un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

La 3 ani de la inaugurare, hărțile din metrou nu au fost actualizate și cu tronsonul Drumul Taberei

26 Apr 2023  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

20 comentarii

Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat în septembrie 2020. Acum un an observam prin metrouri că pe hărțile din vagoane acest tronson încă apare ca fiind în execuție. Ghiciți ce? Tot nu le-a schimbat nimeni. 8 luni mai târziu și la 3 ani de la inaugurare, tronsonul Drumul Taberei apare ca fiind în construcție.

Cel puțin asta era harta din trenul cu care am mers eu, cred că numit Prutul, zilele trecute, de la Universitate la TIneretului. Dar chiar și un tren cu hartă greșită este suficient ca să arate nepăsarea din sistem.

Asta se întâmplă când șefii sunt numiți politic. Nu ii evaluează nimeni după rezultate sau bunul mers al lucrurilor, ci important este să fie prieteni cu cine trebuie în partid. Sunt puși acolo pe relații, ca să aducă contracte bune la partid.

V-am mai scris despre problema hărților din metrou. Și nu este singura. Vendomatele de cartele în continuare nu au funcția conxtactless activată. Ține de Metrorex, nu de procesatorii de carduri. Turnichetii moderni nu sunt folosiți dinamic, adică nu își schimbă sensul în funcție de oră și volumul traficului de intrare sau ieșire din stație, ci sunt mereu la fel. Scările rulante de la Universitate nu funcționează. La Tineretului au scos de vreun an niște plăci decorative de pe pereți și nu le-au pus la loc, iar stația arată ca o ruină. Majoritatea stațiilor sunt foarte murdare, le trebuie un powerwash cu detergent.

Se întâmplă uneori și lucruri bune. Îmi place că au curățat stația Piața Romana inclusiv la ieșirea în stradă. Zilele trecute un nene vopsea balustrada roșie înfiptă în marmura unei ieșiri de la stația Mihai Bravu. Era singur respectivul domn, vopsea o bară cu un trafalete ai un borcan de vopsea, dar măcar făcea asta.

    20 comentarii

  1. Dacă ne plangem pentru ca harta nu a fost shimbata, eu zic ca stam bine.

      (Citează)

  2. Am plătit contactless (cu NFC-ul telefonului) la un automat din stația (de metrou, evident) Gara de Nord, săptămâna trecută. Am fost totalmente surprins, pusesem telefonul acolo mai mult la bășcălie (nu mai locuiesc în București și eram la modul “hai să văd dacă, într-un final, au băgat ășia contactless”).

      (Citează)

    • Cătălin Tănase

      26/04/2023 la 9:52 AM

      La turnicheți funcționează peste tot. Radu se referă la vendomate

        (Citează)

    • Da, la vendomat mă refeream. Am cumpărat cartelă de metrou folosind NFC-ul telefonului la unul din vendomatele din stația de metrou Gara de Nord. Am tranzacția de pe ING, dar nu dă nimic de înțeles de acolo că plata s-ar fi făcut prin NFC.

        (Citează)

    • Si eu am platit tot la Gara de Nord cu wireless la automatul de cartele. Mi-a spus tipa de la ghiseul de alături. Mai ca mi-am cerut scuze pentru ca nu stiam ca se poate.
      Mai tarziu am incercat plata wireless in statia de metru de langa mine și nu a funcționat. Cel mai probabail majoritatea nu accepta plata wireless, dar or sa accepte in viitor.

        (Citează)

    • @ov1d1u Pentru platile prin NFC cei de la ING genereaza un card virtual. Ar trebui sa apara ca ai facut plata cu acel card.
      Evident, asta se intampla cand folosesti aplicatia lor.

      @valentinul exact, nu functioneaza peste tot.

        (Citează)

  3. Fa o reclamatie la Metrorex si vezi ce raspuns primesti. Dupaia updateaza threadul asta sa vedem si noi ce si cum.

    Eu cel putin asa as fii facut daca gaseam o problema. Nu ma plangeam pe blog si gata.

      (Citează)

    • SirNeo:
      Fa o reclamatie la Metrorex si vezi ce raspuns primesti. Dupaia updateaza threadul asta sa vedem si noi ce si cum.

      Eu cel putin asa as fii facut daca gaseam o problema. Nu ma plangeam pe blog si gata.

      Am spus si eu acelasi lucru la articolul cu bolarzii in care se plangea de apa ce se aduna la trotuar. Timp de vreo 4-5 luni a observat problema si atat.

      Din punctul meu de vedere nu poti doar sa stai si sa te plangi de lucruri fara sa faci nimic. Te “costa” 5-10 minute sa scrii un mail pe care sa il trimiti la institutia statului ce se ocupa de problema identificata…

      Daca faci asta inseamna ca acea “problema” nu te afecteaza deloc si esti doar “carcotas”.

        (Citează)

    • Ar fi interesanta o categorie de articole cu “Reclamatii la autoritati si modul in care s-au rezolvat / nu s-au rezolvat.”

        (Citează)

    • @andrei – dar e mai important ce AI a mai aparut..

        (Citează)

    • Este importanta si partea de AI, dar ar fi interesant si de vazut daca autoritatile tin cont de reclamatiile cetatenilor.

      Nu ma gandesc la articole zilnice, dar un articol pe luna plus raspunsurile primite de la autoritati cred ca ar atrage ceva cititori.

        (Citează)

    • @andrei – dar state of nwradu e mai important..

        (Citează)

    • @GabrielG ti se pare ca are o anumita obligatie sa scrie ce/cum vrei tu?
      Ti se pare ca dai vreun ban pe un serviciu?

        (Citează)

  4. În plus, oricum schița e greșită. La Basarab, M4 trece la vest de M1.
    Probabil anul ăsta se va deschide și stația Tudor Arghezi de pe M2, un nou motiv pentru schimbarea hărților.

      (Citează)

  5. De ce ai vrea sa platesti contactless la vendomatele de cartele cand poti plati direct la turnichet ?

      (Citează)

  6. Catalin:
    De ce ai vrea sa platesti contactless la vendomatele de cartele cand poti plati direct la turnichet ?

    pentru ca o cartela de 10 calatorii este mai avantajoasa ca pret,decat o calatorie individuala, si poate vrei cartela, abonament de o zi, etc.

      (Citează)

  7. La Poli si la Timpuri Noi nu merge, testat azi.

      (Citează)

  8. Mihai: pentru ca o cartela de 10 calatorii este mai avantajoasa ca pret,decat o calatorie individuala, si poate vrei cartela, abonament de o zi, etc.

    Daca ai nevoie de 10 călătorii, abonament de zi da e ok. Dar eu a. vazut persoane care cumpara cartela cu 2 calatorii de acolo si nu ii inteleg.

      (Citează)

  9. Tot mai multi turnicheti au puse pe ele o husa jegoasa pe care scrie intr-un oranj aproximativ DEFECT.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus