un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Spotify Wrapped 2023 spune că sunt în top 4% ascultători (și cum puteți genera statisticile voastre)

30 Nov 2023  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

8 comentarii

Spotify a activat statisticile Wrapped, le puteți vedea pe ale voastre prin linkul anterior sau în aplicația de mobil, unde ar trebui să fie bannere în acest sens.

Eu cică am ascultat Spotify timp de 53.076 minute în ultimul an, ceea ce mă pune în top 4% la nivel mondial. Recordul a fost pe 27 octombrie, când am ascultat Spotify timp de 714 minute! Aproape 12 ore!

Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat în acea zi, am fost la munte cu prietenii. Spotify pe drum până acolo, iar la fața locului am dat din telefonul meu muzică într-o boxă wireless cât s-a făcut un grătar și apoi cât s-a băut ceai de ienupăr până târziu în noapte. 12 ore!

Am ascultat podcasturi pentru 11.743 de minute (8,15 zile). Nu mă așteptam la asta, în special pentru că unele podcast-uri le vizionez de fapt pe YouTube. Dar dacă zice Spotify, așa o fi.

Practic ascult doar muzică electronică:

Apropo, în ultimii 2 ani am pus toate melodiile house care mi-au plăcut mult într-un playlist pe care l-am intitulat House în Penthouse. Ieri l-am făcut public. Poate vă place și vouă. Cele mai noi sunt la capăt, dar toate îmi plac mult.

Revenind la Wrapped, top 5 cântece are o problemă. Cel de pe primul loc este prost contorizat de Spotify. Armin van Buuren își schimbă playlist-ul A State of Trance în fiecare săptămână cu noua ediție a “emisiunii sale”, dar intro-ul este același și probabil doar îi schimbă numele. L-oi fi ascultat de multe ori, dar de fapt nu l-am ascultat cu adevărat.

Restul clasamentului este însă bun. M-am uitat în playlist-ul cu cele mai ascultate melodii pe care mi l-a generat Wrapped și pe locul 6 este The Age of Love – Charlotte de Witte & Enrico Sangiuliano Remix, deci acesta este de fapt pe locul 5 în topul meu real.

Este multă muzică electronică în acel playlist, dar și Rebel Rebel a lui David Bowie, Bitter Taste a lui Billy Idol și You and Your Friend de la Dire Straits, pe care le-a ascultat pe repeat în acest an.

De remarcat și că Spotify a știut să evite cântecele de copii din clasamentul acesta. Dacă n-ar fi făcut asta, probabil cele mai ascultate cântece ar fi fost Baby Shark, A Ram Sam Sam și Wheels on the Bus, iar artistul meu preferat — Cocomelon. Tânjesc la ziua când nu-mi va mai cere “cocoma”. Ieri i-am pus Michael Jackson și părea încântată de rege.

Armin van Buuren este în topul artiștilor pentru că-i ascultat săptămânal ASOT. În topul real, Vintage Culture este pe primul loc pentru mine, un DJ brazilian cu mare talent la muzică house, îmi place tot ce scoate. Cea mai bună dovadă este că în top 5 melodii au intrat Adidas & Pearls și Love Tonight, iar If I Live Forever este un pic mai jos.

Nu sunt sigur ce-am ascultat de la Ferry Corsten în acest an, dar dacă așa zice domnul Spotify, așa o fi.

    8 comentarii

  1. ai incercat Tidal? Mi-am anulat ieri abonamentul la spotify dupa 5 ani. Mi se pare ca au sugestii mult mai bune. I-am bagat playlisturile exportate din spotify si mi-a generate niste mixuri mult mai bune decat cele de la spotify unde se repetau mereu aceleasi melodii. Iar calitatea este net superioara. Daca ai niste casti mai bune sau un sistem audio decent simti repede diferenta

      (Citează)

  2. As vrea si eu statistica mea de la YouTube Music, ca merge cam 7-10h pe zi.
    Probabil trebuie sa revin (si) la Spotify cand dispare la anu’ Google Podcasts. Dar sa platesc la doua tot n-as vedea sensul, iar fara YT Premium nu se poate.

      (Citează)

    • Păi nu dispare, îl integrează direct în YouTube Music, iar dacă folosești deja aplicația, poate e de bine.

      Cred că o să fac un sondaj privind aplicația de muzica utilizată, să vedem cum mai stau preferințele. YT Music are mulți clienți prin introducerea în Premium.

        (Citează)

  3. asa boomer?

      (Citează)

  4. Ar fi util un articol despre podcasturi recomandate. Evident si motivatia, “de ce?”

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus