un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Eticheta electronica de pret

2 Oct 2009  ·

GÂNDURI, TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Sprijin în totalitate tehnologia şi pătrunderea ei în toate aspectele și cotloanele vieţii cotidiene, dar uneori pare prea mult. Poate pe termen lung e mai ieftin să modifici afişajul electronic atunci când se scumpeşte produsul, decât să tot printezi etichete, dar hai să fim serioşi, reducerea de costuri care rezultă de aici este infimă când o reportam la cheltuielile totale ale unui magazin (și mai costă ceva și bateriile). Totuşi, cam 10% din produsele de la Mega Image-ul din Tineretului aveau astfel de etichete deja montate. Nu se vede bine din fotografie, dar are cam 8-10 milimetri grosime.

Mă întreb cât ține bateria. Din păcate văd că cine a produs aceste aparate nu s-a gândit să le pună câteva celule fotoelectrice, ca la orice calculator de birou, care ar fi fost suficiente să alimenteze produsul, mai ales avand în vedere că orice supermarket este bine iluminat. Interesant ar fi fost dacă afișajul ar fi putut fi controlat de la distanță, să actualizezi prețurile direct din baza de date a magazinului. Asta ar fi presupus cablu tras până la fiecare etichetă (alimentare plus transmisie de date). Pe wireless n-ar ține bateria suficient de mult. Poate peste mulți ani în viitor.

Eticheta electronica de pret

    8 comentarii

  1. Dacă doar afișează, consumul e 1-3uAh. Cu o baterie uzuală CR2032 ține peste 5 ani.

      (Citează)

  2. Aaa… stii sigur ca nu sunt actualizate din baza de date? Eu credeam ca tocmai asta e scopul lor principal, sa se modifice preturile la raft in momentul in care se modifica in baza lor de date (sunt pe wireless in toate lanturile de magazine din afara despre care am auzit ca folosesc asa ceva). Prin asta mi se par mai eficiente decat etichetele alea printate. In felul asta sunt utile mai ales la promotiile alea de genul “happy hours” care se desfasoara in unele magazine. Daca vrei sa bagi de exemplu reduceri la toate fructele intre 20-21, e mult mai eficient sa modifici preturile asa. Altfel, daca trimiti doi oameni la rafturi sa schimbe etichetele la 30 de produse in cazul unei promotii “fulger” o sa le ia ceva vreme, iar daca trimiti 20 (asta in situatia in care ai 20 de oameni la dispozitie) mai mult o sa incurce clientii. Deci mi se pare aiurea sa nu fie controlate de la distanta. Plus ca in cazul asta daca se intampla sa moara una dintr-un motiv sau altul cum afli de asta? Doar daca zice ceva un client sau vede din intamplare un angajat.

    Din punctul de vedere al cumparatorului, ajuta pentru ca macar stii exact pretul si nu mai risti sa ai surprize dupa aia (desi mi s-a intamplat sa am o astfel de surpriza, sa merg sa fac reclamatie si sa primesc dublul diferentei inapoi – deloc rau, ca dublul diferentei era 40% din pretul stickului). Se mai scapa si de aglomeratia care e uneori prin hipermarketuri la cititoarele alea de pret care nici nu pot mereu sa citeasca pretul.

    Bateriile ar trebui sa tina intre 3 si 5 ani.

      (Citează)

  3. Am vazut modalitatea asta de afisare a preturilor si in Franta, la Carrefour. Cred ca e folosita pentru a miscora timpul pierdut cu schimbatul preturilor, crescand astfel eficienta angajatilor.

      (Citează)

  4. Am observat si eu aceste etichete electronice, si nu mi se par deloc practice. Daca ar fi avut raftul in sine un display lung ce putea fi configurat ar fi avut mult mai multe avantaje: posibilitatea de a baga in priza intreg raftul / grupul de rafturi, posibilitatea de control de la distanta prin ethernet, si in special inlaturarea nevoii de a customiza fiecare astfel de mica eticheta cu numele exact al produsului. (la deodorante de exemplu, care isi schimba des denumirea, vor trebui schimbate aceste etichete electronice)

      (Citează)

  5. Cred ca fata etichetei este de fapt un autocolant printat. Caz in care tot printezi ceva. Textul e foarte mic, lucru nasol cand te uiti cu ochii doar peste etichete cautand un anumit produs pe un raft aglomerat pe care seamana toate recipientele intre ele.

      (Citează)

  6. Off topic (am vazut avatarul tau si mi-am adus aminte) au aparut noi jocuri (vreo 3) din seria Monkey Island, inclusiv refacerea lui Monkey Island 1. E adus la zi cu grafica, voci, muzica, etc, si am auzit ca daca apesi F10 in timpul jocului apare jocul vechi (adica se desfasoara perfect in paralel). O sa-l joc zilele astea!

      (Citează)

  7. Etichetele astea se folosesc de mult prin hipermarket-urile francofone (Carefour, Cora, Delhaize = MegaImage in RO) din restul EU. Cum zicea si nea-caisa astea consuma foarte putin. Au integrat si un mic receptor radio prin care se transmite pretul afisat. Fiecare eticheta are un numar unic inregistrat in sistemul de gestiune si va afisa doar pretul asociat ei.

      (Citează)

  8. Ca toate inventiile oricat de utile ar fii trebuie sa existe si pareri contra, Pare un sistem super care ajuta mult si consumatorul si personalul pus im slujba lui …

    Eu detin magazin si am gasit comentariile voatre cautand pe net noul model de preturi de la Mega. Le voi instala fara sa ma gandesc. Cat de sinuos si anevoios este sa fi la zi cu preturile din sistem si cele de la raft este ff greu de descris.

    O zi super tuturor, spor la shopping :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus