La McCafe

Am petrecut miercuri aproape 3 ore într-un McCafe, aștepând să treacă timpul între mai multe întâlniri în aceeași zonă. Știți cum este: la Starbucks e doar pentru cei cu Macbook-uri, așa că pe mine m-am trimis la McDonald’s, în ciuda strigătelor mele de “știți cine sunt eu? știți? o să vedeți voi!”.

Nu-i rău la McCafe: culori plăcute, muzică plăcută, scaune confortabile, prize pentru laptop, wifi gratuit. Unde a fost problema? Cafeaua.

Nu e că-i rea. Doar că este preparată pe mașini complet automatizate, multi-funcționale. Barista nu se uită la cafeaua măcinată, nu o pune în portafiltru pe care să-l înșurubeze manual în espressor și, pe baza experienței proprii, să știe câte secunde să lase apa să curgă prin el. La McCafe-ul unde am fost eu era o mare mașinărie Franke ce avea butoane pentru latte, cappuccino, espresso și restul. Am cerut un cappuccino, a apăsat acel buton și cafeaua a curs automat în cană.

Singurul aport al persoanei aflate de partea cealaltă a barului a fost să prepare spuma de lapte și să o toarne peste cafea. Măcar aceasta se face prin metoda tradițională a aburului. În rest este, cum v-am zis, frumos, prăjiturile arată apetisant, servirea se face la cană, cu farfurie și ciocolățică etc. Dar tot nu-i ce mă așteptam de la o cafenea. Parcă aș fi fost la IKEA.