un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

Amintiri de la Neuschwanstein

26 Dec 2008  ·

EXPERIENȚE, TURISM  ·

9 comentarii

De Crăciun am luat pentru mama o carte mare şi frumos ilustrată (şi scumpă) numită Castele şi palate din Europa. Cele 80 de castele prezentate sunt bine alese şi îmi doresc să le văd pe toate. Sunt 19 din Germania (toate foarte mişto, nu ştiam că nemţii au palate aşa frumoase mai ales în interiorul lor), 6 din Austria, 1 din Elveţia, 9 din Franţa, 2 din Belgia, 2 din Olanda, 10 din Anglia, 4 din Scoţia, 2 din Suedia, 1 din Danemarca, 1 din Polonia, 2 din Rusia, 3 din Cehia, 7 din Italia, 1 din Monaco, 8 din Spania şi 2 din Portugalia. Mă bucur că din cele vreo 80 de castele din carte, am avut posibilitatea să vizitez 14 dintre ele, plus câteva altele ce nu sunt în această listă.

Pe coperta cărţii se află o fotografie frumoasă a castelului Neuschwanstein (neuș-van-ștain) din Bavaria. Probabil unul din cele mai cunoscute ale lumii, sunt sigur că toți îl ştiți, chiar dacă poate nu după nume. De când eram mic am pe uşa camerei un poster gigantic cu acest castel, iar în 2001 am fost acolo. Mi-a rămas bine în minte, nu doar pentru că este foarte frumos, parcă luat dintr-o poveste, ci şi pentru că mai multă groază şi frică decât acolo nu mi-a fost nicăieri.

Palatul e foarte frumos. Te aşteaptă o trăsură, undeva la baza dealului, şi te urcă până la porţile curţii interioare. Înăuntru am vizitat sala tronului, grota artificială, sălile de banchet, m-am urcat într-unul din turnurile albe şi am văzut toată Bavaria până în depărtare. Minunată vizita şi zona.

Când am ieşit din castel mai aveam ceva timp liber şi un semn indica un traseu către Marien Brucke (Podul Mariei), unde este o cascadă frumoasă, undeva şi mai sus decât castelul şi de unde se vede şi mai frumos întreaga zonă. Hai şi eu!

Şi am urcat de mi-au ieşit capacele, pe un drum abrupt de zici că avea 60 de grade panta, plus că îmi alunecau tălpile pantofilor pe praful fin şi de câteva ori era să mă rostogolesc la vale. Într-un final, după ce am crezut că îmi dau duhul acolo, am ajuns la cascadă, care are o înălţime de 45 de metri. Peste ea este făcut podul Marien Brucke, de unde sunt şi mai mulţi metri până jos.


Nu am frică de înălţime şi nu am avut niciodată. Am stat inclusiv la cel mai înalt nivel al turnului Eiffel şi am privit cu mare plăcere în toate direcţiile şi m-am aplecat cât am putut ca să văd mai bine în jos. Am privit întotdeauna cu cea mai mare plăcere pe geamul avionului şi cândva sper să sar şi cu paraşuta. Dar podul acela era făcut din lemn care scârţâia îngrozitor, iar printre grinzi vedeai hăul de sub tine.

Era atât de îngust încât dacă se întâlneau două persoane, treceau cu greu una pe lângă cealaltă. Doi burtoşi n-ar fi avut nici o şansă. Dedesubt, de-o parte a podului, vuia puternic cascada şi cădea până jos de tot apa. De cealaltă parte se vedea castelul. Cum am călcat pe pod şi l-am auzit scârţâind şi îl simţeam cum se mişcă un pic în vântul puternic şi m-am uitat în jos şi am văzut că sunt la mama naibii la înălţime, m-a luat frica. Fără să vreau mi-a sărit mana şi s-a încordat pe balustradă de cred că nici cu levierul nu mă dezlipeau de acolo. Dintr-o dată mi se părea la fel de îngust precum o scară rulantă de la metrou, ca să fac comparaţie cu ceva mai cunoscut. Mă ţineam de ambele balustrade de parcă ar fi vrut cineva să mă arunce peste. Cu greu am reuşit să scot aparatul foto şi să fac câteva fotografii, dar mereu mă ţineam cu o mână de margine.

Cel mai amuzant a fost când, după ce ajunsesem şi eu cu greu până la mijlocul podului şi mă obişnuiam cu înălţimea şi priveam cascadă şi castelul, vin la mine două asiatice şi mă roagă să le fac o fotografie în care să se vadă şi castelul în spatele lor. Şi îmi dau aparatul lor, unul mare cât un bostan, de a trebuit să-l ţin în ambele mâini şi să ochesc prin el. Şi ce castel să iasă în spate, când podul era atât de îngust încât între aparatul foto şi capul asiaticelor erau cam 50 de centimetri?

Aşa că soluţia pe care am găsit-o a fost ca eu să mă aplec cât pot pe spate, peste balustradă, fără să mă ţin deloc de ea, iar ele să se dea pe spate peste cealaltă balustradă, ca să creştem distanţă şi să încapă şi castelul în poză. Şi a încăput, poza a ieşit bine, eu mă făcusem verde dar m-am bucurat că n-am scăpat aparatul din mână, asiaticele mi-au mulţumit şi au plecat zglobii mai departe, de parcă n-ar fi fost şi ele pe un pod îngust şi care tremura din toate încheieturile, undeva deasupra unei prăpăstii. Şi m-am uitat în jur la alţi vreo 20 de turişti prezenţi pe pod… toţi erau bine mersi de îmi venea să strig “în spume, nu vedeţi că podul ăsta parcă ar fi de hârtie şi sub noi e ditamai hăul, plus o cascadă?”.

Se pare că era doar în mintea mea totul. Am plecat fericit că încă sunt în viaţă. Culmea e că după vreo câteva zile mă urcăm în turnul Eiffel fără probleme, m-am urcat şi pe alte locuri înalte de atunci şi niciodată nu am mai avut această problemă.

Fotografiile sunt găsite via Flickr. În ordine de sus în jos avem castelul văzut din faţă, aşa cum e de obicei în vederi şi postere, fotografiat probabil din elicopter sau de pe alt munte, apoi podul Marienbrucke, cascada văzută de pe el şi castelul aşa cum se vede de pe pod. Dacă mergeţi prin Germania, nu rataţi această destinaţie.

    9 comentarii

  1. Ti-au mai placut si alte locatii in Germania?

      (Citează)

  2. Nu prea, dar am vazut doar Munchen-ul in rest. M-au plictisit autostrazile care nu se mai terminau si faptul ca erau marginite de panouri fonice, de nu vedeai nimic dincolo de ele.

      (Citează)

  3. Excelenta povestire si plina de umor! Te invidiez pt. locurile minunate pe care le-ai vazut cu ochii tai si poti sa le impartasesti altora. :)

      (Citează)

  4. Din pacate vreo jumatate dintre locurile minunate le-am vazut inainte sa incep acest blog. N-am apucat niciodata sa scriu despre Monte Carlo, despre Venetia de unde am plecat candva chiar la rasaritul soarelui si toata apa in jurul vaporului era aurie si toate cladirile straluceau in soare, despre cum m-am simtit la EuroDisney. Iar despre orase precum Paris si Roma nici n-as sti de unde sa incep sa scriu.

      (Citează)

  5. Neuschwanstein e intr-adevar una dintre cele mai frumoase castele, si am si eu amintiri frumoase de acolo.

    Atat doar ca nu m-au lasat sa fac fotografii in interiorul castelului … asta chiar m-a suparat.

    Toate cele bune,

    Alex

      (Citează)

  6. Buna! Am fost si eu la acest castel dar si Hohenzollern,dar categoric Neuschwanstein este de vis! Am fost ceruta de sotie acolo,am cea mai frumoasa amitire,dar se pare k nu mi-o purtat noroc,chiar dimpotriva!Oricum a fost frumos!Si recomand din toata inima…dar fara inele ;) Si povestioara,expunerea este cu haz,interesanta!Bravo pentru blog!

      (Citează)

  7. “dar fara inele” :))

      (Citează)

  8. salut
    nu se mai vad pozele la castele :(

      (Citează)

  9. L-am actualizat ca sa se vada.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus