Inca un articol inutil despre supravegherea Internetului

În Gardianul a fost ieri un articol ce vrea să explice de ce noua lege a monitorizării SMS-urilor, emailurilor, accesului la net sau a telefoanelor mobile nu prea are şanse de a fi aplicată cu succes. Articolul se intitulează “Descărcaţi liniştiţi! Torrentul nu poate fi urmărit!” şi este în secţiunea Dezvăluiri a ziarului. Deja din titlu vă puteţi da seama câte informaţii de calitate veţi afla. Îl puteţi citi în întregime aici.

Conform autorilor Adrian Velea şi Andi Topala (a fost nevoie de doi oameni ca să scrie tâmpeniile astea), “site-urile “peer to peer” care folosesc programe de torrent, dar şi DC++ şi oDC” scapă de rigorile legii 298. Pentru unii oameni e prea greu să priceapă că acele site-uri se numesc trackere, iar cu DC++ şi oDC te conectezi la huburi. Trackerele şi huburile sunt principalele motoare din spatele pirateriei, nu softul cu care le accesezi. Şi mai foloseşte cineva oDC? Dacă am StrongDC, nu scap de rigorile legii? “Dacă până acum acestea erau extrem de greu de urmărit, de acum încolo va fi practic imposibil.” De ce? Afirmaţia din titlul articolului nu este niciodată explicată. De ce torrentul nu poate fi urmărit în condiţiile noii legi?

În a doua parte a articolului, autorii se arata sceptici că cineva ar putea stoca atâta informaţie.

Specialistii sunt de parere ca, daca s-ar dori stocarea datelor precum fisierele descarcate de pe internet ori site-urile vizitate, chiar si arhivate, datele memorate s-ar putea ridica la cifre impresionante, de ordinul zecilor de terabiti zilnic. În conditiile în care un terabit înseamna 1.000 de gigabiti, iar un calculator al unui utilizator obisnuit are o capacitate de stocare între 100-300 gigabiti, efortul ISP-istilor ar fi aproape imposibil.

Cine sunt acești specialiști? Iar diferenţa dintre bit şi byte e la fel de grea pentru mulţi oameni, dar dacă ştii că nu prea controlezi subiectul măcar nu te apuci să scrii articole pe tema asta. Chiar şi considerând că se adună zilnic terabiţi de informaţie, majoritatea acesteia este uşor de comprimat. În fond sunt doar log-uri. IP-ul meu va apărea ca în data X s-a conectat la o mie de alte IP-uri. Redundanţa este mare şi deci rata de compresie va fi foarte bună. Plus că nu văd de ce o bază de date gen Oracle ar avea probleme cu stocarea şi gestionarea rapidă a acestui tip de informaţii. S-a gândit după principiul “e multă informaţie de stocat, înseamnă că va costa mult şi va fi practic imposibil”.

A treia parte a articolului vorbeşte despre cum trebuie amenajată camera în care vor fi ţinute echipamentele ce stochează această informaţie. Faptul că se cere ca temperatura şi umiditatea să fie monitorizate, accesul să se facă pe baza unor coduri de securitate sau a unor cartele magnetice şi încăperea să fie protejată de incendiu sau inundație pare a fi ceva extraordinar. Autorii articolului par a nu se gândi că cine bagă bani în atâtea echipamente în mod automat se gândeşte şi la monitorizarea şi securitatea lor. Orice Data Center din prezent respectă aceste condiţii, nu pentru că sunt impuse prin lege, ci pentru că echipamentele din ele sunt prea scumpe pentru a nu fi atent monitorizate. Lucrând în domeniul securităţii, pot spune că astfel de încăperi există aproape în orice firmă, chit că nu au echipamente în ele. Pur şi simplu accesul pe bază de cartele magnetice şi securitatea perimetrală fac parte din viaţa de zi cu zi acum. Am văzut senzori de incendiu suficient de sensibili încât puteau să detecteze când un cablu începe să se supraîncălzească şi costau undeva la 50 euro/bucată. O nimica toată faţă de costul unui Data Center. Cu 10.000 de euro cred că poţi securiza o cameră în care pui echipamente de câteva milioane de euro.

Sfârşitul articolului este genial. Mă face să cred că această lege deja îşi face simţit efectul în lumea trackerelor. Articolul însă ne spune că nu trebuie să ne speriam şi că dacă un tracker pică, de obicei îşi revine după 3 ore. O adevarată investigație jurnalistică, mai jos.

Ieri, siteurile www.torrentbits.ro si www.torrentz.com au cazut. Pe fereastra browserului apareau mesajele: “500 – Internal Server Error” sau “Connection Interrupted”, in Mozilla sau “Internet Explorer cannot display the webpage“. Aceasta eroare este una generala si inseamna ca s-a intamplat ceva pe serverul site-ului, dar serverul nu a putut specifica exact care este problema. La ora 11 site-urile si-au revenit.
Mesajul erorii poate fi ajustat de catre fiecare site. Desi nu se intampla prea des, tineti minte ca aceasta eroare poate lua mai multe forme. Aceasta eroare este afisata in interiorul ferestrei browser-ului, la fel ca si paginile web. Explicatia ar putea fi ca s-a intamplat ceva pe serverul site-ului, dar serverul nu a putut specifica exact care este problema.
Este o eroare care tine de server, ceea ce inseamna ca problema nu o reprezinta PC-ul dvoastra sau conexiunea la internet, ci serverul site-ului.

Eu nu reuşesc să pricep altceva. De ce sunt astfel de articole atât de proaste? Chiar nu se găseşte nimeni capabil să scrie ceva la care să nu râzi cu lacrimi? Sau sunt scrise la mişto pentru că oricum nu le dă nimeni importanță. Această ultimă variantă mi se pare neverosimilă. În fond dacă tot pierzi ceva timp să scrii un articol întreg, mai bine îl scrii şi bine. Pentru că îţi apare numele pe el şi indiferent cât de prost ai fi plătit la un ziar, măcar să nu te faci şi de râs cu ce scrii.