un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Situația serialelor la final de sezon

28 May 2013  ·

GÂNDURI  ·

19 comentarii

green_arrowEu voi vorbi despre ce seriale urmăresc și cum a fost sezonul lor curent. Dacă vreți o listă mare cu ce s-a anulat și ce continuă, citiți acest articol IGN.

ARROW
Probabil cel mai bun și surprinzător serial. Nu credeam că se poate face un show serios cu un super-erou justițiar, dar primul sezon mi-a plăcut foarte mult. Poveste interesantă, actori buni și personaje plăcute, efecte și cascadorii. Nu s-a exagerat cu nimic dincolo de limitele normalului pentru un astfel de serial.

SCANDAL
Un alt serial bun și de urmărit. M-a cam enervat patetismul din unele discursuri, iar unele personaje sunt prea exagerate, dar l-am urmărit cu plăcere.

SUPERNATURAL
Cam slăbuț. Sezonul curent a fost o serie lungă de “ne certăm/ne împăcăm” și ne-am complicat cu atâtea tablete, de abia am înțeles ce se întâmplă. Nu prea mai au subiecte, nici monștri de inventat, iar zeitățile s-au terminat. Bonus: episodul cu Prometeu și Zeus a fost atât de slab că mi-a fost rușine să-l urmăresc.

ELEMENTARY
Un sezon pe care l-am urmărit cu plăcere, un serial polițist bine făcut. Actorul care-l joacă pe Sherlock Holmes își face foarte bine treaba, iar cel mai mult am apreciat că Lucy Liu n-a fost acolo doar de umplutură, ci un ajutor adevărat, cu replici acide și inteligente.

CONTINUUM
Sezonul 2 abia a reînceput. În ciuda subiectului hilar și a intrigilor copilărești din fiecare episod (3 oameni puteau face orice în ditamai orașul, iar mereu alți 2 salvează ziua), îl urmăresc în continuare. Nu aș putea explica de ce, dar are farmecul său și m-a prins.

CRIMINAL MINDS
Sunt în urmă rău de tot. Sezonul 8 m-a pierdut pe la mijlocul său, după mai multe episoade în care echipa FBI nu mai găsea criminali analizându-le profilul, ci pur și simplu prin muncă polițienească obișnuită. Lipsea ceea ce l-a făcut interesant, adică deducțiile logice.

HOW I MET YOUR MOTHER
Bun, amuzant, dar se vede că durează de prea multe sezoane și nu mai au glume noi.

TWO AND A HALF MEN
M-a pierdut pe la jumătatea sezonului. O să-l reiau cândva, în lipsă de altceva.

ANGER MANAGEMENT
Un serial chiar bun. Charlie Sheen și-a revenit și arată că are talent pentru comedie. Îl urmăresc cu plăcere.

MEN AT WORK
Sezonul 2 este în desfășurare, dar îmi place și-l urmăresc.

PERSON OF INTEREST
Sezonul 2 a fost la fel de bun ca și primul. Îmi place că aduc mai multe personaje feminine, iar actrițele Sarah Shani și Paige Turco se descurcă bine.

PSYCH
Sezonul 7 este pe terminate. Până acum este foarte bun, ba chiar un episod recent, în care Gus își găsește șeful mort, a fost foarte amuzant.

REVOLUTION
Sezonul mai are câteva episoade până la final și îl urmăresc în continuare. S-au complicat prea tare cu intriga și cu “naniții”, în loc să insiste mai mult pe ce se întâmplă prin țările vecine și acțiune mai simplă, dar eficientă.

2 BROKE GIRLS
M-a pierdut pe la mijlocul sezonului și nu l-am mai urmărit. Prea deranjantă vocea roșcatei, prea slabe glumele.

Acum că urmează pauza de vară pentru majoritatea acestor seriale, pot să urmăresc ce-am ratat până acum, precum House of Cards sau House of Lies. Falling Skies revine pe 9 iunie, iar un nou Dexter, cu trailer mai jos, pe 30 iunie.

