un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Caldura si magazinele

9 May 2007  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Mă enervează magazinele de cartier pe căldura asta. Şi când zic “de cartier”, mă refer inclusiv la un “La Fourmi” şi un “Mega Image” pe care le am prin zonă. Am fost azi să iau o ciocolată şi toate erau topite. Le puteai strâmba cu mâna, puteai să faci figurine origami din ele. Ce spanac să cumperi aşa? Noaptea se întăresc la loc şi a doua zi iarăşi se reia ciclul, dar în timp se strică rapid. Cu toate acestea nu am auzit să se ia vreo măsură pe undeva sau măcar să se facă un control cu termometrul.

Explicaţia e simplă. Frigiderele din magazin funcţionează, ca să ţină răcoare la iaurturi şi margarină şi lăptic. Şi dacă e frig în frigider, căldura de la motor e evacuată în restul magazinului, adică spre rafturile de băuturi, dulciuri, chips-uri şi alte de-ale gurii. Iar rezultatul se vede, de fapt se simte. Degeaba scrie pe ciocolăţi să le păstrezi la 15-18 grade, ele stau cam la 30 de grade, şi aşa vor sta toată vara de acum. În magazine e de obicei mai cald decât afară, din cauza frigiderelor şi luminilor care încălzesc totul, iar aer condiţionat nu există sau stă oprit, ca să nu vină factura mare. Nici în Cora sau alte magazine dulciurile şi celelalte alimente nu stau la răcoare, dar măcar temperatura ambiantă e mai coborâtă pt că e spaţiu mare şi ventilaţie bună.

    3 comentarii

  1. In Iasi la magazinele de cartier(Selgros si Kaufland) e ok in magazin nu am vazut cazuri in care sa se topeasca ciocolata sau ceva de genu. Dar cea ce zici tu am vazut odata in Billa unde inainte sa faca 2 Kaufland-uri si un Selgros era extrem de aglomerat si foarte foarte neplacuta atmosfera din magazin.

      (Citează)

  2. Haha.. e vorba de zona 1 Mai?

      (Citează)

  3. Nu, Parcul Tineretului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus