un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dati naibii magazinul de la colt

23 Sep 2009  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Am citit un post care chiar m-a enervat [Blog de bucureștean], o rugăminte de a salva magazinele mici de cartier, cele în care suntem salutaţi cu respect şi în care vânzătorii sunt gata oricând să te ajute şi să-ţi recomande produse. Să nu mai facem cumpărăturile în hypermarketurile mari şi impersonale! Totul pornit de la nişte exemple total neinspirate de prin Mr. Bricolage sau Carrefour. Eh să faci plici!

Astfel de campanii sunt de obicei făcute în America. Acolo e o adevărată tragedie când într-un orăşel mic magazinele locale sunt falimentate atunci când la marginea oraşului se face un mare Walmart, care are toate produsele şi la preţuri mai mici. Nici acolo nu ţinea campania, lumea vrea să cumpere ieftin şi stând cu toate produsele la o singură coada, nu să bată 4-5 magazine diferite. Repede, să-i copiem şi noi pe americani şi să punem de o astfel de campanie!

Aşa că eu voi aplica metoda lui Arhi. Mai daţi-le naibii de magazine de cartier, ce e aşa bun la ele? V-am mai zis cum e în Tineretului. E un Mega Image în cartier cu intrarea făcută sub scurgerea de apă de la balcoane şi aer condiţionat. Vara nu poţi intra acolo decât trecând prin jetul de apă. Au făcut o copertină care deviază apa spre gresia de la intrare, ca să aluneci cu spor pe ea. Şi ca şi la Mega Image-ul mare de la Tineretului, dacă vrei 3 produse anume e garantat că vei găsi maxim 2 din ele, tot garantată fiind şi coada imensă de la case și faptul că POS-ul e stricat. Alt magazin e Spring Trest. Mereu e un boschetar care te stresează să-i dai o ţigară. Manevra cu preţurile diferite la raft şi la casă o fac. Căldura şi înghesuiala e ca în metrou iarna. O casieră aproape făcuse o criză de nervi şi m-a făcut nesimţit când am vrut să-i plătesc o îngheţată de 1 leu cu o bancnotă de 50 de lei. În toate magazinele de cartier nu am văzut decât vânzătoare nervoase şi ţipând mai ales la bătrâni, care uneori nu mai au mintea la fel de rapidă în a înţelege de ce un produs costă atât sau ca să scoată rapid din portofel banii la casă. Doamne fereşte să o pui pe vânzătoare să-ţi arate mai îndeaproape cum e un anumit mezel sau să-ţi spună cu ce e un anumit produs. Parcă n-ar fi treaba ei.

Iar unde lucrez, nu foarte departe de Cora Pantelimon, toate magazinele din zona au produse cumpărate din Cora şi vândute cu un adaos consistent în plus. Şi atunci de ce să nu merg direct în Cora? N-am fost tratat niciodată decât cu respect. Găseşti în acelaşi loc toate produsele, ba chiar cu zeci de alternative, sunt proaspete, au preţuri mai mici, stai la o singură coadă, plăteşti cu cardul, primesc bonuri de masă. Când vor fi bune şi magazinele de cartier pentru altceva decât să-ţi cumperi un suc şi o ciocolată, să mă anunţaţi şi pe mine. Până atunci, nu mai credeţi că prin cartiere e că în reclama la Matache Măcelarul. Iar problema porneşte mereu de la proprietarii magazinelor, care au impresia că merge şi aşa şi dacă pierd un client nu e mare lucru. Asta până dau faliment şi atunci e prea târziu.

    5 comentarii

  1. Articolul facea referire la micul biznis, magazinul de la colt era o metafora. Ideea era de a sustine micul intreprinzator, nu de a indemna lumea sa cumpere de la chioscul de tabla din cartier neaparat. Fac “plici” cand gasesc acelasi tip de raspuns peste tot, cu buticarul care vinde la suprapret produse de la Cora.

      (Citează)

  2. stii ca ne-a mai facut un mega image in cartier… cum vii de pe viorele faci stanga la papa pierre… e mai mic dar e mai aproape de noi…

      (Citează)

  3. De acela ziceam ca iti curge apa in cap la intrare, cel putin asa era vara. Acum toamna si iarna vei aluneca pe gresia de la intrare.

      (Citează)

  4. majoritatea vanzatorilor sau patronilor din magazinele mici se poarta de rahat cu clientii lor. imagineaza’ti cum o fi sa te duci la aia si sa incerci sa le vinzi ceva. sa vezi atitudine si mai de rahat. ei le stiu pe toate, stiu de unde sa cumpere ieftin, stiu sa faca business. de asta au magazinu gol si preturi uriase.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus