un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

La taverna belgiana Waterloo

29 Nov 2011  ·

GÂNDURI  ·

6 comentarii

De Waterloo am auzit de multă vreme, dar abia acum am fost prima oară si s-a dovedit o experiență foarte plăcută. Specificul este belgian, ceea ce înseamnă că prin meniu mai găsesti și clătite, dar mai ales foarte-foarte multe beri belgiene de toate felurile, de la trappiste la cele cu aromă de fructe.

Am fost, am văzut, am mâncat.

Am început cu o clătită cu carne mixtă (Crepe de Bruges se numeşte), dar n-a fost cine ştie ce. O clătită cu carne tocată în ea, ca la musaca. Dacă vreţi o clătită bună, alegeţi-o pe cea cu pui şi ciuperci şi whisky. E făcută cu o aromă subtilă de whisky şi are un gust inedit pe care nu-l poţi găsi în alte localuri. 12 lei orice fel.
clatite Bruges la Waterloo

Apoi, scoici sau mai exact Moules Waterloo, adică midii făcute în sos de vin alb, condimentate cu lemon grass, ardei iute şi busuioc. Au fost bune, dar nu foarte gustoase sau cel puţin nu la fel de bune precum cele pe care le ştiam eu de pe alte meleaguri. Ca să vă faceţi o idee, mai jos în stânga este un platou de scoici la taverna Waterloo, iar în dreapta unul mâncat la un local oarecare din centrul Bruxelles-ului, acum câţiva ani. Diferenţa de dimensiune este observabilă, cel de la străini fiind de doua ori mai mare. Oricum, în lipsa de altceva sunt bune şi cele de la Waterloo, data viitoare sigur mai iau o porţie de poftă.
img_4270

Am continuat cu feluri principale. Friptura de vită cu sos de piper verde a fost foarte bună. Carnea nu este făcută în stilul foarte gros, ca la Grill On, ci e o bucată mai plată, dar gustoasă şi bine făcută. Cam scumpă la 48 de lei porţia.
friptura de vita si cartof copt

Bucăţile de berbecuţ făcute în sos de bere au fost foarte gustoase. Aveau un gust… de bere. Asta e totuşi de lăudat deoarece multe restaurante scriu că au mâncare făcută în bere, dar aici chiar s-a simţit gustul, aşa cum şi la clătite s-a simţit cel de whisky. Erau făcute cu morcovi, ceapă, usturoi, cimbru şi foi de dafin. 31 de lei.
berbecut in bere

Puiul Wellington e făcut cu bucăţele de pui la tigaie, cu sos de smântână şi lămâie şi cartofi natur. 26 lei.
pui wellington

Ca desert eu mi-am luat măr copt cu scorţişoară, dar n-a fost cine ştie ce. Adică na… un măr copt, foarte fierbinte. Mergeţi pe un tort de ness sau unul de ciocolată şi portocale.
mar copttort cu nesssufleu de mere

Mai ales încercaţi berile. Deschideţi meniul de beri şi luaţi una din cele aproape 200 disponibile. Pentru femei cele mai plăcute vor fi cele cu gust de fructe (mult mai bune decât grețoșeniile cu gust de lămâie de pe piaţa noastră, belgienii ştiu să facă aceste beri şi sunt celebre în toată lumea), dar toţi puteţi găsi ceva bun aici.

    6 comentarii

  1. Frate da cat mananci :)

      (Citează)

  2. Terina de ciocolata neaparat sa o incerci. E unul dintre cele mai bune deserturi ciocolatoase din cate am gustat :)

      (Citează)

  3. hahaaa… ai fost cu arhi, el tweetuia aseara despre beri :)

      (Citează)

  4. Cum de poti sa mananci atat?

      (Citează)

  5. Pentru beri trebuie incercat Beer O’Clock, pe Gabroveni sau in pasajul Villacrosse. Au peste 100 de sortimente si nu cred ca am cerut vreodata ceva din meniu si sa nu primesc.

      (Citează)

  6. Io zic sa incerci o mamaliga de la tara, iar la primavara un balmos.
    Stii ca manci ceva … natural.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus