26 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
Ce mod absolut dezastruos de a-și încheia cei 10 ani de președinte are Băsescu! Va rămâne în istorie drept președintele care era mână în mână cu unul dintre cele mai mari clanuri de interlopi din țară. Că există corupție masivă în toată țara și la toate nivelurile știam cu toții, dar în viitor lumea se va uita cu silă la fostul președinte și-i va spune “Tocmai cu ăia, bă?!” M-am uitat la declarațiile recente, mai ales cea a lui George Maior, directorul SRI, și declarația acestuia a fost că “președintele nu […]
25 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
Până acum lucrările la Calea Victoriei arată foarte bine. Nu doar ca au lărgit trotuarele în zona de nord, pe la palatul Cantacuzino și casa Vernescu, dar și în zona centrală lucrurile încep să arate foarte bine. Uitați ce trotuar larg se pregătește la hotelul Continental și apoi vizavi de Teatrul Odeon, unde anterior trebuia să mergi în șir indian din cauza trotuarului îngust și a autovehiculelor parcate pe trotuar, care acum vor dispărea după montarea unor stâlpi masivi de granit. Poate că toate aceste modificări vor revitaliza un pic bulevardul. […]
25 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
Chiar lângă Gara Centrală din Amsterdam și vizibil din orice punct al acelei mari piețe se găsește hotelul DoubleTree by Hilton (Google Maps). La ultimul etaj, deschis tuturor, se găsește barul SkyLounge, care oferă o priveliște excelentă asupra întregului centru al orașului. @tsbogdan ne-a dus acolo (el locuiește de mai mulți ani în Amsterdam) și îi mulțumesc pentru asta. SkyLounge s-a dovedit un loc ce n-ar trebui ratat de turiștii ce vizitează Amsterdam-ul, chiar dacă preturile sunt un pic mai mari acolo decât la nivelul străzii. Orașul n-are multe clădiri înalte, […]
24 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
La recomandarea unui prieten am mers în Turul Burgerilor și la pub-ul irlandez The Harp, aflat în zona Unirii lângă celebrul “Horoscop”. Au un singur burger în meniu și este, așa cum este descris chiar acolo, gigantic. “Hamburger gigant cu cartofi prăjiți” costă 35 de lei. Am primit un burger imens, cu trei niveluri de carne și verdețuri și două felii de brânză în el, totul într-o singură chiflă. Este atât de înalt încât nu poate fi băgat cu ușurință în gură, dar într-un fel asta te încântă și mai tare […]
23 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
S-a făcut treabă românească: Curtea de Apel Bucuresti a suspendat vineri normele de aplicare a legii pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Practic legea care spune ce trebuie să se întâmple cu câinii vagabonzi (adunare, perioadă de adopție, eutanasiere etc) devine inutilă fără normele ei de aplicare, norme care spuneau cine, ce și cum face pentru a pune în aplicare legea. Ne întoarcem de unde am plecat, câinii rămân pe străzi și în continuare trăim ca-n epoca de piatră, cu animalele peste noi. Ca-n Bucureștiul de acum 555 de ani, că tot […]
23 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
V-am spus despre concursul eMAG legat de Cupa Mondială, unde joci puncte pe pronosticurile meciurilor și, dacă ai dreptate, le dublezi. Lăsând la o parte premiile periodice de sute de euro, premiul cel mare este un BMW seria 3 și la tragerea la sorți participă toți cei care au comandat ceva și jucat măcar o dată în timpul Cupei. Nu contează valoarea comenzii, este suficient să joci un singur punct pe un meci și ești înscris în concurs. Ca să primești puncte trebuie să dai o comandă. Nu prea aveam nevoie […]
23 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
Trăim vieți foarte complicate. Ne înfuriem zilnic pe teme de politică. Dezbatem des despre taxe, ne uitam cu nervi la contul bancar, vine rata la bancă, șeful este un tâmpit. Uneori tremuri câte o săptămână pentru o vorbă spusă sau un zvon de concedieri. Ne gândim la pensie și cum ar putea fi insuficientă. Ne uităm la boli, ne îngrijoram de problemele părinților, ne speriem de orice cheltuială neplanificată. Ne gândim la ce să mai gătim acasă și câte lucruri mai sunt de făcut după orele de muncă. Ne îngrijorăm de […]
22 Jun 2014 ·
GÂNDURI ·
Belgia – Rusia, ora 19 – 1-1 Coreea de Sud – Algeria, ora 22 – 2-1 SUA – Portugalia, ora 1 – 1-2 Nu uitați că puteți juca pe net, pentru amuzament și diverse premii în bani și componente, și alte jocuri de pronosticuri: PC Garage pariezi și câștigi eMAG Jocul oficial Predictor pe site-ul FIFA Jocul oficial Fantasy pe site-ul FIFA. Am făcut și o ligă privată acolo, intrați aici și căutați liga “nwradu” cu parola “ilovenwradu” pentru a juca împotriva mea. Suntem deja 36 în ligă.