentarii

  1. Toate stirile sunt bine realizate. Scurte, echidistante si la subiect.

    Problema apare cand se apuca sa faca ei cate un reportaj sau mai stiu eu ce studiu. Aunci te apuca durerea de cap.

    Si la DigiSport este la fel. Transmit super meciuri, insa in pauza lor vorbese Bratu!!!

      (Citează)

  2. Of of mai mai…
    Te-ai dat vre-odata cu un carusel? Pun pariu ca la Londra sistemele de siguranta sunt ceva mai bine puse la punct decat la noi unde doar trebuie sa te tii mai bine ca sa nu abori din scaun. Presupun ca era un sistem de inchidere a centurilor/sistemelor de siguranta centralizat, plus ca nu stii unde anume la 6 metri inaltime s-a oprit, poate ca sub el nu era loc de o saltea…. E usor sa tragem concluzii pripite.
    Ce te miri ca avem cele mai frumoase femei? :D

      (Citează)

  3. Daca toate televiziunile de “stiri” ar avea doar astfel de greseli …

    Digi24 este singura televiziune de stiri … chiar daca cateodata mai spune si prostii… sper totusi ca trendul aratat de ei sa fie urmat si de altii

      (Citează)

  4. “Mașinile noi costă mai mult decât cele din generația anterioară, pentru aceeași marcă și model”. Și era o întreagă comparație făcută pe Opel Astra, cel din 2004 costând 12.000 euro la lansare, cel din 2009 fiind 13.500 euro în momentul lansării sale. Chiar imaginea de pe ecran spunea însă că modelul nou are mai multe airbag-uri, are radio-cd și aer condiționat incluse în preț, pe când cel vechi nu avea aceste dotări în cei 12.000 de euro ai săi.

    Logică de fier.

    Compara un laptop din 2004 cu unul din 2013. O sa vezi ca ala nou are in plus ceva radio-cd+aer conditionat+centuri si airbaguri, si totusi costa mai putin. Nu e chiar atat de alb si negru.
    Partea cu banii înainte de revolutie e stupida totusi.

      (Citează)

  5. Un mic detaliu, ultimul model Astra este J.

      (Citează)

  6. Bipolar!? Cum adica bipolar? Nici vorba, sunt basisti ticalosi pana in maduva oaselor. Daca v-ati fi uitat asta vara v-ati fi luat cu mainile de cap ce basisme scoteau. Scoteau spume pe gura si din lovitura de stat si atac la democratie nu ne mai scoteau. Teszari la sprijinit pe baselu la greu care bineinteles nu i-a ramas dator. Cum credeti voi ca s-a dezvoltat in halul asta in ultimii ani.In nici un caz doar pe criterii economice. Daca nu era ajutat ar fi fost de mult oale si ulcele firma lui.Pur si simplu nu ar fi putut rezista intr-un mediu pur concurential cu ofertele pe care le au ei(wifi gratis, mobil gratis, minute gratis, etc). Acum intradevar si-au mai indulct discursul si parca incearca sa sara in barca castigatoare dar este cam tarziu. Pur si simplu nu mai sunt credibili. Se vede de fapt asta si pe audinte. Nu trec de 1 market share. Pot sa se ia mana cu b1, alti ticalosi basisti.

      (Citează)

  7. dupa ce am citit acest articol nu mai cred ca Digi este un post bipolar mai degraba semipolar :))

      (Citează)

  8. știrile sunt ok, și eu îi urmăresc. Reportajele (destul de multe), unde fac ei analize sau își dau cu părerea sunt degeaba. I-am prins în offside de câteva ori și de atunci nu mai iau în seamă ce spun.

      (Citează)

  9. NPN sau PNP ? :D

      (Citează)

  10. Pentru tehnic e ok, sunt cu mult peste altii, poate concureaza cu pro-ul, desi mai au de invatat.
    Ei sunt un pic mai echidistanti fata de altii. Dar cel mai bine vom vedea la campania urmatoare…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus