Amânarea sau evitarea tratării problemelor dificile duc la o viață plină de anxietate și stres (și cum să treci peste asta)

Înțeleg că v-a plăcut articolul trecut despre cum mulți oameni sunt nefericiți sau stresați pentru că nu-și trăiesc viața făcând (și) lucrurile pe care și le doresc. Mă bucur. Chiar am vorbit în privat cu mai mulți cititori de-ai săi despre asta. Este un fenomen des întâlnit.

Haideți să vă spun atunci despre un alt fenomen care chiar cred că afectează pe 100% din oameni. În materialul pe care l-am ascultat eu i se zice Avoidance. În română eu i-aș spune amânare sau evitarea tratării unor obstacole. Scriu despre el și vă invit să-l ascultați în original pentru că mi se pare esențial.

Pe scurt, amâni sau eviți să faci anumite lucruri pentru că te temi de procesul respectiv în sine sau de rezultatul său. Tranziția sau obiectivul final îți dau anxietate, așa că amâni să faci acele lucruri, deși ele poate chiar trebuie făcute și chiar ar avea un rezultat pozitiv, nu negativ. Practic, îți prelungești singur anxietatea și trăiești cu ea și cu stres sau cu nefericire pentru mai multă vreme.

Uitați exemple, că sunt mai simplu de înțeles. Ziceți voi dacă vă regăsiți în ele sau știți persoane care se potrivesc acolo.

➡️ Stai într-o relație despre care știi că nu funcționează sau nu este de viitor, dar ți-e teamă de discuția “aceea” de despărțire și de faptul că trebuie să o iei de la zero cu agățatul și Tinder.

I’ve been there.

➡️ Ai un job nasol, unde muncești pe rupte și nu ești plătit destul și poate că orice ai face acolo tot găsește șeful cum să-ți reproșeze ceva, dar nu-ți cauți altul. Dacă este și mai rău în altă parte?

Aveam chiar un coleg care se găsea în situația asta. Era omul talentat care chiar muncea pe rupte și nu era plătit bine și era mereu stresat în legătură cu asta (nivelul de stres: vizite la spital și probleme de sănătate) și toți îi spuneam să-și caute ceva într-o companie normală, dar nu voia asta. Aici cam știa deja cum merg lucrurile, știa la ce să se aștepte. Era rău, dar știa dinainte cât de rău va fi când vine un proiect nou.

După câțiva ani așa, a plecat până la urmă la alții. După câteva luni, avea salariu mare, muncea la program normal, radia de fericire.

➡️ Începe o zi dificilă, așa că mai stai în pat 15 minute după trezire. Amâni să te ridici de acolo.

➡️ Amâni să începi un task complicat, dar cu adevărat important, și în schimbi îți tot găsești mărunțișuri de care să te ocupi. Faci asta mai multe zile la rând.

Eu fac și asta destul de des. În sinea mea știu că nu are nici o logică, dar o fac oricum 🤣

➡️ Este ziua de naștere a unui prieten, dar eviți să-i zici LMA pentru că nu i-ai zis nici anul trecut și n-ai ținut legătura cu el. Te temi că va fi awkward.

➡️ Eviți să citești comentariile de pe blog pentru că mereu sunt unii care n-au înțeles ce-ai vrut să zici sau nu știu să dialogheze ca adulții și pare mai simplu să ignori totul decât să duci muncă de lămurire și moderare.

Ăăăă… am auzit că unii fac asta. Recunosc: podcast-ul acesta despre Avoidance m-a făcut să înțeleg de ce evitam în general comentariile și cum lucra creierul meu în subconștient apropo de asta. Și am încetat să o fac, de câteva zile, și chiar mă simt mai bine și chiar am descoperit că mă temeam degeaba de multe ori, realitatea fiind mai bună decât închipuirea mea.

➡️ Te doare ceva sau simți că ai o problemă medicală, dar amâni să te duci la medic. Te gândești că poate trece singură sau pur și simplu te temi că vei afla de ceva nasol (de exemplu, că trebuie să ții regim!).

➡️ Ai auzit de un post bun deschis într-o companie, dar nu aplici. Îți zici că probabil vor dori 5 ani de experiență și tu ai doar 3, îți zici că sigur sunt alți candidați mai buni decât tine, îți zici că dacă te faci de râs la interviu, îți zici că dacă îl iei și vei fi varză?

➡️ Eviți să vorbești în public sau să-ți spui părerea într-un grup de oameni pentru că te temi că îl vei enerva pe șef sau alții vor râde de vocea ta sau te vei înroși ca un rac sau te vei bâlbâi sau toți se vor uita doar la alunița mare de pe fața ta.

➡️ Restaurantul sau barista îți greșește comanda, dar eviți să spui asta și pleci mai departe cu ce-ai primit și asta e viața, consumi ceva ce nu-ți place. Te temi de discuție, te temi că o să pari an angry bitch, te temi că angajatul o să fie pedepsit.

Chiar cred că este ceva ce facem cu toții. Psihologii spun că evitarea duce întotdeauna la anxietate, chiar stres și mi se par normal. Citat cheie: “avoidance is robbing us from our best life, it’s keeping us prisoners of our own thinking and our own behavior and that keeps us in our own mental jail“.

Culmea este că de foarte multe ori procesul de amânare este unul ilogic. Altcineva va lua jobul dacă nu aplici la el, dar și dacă aplici și ești refuzat; în al doilea caz, însă, măcar știi cum stai în raport cu cerințele respective. Ai aceeași problemă medicală și dacă te duci, și dacă nu te duci la medic ca să o investighezi; este însă mereu mai bine să afli de ea din timp. Ai aceeași zi complicată în față, iar dacă te ascunzi sub plapumă încă 15 minute doar te vei îmbrăca pe fugă după aceea.

Dar na, creierul omenesc funcționează în moduri ilogice de multe ori.

În alt podcast cu alt psiholog (acesta de la Yale, nu de la Harvard) am auzit de un alt fenomen numit The Reinforcement of Avoidance. Emisiunea respectivă este despre adolescenți și problemele prin care trec ei și cum li s-a schimbat viața din cauza pandemiei și cum băieții și fetele tratează supărările prin metode total diferite. Dacă aveți copii de acea vârstă, v-o recomand și pe aceea cu tărie, dar mie mi s-a părut interesantă chiar și fără adolescenți în familie.

The Reinforcement of Avoidance înseamnă că eviți întotdeauna să faci anumite lucruri pentru că te temi că vor fi experiențe urâte și, întrucât nu le faci niciodată, opinia ta nu va fi niciodată contrazisă de realitate. Dacă ești convins că măslinele sunt oribile și tu nu poți mânca așa ceva, dar nici nu ai mâncat de fapt niciodată, vei rămâne pe vecie la părerea ta și nu vei afla niciodată că sunt doar parțial dubioase, nu oribile.

Exemplul mai bun era al unui adolescent care nu voia să meargă la nici o petrecere sau tabără sau alt tip de eveniment al școlii pentru că era convins ca va fi nașpa. Că alții vor face mișto de el, că nu se va distra, că nu se va putea împrieteni cu nimeni șamd. Și dacă nu face niciodată asta, va păstra această opinie pe vecie și chiar și-o va întări.

Soluția în acest caz nu era ca părintele să-i spună “te duc cu forța” pentru că asta doar creează și mai mult stres, dar nici să-i spună “e ok, stai și joacă-te acasă pe PC” pentru că adolescenții trebuie să învețe să socializeze. Soluția recomandată pentru acest exemplu era ca părintele să-i spună “uite, mergi pentru o oră și dacă nu-ți place, vin și te iau acasă. Dar măcar încearcă și vezi cum este treaba pe acolo.”

Se referea la adolescenți, dar eu am văzut mulți adulți cu idei preconcepute ciudate. Unele neimportante, precum exemplu (total real) al măslinelor de mai sus. Altele care de fapt îți afectează viața socială, de exemplu ești genul care se teme să iasă vreodată cu colegii după muncă pentru că sigur nu se va distra sau “sunt norme sociale stupide la care eu nu vreau să ader!” sau care se teme să-și spună vreodată părerea în public pentru că dacă alții vor râde de ea.

Se pare că există câteva metode pentru a ieși din aceste procese de evitare și de a trece mai departe în viață. Printre ele:

• scrie pe hârtie o listă cu lucrurile de care te temi și pentru care eviți să faci ceva. Se pare că scrisul unei liste activează creierul logic și îl dezactivează pe cel emoțional, așa că scade anxietatea. În plus, aș zice eu, când le pui pe hârtie este posibil să descoperi că unele sunt ridicole, nu un motiv de îngrijorare.
• trebuie să accepți că orice proces de tranziție aduce un disconfort. Ruperea unei relații, schimbarea jobului, renunțarea la ceafa de porc — toate sunt incomode față de viața de până în acel moment, dar întrebarea este dacă după aceea vei fi sau nu mai fericit, mai sănătos, mai lipsit de stres.
• confruntarea lucrului de care te temi este o metodă de a nu te mai teme în viitor. Unii se tem de vorbit în public, dar prin experiențe repetate capătă încredere și nu se mai tem de asta. Eu mă înroșeam imediat ce luam cuvântul undeva sau chiar și când mă filmam singur la mine în casă. Acum, după câțiva ani de făcut asta, am devenit foarte relaxat și nu mai am nici o teamă.

Bănuiesc că ideea importantă este, de fapt, să nu trăiești evitând lucrurile de care te temi pentru că nu iese ceva bun din asta. Dacă vrei să nu mai trăiești așa, sunt oameni care-ți pot explica acest comportament și pașii necesari ca să iasă mai bine totul.

Links:

• Episodul mare despre avoidance și cum se poate rezolva.
• Episodul cu problemele adolescenților din aceste vremuri, dar și cum să ajuți de fapt orice persoană stresată sau care începe să aibă o dependență sau un comportament care îi face rău.
• Tranziții, anxietate, disconfort și cum sa treci peste asta.