un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Hue lansează primele camere video (și alte dispozitive interesante) și costă pe măsură

1 Sep 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

Philips Hue a anunțat de câteva luni că va intra și pe piața camerelor video de tip smart home, din acestea pe care ți le instalezi singur și le controlezi dintr-o aplicație dedicată. Le-au lansat oficial acum.

Eu unul am avut astfel impresia că își diluează un brand puternic pe piața de iluminare. Pe de altă parte, când ai concurență tot mai mare de la Govee și Nanoleaf și alții, probabil că trebuie să te diversifici și să oferi clienților un întreg sistem smart home, nu doar soluții de iluminare.

Camerele. Este de fapt o singură cameră, una Full HD cu obiectiv de 140 de grade, carcasă IP65 gândită și pentru exterior, audio bidirecțional și vedere pe timp de noapte.

Apoi cei de la Hue au luat această cameră și au făcut mai multe variante ale ei: cu alimentare pe fir sau de la baterie, cu stand sau fără, cu lumină sau fără. Trebuie să alegi de care vrei și ce ți se potrivește. Îmi place că toate sunt disponibile pe alb și pe negru, uneori fiind mai dificil să găsești camere negre de acest tip.

Mi-a plăcut și un accesoriu, un băț pe care-l înfigi în pământ și pe care camera se prinde magnetic. Devine mai ușor astfel să supraveghezi o grădină sau o poartă de acces la distanță mare de casă, mai ales folosind o cameră cu baterie.

Camerele Hue sunt însă foarte scumpe: 200 de euro varianta pe fir, 250 de euro varianta cu baterie, 350 de euro cea cu floodlight integrat. Accesoriile costă și ele, țeapa de grădină este 40 de euro, de exemplu.

Ah, iar dacă vreți și funcții mai avansate, precum setări diferite în funcția de zonă sau analiză de imagine (te anunță dacă detecția de mișcare a fost un animal sau un om, de exemplu) sau stocarea clipurilor video în cloud, trebuie abonament lunar care costă între 4 și 10 euro, în funcție de planul ales.

Scumpe, dar pe de altă parte și Hue s-a poziționat mereu ca un sistem premium de iluminare. Jumătate dintre produsele lor mi se pare că se adresează oricum celor cu case mari și curți pe măsură.

 

Au mai anunțat și alte lucruri. Hub-urile Bridge vor primi în curând update-ul care aduce compatibilitatea Matter. Asta a fost ceva promis pentru Q1 2023 și pare că se va întâmpla în septembrie 2023.

Au lansat un senzor de ușă/fereastră deschisă. Îmi place asta. Devine o soluție foarte simplă de a aprinde niște becuri Hue din casă atunci când se deschide ușa de la intrare, de exemplu. Costă 40 de euro, ceea ce din nou pare foarte mult pentru un magnet cu baterie și Zigbee la bord. Tocmai de asta este utilă compatibilitatea Matter: vei putea integra sistemul Hue cu orice alt senzor de ușă compatibil Matter.

Sunt și lumini noi. Festavia sunt șiraguri de diverse lungimi ca să-ți faci casa să arate precum mai jos. V-am spus că țintesc soluții premium.

Îmi plac și barele de lumină Perifo, care se montează pe șine pe tavan.

asus s5507

    7 comentarii

  1. Țeapă de gradina e denumirea corecta. Daca erau onesti puneau un magnet in camera așa cum au făcut aia de la eufy. Și nu, nu costa banii ăștia.
    Am dat multi bani pe lumini de la Hue. Sunt ok dar la soft mai au mult de învățat că sa merite banii pe care ii cer. Meniuri greoaie, flexibilitate lipsa, daca se ia wifi ești în pom că nu merg controllerele, etc.

      (Citează)

  2. Ultimul device smart interesant de care stiu eu este un senzor de prezenta care stie exact unde esti in camera – asta de-abia e interesant: ma duc la masa se aprinde lumina de la masa, ma duc pe canapea se aprinde TV-ul samd, posibilitati nebanuite de automatizari cu un singur senzor. Evident de la Aqara.

    Un amarat de senzor de contact si niste leduri pe fir nu intra in definitia de “interesant” decat daca ai 10 ani.

    Come on man, pune si tu un (P) la articolele cu Hue ca sa nu ne mai obosim sa scriem de fiecare data ca nu e nimic premium la Hue in afara de pret.

      (Citează)

    • Marean:

      nu e nimic premium la Hue in afara de pret.

      Exact, aceeasi opinie o am si eu. Nu stiu ce e premium la Hue in afara pretului.

      La gama de produse abia acu ii ajung pe alti producatori, la functionalitati inca sunt in urma altora, la design sunt in linie cu celelalte produse “non premium” iar calitatea produselor mi se pare la fel ca la producatorii “non premium”.

        (Citează)

    • Absolut normal, Philips electrocasnice e vinduta chinezilor de cîtiva ani, cu clauza de a pastra numele Philips inca vreo cîtiva.

        (Citează)

  3. Festavia e foarte interesant, dar si foarte scump

      (Citează)

  4. Incredibil de scumpe camerele alea, in conditiile in care un TPLink Tapo C520WS (camera de exterior) e 480 lei si un Tapo C225 (camera de interior) e 250 lei. Ambele au detectie de persoane, animale, vehicule (aia de interior si plans de copil sau mieunat de pisica), vedere IR, urmarirea detectiei, proiector LED la detectie, alarma audio, definirea de zone private si zone de ignorat la miscare. In plus aplicatia permite tot felul de automatizari pe baza de evenimentele camerelor. Toate astea fara sa activezi abonamentul de cloud.

      (Citează)

  5. Oau ce scoruri. Eu am camere tapo de la tplink de ani buni si nu simt ca mi-ar lipsi ceva.
    40 euro un baÈ›!?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus