un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Oare începe era prețurilor dinamice pentru tot mai multe servicii?

29 Feb 2024  ·

FOOD & LIFESTYLE, GÂNDURI  ·

24 comentarii

Wendy’s este un lanț de fast-food din SUA. Recent au anunțat că în 2025 vor testa folosirea prețurilor dinamice în restaurantele lor.

Preț dinamic, ca la Uber. Probabil că preparatele vor avea preț mai mare la orele de vârf și preț mai mic când nu este lume în restaurant, pentru a-i atrage pe alții sau pentru a-i face pe cei puțini prezenți să consume mai mult. Sau poate că nu vor avea niciodată preț mai mic, ci doar mai mare.

Uber a demonstrat că se poate. Tehnologia a ajuns în punctul în care prețul dinamic este ușor de implementat. Meniurile și prețurile sunt afișate pe televizoare, deci pot fi actualizate din software. Imaginile de la o simplă cameră video pot fi folosite pentru a număra câți oameni sunt în local sau la coadă. Chiar și numărul de bonuri fiscale din ultimele 10 minute poate fi folosit la un astfel de calcul. Un software poate regla rapid prețurile în sus sau jos.

Vorbim și de un domeniu în care probabil că oamenii nu știu prețurile, nefiind ceva ce cumpără zilnic. Dacă mergeți mâine la un local și prețurile sunt mai mari cu 0,5 lei sau 1 leu, ați crede că este ceva temporar sau că poate acestea sunt noile prețuri? Șansele sunt că nu veți conștientiza că de fapt ați venit într-un moment de surge pricing.

Problema este că un astfel de sistem se poate aplica în foarte multe alte domenii. Prețurile pe magazinele online, de exemplu, se modifică de mai multe ori pe zi. Magazinele au roboți care verifică prețurile concurenței și ajustează la minut totul. Există magazine care, dacă descoperă că doar ele mai au pe stoc un anumit produs, îi cresc prețul. Companiile aeriene fac ceva similar  de mulți ani.

Supermarket-urile trec la etichete digitale și deci prețul poate fi modificat rapid și des. Supermarketuri și restaurante — deja o mare parte din cheltuielile zilnice ale persoanelor pot fi afectate de prețuri dinamice.

Prețurile dinamice sunt un avantaj doar pentru furnizor, nu pentru cumpărător. Niciodată pentru client, aș spune. Wendy’s, de exemplu, de la care am pornit articolul, a declarat după doar o zi că nu va implementa prețuri dinamice și a dat vina pe o neînțelegere în mass-media. That’s bullshit, chiar CEO-ul a spus investitorilor în timpul conferinței trimestriale că vor testa asta.

Nu mai contează asta acum. Important este că reacția clientului este mereu una care poate fi rezumată în “adică nu sunteți mulțumiți că aveți o mulțime de clienți, ci fix atunci vrei să luați și mai mulți bani de la ei?” O reacție foarte normală, mai ales că rețeta se bazează pe un fel de monopol, în sensul că ești deja în acel local sau magazin și, chiar dacă ai putea pleca spre concurență, cel mai probabil nu vei face asta.

Chiar și așa, este probabil ca prețul dinamic să fie tot mai des întâlnit prin lume. Devine atât de ușor de implementat încât mulți îl vor încerca.

asus s5507

    24 comentarii

  1. Nu exista pret mai mic. Preturi dinamice inseamna pret mare standard si pret si mai mare cand e cererea. Dupa o vreme, pretul “dinamic” (adica cel marit) devine cel standard si tot asa.

    Cam cum crezi ca va proceda afaceristu roman semi-analfabet (macar functional daca nu si cu totul)? Crezi ca el o sa asculte de “calculator” sa scada pretu sau o sa zica “pai ce ba stie asta mai bine decat mine?”. Daca raspundeti cu “da”, inseamna ca nu prea sunteti atenti la ce se intampla in jur sau sunteti si nu va pasa/nu va afecteaza.

      (Citează)

  2. Iau un produs si il pun in cos, are un pret, poate ii fac si poza si apoi la casa e schimbat? Boss ai facut asta intentionat ca sa ma pacalesti … Oare ar fi un caz de tentativa de inselaciune ?! Ca moral in nici un caz nu pare …

      (Citează)

  3. Patron sa diu, cata vreme am clienti o sa tot dublez pretul pana se ajunge la echilibru.

      (Citează)

  4. Eu sunt suficient de zgarcit incat sa urmaresc preturi si sa tin minte cu cat am cumparat un produs acum ceva vreme. Iar ala e baseline-ul, daca nu il gasesc la fel sau mai ieftin, astept pana il gasesc. Combinat cu lipsa de jena la a cumpara anumite produse SH, pot doar sa le ofer multa m*ie celor care baga preturi dinamice.

      (Citează)

  5. In Romania pretul dinamic la raft ar fi ilegal. Trebuie sa platesti pretul de la raft, nu cat devine intre timp cand il platesti tu.

      (Citează)

    • Pai si cum faci, faci o poza pretului de la raft pentru fiecare produs pus in cos, sa nu se schimbe pana ajungi la casa? Ca daca ai ajuns la casa si pretul s-a actualizat intre timp si la casa si la raft nu mai ai nicio dovada.

        (Citează)

    • Daca o patesti de cateva ori o sa fie unii care o sa faca. Plus ca ANPC poate amenda comerciantul pentru asta.

        (Citează)

    • Nu suntem departe de momentul in care vor aparea magazine unde nu poti sa cumperi produse decat daca folosesti o aplicatie care scaneaza codul de bare si care adauga produsele in cosul virtual.
      Atunci o sa poata fi implementate preturi dinamice fara probleme.

