Dupa bombardament de obicei se reconstruieste

În faţa clădirii Europa House din Piaţa Victoriei e de cel puţin o săptămână o groapă imensă, între banda 2 şi 3. E atât de mare şi rotundă încât poate să fie o gură de canalizare fără capac, nu ştiu sigur. Ideea e că de cel puţin o săptămână nu face nimeni nimic cu ea, nu o semnalizează, nu o umple. E inutil să zic ce se întâmplă când un şofer nu o observă şi cade cu întreaga roată în ea.

Peste tot sunt zeci de gropi apărute după ninsoarea puternică. Așa ar arăta și dacă am fi fost bombardaţi. În nici un loc nu am văzut să se lucreze la astuparea gropilor şi nici nu mai văd pe nimeni plângându-se de asta. Parcă ne-am fi resemnat cu toţii că asta e România şi aşa e normal să trăim.

Tot pe această idee, aud pe mulţi zicând cu convingere “eu nu cred că apuc să merg pe o autostradă de la un capăt la altul al României, nu în viaţa asta”. Eu îmi doresc altceva. Să pot să merg prin oraş fără ca din 10 în 10 metri să simt la roată mici denivelări, gropi, cârpiri anterioare ale şoselei, guri de canale care sunt cu 2 centimetri fie mai înalte fie mai joase decât strada, piatră cubică inutilă, şine de tramvai în relief şi alte asemenea. Pe Kiseleff, pe orice bandă ai merge, iei din 5 în 5 metri fie guri mari de canal fie din cele mici de gaz metan. Aş vrea să pot merge prin oraş fără să simt mereu roata şi suspensia cum fac “dum dum dum” trecând peste astfel de mici denivelări sau gropi.

În altă ordine de idei, astă seară am prins toate semafoarele pe verde de la Romanâ şi până la mine acasă la Tineretului. Nouă semafoare în total prin care am trecut fără să opresc. Trăiască managementul traficului! Problema e că trebuia să fie sincronizate pentru 50 la oră, nu pentru cei 80 km/h cu care am rulat eu constant, dar nu mă plâng, în 5 minute am traversat o bună parte din oraş.