    19 comentarii

  1. Sa te uiti si la The Mentalist, The walking dead, House, Braking bad… sunt seriale bune…

      (Citează)

  2. House of cards e foarte interesant. Daca tot nu l-ai vazut pana acum, mai stai cateva sapt pana posteaza si subtitrarile. Momentan cred ca au tradus doar jumatate din episoade

      (Citează)

  3. supernatural ar fi cazul sa termine. la fel two and a half men, how i met your mother. mand men si hous of lies sint interesante. pacat ca s-a terminat fringe.

      (Citează)

  4. mircea, un invidios

    28/05/2013 la 10:11 AM

    supernatural trebuia sa se termine dupa primele 2 sezoane. noroc cu aia 2, ca-s amuzanti. n-o sa se termine prea curand, acu au cazut aia din cer, fac 1 sezon pe tema asta si vreo 3 despre repercusiuni

      (Citează)

  5. Shameless US e iarăși bun. Showtime bun.

      (Citează)

  6. The Big Bang Theory finalul sezonului 6, un serial cu multa tehnologie, Star Trek si umor

      (Citează)

  7. Sa contribui la lista:
    Doctor Who, desi e la jumatatea sezonului, se reia din Noiembrie.

    2 Broke Girls putea fi ceva interesant. Dar nu e.

    Person of Interest reincepe undeva pe 5 iunie (nu sint sigur) cu sezonul 3. De departe cel mai misto serial. Plus ca nu exagereaza cu partea de IT. Si nu uitati de coloana sonora care e absolut senzationala. Cautati pe youtube.

    Si ca idee, Lock, Stock and Two Smoking Barrels este integral pe youtube. Daca nu stiti filmul, sa va fie rusine :) Mare!

      (Citează)

  8. Daca e vorba de Sherlock Holmes, iti recomand http://www.imdb.com/title/tt1475582/
    In rest, toate bune, dar nu ma intereseaza decat seriale pe care le pot gasi integral, nu sa ma apuc de un serial, sa vad un sezon apoi sezonul 2 la toamna, 3 la anu’ si la multi ani.

      (Citează)

  9. Toate aceste seriale le urmaresti pe-un serviciu de streaming leagal, gen voyo, nu?

    Altfel, vezi sa fii pe faza la urmatorul scandal vplay, si sa-i blamezi pe toti cei care se uita la seriale pe canale neoficiale.

      (Citează)

    • @grey: dacă citești niște articole din urmă legate de subiectul pirateriei, mi-am spus clar părerea: dacă piratez ceva, tac din gură și nu mă laud cu asta. Știu că e ilegal. Dacă mâine se vor închide toate vplay-urile, torrentele și restul surselor, o să-mi pară rău, dar nu voi face o revoltă privind dreptul meu de a pirata doar pentru că avem aici salarii mici sau nu se dau nicăieri în mod legal.

      https://www.nwradu.ro/2012/11/propun-nu-ne-mandrim-piratam/

        (Citează)

  10. Am dat azi peste unul de urmarit: Strike Back (2010– ) http://www.imdb.com/title/tt1492179/

      (Citează)

  11. Da.
    Mai bine asa decat sa stau sa imi aduc aminte ce s-a intamplat cu un an inainte, eventual sa iau de la capat ultimul sezon vazut.
    O sa fiu defazat cu cativa ani, dar macar le vad calumea :P

      (Citează)

  12. Sezonul acesta de SUPERNATURAL a fost slabut dar s-a terminat ok, m-as risca sa spun epic.

    Ultimul sezon din TWO AND A HALF MEN este chiar interesant, poate cel mai bun sezond de cand a plecat Charlie Sheen.

    Breaking Bad revine in august, este un serial exceptional.
    Vara asta revine si Newsroom si Suits.

      (Citează)

  13. 14 seriale trăi-ți-ar. Ai prea mult timp liber. ;)

      (Citează)

  14. Dintre serialele aflate la primul sezon eu zic sa dati o sansa si pentru Orphan Black, Bates Motel, Banshee si The Doctor Blake Mysteries.

      (Citează)

  15. De Suits nu ai spus nimic, păcat. Începe acum în iunie sezonul 2.

      (Citează)

  16. Sezonul 3,pardon.

      (Citează)

  17. urmaresc criminal minds de mult timp si pot sa zic ca sunt fana si sunt atasata mult de personaje. dar nu mai e ce-a fost din pacate.

    iti recomand si eu sa te uiti la bates motel, orphan black, house of cards, hannibal.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus