un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Bretea realizată în 5 zile, dar niciodată terminată cu adevărat

13 Mar 2024  ·

AUTO  ·

14 comentarii

Primăria Sector 3 a făcut o treabă bună. A construit o bretea pentru virajul la dreapta în intersecția de la Târgul Vitan, Splai cu Vitan-Bârzești.

Breteaua chiar ajută în trafic. Multe mașini fac acolo virajul la dreapta și acum nu trebuie să mai aștepte la semafor pentru asta. În practică, unele mașini merg înainte de pe banda întâi și, după ce vreo 5 dintre ele opresc pentru semafor, blochează și accesul pe breteaua respectivă.

Per total, însă, este mai bine decât înainte. Ar trebui făcute mai multe astfel de bretele și în mai multe intersecții inclusiv de prin oraș. Acolo unde trotuarul permite, ar fluidiza traficul.

Negoiță se laudă cu această reușită. Un panou imens acolo amintește că Primăria Sectorului 3, nu altcineva, a realizat această bretea în doar 5 zile în septembrie 2023.

Și ironia este că nu au “realizat-o” până la carte. Breteaua este gata. Trotuarul este însă un morman de moloz. Tot materialul excavat pentru a face breteaua — borduri, trotuar etc — a fost aruncat dincolo de bretea. În practică, s-ar putea spune că nu a fost terminată niciodată, din septembrie până acum, decât dacă realizat pentru primarul Negoiță înseamnă să-și lase și gunoiul în marginea drumului.

    14 comentarii

  1. A durat 3 mandate ca sa-si dea seama ca poate face niste lucruri utile si a umplut sectorul cu panourile alea electorale.

      (Citează)

  2. Superb.
    Eu altceva nu înțeleg.
    L-am văzut pe Negoiță de mai multe ori la televizor. Răspundea la întrebări ale ziariștilor, nu era la vreo emisiune de umor.
    Nu înțeleg cum poate cineva să stea de vorbă cu el fără să se tăvălească pe jos de râs.

      (Citează)

  3. Negoiță, la orice aparitie, are atitudinea unui om care a tras….un fum, un praf ))))

      (Citează)

  4. Nefiind o lucrare care să necesite autorizație de construire (adică implicit aviz de mediu cu condiții la executare si în exploatare, recepție la terminarea lucrărilor etc) ci doar aviz de la poliția rutieră (care nu are atribuții pe mediu), nu ne rămâne decât să ne mirăm cu ce se ocupă bugetarii din direcțiile de mediu din sectorul respectiv sau din primăria generală.
    Fiindcă la garda de mediu nu mai putem avea pretenții.

      (Citează)

  5. Alta realizare:
    In 2 zile am pus un panou care ma lauda ca am facut o bretea.

      (Citează)

  6. “Aici sunt banii dumneavoastra”
    Daca ne luam dupa istorie, Negoita va ajunge primar general, si dupa presedinte.

      (Citează)

  7. Toate investițiile majore din ultimul mandat al lui Negoiță au fost în infrastructura care are legătură cu investițiile lui imobiliare. Nu mai are niciun fel de reținere sau jenă. Hala Laminor, pasajul Pallady, centrul educațional Brauner, toate sunt direct legate de proiectele lui imobiliare, în vreme ce toate celelalte zonele rezidențiale care se extind în sectorul 3 efectiv sunt o bătaie de joc. Străzi întregi fără trotuare, rutier reglementate haotic, supraaglomerate, fără acces decent la servicii publice în proximitate, fără transport public etc.
    O să spuneți că exagerez, dar mai priviți încă o dată cu atenție cea de-a doua fotografie.

      (Citează)

  8. Dan:
    Toate investițiile majore din ultimul mandat al lui Negoiță au fost în infrastructura care are legătură cu investițiile lui imobiliare. Nu mai are niciun fel de reținere sau jenă. Hala Laminor, pasajul Pallady, centrul educațional Brauner, toate sunt direct legate de proiectele lui imobiliare, în vreme ce toate celelalte zonele rezidențiale care se extind în sectorul 3 efectiv sunt o bătaie de joc. Străzi întregi fără trotuare, rutier reglementate haotic, supraaglomerate, fără acces decent la servicii publice în proximitate, fără transport public etc.
    O să spuneți că exagerez, dar mai priviți încă o dată cu atenție cea de-a doua fotografie.

    Ai dreptate in ceea ce spui insa cred ca exagerezi cand spui ca celelalte zone sunt o bataie de joc.
    In cea mai mare parte a sectorului 3 e cat de cat decent, trotuare, borduri, strazi, spatii verzi. In zonele care se extind… e greu peste tot nu doar in S3.
    E adevarat ca unde are el proiectele imobiliare face investitii cu precadere si acolo lucrurile stau mai bine.

    Cat despre topicul mentionat de Radu vreau sa mentionez 2 aspecte:
    1. breteaua noua de circulatie precum si tot trotuarul pe Vitan Barzesti sunt in sectorul 4 ;)
    2. scopul principal a fost realizat in 5 zile. Ultima ramasita la intersectie in alvelola… abia acum o finalizeaza. Probabil ceva lega de avize sau mai stiu eu ce pe la stalpi. Nu vad vreun motiv sa se fi oprit fix acolo, cand a dat gata tot trotuarul ala tocmai pana sus la Mina Minovici.

    Ah si da, cand il vezi vorbind la TV, zici ca esti la Comedy Central.
    El mananca cu 46 lei 3 zile ca e foarte econom…. :)))) Habar nu are cat costa (toata) mancarea pe care o mananca zi de zi pentru ca nu o plateste niciodata. Si crede ca asa e in viata pentru toti, te asezi la masa la orice restaurant in oras si aia iti dau gratis tot ce vrei.

      (Citează)

  9. Ce a facut Nicu ? Dar Clotilde ?

      (Citează)

  10. Legatde Negoita, are un reportaj semnat Recorder:

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus