un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare au fost declarate neconstituționale

6 May 2020  ·

GÂNDURI  ·

37 comentarii

Asta înseamnă că, dacă respectivele amenzi vor fi contestate în instanță, vor fi anulate. Așa a decis Curtea Constituțională astăzi. Pot fi contestate și cele plătite deja, se pare, și statul îți va datora bani după aceea. Este un fel de “liber la ieșit în stradă și făcut orice, că amenzi nu se pot da sau, dacă se dau, le contești și se vor anula”. Nu ieșiți în stradă, totuși! Și nu dați vina nici pe Curtea Constituțională aici pentru că motivarea lor mi se pare bună: ordonanța militară nu era […]


Cum mi-am pierdut încrederea în multe statistici

29 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

42 comentarii

Până acum n-am dat mare atenție statisticilor din lumea largă privind covid-19 pentru că, în practică, mă interesează doar cele din România. M-am jucat la un moment dat cu niște grafice exponențiale pentru a vedea cum putem estima evoluția cazurilor din România față de alte țări, dar m-am lăsat păgubaș după ce am înțeles rapid că aceste comparații sunt bune doar în condiții identice. În practică, evoluția numărului de cazuri și decese depinde de mulți alți factori precum cantitatea de teste disponibile medicilor, procedura de testare (testezi toți contacții sau doar […]


Dacă mâine ar apărea un vaccin, l-ați face?

27 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

65 comentarii

Vorbeam cu un prieten despre cum situația asta ar putea reveni rapid la normal dacă ar apărea un vaccin împotriva sars-cov-2. Și de aici ne-am dus în altă discuție: am face imediat acest vaccin sau am aștepta întâi o vreme ca să aflăm pe pielea altora sau din mai multe teste că nu are efecte secundare nedorite? Nici eu și nici el nu suntem anti-vaxxeri. Eu cred în știință, în progresia medicinei spre nivel microscopic și genetic și mi-aș vaccina și copiii cu cele uzuale, dacă aș avea, că pe mine […]


Riscul de a ne îmbolnăvi crește, de fapt, după 15 mai

23 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

50 comentarii

Președintele a anunțat că măsurile de restricție vor fi relaxate începând cu 15 mai. Nu au fost date detalii precise despre ce înseamnă asta, a fost mai degrabă un fel de save the date, dar s-a spus că vom putea ieși din casă fără declarații ppr, dar purtând obligatoriu mască în locuri aglomerate (sau peste tot?). Eu mă aștept și la alte eliminări de restricții. Cred că persoanele în vârstă vor putea ieși oricând din casă, probabil vom vedea redeschideri de localuri cu limite de persoane prezente înăuntru șamd. Nu sunt […]


Ce efect au alcoolul, săpunul, șervețelele antibacteriene, masca și altele asupra virusurilor

17 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

32 comentarii

Ieri a fost în comentariile de pe blog o discuție mai lungă despre dacă șervețelele antibacteriene pot fi folosite pentru a șterge ambalajele cumpărăturilor. S-a mai zis și că săpunul nu are nici un efect asupra coronavirusului în afară de a-l lua de pe mâini și a-l arunca la scurgerea chiuvetei, odată cu apa, sau că alcoolul sanitar nu are efect suficient. Mă gândesc, deci, că ar fi bine să lămurim niște lucruri. Din câte înțeleg eu citind diverse informații oficiale pe net (sau surse citând oficialități), lucrurile stau la modul […]


Igienizați coletele și pantofii, virusul s-ar putea lua și de pe ele

15 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

69 comentarii

Treaba asta mi se pare importantă și îngrijorătoare. O femeie din Carolina de Nord care stătea izolată de 3 săptămâni la domiciliu a fost coronavirusul. (link) Femeia avea o boală auto-imună, așa că a luat măsuri suplimentare de protecție și nu mai ieșise din casă de la începutul epidemiei în zona ei. Cele mai mari șanse sunt să fi luat boala de la o vecină care-i făcea cumpărăturile și i le lăsa la intrarea în casă. Femeia respectivă a fost depistată ulterior cu coronavirus, dar cum cele două nu se întâlneau […]


Cum stați cu nunțile?

13 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

86 comentarii

Când am întrebat, acum două săptămâni, cum resimțiți toată această perioadă și criză, câțiva au spus că aveau nunta programată. Și întrebarea mea este pentru ei: cei care aveați nunți, botezuri, cumetrii programate în această vară, ce faceți? Sau, dacă erați invitați la astfel de evenimente, ce știți despre ele? S-au amânat? S-au anulat? Sunt încă programate în speranța că se va relaxa carantina? Noi suntem invitați la două nunți în această vară, iunie și iulie. Cea din iulie va fi probabil amânată. Pentru cea din iunie, mirii păstrează data nemodificată […]


Ar trebui sau nu să acceptăm ajutoare de la chinezi?

9 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

56 comentarii

Uitați o dilemă filosofică: ar trebui sau nu să acceptăm ajutoare din partea Chinei în perioada următoare? Pentru că înțeleg că unele țări sau orașe din Europa le-au refuzat și trimis înapoi, dacă n-am priceput eu greșit o vorbă aruncată la tv recent. Să dezbatem asta, că sunt curios cum gândiți și voi. Variantele ar fi următoarele. NU, nu acceptăm ajutor de la chinezi. Virusul acesta de la ei a plecat, turiștii chinezi l-au adus în Europa, iar să acceptăm acum ajutoare medicale sau de alt tip ar putea fi văzut […]

sus