un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Expoziție cu documente din arhiva secretă a Vaticanului

4 Mar 2012  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

Iată o expoziţie pe care aş vrea să o vizitez, singura problemă fiind că este în Roma, la Vatican: documente din arhiva secretă a Vaticanului, scoase pentru prima oară în public şi expuse. E vorba despre scrisori şi schiţe şi diverse documente scrise şi semnate de Michelangelo, de Bernini sau o “scrisoare” a împărătesei Chinei, scrisă pe mătase, prin care anunţa convertirea la catolicism.

Articolul de pe Hotnews vorbeşte şi despre scrisoarea prin care Henric al VIII-lea cerea divorţul, semnată de 80 de lorzi. Papa a refuzat acest divorţ şi de atunci biserica engleză s-a separat de cea catolică, regele Angliei fiind și conducătorul Bisericii Anglicane după această mică schismă. Scrisori semnate de Napoleon sau de Maria Antoaneta înainte de execuţie…

Sunt doar documente şi nimic mai mult, dar mi-ar plăcea să le văd tocmai pentru a afla cum se scriau lucrurile atunci, cum arătau semnăturile acestor oameni, formulele de adresare şi actele în sine. Ca pasionat de istorie mi se pare fascinant totul şi invidiez pe oricine ajunge în acest an în Roma şi vede această expoziţie.

Aceasta arhivă secretă a Vaticanului mi se pare acum inutilă. S-au dus de mult vremurile când papii făceau şi desfăceau şi conduceau Europa, declanşau războaie şi asasinau conducători. Faptul că Biserica ține ascunse astfel de documente a căror valoare şi influenţă acum este inestimabilă, dar numai din punct de vedere cultural, deoarece alt impact nu mai pot avea, este o mare greşeală.

De ce le ţin ascunse? De ce nu fac publice toate aceste lucruri (articolul vorbeşte despre kilometri întregi de arhive secrete, al căror conţinut este necunoscut publicului), preferând în schimb să perpetueze acelaşi sistem închis, secretos, care pe termen lung duce doar la o îndepărtare şi mai mare a populaţiei de biserică?

via Hotnews.

    7 comentarii

  1. Se exagerează cu secretele Vaticanului! Se pot consulta arhivele până în 1939, dacă eşti de specialitate:
    http://bit.ly/yH5ZZZ
    Probabil e interzis accesul doar la anumite documente foarte incomode pt. creştinism sau relaţia sensibilă catolicism-religie mozaică sau catolicism-islamism.

      (Citează)

  2. Se pot vedea aici, cu explicatii: http://www.luxinarcana.org/

      (Citează)

    • Printre ele vad si Inter Cetera, care este un act emis de Papa dupa ce Columb s-a intors cu vestea unor noi teritorii in vestul lumii. Prin acel act si vreo doua tratate ulterioare Papa a dat toate teritoriile de la vest de un anumit meridian Spaniei si la est Portugaliei. Urmarea o simtim din plin astazi, cand America de Sud a fost colonizata de spanioli si portughezi.

      Mai e alt act care spune puterile papale, printre care: «of the pope alone shall princes kiss the feet», «he himself must be judged by no one» si «it may be permitted to him – to the pope – to depose emperors»

        (Citează)

  3. Heh, Radu, nu le vor da niciodata pe toate publicitatii. Iar ceea ce au facut acum si vor mai face din cand in cand, este de vazul lumii (majoritatea ei, cea credula) care vor crede in transparenta Vaticanului prin aceste mizilicuri facute publice.
    Religia este un subiect imens si din pacate nu este departe de politica. Rolul asumat de Vatican si biserica in general, la nivel mondial, este de a conduce, mana in mana cu politica, iar din urmari isi trag si unii si altii beneficii.
    Lasand la o parte conspiratiile dovedite sau nu si alte zvonuri de-a lungul timpului, daca spui ca te pasioneaza istoria, stii si tu inseamna ce rol si-au asumat de-a lungul vremii.
    Iar acum in 2012 sau in secolul asta daca vrei, nu inseamna ca vor iesi la suprafata.

      (Citează)

  4. Clisee. A avea acces la informatie inseamna a avea putere. A cunoste mai mult/e decat ceilalti din jurul tau inseamna a le fi superiori si ca urmare ii poti conduce sau indrepta catre ideile tale si punctele tale de vedere. Chestiile astea vor fi valabile intotdeauna.

      (Citează)

  5. religia e cel mai mare hoax din istorie.

    a-i trada secretele, chiar si cele foarte indepartate, ar putea insemna scaderea incerederii in biserica si judecarea ei. lucru care n-ar fi atat de rau.

      (Citează)

  6. Vaticanul a facut si face politica big time, in continuare, sa nu mai vorbim de afaceri. Are sute de milioane de adepti multi dintre ei fanatici, nu are nici un interes sa isi faca publice documentele alea importante.
    Pe mine m-ar interesa de exemplu documente din timpul celui de al 2 lea razboi mondial si cele de dinainte de secolul X – aceasta din urma ridicol de putin acoperita cu documente.
    Chestiile astea de efect gen scrisori de dragoste sau cine stie ce mesaje scrise pe matase mi se par praf in ochi.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus