un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

PlayStation Portal se numește dispozitivul de Remote Play pentru PS5 și va costa 220 de euro

24 Aug 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Sony a prezentat oficial primul lor dispozitiv pentru PlayStation Remote Play. Se numește PlayStation Portal, are ecran de 8 inci la 60 Hz și va costa 220 de euro în Europa.

Este acel dispozitiv numit Project Q la finalul lunii mai, când au apărut prima oară informații despre el. Ca scurtă recapitulare, nu este o consolă portabilă. Jocurile rulează în continuare pe consola ta PS5, iar Portal este doar un ecran portabil în raport cu consola, având și controller integrat. Dispozitivul se bazează în totalitate pe funcția Remote Play a consolelor și face streaming video de pe acestea.

De ce ai vrea un astfel de dispozitiv? Pentru că de obicei consola PS5 este conectată la televizorul principal al casei și poate că altcineva se uită la televizor. Părinții au invitați, iar copilul se poate juca prin Remote Play din altă cameră. Poate că vrei să te mai joci ceva lejer din pat, 30 de minute înainte de culcare, nu din sufragerie. Poate că te duci să aștepți 2 ore la coadă la eliberări permise auto și vrei să joci ceva. Poate că trimiți copilul la bunici și acest dispozitiv îi dă ocazia să se joace de la distanță pe consola de acasă.

În luna mai îmi exprimam speranța că Portal va avea și conectivitate 4G sau 5G. Nu are. Este doar pe wifi, dar vestea bună este că nu trebuie să fie în aceeași rețea wifi ca și consola. Altfel spus, te poți juca din afara casei câtă vreme ai o conexiune wifi de 5-15 Mbps, ceea ce este rezonabil inclusiv pentru hotspot-uri publice sau dacă-ți faci propriul hotspot din telefon.

Portal are un ecran Full HD de 8 inci. Aici cred că Sony introduce un avantaj pentru propriul dispozitiv. Din câte știu eu, Remote Play este limitat la 720p dacă-l accesezi prin alte dispozitive (laptop, telefon, tabletă etc), dar pe Portal va fi 1080p.

Arată ca un controller DualSense tăiat pe mijloc și cu un ecran pus în centru. Are în continuare haptic feedback. Autonomia bateriei nu este știută. Singurul dezavantaj real ar fi lipsa conectivității Bluetooth pentru conectarea la căști wireless. Există un port de 3,5 mm pentru căști cu fir sau poți folosi noile căști wireless de la Sony, care folosesc un protocol proprietar de comunicație lossless și low-latency (și Sony spune că îl va da și altor producători de căști pentru implementare), dar momentan lipsa unui Bluetooth LE pare mai degrabă o încercare de a vinde și căștile proprii alături de Portal, nu o opreliște inginerească reală. Asta este, căști pe fir ftw.

O întrebare bună ar fi și de ce ai cumpăra un PlayStation Portal când poți folosi Remote Play pe orice laptop (există aplicație inclusiv de MacOS), telefon sau tabletă. Este o întrebare foarte bună. Îți iei laptopul sau tableta și le conectezi prin Remote Play la consola PS5. Mai iei și controllerul original al consolei și îl conectezi la tabletă sau laptop și gata, te duci de la distanță pe dispozitivele pe care le ai deja.

Este perfect adevărat. Cred că răspunsul este că PlayStation Portal se adresează unor oameni care preferă confortul unui dispozitiv specializat pentru joacă de la distanță. Este mai dificil să stai cu laptopul pe burtă noaptea, în pat, și cu un controller în mâini. Poate că vorbim de un copil de 10 ani care nu are propriul laptop sau propria tabletă și nici nu vrei să i le lași pe ale tale cât timp petrece o săptămână la bunici.

În cele de mai sus am tot zis de tabletă sau laptop, nu și telefon. Portal are un ecran mai mare, iar 8 inci ar fi de preferat față de un 6,5 inci, îmi zice foarte des Matilda. Mai sunt și alte mici avantaje precum rezoluția superioară de streaming. Lansarea va avea loc în noiembrie, cel mai probabil. Vom vedea cât de mare este nișa aceasta a oamenilor care vor așa ceva.

Dacă vă interesează funcția Remote Play, citiți site-ul dedicat, sunt acolo toate informațiile necesare pentru activarea și utilizare.

    5 comentarii

  1. Fiind utilizator de PS5 si tot environmentul de periferice al lor, iti urmaresc indeaprope articolele de genul.
    Sunt uimit totusi cum ai sarit peste VR2, care este chiar game-changer, si ai scris ditamai articol despre un produs de care chiar tu spui ca e meah.

      (Citează)

  2. Iti foarte multumesc pt remote play. Habar nu aveam ca exista asa ceva :)) acum pot sa ma joc in deplasare cu tableta + controller-ul sau cand se uita sotia la tv.
    Multumesc!

      (Citează)

  3. O sa fiu primul care il precomanda…m-am saturat sa se bata copiii pe iPhone’ul meu cand sunt in deplasare…

      (Citează)

  4. “ O întrebare bună ar fi și de ce ai cumpăra un PlayStation Portal când poți folosi Remote Play pe orice laptop (există aplicație inclusiv de MacOS), telefon sau tabletă. Este o întrebare foarte bună.”

    Radu tu ai testat Remote Play? Eu unul l-am testat pe mai multe și el funcționează pe majoritatea… Doar ca pe alea mai vechi merge sacadat rău. Și când zic mai vechi ma refer pe iPad 8 sau 9, pe iPhone X și pe majoritatea Android care nu sunt HighEnd. Deci ca sa nu te enervezi, nu e ieftin sa folosești momentan Remote Play. Unde mai pui ca îți trebuie și controlerul cu tine sau măcar un companion gen BackBone(110euro). 220 euro pare un deal foarte bun…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus