un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am de munca

26 Nov 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Nu-mi mai găsesc propriul telefon, nu l-am mai văzut de vreo doua luni pentru că am utilizat diverse modele venite la test. Iată ce am desfăcut astăzi:

În stânga jos observaţi un Kindle Fire, noua tabletă a celor de la Amazon. O am de la Evomag, unde se iau precomenzi (detalii şi preţ Kindle Fire) pentru ea. E o tabletă de 7 inci cu Android, puternic customizată de Amazon (nu veţi recunoaşte Androidul, dar e ok). Am butonat-o ieri puţin, are un browser excelent şi merge bine. La preţul ei destul de mic, va fi un mare hit.


Nokia Lumia 800 este primul telefon Nokia cu Windows Phone 7.5. L-am primit ieri de la QuickMobile.ro (detalii şi preţ Nokia 800). Seamănă foarte mult cu Nokia N9 pe care l-am lăudat pentru design, dar în plus are şi buton dedicat pentru camera foto (şi în minus îi lipseşte camera frontală, dar nu e mare pierdere). Abia aştept să-l testez, am fost foarte încântat de WP7.5

Tot de la QuickMobile am primit şi un HTC Flyer (detalii tehnice și preț Flyer). Tableta este pe piaţa de multă vreme, dar am vrut să o testez şi eu pentru că i-a scăzut preţul foarte mult (la QuickMobile, că în rest e la fel de scumpă) şi devine un model best-buy. E bine făcută, arată bine, e performanţă, singurul său dezavantaj este că rulează Android 2.3, dar HTC a promis că va face update la Android 3.0. La preţul de acum şi cu update-ul viitor merită luată.

Pe HTC Sensation XL, telefonul alb din centru (detalii şi preţ Sensation XL), vi l-am mai arătat. Între timp am ascultat muzică pe căştile Beats cu care vine în pachet – se aud bine de tot, mai ales vocea sună foarte limpede. Trebuie să-i scriu review-ul, că îl dau înapoi în curând.

Laptopul gigantic din dreapta este un Toshiba Qosmio 750. L-am văzut prima oară la Microsoft & Intel şi mi-a plăcut ecranul său 3D pe care nu ai nevoie de ochelari speciali pentru vizualizare. E primul 3D de asemenea dimensiuni pe care îl văd fără a avea nevoie de ochelari şi mi se pare că deschide calea către televizoare de acest tip. Laptopul in sine este un Core i7, Full HD, 8 GB de RAM, hard-disk hibrid de 500 GB, nVidia GT 540M, difuzoare Harman Kardon, ecran 3D, blu-ray, USB 3.0. Are si un conector de coaxial si am inteles ca face si conversie 2D la 3D. Cu alte cuvinte, dai un ban, dar ai de toate. Costa gigantic de mult la eMAG.

În stânga este un Asus Zenbook, dar modelul de 13 inci, nu cel de 11 inci pe care vi l-am mai arătat. Se vinde la eMAGşi Evomag, iar mai multe imagini găsiţi în articolul anterior.

Cu ce să încep?

    19 comentarii

  1. Cu Kindle-ul.

    Notebookurile sunt mult prea scumpe, plus ca 3D-ul ala e fix pentru pitiponci care habar-n-au pe ce planeta traiesc dar vor sa aiba cu ce sa se laude la tovarasi in dorobanti.

    Nokia e expirat iar HTC-urile sunt… HTC adica nu cred sa vina cu ceva nou, poate un Sense poate o chestie.

    Kindle! Ca vreau sa-mi comand unul din state :D

      (Citează)

  2. Kindle Fire

      (Citează)

  3. Kindle la egalitare cu Nokia. Îmi place la nebunie Windows Phone 7.5.

      (Citează)

  4. Ultima oara cand m-am uitat, Kindle Fire nu se vindea in Europa pentru ca browserul de pe tableta folosea Amazon cloud pentru afisarea paginilor si alte chestii. Intrucat serverele Amazon sunt controlate de o entitate americana, toata activitatea utilizatorilor care trec prin cloud pot fi subiect de US Patriot Act, ceea ce ar incalca legile europene privind protectia datelor.

    In conditiile astea, am impresia ca EvoMag face lucruri cam ilegale.

    Al doilea lucru, tot legat de Fire: ai cumparat tableta de la EvoMag, sau ti-au dat-o ei pentru testare? Intrucat ai dat link prin 2parale, banuiesc ca ai cumparat-o…

      (Citează)

    • @Wideblog: am primit-o la teste. Sincer sa fiu, nu ma intereseaza pe mine ce face Evomag, e problema lor cu legile americane. Problemele sunt altele cu Fire, dar sa cercetez mai bine inainte de a zice vreo tampenie.

        (Citează)

  5. incepe cu Kindle Fire.
    Vad ca are Android 3.2, deci in teorie se pot instala multe extra-uri de pe market ?

    cred ca o sa ajunga omor cand tabletele vor primi WiDi (wireless Display)
    http://www.ubergizmo.com/2011/09/intel-tablets-widi/

    @Wideblog
    stii cumva numarul/referinta directivei EU despre protectia datelor la care faci referire.
    Amazonul are de gand sa-si faca un Cloud si pt restul lumii ?

      (Citează)

  6. Cate bijuterii ai…:D
    Zenbook-ul imi face cu ochiul, dar pretul mi se pare inca foarte ridicat.

      (Citează)

  7. mi-as dorii si eu asa munca…

      (Citează)

  8. Eu mi-am luat acum cateva zile un Toshiba L750-1NX. Misto jucaria, mai ales ca i-am facut upgrad la 8GB RAM. Urmeaza review imediat. :)

      (Citează)

  9.   (Citează)

  10. M-as mira ca astia de la Amazon sa-si dea singuri cu tesla-n oo si sa faca un produs care sa nu poata fi comercializat decat in US, sincer.

      (Citează)

    • @AdrianG: e invers, UE nu accepta comercializarea pentru ca browserul lor, in teorie, poate retine datele tale.

      Momentan problema este ca nu are Marketul oficial Android, ci Amazon Market pt Android, iar acela nu permite instalarea aplicatiilor in tara noastra, nici macar gratuite. Bummer! Caut o solutie.

        (Citează)

  11. pe kindle fire merge vplay.ro? as paria un pic ca nu….

      (Citează)

  12. Cu Lumia trebuie sa incepi, geez, e ultimul pariu al celei mai mari companii de telefoane mobile din lume!

      (Citează)

  13. Abia astept review-ul pentru Nokia (In special) si pentru Kindle. Cel cu HTC.. acel telefon este o bataie de joc (referitor raportul dintre specificatii si pret)

      (Citează)

  14. Asta da job…

      (Citează)

  15. cred ca ar fi ok sa incepi cu Kindle fire… Dar am impresia ca pana o sa termini munca cu el eu am sa primesc unul comandat.

    Poate-mi iau teapă cu Kindle fire. Din cate am văzut se rootează rapid pentru a permite android market… Sunt curios daca se pot vedea .avi pe el, pdf-uri mari si daca se poate instala intr-un fel sau altul Opera.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus