►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
O știre recentă spune că mai multe aplicații are îți urmăresc poziția vând acele date asiguratorilor de mașini, care află astfel cum și cât conduci, cu ce viteză șamd. Asiguratorii folosesc astfel de informații pentru a cere mai mulți bani pe asigurare șoferilor considerați cu risc mai mare de accident.
Exemplele date de Jalopnik sunt Life360, care de obicei este folosită pentru monitorizarea poziției familiei, GasBuddy care îți spune unde sunt prețurile mai mici la combustibil, și MyRadar, care este o aplicație meteo. Câtă vreme au acces la poziția ta, pot determina și felul în care conduci.
Sincer să fiu, nu știu cum elimină situația în care nu conduci tu. Te urci în mașină cu vreun “pilot”, ăla conduce zmucit și cu viteză, aplicația nu știe că nu erai tu la volan și raportează mai departe că ești de neîncredere. Bănuiesc că se bazează totuși pe date medii în timp, chiar mediane, care elimină cazurile extreme.
Mi-am adus însă aminte că un prieten îmi povestea că asiguratorul CASCO i-a montat pe mașină un dispozitiv de urmărire și, în funcție de cum conduce, are discount la asigurarea respectivă.
Nu-i ceva nou în România, am văzut o știre din 2019 despre asta. Opțiunea se numește Clauza Autocontrol și o oferă Groupama. Se montează un dispozitiv pe mașină și ai și o aplicație de mobil care-ți spune cum ai condus.
Din ce scrie pe site, plătești CASCO în 4 rate. Prima rată are discount de 20%. Următoarele rate, în funcție de cum ai condus în perioada de 15 zile de dinainte scadenței, pot avea discount 0%, 20% sau 40%.
Lui îi convenea, el și soția conduc legal, nimic neobișnuit, și primeau discount pentru asta. Mă mir însă că doar un asigurator oferă așa în România, cel puțin din ce am găsit eu la o căutare rapidă. Cred că foarte mulți oameni care conduc în limitele legii, în oraș sau în afară, ar fi interesați să primească un discount ca premiu pentru asta.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
05/07/2024 la 8:15 AM
La Tesla nici nu trebuie sa mai montezi nimic pe ea, are toate datele tale in timp real si le poate trimite oriunde pe planeta. Pot sa te si vada live cum injuri la semafor.
Andrei(Citează)
05/07/2024 la 9:26 AM
Sunt multe masini cu o conexiune permanenta la internet, gps, camere, etc.
Alin(Citează)
05/07/2024 la 9:56 AM
S-ar impusca in picior sa vanda datele alea la asigurator, ca cine si-ar mai lua a doua oara, la ce acceleratii sunt pe masinile alea. pe de alta parte, in state Tesla ofera si asigurare… Poate tine cont de datele pe care le are, daca o fi legal la aia (si banuiesc ca e, ca in state protectia datelor…).
add(Citează)
05/07/2024 la 9:59 AM
E total ilegal, în plus datele legate de viteza fără geolocație sunt total inutile.
Din ce am înțeles se raportează franarile bruște, adică momentele in care încerci sa eviți un accident, indiferent daca este sau nu vina ta.
nicolae(Citează)
05/07/2024 la 10:04 AM
A mai fost o știre cu un posesor de Hyundai care a renunțat la mașină pentru că datele colectate din sistemul mașinii au fost trimise fără voia posesorului unor (probabil) asiguratori (entități externe). De atunci Hyundai a oprit trimiterea datelor către externi.
https://www.reddit.com/r/Hyundai/comments/1d4e4nn/dear_hyundai_you_just_lost_a_customer_for_life/
Aș vrea să nu mai văd isteți care accelerează mașina pe 50 de metri pentru a frâna brusc sau fac depășiri aiurea. Dacă s-ar colecta date, poate ar fi mai puțini astfel de șoferi.
Mihai(Citează)
05/07/2024 la 10:11 AM
Aceste servicii sunt sub categoria Pay As You Drive sau Pay Per Use – sunt modele diferite de business pentru asigurari. Se analizeaza stilul de condus pe baza accelerometrului si giroscopului, se analizeaza daca conduci urban vs rural, noapte vs zi
etc.
La fel, se poate verifica si locatia accidentelor, astfel incat sa nu mai fie declarate incidentele asa cum vor soferii.
Groupama a cumparat aceste servicii whitelabel de la un integrator de fleet management care are deployment masiv in Italia, dar din pacate in Romania nu a prins ca suferim de “urmarire”.
https://viasatsystems.ro/viaasig-descriere/
Silviu(Citează)
05/07/2024 la 11:46 AM
Sa **** **** asiguratorii!
Aduna informatii doar sa te taxeze in plus, dar in partea cealalta, daca conduci responsabil sau faci foarte putini kilometrii pe an, nu ti-ar da nicio reducere.
Sol(Citează)
05/07/2024 la 12:02 PM
Am primit si eu oferta de la Groupama cu telematic. Transa trimestriala poate sa scada de la 900 EUR pe trimestru pana la 700 EUR si 500 EUR in functie de stilul de condus.
Merita facuta o mentiune despre cum se calculeaza acel index de risc:
“indexul de risc in baza caruia se stabileste valoarea ratelor 2, 3 si 4 este cel valabil cu 15 zile inainte de data scadentei.”
Deci practic e vorba de cum ai condus in ultimele 2.5 luni, nu in ultimele 15 zile inainte de scadenta.
La Generali am primit oferta de 413 EUR/trimestru + fransiza de 150 EUR/eveniment.
MotoDude(Citează)
07/07/2024 la 7:32 PM
N-am reusit sa gasesc date concrete despre cum se calculeaza indicele ala, insa mama conduce ca o cizma, blana – frana – blana, swerving aiurea, 70-80 prin localitati, trasa imbecila prin giratorii de zici ca se rastoarna etc si are reducere maxima.
Dan(Citează)
05/07/2024 la 3:49 PM
Strict pentru partea “nu știu cum elimină situația în care nu conduci tu”
Nici macar nu au vevoie sa faca asta: Daca te urci intr-o masina sau texi care conduce agresiv din punctul lor de vedere esti deja un risc inutil. Pentru ei nu este relevant ca nu e “fair”.
tudor(Citează)
05/07/2024 la 5:18 PM
Initial, asiguratorii ofera discounturi pentru urmarire. Apoi, urmarirea se va generaliza, pe masura ce va fi adoptata de tot mai multi clienti. Apoi, a deveni obligatorie. Pasul urmator, va fi penalizarea pentru condus agresiv, fara nici un discount pentru urmarire.
Creo(Citează)
06/07/2024 la 4:13 AM
Mai mult tracking … mda nu mersi sa isi bage aparatul si aplicatiile acolo unde nu bate soarele. Lumea trebuie sa inceapa sa ia privacy-ul in serios si sa nu isi mai ofere datele personale asa usor. Daca nu vreti sa ajungem ca in Black Mirror.
Alex(Citează)
06/07/2024 la 12:09 PM
Frumos advertorial pentru Groupama, foarte bine scris.
E de ani de zile ceea ce prezinți tu ca și noutate.
Oricum, mulțumim de share.
miluch(Citează)
07/07/2024 la 7:29 PM
Si totusi nimeni nu stie de asta.
Dan(Citează)
07/07/2024 la 7:29 PM
Scrie literalmente in post cum la Groupama platesti mai putin.
Dan(Citează)