        (Citează)

  6. Abia aștept ca UE să interzică aceste practici nesimțite.

    Eu unul sper să falimenteze cei care fac aceste lucruri, una e să crești prețul la ultimul model de ifon dar la mâncare, nu, e un drept fundamental…

      (Citează)

  7. Cred că întrebarea mai bună era de ce sunt prețurile la alimente mai mici în alte țări din UE gen Germania decât la noi?

      (Citează)

    • TVA redus la alimente pentru că nu e așa multă evaziune fiscală. Costuri mai mici de transport din cauza infrastructurii mai solide. Agricultură locală puternică plus prelucrare locală la produs finit.
      Dar … nu vrei să știi cum miroase la periferia orașelor înainte de ploaie când fermierii dau cu balegă pe câmpuri.

        (Citează)

  8. Eu ma antrenez pentru preturi dinamice cu simpaticii de la emag, am cateva produse pe care le cumpar regulat si vad variatii de 25-50% pe parcursul unei singure luni.

      (Citează)

  9. happy hour e pret dinamic?
    tarifele hotelurilor in functie de perioada si incarcare (alea care se practica de zeci de ani) se incadreaza?
    definitia din manualul de economie din liceu.. aia cu pretul si locul in cre se intalnesc cererea si oferta cum e?

    de avioane nici nu zic

      (Citează)

  10. Octav:
    Sa se dea cate o friptura vita de Kobe, sa ajunga la toti…!

    Ai uitat /s

    Ce vroiam să spun e că mi se pare imoral să faci speculă cu hrană. Așa o să ajungem să impună taxă pe aerul respirat, apa de băut să aibă prețuri premium și disponibilă doar celor bogați și tot așa … Cu cât interzicem aceste practici mai repede cu atât mai bine.

      (Citează)

  11. Exista preturi dinamice continuu (cum sunt biletele de avion, preturile la hoteluri pe booking, uber, etc) si preturi dinamice care se ajusteaza de exemplu odata pe zi (cum ar putea fi preturile din supermaket).

    In niciun caz nu se va putea ajunge in situatia sa ai un pret la raft si altul la check-out ca … deh, s-a schimbat. Asta este o aberatie.

    Dar da, pretul dinamic in functie de cerere iti permite sa mulgi mai multi bani de la consumatori. Si e o scoala a naibii de sofisticata in care vanzatorii se pot specializa in timp ce consumatorii raman needucati.

      (Citează)

  12. Ai si nu ai dreptate.

    Uber a implementat pretul dinamic pentru a scoate mai multi soferi pe teren in ore de varf si pentru ca nu prea au(aveau) concurenta .

    Nu vad cum faci asta intr-un sector cu concurenta cand pot sa aleg sa mananc in alta parte. As zice ca mai multe sanse de reusita ar avea un lant get Starbucks care in US e foarte popuar si daca ar vrea sa mai scada cozile de la ora 8:00 filtrandu-i pe cei care nu au neapart nevoie de o cafeaa si pot sa mai astepte pana la 10 cand scade fluxul de oameni. Practic o taxa de coada pe care o platesti :). Concurenta totusi face piata .

    Cat despre supermarket acolo se face pentru ca nu ai oameni sa stea sa verifice si sa schimbe preturi la mii de produse si e mai usor sa actualizezi direct din calculator dar fara legatura cu ce spui tu si pe termen mai lung, practic pana la urmatoare intrare in gestiune cu pret schimbat.

      (Citează)

    • Ajustarea dinamica a pretului tine cont si de loialitatea fata de produs (cine prefera Wendy’s nu o sa se schimbe pe Mc daca diferenta e suficient de mica) precum si de preturile competitiei din acel moment.
      Asa cum am zis, e o scoala complexa.

        (Citează)

  13. Wendy’s has “no plans” to raise menu prices at busy times of day, the company clarified in a statement. The nation’s second-largest burger chain sparked controversy with an earlier announcement that it would test “dynamic pricing” starting in 2025 — which Wendy’s says was “misconstrued” as the kind of surge pricing used by Uber and Lyft. The company said it’s simply trying out digital menu boards that “could allow us to change the menu offerings at different times of day and offer discounts and value offers to our customers more easily.”

      (Citează)

    • Mesajul initial este cel de mai jos. In urma comentariilor negative din presa probabil ca ulterior s-au razgandit.

      Beginning as early as 2025, we will begin testing more enhanced features like dynamic pricing and daypart offerings, along with AI-enabled menu changes and suggestive selling,

        (Citează)

  14. Sorin:
    Pai si cum faci, faci o poza pretului de la raft pentru fiecare produs pus in cos, sa nu se schimbe pana ajungi la casa? Ca daca ai ajuns la casa si pretul s-a actualizat intre timp si la casa si la raft nu mai ai nicio dovada.

    Pai pretul dinamic a aparut demult la noi.
    La mega, la carrefour mi s-a intamplat de multe ori sa vad un pret la raft si altul la casa si implicit pe bon, mai mare, evident.

    “Nu au apucat fetele sa schimbe preturile la raft dom’le, trebuie schimbate zilnic, am ramas putini angajati, ce sa facem?!”.

    Asta e pretul dinamic, varianta romaneasca.

      (Citează)

  15. Kaufland foloseste pretul dinamic de mult timp, chiar daca neoficial. Si din posibila neglihenta. Am obosit de cate ori am luat ceva si la casa era mai scump. De aia ii si evit.

      (Citează)

  16. Am observat recent într-un mega image, pe la 3 dimineața cum unele preturi erau actualizate remote. Produsul in cauza costa inainte 9 lei si ceva, dupa actualizare 10 lei si ceva, a doua seara era inapoi la 9 lei+.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus