un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Știați că inginerii români din Cluj au lucrat la sisteme de pe Mercedes EQS și alte mașini premium?

26 May 2023  ·

AUTO, PUBLICITATE, TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Am văzut mai îndeaproape un Mercedes EQS, flagship-ul lor electric, practic un model Clasa S cu propulsie electrică. Mașina este un OZN total.

Pe exterior poate că nu este pe placul tuturor, fiind foarte rotunjită într-o lume în care limuzinele sunt ceva mai masive și colțuroase. Este un motiv bun pentru asta, i-au redus mult rezistența la înaintare, dar parcă nu mai arată la fel de “forțoasă” precum un Clasa S normal.

În interior este OZN-ul. Ecran imens dintr-un capăt până în celălalt, de rezoluție înaltă. Animații frumoase. Până și apa de pe harta de navigație are efecte animate de iluminare pe valurile ei, de exemplu. Mi-a plăcut și că toată interfața este în limba română, deși nu cred că suntem o piață mare pentru acest model.

În rest, am văzut materiale premium peste tot, lumini ambientale discrete, pernuțe super moi și comfy la tetiere, uși care se închid și deschid automat și foarte multe sisteme inteligente la bord.

Mașina am văzut-o la standul Bosch de la Bucharest Tech Week și asta pentru că, am aflat cu plăcere acolo, inginerii români de la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj au lucrat la diverse sisteme de pe acest Mercedes EQS. Cel mai bun exemplu ar fi funcția de parcare autonomă, dar mai sunt și altele.

Parcarea autonomă de pe EQS folosește o serie de senzori ultrasonici și camere video 360 de grade pentru a ghida mașina. Funcționează cum te aștepți, automobilul detectează un loc de parcare disponibil și poți alege că vrei să parchezi în el. Sistemul folosește senzorii pentru a crea un “gard”, o zonă de securitate în jurul mașinii, și orice obstacol apărut în interior este ocolit, dacă se poate, sau semnalat ție ca să poți opri parcarea autonomă dacă vrei.

Zic autonomă, nu automată, pentru că este un sistem mult mai complex de atât. Mașina poate fi trimisă singură să se parcheze în garajul casei, de exemplu, iar acolo “vede” eventuale mici obstacole și le ocolește sau te cheamă pe tine, în caz că nu se descurcă singură. Camerele video fac automat zoom și insistă pe obstacole, ca să înțelegi imediat ce se întâmplă. Aveau și cea mai mare rezoluție văzută de mine până acum, probabil 4 megapixeli, ceea ce făcea imaginile foarte detaliate pe ecranul central de mari dimensiuni.

Mi se pare un motiv de mândrie. De multe ori se spune că atâtea companii deschid centre de dezvoltare în România pentru că aici sunt salarii mici, dar când produsul creat în România ajunge în automobilul flagship al Mercedes-Benz, cred că este o dovadă a talentului pe care-l poți găsi și angaja în România.

Și mai sunt și alte dovezi. La Romexpo, de exemplu, este expusă o motocicletă Kawasaki Ninja H2 SX dotată cu sistem adaptive cruise control și cu detecție în unghi mort. Are radare și senzori pentru asta și este un sistem dezvoltat tot în Centrul de Inginerie Bosch.

De fapt, Bosch dezvoltă atâtea tehnologii auto încât, indiferent ce mașină modernă ați analiza, are sisteme Bosch în interior. Iar cum la Cluj se lucrează în principal pe tehnologii de asistență avansată a conducătorilor auto, parcare automată și autonomă, software și hardware pentru motoare și cutii de viteză, adică sisteme care sunt acum în dotarea cam oricărui automobil, sunt șanse mari ca românii să fi lucrat deci la ele. Noi, ca țară, ar trebui să ne lăudăm mai mult cu asta.

 

În caz că Bosch vă este un brand cunoscut doar din zona de bormașini, tehnologia auto este de fapt un obiect principal de activitate al companiei germane. În curând vor aniversa 30 de ani de prezență în România și sunt unul dintre angajatorii (peste 9.800 de angajați) și investitorii mari din țara noastră, având un centru de inginerie cu sediul principal la Cluj-Napoca (dar și cu birouri satelit la București și în curând Sibiu), plus fabrici în Jucu și Blan, plus un centru de servicii în Timișoara.

Centrul acesta de inginerie din Cluj a fost deschis în 2013, deci împlinește deja 10 ani acum. În prezent are 1.500 de angajați, triplându-se numărul lor în ultimii ani.

Sediul este într-o clădire modernă aproape de centrul orașului, de piața Mihai Viteazul, și planul este să-l și extindă în curând. O clădire de 10 etaje este în construcție deja lângă cea din prezent și va fi inaugurată în 2024, legată de prima prin două pasarele. Spațiul de birouri va fi practic dublat, deci asta înseamnă că vor face și mai multe angajări acolo. Dacă vreți să lucrați la Bosch, go for it!

 

 

(clădirea actuală a Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca)

Din ce-am înțeles eu vorbind cu șeful centrului de inginerie, Tobias Matter, în Cluj-Napoca se lucrează cam la tot ce înseamnă Mobility Solutions.

Dezvoltă acolo sisteme pentru managementul bateriilor unui automobil electric, de exemplu. Îmi spunea că lucrează inclusiv la un concept nou de monitorizare și evaluare a bateriilor de pe o mașină astfel încât să obții un certificat pentru starea lor. Adică acum, dacă vrei să cumperi un automobil full-electric sau hibrid, poți cel mult să te uiți prin meniul mașinii după informații privind starea bateriilor și gradul lor de degradare. Bosch vrea să ruleze o analiză mai complexă pe ele și să emită un certificat privind starea lor, un fel de audit al bateriilor, ceea ce ar fi mult mai util la vânzare.

Dar asta în viitor. Acum lucrează acolo la sisteme de asistență la condus, precum Adaptive Cruise Control, parcare autonomă, inteligență artificială și analiză video pentru astfel de sisteme sau pentru condus automat, metode AI de interpretare a datelor de la senzori, conectivitate cloud, steering electric (drive by wire, tocmai intră pe mașini) și altele.

Un alt exemplu ar fi un prototip de asistență pentru tramvaie. Înțeleg că-l testează chiar în Cluj, au montat o cameră video din cele folosite în automobile pe un tramvai, un senzor radar și o unitate de control. Sistemul vine în asistența conductorului pentru a sesiza pericole pe traseu.

O parte din angajați lucrează la dezvoltarea de subansamble electronice pe care să ruleze software-ul celorlalți. Fac design hardware, dar și mecanică pură, au ateliere și laboratoare de prototipare pentru a încerca rapid soluțiile gândite de ingineri.

O altă direcție interesantă de dezvoltare este cea legată de realitate virtuală sau augmentată, care este folosită tot mai mult în industria auto. Este mult mai ușor să testezi un sistem software nou într-un mediu virtual, cu programul crezând că rulează pe o mașină reală pe șosea și cu un om care monitorizează totul din VR, înainte să treci la teste pe șosele reale.

Au și centre de producție în România. La Jucu, tot în județul Cluj, este fabrica Bosch Cluj, unde produc unități de control electronice, le testează și le scot pe poartă ca produse finite, gata de trimis altor fabrici auto din întreaga lume.

 

 

În București este sediul central al companiei. Aici lucrează echipa de vânzări, și din 2021, o echipă de dezvoltare software. În Timișoara funcționează un centru Bosch care oferă servicii suport pentru restul grupului

Dacă vreți să lucrați pentru ei, deci, în astfel de domenii, uitați-vă pe ce joburi oferă. Au planuri de extindere și probabil oferă și salarii competitive, din moment ce și-au triplat numărul de angajați în “centrul IT al României”, cum este Clujul numit acum. Au mai multe metode de recrutare, pe lângă cea clasică de la târguri de joburi sau aplicații normale se mai bazează și pe recomandări de la angajații deja existenți, plus că au programe cu mai toate universitățile tehnice mari din România, inclusiv programe de master cu care colaborează.

Cred, însă, că principalul avantaj de a lucra acolo este cel zis la început. Lucrezi la soluții hardware și software pe care le vezi apoi implementate în toată industria auto (și nu numai), inclusiv pe cele mai bune automobile din producție. Puține joburi îți permit să vezi rodul muncii tale plasat atât de vizibil pe milioane de produse din lumea întreagă.

Bucharest Tech Expo are loc în perioada 26-28 mai la Romexpo. Găsiți acolo mașini electrice, soluții smart home, gadgeturi diverse. Intrarea este gratuită. Treceți și pe la standul Bosch dacă aveți drum.

    14 comentarii

  1. Am bicicleta electrica si tot ce inseamna tehnologie pe ea este Bosch (motor, acumulator, computer, GPS tracker); in Germania sunt f multe electrice (cand ma duc cu bicicleta la serviciu, cred ca undeva la jumatate din restul pe care ii intalnesc pe drum au electrice) si majoritatea covarsitoare le vad echipate cu Bosch.

      (Citează)

  2. speedy.gonzales

    26/05/2023 la 10:49 AM

    au mai inchiriat un birou ca sa aiba motiv sa cheme angajatii la birou

      (Citează)

    • Foarte tare, multi vor sa faca reduceri de costuri tinand angajatii inchisi in case…

        (Citează)

    • e cam greu sa iti dea un bord de Mercedes acasa sa testezi, nu?

        (Citează)

    • Am întrebat, dar am uitat să zic în articol. Momentan 30% lucrează de la birou, cam 2 zile pe săptămână. Nu vor muncă total remote pentru că mai ai nevoie și de ședințe de proiecte, brainstorming șamd.

        (Citează)

  3. Cam propagandistic articol într-adevăr.
    Spun doar un singur lucru: lucrez in IT de 20 ani, iar industria de automotive e cea mai scârboasă industrie în care se poate lucra ca IT-ist cel puțin.

    De aia sunt mereu joburi disponibile la Luxoft/Thales și alte firme de genul.

      (Citează)

    • “Cred, însă, că principalul avantaj de a lucra acolo este cel zis la început. Lucrezi la soluții hardware și software pe care le vezi apoi implementate în toată industria auto (și nu numai), inclusiv pe cele mai bune automobile din producție. Puține joburi îți permit să vezi rodul muncii tale plasat atât de vizibil pe milioane de produse din lumea întreagă.”

      Aproape mă pufneste rasul. E mega cringe.La fel spun și muncitorii din China care ansambleaza telefoane, nu? Muncesc cate 12h pe zi in condiții inumane dar vai, ei văd rodul muncii lor în milioane de iPhone livrate in SUA și Europa.

        (Citează)

    • Dacă vrei să compari cu aifoanele, compară cu cei ce proiectează și lucrează cu propotipurile, nu cu cei ce asamblează în China. Că nici inginerii ăștia din Cluj nu leagă ei cablurile în mașini.

      A ajuns satisfacția muncii ceva cringe, văd. Uite încă ceva cringe: eu nu mă fac ITst tocmai pentru că am satisfacția aia a muncii și încă aleg să câștig jumate din cât aș câștiga în IT.

        (Citează)

    • @Tano: n-ai găsit comparația bună, cum a spus și dam167. Încearcă să vorbești cândva cu oameni care lucrează în astfel de domenii și probabil îți vor confirma ce am zi eu. Eu de la angajați știu asta, n-am inventat-o eu aseară.

      Acum dacă satisfacția muncii ți se pare ție o problemă, n-am ce-i face. În toate studiile și principiile despre muncă vei găsi însă clar arătat fix acest aspect: pentru oameni este foarte important să fie conectați la ce fac acolo, să vadă impactul direct al muncii lor și unde este ea aplicată. S-au făcut și foarte multe studii despre asta din care s-a văzut că trebuie să le arăți angajaților unde este folosită bucățica lor de cod, dacă aduce sau nu plăcere clientului final șamd. Și se întâmplă asta în multe domenii, nu doar în programare.

        (Citează)

  4. Acoperișul noului stadion Nou Camp din Barcelona va fi construit cu sticlă din România. Asta nu știe multă lume. Dar frate-miu lucrează chiar la firma din Călărași care va produce sticla. Călarasi-Constanta( pe mare)-Barcelona. Zeci de tone.

      (Citează)

  5. Ca si completare, harta, ca si toata interfata grafica face parte din MBUX si nu este specifica doar acestui model. Se regaseste si pe clasa C si GLC (cel putin de astea stiu eu).

      (Citează)

  6. Numai la asta lipsea un mandru “romanii nostri..”. 😀😀

    Nu, nu are nicio legatura ca sunt romani sau nu, sau, ma rog, este foarte far fetched sa insinuezi ca romanii ar avea vreun talent special la asta (comparativ cu alte nationalitati)… daca era pe aici vreun filon genetic de inteligenta pe IT ar fi lucrat aia pe calculatoare Caisa, cu sistem de operare Mazare sau Viezure.

    Mana de lucru ieftina.
    Nici macar otelul de la Turnul Eiffel nu este de la Resita, admitand ca asta nu ar fi destul de penibil ca motiv de mandrie

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus