un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Sondaj: vă plac sau nu noile Samsung S24?

18 Jan 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

51 comentarii

M-am tot gândit cum să fac sondajul și până la urmă am ales metoda Netflix de calificative: hate it, like it, love it. Și de asemenea trebuie precizat că nu întreb dacă v-ați cumpăra telefoanele, ceea ce depinde de mulți factori. Vreau pur și simplu impresia inițială bazată pe ce ați citit și văzut pe subiect, după lansare; vi se par sau nu produse bune?

Detaliile principale despre noua serie Samsung S24 le-am scris aici și probabil le-ați citit deja, dacă vă interesează subiectul. Între timp, au mai apărut și alte detalii. De exemplu, S24 va introduce o funcție de a genera wallpapers cu AI, plus wallpaper pe always-on display. Funcțiile AI ar putea fi gratuite doar până prin 2025, pe de altă parte.

Prezentarea oficială a acordat extrem de mult timp și atenție funcției Circle to Search. Zici că este noul search de la Google acesta și ideea de a încercui într-o fotografie ceva pentru a căuta vizual pe net respectivul element. De fapt, am avut senzația că telefoanele Samsung integrează atât de multe funcții Google încât aproape că înlocuiesc gama Pixel în trucuri de acest tip.

Oricum, sondaj. Cum se pot rezuma lucrurile și fac diferențiat pe cele două subgame:

Samsung S24 și S24+

Pro:

  • 7 ani de update-uri de Android și securitate
  • ecrane cu refresh variabil la 120 Hz și mult mai luminoase
  • funcții AI la care probabil va fi adăugată și limba română în acest an
  • baterii mai mari
  • S24+ are rezoluție mai mare și RAM mai mult decât S23+
  • integrarea camerei foto în Instagram și alte aplicații, care până acum accesau doar viewfinder-ul.

Contra:

  • Exynos 2400 în loc de Snapdragon 8 Gen 3
  • fără Qi2
  • aceleași camere foto, cu doar o mică îmbunătățire la procesare (acel ProVision Engine, face procesările la nivel de pixel și apoi binning-ul pentru downscale, nu invers)

Nu pun la socoteală detalii pro precum trecerea la Wi-Fi 6e, dar nici contra precum culorile prea șterse. Nu mi se par importante.

Cum vi se par noile Samsung S24 și S24+?

(vedeți direct rezultatele)

Loading ... Loading ...

Samsung S24 Ultra

Pro:

  • ecran plat, mai util pe termen lung
  • Snapdragon 8 Gen 3 și în România, care se aude că este cu vreo 3% mai rapid decât Exynos 2400 și poate mai eficient energetic
  • sistem foto mult îmbunătățit prin camera de zoom optic 5x de 50 Mpx
  • ramă din titan

Contra:

  • fără Qi2

Cum vi se pare noul S24 Ultra?

(vedeți direct rezultatele)

Loading ... Loading ...

Ce ar trebui să fie la “pro” la toate sunt prețurile excelente din perioada de precomandă. N-am mai văzut niciodată așa reduceri de preț la lansare. Poate că Samsung știe că, după vânzări bune ale seriei S23, sunt șanse ca acest an să fie unul de skip. Sau poate că se tem că chipseturile Exynos 2400 vor îndepărta clienți.

Exemple de prețuri:

Galaxy S24 costă 4.249 lei în varianta de 256 GB, care are preț de listă (probabil prețul la care va fi pus în vânzare pe 31 ianuarie) de 4.799 lei. Mai mult, varianta de 256 GB costă cât cea de 128 GB.

Prin comparație, anul trecut abia după vreo 3 luni de la lansare a ajuns un S23 de 256 GB pe la același preț. Am cumpărat eu unul la ofertă în aprilie cu 4.050 lei.

La S24+ situația este similară, poți lua varianta de 512 GB la prețul celei de 256 GB, iar prețul este de 5.199 lei, redus de la 6.299 lei.

Anul trecut, S23+ părea acea variantă de mijloc gândită ca să te faci să mai pui niște bani și să iei mai bine S23 Ultra, care venea cu specificații mai bune. Acum, însă, S24+ are 12 GB RAM față de 8 GB pe varianta simplă, are baterie mai mare, are ecran de rezoluție mai bună și devine un telefon mult mai atrăgător.

S24 Ultra are o reducere și mai substanțială. Modelul de 512 GB poate fi cumpărat cu 6.699 lei, același preț precum cel de 256 GB. Anul trecut am dat tot pe un 512 GB, în precomandă, 6.449 lei. Altfel spus, o scumpire de 250 de lei YoY, dar mi se pare o creștere decentă, mai ales că au adus și diverse îmbunătățiri telefonului.

Prețul de listă, însă, pentru acel S24 Ultra de 512 GB este de 7.799 lei. Și sunt șanse ca pe 31 ianuarie la acest preț să fie în magazine, iar la 6.699 lei să ajungă după ceva mai mult timp. Un S24 Ultra de 1 TB se vinde cu 7.299 lei redus de la 8.999 lei.

Plus că din aceste prețuri mai poți scădea de fapt 200 de lei. eMAG are, cum bănuiam că va fi, un parteneriat cu Flip pentru buyback și pentru seria S24, dar cu bonus 200 de lei, nu 550 de lei ca la iPhone. Dacă iei un S24 și bifezi că-ți vei vinde telefonul actual pe Flip, mai primești în plus 200 de lei pe lângă ce valoare o avea telefonul vechi.

Site-ul Samsung rămâne un pic în ofsaid, de fapt. Adică au și acolo oferte de lansare, poți lua capacitate dublă la același preț, dar un S24 Ultra de 512 GB costă la ei 7.199 lei, nu 6.699 lei care la eMAG/Altex/alții. Partea interesantă acolo este că au culori disponibile exclusiv doar pe site-ul Samsung, de exemplu Titanium Green, Orange și Blue pentru S24 Ultra, dar marea majoritate vor prefera reducerea de preț de la un retailer în locul unei culori mai rare.

asus s5507

    51 comentarii

  1. Telefoanele astea nu aduc mare lucru nou, costă o gălăgie de bani, iar pe S24 și S24+ au pus iar Exynos care din primele teste este cu cel puțin 10% mai lent, dar bloggerii nu le au cu astea. Lasă-mă să ghicesc, pe telefonul ăla de 8000 lei ai în continuare Facebook, Instagram, Netflix și altele PREINSTALATE ȘI IMPOSIBIL DE DEZINSTALAT, nu-i așa? Adică Samsung face reclamă la alții pe banii mei.

    Tehnologie există, dar Samsung preferă să-i lase pe alții să o folosească, la fel cum preferă să-i lase pe alții pe locul 1. Există telefoane cu camere cu senzori de 1 inch, camere telephoto și ultrawide mai bune, încărcări mai rapide, baterii mai mari, ecrane mai luminoase șamd. Uitați-vă la Oppo Find X7 Ultra, câtă tehnologie bagă chinezii, în timp ce Samsung se crede Apple.

      (Citează)

    • Daca nu te loghezi in aplicatiile respective, tot te urmaresc?

        (Citează)

    • sunt acele aplicatii cu noi in camera acum? :)) De unde obsesia asta acum serios? iPhone-ul vine doar cu aplicatia de mesaje si telefon instalate?

        (Citează)

    • @monciu nu, dar nu vine cu netflix, instagram si toate prostiile. vine doar cu aplicatiile proprietare, si din astea majoritatea le poti dezinstala… problema la samsung este ca este greu de scapat de unele…

        (Citează)

    • monciu:
      iPhone-ul vine doar cu aplicatia de mesaje si telefon instalate?

      Nu, dar măcar pe iPhone te spionează un singur vendor cum îl scoți din cutie, nu 3 – 4.

        (Citează)

    • Radu, îmi pare rău, nu știu pe ce telefon ai pus mâna, dar, S 24 ultra NU are ecran plat. Nu mai la fel de curbat ca până acum dar nu este complet plat. Marginile sunt încă rotunde. Putin, foarte puțin dar este rotunjit la margini. Din păcate, din cauza asta, nu poți pune folie de sticlă. Doar silicon. Bine, poți pune dar se va dezlipi.

        (Citează)

    • Poți dezinstala o mulțime de aplicatii. Dacă primesc unul la review o să scriu ce este preinstalat și ce se poate dezinstala de acolo.
      Nu cred însă că este vreun telefon fără aplicații preinstalate sau nu înțeleg oricum de ce ar conta asta prea mult. Au atâta stocare acum încât nu deranjează, iar la aia cu urmărirea… nu le folosi. Te întreabă la început ce permisiuni vrei să le dai. Nu le da!

        (Citează)

    • Lucian: Adică Samsung face reclamă la alții pe banii mei.

      Nu, Samsung îți vinde telefonul mai ieftin pentru că dă și Netflix 2 dolari acolo ca să fie prezent pe telefon.

      Adi: S 24 ultra NU are ecran plat. Nu mai la fel de curbat ca până acum dar nu este complet plat. Marginile sunt încă rotunde. Putin, foarte puțin dar este rotunjit la margini. Din păcate, din cauza asta, nu poți pune folie de sticlă. Doar silicon. Bine, poți pune dar se va dezlipi.

      O să mă uit cu atenție data viitoare. Mie mi s-a părut plat-plat. Personal aș pune oricum doar folia lor originală, ca să fiu sigur că merge bine cu stylusul.

        (Citează)

    • Eu nu am pus niciodata folie pe telefoane. Cum aceasta nu este la fel de rezistenta la zgarieturi ca sticla telefonului, daca pui folie vei avea mereu un display cu mici zgarieturi. Plus niste reflexii enervante.

        (Citează)

    • Radu, pixel urile vin cu nimic preinstalat, exceptând aplicațiile google. (calendar, ceas, etc)

        (Citează)

    • In general sunt mai multi cei care folosesc Facebook, Netflix, etc. pe telefon decat cei care isi doresc un telefon gol. Asa ca daca faci un sondaj, probabil ca 90% dintre clientii Samsung vor spune ca sunt multumiti ca au putut sa se logheze pe Facebook din momentul in care au pornit telefonul.

      PS: nu stiu cum este la S24, dar la seria S23 puteai dezinstala majoritatea aplicatiilor.
      In 5 minute poti sa scapi de 90% din bloatware.

        (Citează)

  2. Ca să scutesc pe mulți cârcotași de efort: Exynos e cea mai mare tragedie de pactul Ribbentrop Molotov încoace și nu o să mai cumpăr nimic Samsung de acum încolo. Amin.

    PS: când moare S22-ul Ultra al meu ar fi ok, până atunci…..

      (Citează)

  3. Nu pot decat sa imi strang mana ca am luat S23 si la pret foarte bun.

      (Citează)

  4. Sunt mult prea scumpe pentru ce oferă.
    Anul trecut mi-am luat s23 ultra și sunt mulțumit de el. Nu îmi mai trebuie altceva.

      (Citează)

  5. Pret de iPhone, compromisuri de Samsung. Nope.

      (Citează)

  6. ecran plat, mai util pe termen lung, cum poate fi ecranul plat mai util pe teren lung?

    Am S21 ultra luat de nou de BF in noiembrie 2021 cu 4000 lei, 12 GB ram, acum acelasi telefon ar costa 7000 lei, cand S23 gaseai pe la 4700 anul trecut.

      (Citează)

    • Sunt multi care spun ca nu le plac ecranele curbate, dar nu prea inteleg de ce. Mie mi se par mai urate ecranele plate care au si un bezel destul de vizibil pe lateral.

        (Citează)

    • Am avut probleme cu niște site-uri sau aplicații care puneau un buton important exact în zona aceea curbată a ecranului și devenea imposibil de apăsat acolo.
      Problema principală pe termen lung este că dai apăsări nedorite pe ecran când îl ții strâns cu o mână.

      Dezavantajul ecranului plat este că dintr-o dată vezi bezel-ul pe lateral, da, dar asta este ceva ce te ține primele 3 zile, apoi nu-l mai observi.

        (Citează)

    • Partea cu butoanele puse chiar pe margine cred ca am mai intalnit-o si eu, dar nu mi s-a parut foarte deranjanta. Acum depinde cat de des folosesti o astfel de aplicatie neoptimizata pentru ecrane curbate.

      Dar apasarile accidentale cand tii telefonul in mana stiu ca erau o problema pe la S6 Edge. De la seria S7 s-au cam rezolvat.

        (Citează)

  7. Asteptam s24 sa schimb s20+.
    Avand in vedere ca exynos, o sa iau un 25. sau un s23. Sau nimic pana nu crapa asta.

      (Citează)

  8. La site-ul samsung.ro este si un cod de reducere de 5% la orice de pe site trebuie doar sa intri pe chat un un expert si din cele 4 optiuni ce vrei sa vb cu cineva de acolo este sa iti genereze un cod. In plus pe orice telefon care il dai iti da 500 de lei bonus + valoarea lui.

    Eu personal pe samsung.ro am iesit cel ma ieftin, 6200 de lei un S24 Ultra 512 gb, am avut si vreo 17 lei puncte din alta comanda.

    M-am saturat tot de emag, dar atata ca pe samsung.ro nu cred ca poti face link de profitshare :)

      (Citează)

  9. 90% din cei de aici nu ajungem la struguri, sunt nașpa si de asta dam cu hate. Vrem sa fie la preț Ericsson si sa fie din viitor ca “nu aduce nimic nou”. Sa aibe cel puțin imprimantă integrată. E clar, un telefon chinezesc e mai bun, imi iau din ăla ca îmi chițăie mațele si îmi rămân bani pentru abonamentul digi de 3€ ca e cel mai bun. Sa am net pentru strugurii la care nu ajung.

      (Citează)

  10. salut!
    Am 3 chestii de zis:
    – nu am votat, dar cand am intrat imi arata deja rezultatele..
    – ar fi ok sa vedem si numarul de votanti, nu doar procentul
    – lipseste si optiunea neutra: “nu ma intereseaza” “imi este indiferent”

      (Citează)

    • Sunt sute de voturi, uneori mii de voturi, la orice sondaj. Se formează un eșantion reprezentativ.

      gabi: – lipseste si optiunea neutra: “nu ma intereseaza” “imi este indiferent”

      M-am gândit la asta, dar sondajul se adresa celor cărora nu le este indiferent subiectul.

        (Citează)

    • asa poti si afla cate persoane nu sunt interesate de acest terminal, nu?

        (Citează)

  11. O mica mentiune pentru punctele pro: din cate stiu WiFi 6e exista deja incepand cu seria S22 (modelele Plus si Ultra) si toata seria S23.

    On topic: destul de ciudat ca nu au adaugat Qi2. Ar fi deschis o piata destul de importanta de accesorii.

      (Citează)

    • Dar patentele sunt scumpe și ar fi crescut și mai tare prețul terminalului. De-asta și Apple luptă tare pt patente…

        (Citează)

    • Nimeni nu a adăugat Qi2. Nici Xiaomi și nici Oppo pe flagship-urile noi, nici Oneplus. Nu înțeleg de ce. Pentru mine accesoriile MagSafe sunt o invenție excelentă.

      Nu cred că este vorba de costuri. Samsung este între companiile care a elaborat standardul. Cred, mai degrabă, că vor adăuga Qi2 abia când vor schimba design-ul, care probabil are legătură și cu structura internă a telefonului.

        (Citează)

  12. Folosesc un S21 de 2.5 ani și de atunci orice discuție despre telefoane mobile este pentru mine doar divertisment marginal.

      (Citează)

  13. Am un iPhone 12 mini si inca 2 ani nu voi fi interest.
    Dar nu o sa dau 1000 de Euro pe un tel.

      (Citează)

  14. Samsung și-a îngropat ultimul avantaj care îl mai avea față de Apple: prețul…

      (Citează)

    • De ce, costă asemănător cu ce-a fost anul trecut. Inflație a fost peste tot. Parcă și Apple a scumpit telefoanele. Ieftine nu vor fi niciodată, au alte modele pentru bugete mai mici, nu le vor da pe cele flagship ieftin decât după un an.

        (Citează)

    • @Dan, daca imi aduc bine aminte incepand cu modelul S20 Ultra preturile de lansare ale flaghsipurilor Samsung au fost mai mari decat echivalentul de la Apple.

        (Citează)

    • S23 Ultra începea la 6949 fără reducerea de lansare(500lei). 15 Pro Max începea la 7200lei. Situația a fost asemănătoare în fiecare an… E drept ca nu știm încă cat va fi iPhone, dar ca să rămână trendul ar însemna să se scumpească foarte mult(ceea ce nu ar fi exclus).

        (Citează)

    • Preturile au fost cam asa::
      – S23 Ultra 256 GB – 6949 lei dupa perioada de precomanda
      – S23 Ultra 512 GB – 6449 lei la precomanda
      – S24 Ultra 256 GB – teoretic va fi 7199 lei dupa precomanda
      – S24 Ultra 512 GB – 6699 lei la precomanda

      – iPhone 14 Pro Max 128 GB – 7069 lei
      – iPhone 14 Pro Max 256 GB – 7699 lei
      – iPhone 15 Pro Max 256 GB – 7199 lei
      – iPhone 15 Pro Max 512 GB – 8449 lei

      Este destul de greu sa faci o comparatie directa, pentru ca Apple a crescut spatiul de stocare minim de la 128GB la 256GB.

        (Citează)

  15. nwradu:
    Sunt sute de voturi, uneori mii de voturi, la orice sondaj. Se formează un eșantion reprezentativ.

    M-am gândit la asta, dar sondajul se adresa celor cărora nu le este indiferent subiectul.

    un esantion reprezentativ pentru oamenii care voteaza chestii pe un blog. da, o sa fie o concluzie in ppt pentru acest tip de oameni. sa ni-i stratifici si noua pe sex/varsta/venituri dupa ce ai rezultatele. si sa pui toata mustaria in oglinda cu 16-49 urban venituri mari, ca sa stie si Samsung cam care e treaba in targetul de vanzare.

      (Citează)

  16. Radu, îmi pare rău, nu știu pe ce telefon ai pus mâna, dar, S 24 ultra NU are ecran plat. Nu mai la fel de curbat ca până acum dar nu este complet plat. Marginile sunt încă rotunde. Putin, foarte puțin dar este rotunjit la margini. Din păcate, din cauza asta, nu poți pune folie de sticlă. Doar silicon. Bine, poți pune dar se va dezlipi.

      (Citează)

  17. Coco:
    90% din cei de aici nu ajungem la struguri, sunt nașpa si de asta dam cu hate. Vrem sa fie la preț Ericsson si sa fie din viitor ca “nu aduce nimic nou”. Sa aibe cel puțin imprimantă integrată. E clar, un telefon chinezesc e mai bun, imi iau din ăla ca îmi chițăie mațele si îmi rămân bani pentru abonamentul digi de 3€ ca e cel mai bun. Sa am net pentru strugurii la care nu ajung.

    In sfârșit un comentariu real. Bv maestre, respect!
    Eu am avut un S21Fe pe mana și după o lună i l-am dat soției pentru că nu mi-a plăcut One UI-ul, am rămas cu Poco F3 care face 3 ani in primăvară și pe care am dat 1400 lei :)

    Toată lumea vrea orice lucru de top, e instinctiv și în gena noastră, dar totuși nu as da niciodată 5-6-7000 p lei pe un telefon pe care îl folosesc pt WhatsApp, browser și câteva aplicații ( nu mai am FB, nu am Insta’, nu am TikTok).

    Am schimbat bateria la Poco F3 cu una de la Mi11 T de 5000 mAh, am pus Pixel Os cu A14 și security patch ianuarie și pt mine este suficient.

    80% dintre noi fac rate la telefoane și compromisuri aiurea doar pt a avea motive de laudă, nu gândesc practic, părerea mea!

      (Citează)

  18. Hai că am aflat un lucru nou: folie originala de la Samsung? Nici nu știam că există. De unde se poate lua?

    nwradu: Nu, Samsung îți vinde telefonul mai ieftin pentru că dă și Netflix 2 dolari acolo ca să fie prezent pe telefon.

    O să mă uit cu atenție data viitoare. Mie mi s-a părut plat-plat. Personal aș pune oricum doar folia lor originală, ca să fiu sigur că merge bine cu stylusul.

      (Citează)

    • @Adi, gasesti in diverse magazine. Poti cauta si pe site-ul Samsung Romania, dar acolo de obicei nu au in stoc decat pentru modelele nou lansate.

        (Citează)

  19. Ți se pare OK ca într-un chestionar să ai două variante pozitive și una negativă? Bine că nu ai folosit metoda YouTube, prin care să afișezi doar aprecierile.

      (Citează)

    • Da, mergea si o varianta neutra. Eu nu am votat pentru ca nu imi displac noile modele de la Samsung, dar nici nu imi plac in mod special. Nu mi se pare nici o diferenta semnificativa fata de seria S23.

        (Citează)

  20. Imi place S24 Ultra si probabil o sa mi-l cumpar, dar nu acum ci cand pretul va scadea pe la 5000+. Am avut mai multe Samsung-uri flagship de-a lungul timpului doar ca pe seria Ultra nu am suportat niciodata ecranele cu marginile curbate. Motivul pentru care nu am cumparat un S22/S23 Ultra sau Pixel 7 pro a fost fix ecranul curbat.

      (Citează)

  21. Am avut S21 Ultra, S22 Ultra (pe care acum il foloseste sotia) si S23 Ultra, toate timp de un an…de care am fost foarte multumit si cu nici unul nu am avut nici un fel de probleme, dar e primul an in care nu imi mai schimb telefonul. Imi place S24 Ultra, dar nu vad rostul sa trec de la 23U, mai ales ca multe din noile functii o sa vina si pe telefonul meu…cel mai probabil imi voi lua S25U.

    Mi se par nostime multe din comentariile de aici, mai ales ca probabil vin de la oameni care nu am folosit telefoane Samsung de top in ultimii 3 ani.
    Pe bune, faptul ca are preinstalate 2-3 aplicatii e dealbreaker? :)) Pai, iPhone nu are preinstalat suita de aplicatii Google sau Microsoft?

    Cand va luati un telefon nou nu il configurati dupa cum va doriti? E greu sa dezinstalati acele 2-3 aplicatii, in caz ca nu le doriti? e maxim 1 minut din viata voastra

      (Citează)

  22. Un mare contra: functiile AI sunt gratuite doar 2 ani. Dupa, vor fi pe bani.

      (Citează)

  23. Mi se pare aberant ca un telefon sa coste mai mult decat un televizor OLED sau un laptop de ultima generatie.

      (Citează)

  24. eMag mai dau și un voucher cadou de 500lei la precomandă. Ajuta și acela.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus