blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul meu de YouTube. Aruncați un ochi aici.

Videanu si bicicletele

24 May 2007  ·

Uncategorized  ·

6 comentarii

Ziarul Compact are astăzi orgasm prezentând o ideea de-a primarului Videanu, care nici măcar nu este nouă. Să se facă mai multe trasee pentru biciclete prin Bucureşti, pt a îndemna mai multă lume să folosească transportul pe 2 roţi. Este dat exemplul oraşului Viena şi cât de frumos merg acolo bicicliştii şi cum se pot închiria biciclete şi alte asemenea. Am câteva observaţii de făcut:

1. Bucureşti este un oraş exact pe dos. Aici lumea în loc să ia maşini micuţe, ca să se poate descurca în trafic, să parcheze uşor, să consume puţin, creşte mereu numărul de Q7, X5, Cayenne, Touareg, SantaFe, limuzine şi alte balene.

2. La câtă poluare şi praf este în Bucureşti, nu prea merită bicicleta. În Viena era o plăcere să mergi pe stradă, nu existau gunoaie, nu era praf, maşinile erau numai limuzine de ultima generaţie care nici măcăr nu se auzeau.

3. Am fost în Viena de mai multe ori şi ştiu cum e acolo. Bicicliştii au banda lor, făcută pe trotuar, şi e mereu plină de biciclete. Ca şi în Amsterdam, de exemplu. Pietonii nu intră pe acea bandă (lăţime 1 metru). Dacă intră, aia cu bicicletele nu au nici o jenă în a da peste ei, sau în cel mai bun caz să te claxoneze când sunt chiar în spatele tău, ca să te sperie zdravăn. Oricum, ideea e frumoasă, lumea merge cu biciclete, există parcări speciale, unde o laşi cu siguranţa că a doua zi tot acolo o găseşti, şi nu doar un lanţ tăiat. Articolul din ziar menţionează şi tarife de închiriere, te costă vreo 10 euro câteva ore de închiriat, şi dacă dispare bicicleta dai 600 de euro, mai greu în România cu astfel de tarife. Vienezii au şi un alt avantaj, faptul că bulevardele principale sunt circulare (ringuri), ca majoritatea atracţiilor turistice se pot vedea într-o oră de mers pe bicicletă, într-un mare cerc, şi deci e posibil să închiriezi o bicicletă şi să ajungi înapoi cu ea tot acolo, etc.

4. Cum e la noi? Există un traseu de biciclete făcut pe Regina Elisabeta, de la Universitate în jos spre Cişmigiu, Facultatea de Drept şi până la Eroilor. Cum arată traseul? Este mereu ocupat de maşini parcate, iar în câteva locuri sunt amplasate pe traseu panouri stradale, ghivece de flori, băncuţe, etc. Oricum, maşinile parcate sunt problema principală, şi pietonii care nu se dau la o parte, ba probabil că te-ar şi bate dacă le zici să stea lângă traseul special. Nu-i de noi ideea.

    6 comentarii

  1. za niu "artist"

    24/05/2007 la 5:36 AM

    Un magar si jumatate. Merita sa il injure si sa il spurce antivideanu asa cum o face antivideanu la el pe blog. Eu ca biciclist frecvent al soselelor Bucurestiului ii transmit sa “traiasca bine” pe bicicleta ca numa’ io stiu cate chestii in cap imi iau si cata “carne” de la soferii care cred ca soseaua e pamantul mamei lor, iar noi biciclistii suntem bonusuri la benzina daca ne lovesc.
    P.S. Aceleasi urari de bine si primarelui sectorului 3 care s-a laudat ca face o pista de bicle in Jurul IOR-ului si tot 2 lunii cu var a tras.
    Andrei… ;)

      (Citează)

  2. – eu zic ca daca se tot ridica problema asta cu pistele de biciclete pana la urma o sa se si intample ceva in sensul asta;
    – ma bucur totusi ca s-a inceput ceva… chiar daca foarte anemic;
    – dar poate ca pana la urma o sa avem si noi piste de biciclete in Bucuresti si chiar si in Cluj (eu sunt mai optimista ca tine :))

      (Citează)

  3. Pai tocmai de-aia e asa de greu sa mergi cu bicicleta prin Bucuresti: pentru ca suntem asa putini si suntem bataia de joc a tuturor. Dar formele creeaza fondul: sa bage centre de inchiriat si alte de-astea, sa ne bage bicicletele pe gat si poate bizonul roman (care viseaza numai la mertane si bemveuri cu care se duce pana la colt sa cumpere tigari) va invata sa umble si cu bicicleta – macar pentru motivul ca pur si simplu ajungi mai repede la destinatie!

      (Citează)

  4. Prea mult ai criticat, intentia conteaza :P Si in Ploiesti e de pe bvdul “castanilor” (independentei) pana in centru o pista pt biciclete doar ca nu prea se circula si ar trebui sa fie prin tot orasul pentru ca am vazut chiar zilele astea cum a primit amenda un muncitor ca nu mergea pe banda dar nici macar nu era banda pe strada aceea…

      (Citează)

  5. Proiectul tb sa fie bun si realizabil, nu doar o idee buna. Astfel de idei costa multi bani (se distrug trotuare, se scoate pavajul, se toarna asfalt nou, se marcheaza, etc), este o investitie, si te astepti sa isi merite banii apoi. Daca imediat dupa parcheaza 30 de masini acolo, nu mai are rost.

      (Citează)

  6. Am citit si eu articolul din Compact (pe veceu, evident) si mi-am dat imediat seama ca locul in care ma aflam era exact cel indicat pentru o asa lectura.

    E clar ca si Videanu s-a saturat de orasul pe care (NU) il administreaza si viseaza mereu la orasul pe care i-ar placea sa il administreze.

    Partea rea e ca isi verbalizeaza visele desi nu are nici cea mai mica solutie pentru a-si pune visul in aplicare.

    Orice proiect al lui trebuie citit cu “as vrea sa” in loc de “vom, sau va fi”…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus