un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dupa IE8 Summer Camp

6 Jul 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

Aşa cum v-am spus, de vineri şi până duminică am fost în Delta Dunării, la Sf Gheorghe, la invitaţia Microsoft și McCann PR pentru a afla mai multe despre Internet Explorer. Am făcut parte dintr-un grup de bloggeri, din care amintesc pe Nihasa şi Daniela, Marius Pahomi, Bobby Voicu, Alex Negrea, Arhi, Andrei Crivăț şi Tudor Galoş (de la Microsoft, dar blogger şi el). Pe ultimii patru abia acum i-am cunoscut şi în persoană şi pot spune că sunt (la fel ca ceilalţi) super-oameni, de gașcă şi distracţie, şi mi-a făcut mare plăcere să petrec alături de ei aceste zile. Tot alături de noi au fost, pentru un grup de vreo 20 în total, diverși developeri din Cluj, Iaşi şi Timişoara plus alţi câţiva de la Microsoft şi Delia de la McCann PR.

Tudor Galos începând prezentarea

Tudor Galoș începând prezentarea

Ce-am aflat? În primul rând că Microsoft încearcă să se schimbe. Nu mai e corporaţia gigantică, dar închisă ermetic, care doar face soft şi nu contează calitatea lui, pentru că au monopol pe piaţă. Au schimbat strategia, au văzut ce vrea piaţă, s-au orientat spre alte canale de comunicare (de ex bloggerii) şi acum revin spre vârf. Windows 7 a fost doar începutul.

Un moment concludent pentru ce am zis mai sus a fost când fiecare a fost întrebat ce ştie despre Microsoft România, iar majoritar a fost un răspuns de genul “îl ştiu doar pe Tudor Galoş, care se implică pe net, dar într-un mod cool, total ne-corporatist”.

Prezentarea a avut trei părţi mari şi importante:

  1. IE8 şi cum a fost promovat în România.
  2. Un preview al viitorului IE9 (care rupe!).
  3. Windows Live şi ce facilităţi noi vor apărea în Hotmail şi Messenger.

Tudor a început prezentarea cu “mituri şi adevăruri despre IE8“. Nu e nici mai rapid, dar nici mai încet decât Firefox sau Chrome. Dar rapiditatea nu înseamnă doar cât de iute încarcă un site, pe ceas, ci cât de eficient îţi faci pe ansamblu treaba cu un browser, iar pentru asta IE 8 include nişte elemente şmechere.

Primele sunt Acceleratoarele, un fel de meniuri contextuale deştepte, care se prind ce vrei să faci cu un text selectat şi îţi permit să-ţi rezolvi problema din vreo 2-3 click-uri, nu din 10. Ceva de genul că atunci când selectezi o adresă îţi apare direct opţiunea de a o vedea pe hartă, nu trebuie să deschizi tu manual un alt tab, să încarci Google Maps, să cauţi adresa, să faci zoom, etc. Selectează numele unui aparat foto şi un Accelerator făcut de Amazon îţi poate spune preţul, review-uri şi altele, fără a pleca din pagina pe care o citeşti. Câştigi timp.

Alt element, unul pe care voi încerca şi eu să văd dacă pot să-l implementez pentru acest blog, sunt Web Slice-urile. Acestea au acelaşi rol de a-ţi prezenta informaţie fără a părăsi site-ul pe care îl citeşti în acel moment. Îţi apare un buton în plus în toolbar-ul de Favorites şi când duci mouse-ul pe el se deschide un mic chenar în care îţi este prezentat feed-ul unui anume site. Realitatea are aşa ceva deja făcut. Mă gândesc să investighez şi eu dacă pot face un mic web slice pentru posturi sau comentarii, ca să puteţi verifica printr-un singur click dacă am mai actualizat ceva.

Alte astfel de addon-uri se găsesc pe www.ieaddons.com. Lumea laudă Firefox pentru multele extensii ce sunt disponibile, dar, din ce am aflat, doar 20% dintre utilizatori au instalat vreuna. Restul folosesc Firefox-ul aşa cum vine el, chior. Iar la capitolul acesta IE8 câştiga teren, pentru că încep să apară addon-uri şi cresc funcţionalităţile oferite prin acestea.

Am aflat că IE8 nu respectă nu ştiu ce standarde web şi testul Acid 3. Nu mă pricep foarte bine pentru că nu dezvolt aplicaţii. În acelaşi timp, chiar preşedintele Mozilla declarase că Acid 3 nu e un test relevant. Nu e o scuză, dar e amuzant. Viitorul IE9 va fi compatibil HTML 5 şi va respecta o grămadă de standarde, aşa că bănuiesc că nu vor fi multe motive de scandal.

Toată această prezentare a avut efectul unei palme dată peste ceafă. “Trezeşte-te, bă! Dă-te un pic în spate şi priveşte încă o dată situaţia!” Eu n-am mai avut de mult treabă cu Internet Explorer. Am internet din ’97, am folosit Netscape multă vreme, îmi aduc aminte când s-a lansat primul IE. La 6 am renunţat şi m-am felicitat pentru asta. 7-le nici nu cred că l-am văzut. 8-ul l-am utilizat doar pentru a downloada Firefox. Dar situaţia nu (mai) e atât de rea pe cât credeam anterior. IE8 e un browser ca toate celelalte. Nu are ceva care să-l tragă dramatic în jos, dar în acelaşi timp nici nu are vreun feature extraordinar. Probabil că nu mi se adresează mie, căci eu mă consider power-user în ale internetului şi browserul meu integrează o grămadă de extensii şi opţiuni, dar Microsoft nu ţinteşte o mică parte din piaţă, ci publicul larg. Când vinzi 7 (şapte!) licenţe de Windows 7 pe secundă, e clar că nu îţi oferi produsele doar pentru cei ninja ca mine sau că unii dintre voi ce citiţi acest blog. Însă pe ansamblu rezultatele am înţeles că se cunosc, IE câştigă teren la nivel global (60,32% în iunie – link) cât şi în România (zisă de Tudor, n-am link). Tatălui meu, de exemplu, i-am lăsat IE 8 pe calculator. Nu mai stau cu teamă că ar putea lua viruşi, are tab-uri ca să nu-i aglomereze taskbar-ul, merge ok.

Au fost destule campanii în România de promovare a Internet Explorer 8. Eu am auzit doar de 2-3 dintre ele, probabil un semn al faptului că ignoram direct orice ştire despre Internet Explorer. Cea mai vizibilă a fost sponsorizarea RoBlogFest 2010, apoi diverse concursuri precum Călătorie spre centrul Internetului, cartea online scrisă pe Twitter la #tweetIE8, Cumpăra sigur cu IE8, benzi desenate cu Tudorică şi Lăudărosul (pe bune) şi altele. Ba chiar Realitatea.net a avut un concurs [IE8 Extreme Makeover] prin care lumea îşi imagina cum arată browserul unor vedete din online şi offline, precum Prigoană, Zoso, Elena Băsescu sau Becali.

Cam asta a fost prima parte. Urmează să scriu despre IE 9, al cărui pre-beta vreau să-l instalez şi eu şi să fac nişte teste, deoarece este incredibil de rapid. Secretul e în faptul că utilizează placă video a calculatorului precum şi procesoarele multi-core pentru accelerarea randării, rezultatele fiind incredibile în teste. Este viitoarea inovaţie mare a browserelor, probabil mai tare şi decât inventarea tab-urilor, şi în mod sigur este direcţia în care vor merge şi următoarele generaţii de Firefox şi Chrome.

Update: am testat chiar eu și am scris despre IE9 aici.

    3 comentarii

  1. Cel mai bun articol despre IE8 Summer Camp si nici un feedback. Cineva trebuia sa sparga gheata.

    Am fost utilizator si de IE7 (cu un addon IE7Pro) si bineinteles ca IE8 nu a trecut neobservat. Cand trec pe un alt browser, cel mai greu mi-e sa ma despart de tab-urile grupate pe culori. Aproape mi-a ajuns automatism folosirea lor. La fel si cu acceleratoarele. Caut o adresa, click dreapta am locatia :).

    IE a incercat intotdeauna sa fie pionier. IE9 dovedeste asta din nou. Pacat ca pana va fi lansat, cocurenta va ingloba toate noile functionalitati…

    Legat de add-on-urile IE, mai e cale lunga pana sa merite o comparatie cu FF. Daca la FF avem un procent de 20%, nici nu vreau sa stiu procentul utilizarii add-on-urilor pt IE. Nici Chrome, Opera sau mai nou, Safari, nu cred ca au cu ce se lauda la acest capitol.

    Inca o data felicitari pt articol. E, cred, cel mai bun/informativ/obiectiv dintre toate cele scrise in urma campaniei, si nu sunt singurul care a observat ;)

      (Citează)

  2. Da, IE8 e absolut magnific după ce dă de mâncare. https://www.nwradu.ro/2010/03/microsoft-nu-se-dezminte/

      (Citează)

    • @Andrei: Ce-mi arati? Ca sunt obiectiv si critic cand e de criticat, laud cand e de laudat, raportez ce am auzit la o prezentare atunci cand e de raportat? Stiam deja ca fac asta.

      Daca cineva isi inchipuie ca am muncit 4 ani la un blog ca sa-i creez un renume si un brand, ca apoi sa pierd toata credibilitatea laudand ceva nemeritat doar pt ca am mancat si am baut pe banii lor, e dus cu pluta. Astfel de evenimente de prezentare se fac non-stop in orice domeniu, fie ca vinzi software sau iaurt. Sau crede cineva ca toate prezentarile se fac trimitand un text prin fax?

      @Ionut: ai dreptate cu addonurile de IE, sunt unele esentiale care lipsesc. Am sugerat si noi cateva pe acolo, precum Greasemonkey. Mai am doua de scris, asta e doar primul. Eu sunt vorba lunga, nu puteam sa scriu toate de acolo intr-un singur post. :P

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus