un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

#haiRomânia vs Ucraina, ora 16, pentru o victorie frumoasă

17 Jun 2024  ·

GÂNDURI, PUBLICITATE  ·

12 comentarii

Îmi place ideea că naționala României joacă din nou la cel mai înalt nivel. Mai sunt doar câteva ore până la meciul cu Ucraina.

Obișnuiam să gândesc că este mai puțin stres pentru mine ca telespectator dacă echipa României nu se califică la astfel de evenimente, că nu mai stai cu sufletul la gură până la fluierul final, dar din 2021 încoace am început să gândesc invers. Mă uit la toate echipele europene care joacă acolo și m-aș fi ofticat dacă n-am fi fost și noi. Ce, nu suntem la fel de europeni?

Sper să fie și începutul unei noi perioade de glorie pentru fotbalul românesc. Mi se pare că tragem prea mult de ideea generației de aur. Știu că fac parte din ea, dovadă fotografia de mai jos în care sunt prezent (stăteam în spate, lângă alt Radu), dar sper ca acest an și aceste meciuri ce urmează să fie începutul unei noi perioade de aur pentru echipa națională. Faptul că România s-a calificat neînvinsă dă un semnal bun.

Îmi pare rău că Alice nu este suficient de mare ca să se uite la meciuri cu mine. Una dintre amintirile mele foarte plăcute este despre cum mă uitam alături de bunicul meu la fotbal, cum comenta el fazele, fotbaliștii, echipa, strategia, tot. Acum este prea mică. Poate în 2026 sau 2028…

 

Meciul împotriva Ucrainei (începe la ora 16, pe ProTV) nu va fi ușor. Chiar deloc. Ucraina va avea simpatia publicului. A învins Islanda în play-off, a făcut egal cu Italia și Anglia în grupe, are și niște înfrângeri… în fine, pare un meci în care orice se poate întâmpla.

România vine după o calificare în care a marcat 16 goluri și a primit 5. Avem 6 victorii, 4 egaluri și zero înfrângeri. Ucraina are tot 6 victorii, dar 2 egaluri și 2 înfrângeri, cu 15 goluri date și 10 primite. Știți însă cum este prin fotbal, contează mult și publicul și moralul cu care intri pe teren.

Vom vedea. Sunt încrezător însă într-o victorie a României, ca să începem bine grupa, în opinia mea acesta fiind cel mai important meci. Puteți lăsa pronosticurile voastre mai jos.

 

Acest articol, ca și echipa națională a României, este sponsorizat de PENNY. PENNY este
partenerul echipei României încă din 2015 și, un detaliu pe care nu-l știam, este și furnizor
de produse proaspete al naționalei României pentru perioadele de cantonament. Legume și fructe proaspete, carne, lactate, tot ce vrea bucătarul naționalei, de fapt, vine de la PENNY.

Pentru suporteri, PENNY are o gamă specială de produse sub brandul SuporteRO. Dacă vreți ceva de ronțăit la meci, vă recomand pungile de caju, acelea sunt preferatele mele alături de alunele de pădure și de spiralele cu cașcaval.

    12 comentarii

  1. Daca scoatem un egal ar fi minunat. Bere rece sa fie!

      (Citează)

  2. Hai Romania

      (Citează)

  3. Hai Romania !

      (Citează)

  4. O infrangere cat o victorie.

      (Citează)

  5. Am pus 2 – 1 pentru România, sper să avem parte de un meci bun. Hai România!

      (Citează)

  6. Ce variante avem sa urmarim online o transmisiune live din alta tara ?
    Nu imi place deloc comentariul de la ProTV si nu e o optiune sa-l pun pe mute.

      (Citează)

  7. FRUMOS!

      (Citează)

  8. Felicitări echipei României!

      (Citează)

  9. Scorpy:
    Ce variante avem sa urmarim online o transmisiune live din alta tara ?
    Nu imi place deloc comentariul de la ProTV si nu e o optiune sa-l pun pe mute.

    vpn + aproape orice. in general eu m-am uitat la mai multe pe itv. si comentariul e foarte ok

      (Citează)

  10. Babaiatule, nwradu a fost printre putinii care a a vut o atitudine potrivita fata de meciul asta. El si romanii care s-au dus la Munchen.

      (Citează)

  11. Ma uit pe Disney+ la Welcome to Wrexham si vad cat de greu este sa tii o echipa si sa obtii rezultate cu ea. Ii vad pe jucatori cum muncesc si trag impreuna ca sa razbeasca.

    Romania nu are echipa, nu are jucatori. Rarele rezultate bune, ca cel de aseara, sunt accidente ale circumstantelor, nicidecum construite sau urmarite premeditat.

      (Citează)

    • Gaelex: sunt accidente ale circumstantelor, nicidecum construite sau urmarite premeditat.

      asta pentru ca:
      1. ce vezi intr-un show tv e clar adevarat
      2. ce vezi in stirile sportive e ce se intampla in vestiar / la antrenamente

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus