un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Inca un articol inutil despre supravegherea Internetului

25 Jan 2009  ·

GÂNDURI, TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

În Gardianul a fost ieri un articol ce vrea să explice de ce noua lege a monitorizării SMS-urilor, emailurilor, accesului la net sau a telefoanelor mobile nu prea are şanse de a fi aplicată cu succes. Articolul se intitulează “Descărcaţi liniştiţi! Torrentul nu poate fi urmărit!” şi este în secţiunea Dezvăluiri a ziarului. Deja din titlu vă puteţi da seama câte informaţii de calitate veţi afla. Îl puteţi citi în întregime aici.

Conform autorilor Adrian Velea şi Andi Topala (a fost nevoie de doi oameni ca să scrie tâmpeniile astea), “site-urile “peer to peer” care folosesc programe de torrent, dar şi DC++ şi oDC” scapă de rigorile legii 298. Pentru unii oameni e prea greu să priceapă că acele site-uri se numesc trackere, iar cu DC++ şi oDC te conectezi la huburi. Trackerele şi huburile sunt principalele motoare din spatele pirateriei, nu softul cu care le accesezi. Şi mai foloseşte cineva oDC? Dacă am StrongDC, nu scap de rigorile legii? “Dacă până acum acestea erau extrem de greu de urmărit, de acum încolo va fi practic imposibil.” De ce? Afirmaţia din titlul articolului nu este niciodată explicată. De ce torrentul nu poate fi urmărit în condiţiile noii legi?

În a doua parte a articolului, autorii se arata sceptici că cineva ar putea stoca atâta informaţie.

Specialistii sunt de parere ca, daca s-ar dori stocarea datelor precum fisierele descarcate de pe internet ori site-urile vizitate, chiar si arhivate, datele memorate s-ar putea ridica la cifre impresionante, de ordinul zecilor de terabiti zilnic. În conditiile în care un terabit înseamna 1.000 de gigabiti, iar un calculator al unui utilizator obisnuit are o capacitate de stocare între 100-300 gigabiti, efortul ISP-istilor ar fi aproape imposibil.

Cine sunt acești specialiști? Iar diferenţa dintre bit şi byte e la fel de grea pentru mulţi oameni, dar dacă ştii că nu prea controlezi subiectul măcar nu te apuci să scrii articole pe tema asta. Chiar şi considerând că se adună zilnic terabiţi de informaţie, majoritatea acesteia este uşor de comprimat. În fond sunt doar log-uri. IP-ul meu va apărea ca în data X s-a conectat la o mie de alte IP-uri. Redundanţa este mare şi deci rata de compresie va fi foarte bună. Plus că nu văd de ce o bază de date gen Oracle ar avea probleme cu stocarea şi gestionarea rapidă a acestui tip de informaţii. S-a gândit după principiul “e multă informaţie de stocat, înseamnă că va costa mult şi va fi practic imposibil”.

A treia parte a articolului vorbeşte despre cum trebuie amenajată camera în care vor fi ţinute echipamentele ce stochează această informaţie. Faptul că se cere ca temperatura şi umiditatea să fie monitorizate, accesul să se facă pe baza unor coduri de securitate sau a unor cartele magnetice şi încăperea să fie protejată de incendiu sau inundație pare a fi ceva extraordinar. Autorii articolului par a nu se gândi că cine bagă bani în atâtea echipamente în mod automat se gândeşte şi la monitorizarea şi securitatea lor. Orice Data Center din prezent respectă aceste condiţii, nu pentru că sunt impuse prin lege, ci pentru că echipamentele din ele sunt prea scumpe pentru a nu fi atent monitorizate. Lucrând în domeniul securităţii, pot spune că astfel de încăperi există aproape în orice firmă, chit că nu au echipamente în ele. Pur şi simplu accesul pe bază de cartele magnetice şi securitatea perimetrală fac parte din viaţa de zi cu zi acum. Am văzut senzori de incendiu suficient de sensibili încât puteau să detecteze când un cablu începe să se supraîncălzească şi costau undeva la 50 euro/bucată. O nimica toată faţă de costul unui Data Center. Cu 10.000 de euro cred că poţi securiza o cameră în care pui echipamente de câteva milioane de euro.

Sfârşitul articolului este genial. Mă face să cred că această lege deja îşi face simţit efectul în lumea trackerelor. Articolul însă ne spune că nu trebuie să ne speriam şi că dacă un tracker pică, de obicei îşi revine după 3 ore. O adevarată investigație jurnalistică, mai jos.

Ieri, siteurile www.torrentbits.ro si www.torrentz.com au cazut. Pe fereastra browserului apareau mesajele: “500 – Internal Server Error” sau “Connection Interrupted”, in Mozilla sau “Internet Explorer cannot display the webpage“. Aceasta eroare este una generala si inseamna ca s-a intamplat ceva pe serverul site-ului, dar serverul nu a putut specifica exact care este problema. La ora 11 site-urile si-au revenit.
Mesajul erorii poate fi ajustat de catre fiecare site. Desi nu se intampla prea des, tineti minte ca aceasta eroare poate lua mai multe forme. Aceasta eroare este afisata in interiorul ferestrei browser-ului, la fel ca si paginile web. Explicatia ar putea fi ca s-a intamplat ceva pe serverul site-ului, dar serverul nu a putut specifica exact care este problema.
Este o eroare care tine de server, ceea ce inseamna ca problema nu o reprezinta PC-ul dvoastra sau conexiunea la internet, ci serverul site-ului.

Eu nu reuşesc să pricep altceva. De ce sunt astfel de articole atât de proaste? Chiar nu se găseşte nimeni capabil să scrie ceva la care să nu râzi cu lacrimi? Sau sunt scrise la mişto pentru că oricum nu le dă nimeni importanță. Această ultimă variantă mi se pare neverosimilă. În fond dacă tot pierzi ceva timp să scrii un articol întreg, mai bine îl scrii şi bine. Pentru că îţi apare numele pe el şi indiferent cât de prost ai fi plătit la un ziar, măcar să nu te faci şi de râs cu ce scrii.

    3 comentarii

  1. Doua comentarii am de facut.
    1. Peer to peer downloads nu se folosesc numai la torrents/DC++ etc. (intr-adevar, aici sunt folosite in mare parte, dar nu in totalitate). De exemplu, World of Warcraft transmite update-urile, chiar si full client-ul prin peer to peer (Blizzard Downloader). Sa inteleg ca daca eu imi downloadez un patch de la ei (si inevitabil downloadez si uploadez catre diverse IP-uri, romane sau straine) peste cateva zile ma pot trezi cu politia la usa si computerul confiscat? Ma rog… nu mai continui pe tema asta, ca sa nu dau idei.

    2. OK. N-am nimic impotriva legii. Consider nedrept faptul ca eu fur ceea ce altii platesc. Sunt de-acord ca multe seriale au fost anulate dupa 1 sezon, 2 datorita rating-ului scazut, multumita download-urilor mai mult sau mai putin legale. Sunt de-acord ca daca imi place muzica vreunui artist, ar trebui sa-i cumpar discul… nu de alta, dar poate mai scoate unul peste un an-doi. Si alte exemple de genul acesta. Ieri am efectuat de curiozitate o cautare printre site-urilor televiziunilor din SUA si UK care transmit seriale la care ma uit. SciFi.com, cbs.com, fox.com, Sky One. Toate aceste site-uri ofera posibilitatea vizionarii filmelor din program gratuit pe site … pentru cei ce se afla in SUA, respectiv UK. No problem… I want to pay! “We are sorry but this service is currently unavailable in your region.” / “This service is only available in the United Kingdom and Republic of Ireland”. Prin urmare optiunea aceasta cade… mai ramane de incercat iTunes, desi ma-ndoiesc ca voi avea noroc acolo. Pe straini ii inteleg, oarecum, de ce se tem de Romania. Ei vad in Romania, o tara de lumea a treia, populata 90% de tigani… multi nici macar nu stiu unde e, in Europa? poate in Africa? (ca doar de-aia sunt aia de-i vad la TV ca fura si cersesc asa de negri)… Macar de s-ar face un sondaj de opinie printre abonatii la cablu/satelit din Romania daca vor sau nu Sky One (transmite cam toate serialele in voga ale momentului in acelasi timp cu premierele din SUA). Ca sincer sa fiu as plati in plus ca sa ma pot uita la Sky One, in loc de taraf TV, trinitas, otv si mai stiu eu ce balarii de programe am in pachetul de baza. Si cred ca n-as fi singurul… ceea ce ar duce la un cost mai mic per abonat. Da-ti-mi o palma ca deja am visat prea mult!

      (Citează)

  2. Arthur, de seriale nici nu cred ca a fost vreodata discutie pentru piraterie. In fond, daca ar fi la televizor, m-as uita cu bucurie la el acolo. Problemele sunt la muzica si filme, unde chiar se pierd bani grei pe an din cauza pirateriei.

    Dar legea asta nu e facuta pentru a combate pirateria. E mai mult o masura de securitate, pentru terorism, spionaj, etc. Teoretic poti combate si pirateria cu ea, dar intai trebuie sa se apuce astia de astfel de cercetari, sa vada ce tragi de pe net (lucru greu de facut, se poate vedea ca iei un torrent de undeva sau un fisier de pe huburi, dar nu ce tip de fisier; nu orice download e piraterie, cum zici si tu). Personal pana acum nu am zis nimic despre legea aia a monitorizarii netului pentru ca mi se pare absolut normala si nu am nici o problema cu ea. Articole din astea complica lucrurile.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus