un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Articole interesante de citit astăzi – 3 septembrie 2023

3 Sep 2023  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

S-au împlinit 60 de ani de la discursul lui Martin Luther King Jr. în Washington, în fața a 250.000 de oameni (!). Iată mai mulți oameni de atunci povestind despre acea zi, cum au ajuns acolo și ce au făcut.

Un detaliu pe care nu-l știam. O cântăreață de gospel, Mahalia Jackson, asculta discursul lui King și i-a strigat “spune-le despre visul tău, Martin!”. Și Martin Luther King și-a modificat pe loc discursul planificat și a improvizat pe loc ceea ce probabil va rămâne mereu în istorie nu doar pentru americani, ci pentru orice popor care se luptă cu inegalitate: celebrul său discurs “I have a dream”.

50 de site-uri ciudate din lume. Și prin ciudate mă refer la: “There is a dam in the Netherlands where migrating fish get stuck, since it rarely opens in spring. The solution: an underwater camera linked to a website where viewers can press a button when they spot fish. That notifies the lock operator, who can open it up and let the fish go on their way.”

15 mezeluri italienești explicate. În caz că vreți să știți ce sunt mortadella, salam Milano, pancetta și altele.

Dacă o muscă îți aterizează în băutură, ar mai trebui să o bei? Se pare că nu este un pericol dpdv sănătate, majoritatea bacteriilor și virușilor fiind distruse de alcool.

Când 2 miligrame de fentanil te pot omorî, 84% dintre decesele din supradoze sunt cauzate de opiacee. Școlile americane sunt depășite de probleme.

20 de cărți fantasy influente din ultimii 10 ani. Am citit unele dintre ele, am auzit de altele. Am pus câteva cărți pe lista mea de must read. Dar nu pot să cred că City of Stairs sau Prince of Thorns nu sunt acolo.

Mii de oameni s-au adunat la festivalul roșcaților, în Olanda. Toți au părul roșcat, desigur. Mă întreb dacă-i poți păcăli și cu păr vopsit.

13 sate pitorești din lume. Așa zice titlul, “sate”. Și apoi ai Sighișoara în listă.

Salma Hayek are 57 de ani și arată foarte bine în continuare.

Doi turiști în Maroc au fost împușcați de paza de coastă algeriană. Intraseră din greșeală cu jetski-urile din Maroc în apele Algeriei.

Cineva a făcut un top al cheeseburger-ilor de la fast-food. Oarecum legat de subiect, cercetătorii din Melbourne au găsit o metodă de a produce vase de sânge din țesut natural.

Termenul biweekly, bimonthly etc este confuz.

Siesta este un cocktail cu tequila și Campari. Interesantă combinație, will try.

PinkyDoll, o creatoare de pe TikTok care a inventat trendul NPC, povestește cum face mii de dolari pe zi. Tot în bani din Internet, o vedetă OnlyFans din Australia, care a făcut sute de mii de dolari pe platformă, se retrage de acolo după ce consideră că a fost sancționată pe nedrept.

 

Formula 1 la Monza, astăzi la ora 16. Sainz pleacă primul, în fața lui Verstappen, care probabil va câștiga oricum cursa.

    4 comentarii

  1. Unde e confuzia, dacă:

    bianual – Care se produce, care apare de două ori pe an

      (Citează)

  2. BMW se intoarce cumva la designul anilor 80-90. Ce era un design timeless ce a imbatranit frumos.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus